Memoria Magistrului

L-am cunoscut pe profesorul Nicolae Felecan în 1992, la sosirea mea în urbea de pe Săsar. Împreună cu un numeros și entuziast grup de colegi aparținând unor generații diferite, am contribuit la istoria postdecembristă a Universității din Baia Mare, devenită după câțiva ani Universitatea de Nord. Îndeosebi a Facultății de Litere. Unii dintre dascăli – printre care se număra și Nicolae Felecan – reveneau după câțiva ani de „exil” petrecuți în învățământul preuniversitar. În ceea ce-l privește pe cel despre care scriu, aș menționa faptul că, ajuns profesor la Liceul Industrial Nr. 9 și director în anul 1990, are meritul de a fi transformat această instituție de învățământ, începând cu anul școlar 1990-1991, în liceu de filologie, botezat, în anul următor, 1992, în Liceul „Mihai Eminescu”, astăzi Colegiul Național „Mihai Eminescu”. O mândrie a urbei.

În mod treptat, vechiului nucleu alcătuit din profesori reputați precum Gheorghe Pop, Victor Iancu, Ana Olos, Nicolae Felecan sau Ioan Chiș-Șter, li s-au adăugat alții, aparținând noilor generații. În 1992, când l-am întâlnit pentru prima oară, dădea examen pe postul de conferențiar la Facultatea de Litere și Științe.

De-a lungul anilor, am fost martorul carierei de excepție a universitarului: conferențiar, profesor, decan, prorector. Când Facultatea de Litere s-a desprins de cea de Științe, Nicolae Felecan a devenit, în mod firesc, având în vedere prestigiul profesional de care se bucura, primul decan al instituției. În calitatea mea de șef de catedră, m-am numărat printre colaboratorii apropiați ai reputatului dascăl. Predând, printre altele, cursul de Sintaxă a limbii române, profesorul era titularul uneia dintre disciplinele de bază pentru formația unui dascăl de limba și literatura română.

După două mandate de decan, Nicolae Felecan a devenit prorectorul Universității de Nord din Baia Mare. Era o perioadă foarte bună, de puternic avânt al învățământului umanist. Un entuziasm ce venea după lunga secetă culturală din perioada totalitarismului. Numărul doritorilor să studieze la Facultatea de Litere era foarte mare, de unde noile domenii de studiu care au apărut ca o necesitate firească. Lui Nicolae Felecan i se datorează înființarea unor specializări precum: limbi moderne aplicate, teologie ortodoxă pastorală, teologie ortodoxă didactică, teologie greco-catolică pastorală, teologie greco-catolică didactică, asistență socială, filozofie, jurnalism, arte plastice. Datorită numărului mare de domenii de studiu, Facultatea de Litere din Baia Mare a devenit una din cele mai complexe și mai atractive facultăți de profil din țară. Și cum învățământul umanist se bucura de un real prestigiu în anii ’90, nivelul era excelent. Îmi aduc aminte de examenele de admitere foarte serioase din vremea respectivă, la care se muncea cu mare responsabilitate. Tot pe vremea când profesorul Nicolae Felecan era la conducerea Facultății de Litere s-au înființat primele masterate și Școala doctorală de filologie, ceea ce a conferit un nou prestigiu învățământului băimărean.

Preocupat de activitatea științifică, profesorul Nicolae Felecan a participat la numeroase Congrese, Conferințe și Sesiuni de comunicări științifice naționale și internaționale. Pe unele le-a inițiat chiar Domnia Sa, reușind să aducă la Baia Mare câțiva dintre cei mai prestigioși lingviști din țară: Gavril Istrate, G. I. Tohăneanu, D. D. Drașoveanu, Teofil Teaha, Maria Marin, Nicolae Saramandu, Iulia Mărgărit, Vasile Frățilă, Vasile Țâra ș. a.

În 1995, centenarul nașterii poetului Lucian Blaga l-am sărbătorit împreună la Catedra de limba și literatura română a Universității „Eötvös Loránd” din Budapesta. Apoi, am continuat manifestările la Centrul Cultural Român din frumoasa capitală de pe malul Dunării.

De-a lungul anilor, am asistat la apariția cărților publicate de către reputatul dascăl. A rămas o referință supremă pentru Baia Mare volumul colectiv intitulat Graiul, etnografia şi folclorul zonei Chioar (1983), lucrare distinsă cu premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române. Au urmat cărțile cu autor unic sau în colaborare cu renumiți lingviști din țară. Îmi aduc aminte de excelenta colaborare a lui Nicolae Felecan cu profesorul Gheorghe Bulgăr de la Universitatea din București, care a dus la apariția unor dicționare ce s-au bucurat de o excelentă primire din partea cititorilor. Ele au avut un tiraj impresionant și un remarcabil număr de ediții, dovadă că, în anul 2000, două dintre ele (Dicționar de paronime și Dicționar de omonime) au ținut capul de afiș în topul național de carte, inițiat și publicat de revista „Observator cultural”.

Altă realizare de căpătâi rămâne Sintaxa limbii române, lucrare de referință pentru studenții din centrul universitar băimărean și nu numai. Dintre cărțile importante amintesc: Paronimia în limba română (1993), Ghid practic pentru predarea şi învățarea limbii latine (1994), Dicționar de paronime (1995), Dicționar de omonime (1996), Probleme de vocabular şi de exprimare corectă (1999), Dicționar de omonime lexicale şi gramaticale (2001), Sintaxa limbii române. Teorie. Sistem. Construcție (2002), Vocabularul limbii române (2004), Terminologia corpului uman în limba română (2005), Limba latină. Gramatică şi texte (coautor Oliviu Felecan, 2007), Dicta memorabilia. Dicționar uzual adnotat de sigle, expresii, maxime şi citate latine (coautor Oliviu Felecan, 2007), Limba latină. Gramatică şi texte, ediţia a II-a revăzută şi adăugită (coautor Oliviu Felecan, 2008), Între lingvistică şi filologie (2011), Multum in parvo. Expresii și citate latinești adnotate (coautor Oliviu Felecan, 2013), Lingvistică și filologie română (2020).             

Acestea, ca și numeroasele studii și articole apărute în reviste de specialitate din țară și străinătate, sunt doar câteva dintre publicațiile ce marchează cariera unui dascăl de excepție.

Cu Nicolae Felecan, s-a stins unul dintre marii dascăli ai Centrului Universitar Nord din Baia Mare. Amintirea lui rămâne însă vie în memoria colegilor, a prietenilor și a numeroșilor studenți pe care i-a învățat. Mai mult, spiritul lui continuă să fie viu prin numeroasele lucrări științifice pe care le-a lăsat urmașilor.