„În Unire stă puterea”
Pentru tiparE un îndemn eminescian mereu actual de care basarabenii trebuie să țină cont, în special în aceste vremuri tulburi. Să nu uităm că, de-a lungul istoriei, românii au reușit să iasă învingători din cele mai grele situaţii doar când s-au aflat sub stindardul unității. Numai prin unitate și coeziune Basarabia (și ea „un pământ de cumpănă”, ca să-l cităm pe Lucian Blaga) a devenit prima provincie care s-a unit cu Țara pentru a forma ulterior România Mare.
În memorabilul său Testament pentru urmași (editat la Chișinău în 1991), Pantelimon Halippa, fruntaș al Sfatului Țării, care a pregătit și a votat Unirea de la 1918, menționează că poporul român dintre Prut și Nistru (...) care a suportat fără murmur toate umilințele, toate necazurile și suferințele și a purtat în spinare toată povara ocupației străine, ca pe o cruce a răstignirii, tăinuind în sufletul său dragostea de neam și idealurile sfinte ale unirii cu frații români din România și de pretutindeni, sub scutul aceleiaşi Patrii mamă. După o luptă dârză şi îndelungată, poporul român, adică ţărănimea prin înaintaşii săi intelectuali creaţi de ea, învinge toate obstacolele, toată opoziția și, treptat, trece prin toate fazele de organizare politică, socială și administrativă, creează parlament, unde sunt reprezentate toate nuanțele politice, toate naționalitățile și unde se discută toate problemele în mod absolut liber...
Astfel, la 2 decembrie 1917 se declară Republica Democratică Moldovenească. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării declară Republica Independentă de sine stătătoare Moldovenească. La 27 martie 1918, ultima fază a luptei noastre, Republica Independentă Moldovenească se unește cu Patria sa de baștină – România.
Evident, această lapidară succesiune de evenimente, precedată de ani de muncă și de luptă, a fost dusă cu mult tact și prudență (este un detaliu pe care Pan Halippa îl accentuează și la care trebuie să luăm aminte), având drept scop final salvarea basarabenilor din haosul rusesc, dar și de primejdia ce ar fi putut veni din partea unor vecini gata să pescuiască în apele tulburi ale momentului. Din acest considerent, afirmă ilustrul nostru înaintaș, noi, poporul român din Basarabia, trebuia să facem Unirea cu patria noastră veche, România. Ne obliga legea de fier a istoriei noastre, și aceasta cu orice preț. Era ultimul moment și orice șovăire sau amânare era fatală pentru noi. „Acum ori niciodată!”. Noi ne-am dat seama că, dacă am fi rămas sub administrația rusească, fie ea țaristă sau alta, nu am fi putut rezista mult timp acțiunii de rusificare și presiunii ce se exercita asupra noastră de către sutele de mii de străini ce împânziseră toată Basarabia și ne-am fi pierdut.
Anii de după Marea Unire au demonstrat oportunitatea actului produs în 1918. La răsărit de Prut au fost instaurate dreptatea și legea națională, s-a pus începutul unui larg și temeinic proces de renaștere și refacere a vieții social-politice și economice, de integrare a provinciei pe făgașul civilizator și democratic al României reîntregite, implicit de recuperare a identității etno-lingvistice a românilor basarabeni. După două decenii însă lucrurile aveau să ia o întorsătură năprasnică. Cu argumentul forței și al violenței a fost anulat, în mod arbitrar şi abuziv, un fapt istoric recunoscut și acceptat unanim, și anume că Republica Democratică Moldovenească (Basarabia)… pentru totdeauna se unește cu mama sa România.
Teroarea, gulagurile, foametea ce au urmat după 1944 nu au avut puterea să elimine din istoria și din conștiința noastră epocalul eveniment, deoarece Basarabia, și acest adevăr nu mai poate fi pus la îndoială, a fost și rămâne pe veci unită cu România, indiferent de hotarele ce se recroiesc din timp în timp.
Noi șanse de salvgardare a Moldovei de la est de Prut s-au profilat în ultimul deceniu al secolului trecut. Cu susţinerea largă a cetățenilor au fost recuperate însemnele fundamentale ale identităţii românilor basarabeni: între care drapelul tricolor, alfabetul românesc, imnul... Sute de mii de oameni s-au adunat pe 27 august 1991, în centrul Chișinăului, la Marea Adunare Națională pentru a sprijini declararea independenței Republicii Moldova.
Aparent, se întâmpla o reeditare a evenimentelor trăite de basarabeni la început de veac 20. Istoricul Alexandru Moșanu, primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, avea să rostească atunci un discurs cu reverberații peste decenii:
A venit ziua cea mare când putem rupe hotărât și definitiv lanțurile robiei coloniale în care ne-am aflat multe-multe decenii. Timp îndelungat am stat sub călcâiul țarilor și al satrapilor bolșevici, staliniști și neo-staliniști. Sabia călăilor sovietici a atârnat în permanență deasupra capetelor noastre. Am fost înjosiți, umiliți, huiduiți, s-a lovit în sufletele, în istoria, în cultura noastră. Cei mai buni și mai harnici fii ai moldovenilor de la răsărit de Prut și-au pierdut viața prin închisori, lagăre de concentrare, au fost exterminați prin foamete. Lupta înaintașilor noștri pentru scuturarea jugului colonial s-a soldat cu succes pe o perioadă de vreme scurtă, o singură dată, în 1918. Iar în 1940 am fost din nou împinși în imperiu. Greu ne-a fost, dar, în ciuda tuturor vicisitudinilor, opreliștilor, în noi a rămas nestinsă scânteia spiritului românesc.
Proclamarea independenței, posibilă după eșuarea puciului de la Moscova, pus la cale de către un grup de lideri comuniști radicali, prevedea detașarea de Uniunea Sovietică, repunerea în drepturi a limbii române și condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, încheiat între URSS și Germania fascistă, în urma căruia Basarabia a fost ocupată în 1940 de către trupele sovietice.
Esența Declarației de Independență a Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 27 august 1991, este rezumată în următorul aliniat:
Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale.
Dar ora noastră astrală s-a dovedit a fi de scurtă durată, pentru că istoria totuși nu se repetă. Unirea de la începutul veacului trecut s-a produs oarecum fulgerător, în circumstanțe naționale și internaționale favorabile stării de spirit dominante pe ambele maluri ale Prutului, așa încât cronologia evenimentului este una de-a dreptul fascinantă. România ultimului deceniu al secolului trecut, obedientă însă politicii rusești, nu a mai avut curajul să accepte la pieptul său provincia înstrăinată, așa cum s-a întâmplat în 1918. Independența basarabenilor de la 1991, cum se va vedea mai târziu, s-a dovedit a fi un proiect politic ce avea să se înfăptuiască în condiții extrem de dificile, mai complicate decât cele din 1917-1918, ani de referință în istoria Basarabiei, când, în virtutea împrejurărilor momentului, visul românilor moldoveni s-a împlinit. Realitățile ulterioare au demonstrat că noua formațiune statală are un edificiu cu o arhitectură de împrumut, a cărui construcție se va afla mereu în derivă din cauza circumstanțelor politice, interne și externe, mereu în schimbare și necontenit potrivnice, chiar dușmănoase afirmării celui de-al doilea stat românesc. Astfel, va fi implementat un proiect de durată cu numeroase și imprevizibile avataruri. De-a lungul anilor, s-a remarcat continuu necesitatea de a opune rezistență presiunilor de tot felul, mai ales celor venind dinspre răsărit. S-a impus tranşant aplicarea unor politici ferme, elaborarea unor autentice strategii naționale de perspectivă, deoarece imperiul, aflat o vreme în agonie și în proces de destrămare, și-a reluat în forță, mai repede decât se credea, deprinderile şi vicleniile suzerane, împiedicând pe toate căile tendința de emancipare a Moldovei Suverane.
După 30 de ani de la declararea independenței, Republica Moldova, contrar așteptărilor, este un stat falimentar, cu o societate coruptă dominată de o clasă politică preocupată de interesele de grup și individuale, însuşind pe căi ilicite averi fabuloase, chiar în condiții de pandemie și în pofida pauperizării tot mai vizibile a maselor largi ale populației. Evenimente de ultimă oră – dezmățul nemaiîntâlnit din actualul legislativ de la Chișinău, aprobarea unor acte anticonstituționale, atacul manifest asupra Președinției şi al Curţii Constituţionale a Republicii, ingerinţa directă a factorilor externi, prin diverși agenți de influență, în coordonarea agendei deputaților proruși (PSRM, Partidul Șor și grupul Pentru Moldova) – reclamă o nouă abordare strategică, adică pricepere, abilitate, agilitate în a îmbina și a folosi toate mijloacele disponibile pentru apărarea statalității și suveranității Republicii Moldova. Este, de asemenea, vitală, indispensabilă redefinirea colaborării dintre formațiunile politice care conștientizează dimensiunea și iminența pericolului ce poate surveni în orice moment dinspre Kremlin.
Timpul nu mai așteaptă. Vectorul geopolitic rămâne la ordinea zilei, iar noi nu mai avem dreptul să fim dezbinați, deoarece dezbinarea este cel mai cumplit dezastru al unui stat, al unui popor. În relaţiile cu eventualii parteneri politici sunt inadmisibile aroganța, cinismul, invidia… Datori suntem să trecem peste orgolii, ranchiună, dușmănii personale. Să uităm de interesele pasagere, pentru că în joc e soarta Republicii Moldova. Ca niciodată este ameninţat parcursul nostru european și românesc. Destinul proiectului de la 1991 poate fi salvat doar de către politicieni vizionari, de cei care scrutează cu responsabilitate prezentul și viitorul acestei formațiuni statale și care intuiesc rolul și rostul ei în actualul context internațional. Se impune, aşadar, în mod categoric, identificarea şi antrenarea în treburile statului a unor actori politici preocupați de interesul public, capabili să stimuleze și să consolideze procesul de soluţionare a celor mai arzătoare probleme ale cetății.
Două instituții trebuie acum să ne unească: Președinția și Curtea Constituțională. Președinta Maia Sandu are nevoie de sprijinul nostru necondiționat. Dacă vom reuși să salvăm cele două fortărețe, vom asigura evoluția Republicii Moldova. Numai împreună vom dărâma zidul de pe Prut și tot împreună vom dura poduri ce ne vor deschide alte orizonturi spre Occident și, desigur, spre țara noastră de suflet, România.
P.S. Știri importante și mult așteptate: Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Hotărârea referitoare la starea de urgență adoptată pe 31 martie 2021 de către majoritatea antinațională a Parlamentului de la Chișinău. Tot astăzi, Președinta Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, a semnat decretul de dizolvare a legislativului, stabilind ziua alegerilor anticipate. Scrutinul de la 11 iulie, crucial pentru soarta noastră, va crea premisele pentru Schimbare numai dacă vom demonstra că am învățat lecțiile trecutului.
28.04.21