Unirea Basarabiei cu România

Anul 1918, în ciuda marilor umilințe și sacrificii îndurate, a adus României cea mai frumoasă împlinire din întreaga sa istorie modernă: unitatea politică a tuturor românilor. De la înălțimea „corectitudinii politice” de astăzi, în urma proliferării viziunilor globaliste și a prejudecății conform căreia națiunea este o realitate malefică, mulți contemporani ai noștri privesc actele de la 1918 cu superioară îngăduință. Ei uită că generația Unirii nu avea cum să fie globalistă, precum erau atunci bolșevicii și că formarea statelor naționale unitare și destrămarea imperiilor acaparatoare multinaționale reprezentau cele mai înaintate idealuri ale mișcărilor progresiste din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea. Așa gândeau atunci și cei mai mulți dintre români. Prima provincie care s-a unit cu țara a fost și aceea care fusese ocupată de străini cel mai târziu, anume Basarabia (răpită de ruși în 1812). Cum se știe, din cadrul său, sudul, adică ținuturile (județele) Cahul, Ismail și Bolgrad, fuseseră redate Moldovei și, implicit, României între 1856 și 1878. După mai bine de o sută de ani de ocupație, Basarabia revenea într-un stat românesc (acum în România) într-o stare de înapoiere deosebită, menținută astfel de Imperiul Țarist. În urma revoluției din Rusia, Imperiul Țarist a ajuns în pragul prăbușirii. Ideile de stânga și bolșevice au pătruns până în cele mai îndepărtate provincii, unde s-au creat, după modelul din metropolă, soviete (sfaturi sau consilii ale muncitorilor, țăranilor, soldaților). Această tendință a cuprins și Basarabia. În paralel, se afirmau plenar forțele naționale locale moldovenești. Astfel, în aprilie 1917, s-a creat la Chișinău Partidul Național Moldovenesc (în frunte cu Vasile Stroescu), care milita la început pentru autonomia Basarabiei. Organul de presă al partidului era ziarul „Cuvânt moldovenesc”, pentru a cărui apariție anumiți refugiați din Transilvania și Bucovina și-au adus o notabilă contribuție. În același timp, forțele conducătoare ale Ucrainei urmăreau anexarea Basarabiei (ca și a Bucovinei) la această țară pe cale de a se naște. 

Încă din toamna anului 1917, s-a format la Chișinău „Sfatul Țării”, un fel de parlament (organ reprezentativ cu rol legiuitor) ales democratic al populației dintre Prut și Nistru, care a decis inițial desprinderea Basarabiei de Rusia și autonomia sa. În condițiile date, mai ales prin conturarea pericolului bolșevizării țării, se impunea intervenția armatei române la est de Prut. Derulată între decembrie 1917 și martie 1918, intervenția armatei României în Basarabia s-a desfășurat în baza unei înțelegeri dintre aliații din Antanta și a unor cereri de ajutor militar din partea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești, având de asemenea acordul Puterilor Centrale. Împrejurările politice și strategice ale prezenței armatei române în Basarabia se leagă de incapacitatea conducerii provinciei de a controla situația în nou-înființata Republică Democratică Moldovenească, amenințată de presiunile forțelor bolșevice aflate în curs de organizare pe teritoriul fostei gubernii ruse. Un alt element semnificativ a fost interesul major al Regatului României de a beneficia, cu acordul reprezentanților Antantei și ai Puterilor Centrale, de stăpânirea militară a teritoriului Moldovei Orientale. Această stăpânire ar fi urmat să se facă într-o conjunctură istorică favorabilă pentru separarea teritoriului basarabean de Imperiul Rus și în contextul în care Moldova Occidentală, amenințată de foamete, nu avea acces (pe fondul dezordinilor din Basarabia) la importantele stocuri de provizii aflate pe teritoriul situat între Prut și Nistru. În fine, în interiorul noii „republici”, forțele patriotice românești traversau o perioadă de conștientizare a necesității unirii cu țara și evoluau de la faza desprinderii de Rusia, a autonomiei și independenței, spre ideea alăturării la Regatul României.

În fruntea mișcării erau Ion Inculeț, Constantin Stere, Vasile Stroescu, Paul Gore, Vladimir Herța, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, Alexei Mateevici, Simion Murafa și alții. În anii 1917-1918, partea Moldovei dintre Prut și Nistru, fostă gubernie rusească pentru mai bine de un secol, și-a proclamat autonomia, apoi desprinderea de Rusia; a devenit Republica Moldovenească Independentă, pentru ca apoi să se unească cu România. Ultimul act a fost opera aceleiași instituții numite „Sfatul Țării”, în care erau reprezentate toate păturile socio-profesionale și toate minoritățile naționale. La 11 martie 1918, Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării din Basarabia, a adresat regelui Ferdinand I al României următoarea telegramă: „M.S. Regelui – Iași, În numele Sfatului Țării, care reprezintă poporul românesc din Basarabia desrobit de jugul secular, aduc Majestății Voastre expresiunea credinței neclintite a întregului popor românesc din România Răsăriteană, care în unire cu țara-mumă vede chezășia desvoltărei sale libere, calea neîmpiedicată spre cultura națională și dreptatea socială. – Al Majestății Voastre prea plecat servitor, Ioan Inculeț, Președintele Sfatului Țării din Basarabia” (Bogdan Murgescu, coord., Istoria României în texte, București, 2001, p. 277-278).

În Sfatul Țării erau 156 de deputați, dintre care 105 erau români moldoveni, 15 ucraineni, 14 evrei, 8 găgăuzi, 7 ruși, 2 germani, 2 bulgari, 1 polonez, 1 armean și 1 grec. Instanța legislativă a decis cu majoritate de voturi, la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea Basarabiei cu Regatul României. Voturile s-au împărțit astfel: 86 de deputați au votat unirea cu România, 36 s-au abținut, trei au votat împotrivă, restul fiind absenți. Prin urmare, în conformitate cu regulile unanim recunoscute ale democrației din lumea civilizată, în urma votului reprezentanților întregii populații din partea Moldovei cuprinse între Prut și Nistru, actul de unitate din această parte de țară era înfăptuit. Iată cum sună Declarația de unire a Basarabiei cu România (27 martie/9 aprilie 1918): „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară:

Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa România.

Această Unire se face pe următoarele baze:

1. Sfatul Țării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea și realizarea reformei agrare, după nevoile și cererile norodului. Aceste hotărâri se vor recunoaște de Guvernul român.

2. Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie.

3. Competența Statului Țării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor Zemstvelor și orașelor; c) numirea tuturor funcționarilor administrației locale prin organul său împlinitor, iar funcționarii înalți sunt întăriți de Guvern.

4. Restructurarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale.

5. Legile în vigoare și organizația locală (zemstve și orașe) rămâne în putere și vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui și reprezentantul Basarabiei.

6. Respectarea drepturilor minorităților din Basarabia.

7. Doi reprezentanți vor intra în Consiliul de Miniștri român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării, iar pe viitor luați din sânul reprezentanților Basarabiei din Parlamentul Român.

8. Basarabia va trimite în Parlamentul Român un număr de reprezentanți proporțional cu populația, aleși pe baza votului universal, egal, direct și secret.

9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, orașe, zemstve și Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, direct și secret.

10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin Constituție.

11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile turburi ale prefacerilor din urmă sunt amnistiate.

Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporțional cu populația și reprezentanții Basarabiei, aleși prin vot universal, egal, direct și secret, spre a hotărî împreună cu toții înscrierea în Constituție a principiilor și garanțiilor de mai sus.

Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea și pentru totdeauna!

Președintele Sfatului Țării, I. Inculeț

Secretarul Sfatului Țării, I. Buzdugan” (Basarabia și basarabenii, alcătuire, studii și comentarii de Mihai Adauge și Alexandru Furtună, Chișinău, 1991, p. 246-247).

Prima provincie românească care a dat exemplul de reunire a ținuturilor românești înstrăinate a fost Basarabia. Ea venea ca o „fiică” spre „mama sa România”, având convingerea respectării principiilor celor mai avansate ale dreptului internațional și încrederea în viitorul poporului român unit sub coroana Regatului României.