Academia de Ştiinţe a Moldovei: ani de căutări şi afirmare

– Mult stimate dle președinte Ion Tighineanu, ne aflăm în preajma unui eveniment remarcabil ce vizează istoria cercetării din Republica Moldova: aniversarea a 60-a de la fondarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei (a. 1961) şi a 75-a (a. 1946) de la crearea primelor instituţii ştiinţifice de tip academic. Trăim vremuri grele marcate de o pandemie globală. Totuşi, Prezidiul AŞM a aprobat un plan de acţiuni cu prilejul acestor date importante, încadrat în „Săptămână ştiinţei”, nutrind speranţa că până în luna iunie situaţia epidemiologică se va redresa. Vă rog să vă referiţi la aceste evenimente.

– Într-adevăr, la 2 februarie curent, Prezidiul AŞM a aprobat Agenda preliminară a  acţiunilor din cadrul „Săptămânii ştiinţei”, dedicată aniversării a 60-a de la fondarea AŞM şi împlinirii a 75 de ani de la crearea primelor instituţii ştiinţifice de tip academic. Scopul organizării acestei săptămâni constă în sensibilizarea societăţii şi a guvernării cu privire la cercetarea ştiinţifică, rolul ei decisiv în identificarea soluţiilor în contextul provocărilor majore cu care se confruntă statele lumii, în particular, şi civilizaţia, în general. „Săptămâna ştiinţei” va fi marcată în perioada 7-12 iunie 2021 şi va fi lansată în prima zi cu susţinerea lecţiei publice „Sănătatea solului în era încălzirii globale: importanţa lui pentru dezvoltarea durabilă a societăţii, inclusiv îmbunătăţirea sănătăţii umane post-pandemice”. Autorul ei este prof. Rattan Lal (SUA), laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2007) şi al Premiului Mondial pentru Alimentaţie (2020).

Pentru ziua de 8 iunie este preconizată o conferinţă comună, organizată de Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Academia Română, cu genericul „Cercetări ştiinţifice în contextul provocărilor secolului XXI”. Forul va demara cu o lecţie publică prezentată de profesorul Stefan Hell din Germania, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (2014) şi membru de onoare al Academiei Române, după care va urma o sesiune plenară cu contribuţia oamenilor de ştiinţă din România şi Republica Moldova. În aceeaşi zi îşi va desfăşura lucrările şi un simpozion în domeniul culturii şi artei, organizat de secţiile de resort ale celor două academii.

Conform Agendei evenimentelor, în ziua de 9 iunie îşi va ţine lucrările Conferinţa internaţională „100 de ani ai insulinei”, în cadrul căreia vor fi abordate şi aspecte privind coronavirusul de tip nou SARS-CoV-2 şi pandemia COVID-19. La deschiderea întrunirii, Randy Schekman, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (2013), va susţine lecţia publică „Cercetări privind secreţia de proteine ​​şi colaborarea cu George Palade”, urmată de o sesiune plenară, la care vor participa savanţi notorii din ţară şi de peste hotare.

Pentru ziua de joi, 10 iunie, este programată Conferinţa ştiinţifică internaţională cu genericul „Tehnologii moderne: actualitate şi perspective”. În debutul evenimentului, prof. Hiroshi Amano (Japonia), laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (2014) va susţine lecţia publică „Profitul economic al edificării societăţii energiei regenerabile”. În cadrul şedinţei plenare, vor fi prezentate referate tematice de către mai multe personalităţi notorii, inclusiv „Inteligenţa artificială: starea actuală şi perspective”, autor prof. Klaus Mainzer, preşedintele Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte cu sediul la Salzburg; „Programul naţional de dezvoltare a inteligenţei artificiale în Bulgaria”, autor acad. Julian Revalski, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Bulgariei etc.

În ultima zi a săptămânii, pe 11 iunie 2021, va avea loc Şedinţă festivă a Adunării Generale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dedicată aniversării a 60-a de la fondarea AŞM şi împlinirii a 75 de ani de la crearea primelor instituţii ştiinţifice de tip academic, care se va finaliza cu lecţia publică „Materiale pentru viitor”, prezentată de prof. Konstantin Novoselov din Marea Britanie, Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (2010) – personalitate bine cunoscută în ţara noastră.

– Când a început istoria dezvoltării cercetării în ţinutul nostru?

– Ar fi nedrept să se creadă, constata regretatul acad. Nicolae Corlăteanu într-un articol publicat în 1996, că basarabenii, aflându-se sub stăpânirea ţaristă (1812-1918) şi sub cea sovietică (1940-1941, 1944-1989), au trăit într-o izolare istorică deplină. Deşi au fost prinşi în acele perioade în cleştele necruţător al ţarismului, iar apoi al regimului sovietic, totuşi basarabenii n-au cedat nimic constitutiv din personalitatea lor ca apartenenţă naţională, din tradiţiile populare, din conştiinţa de neam, păstrând cu sfinţenie spiritualitatea, înţelepciunea înaintaşilor... sublinia patriarhul filologiei noastre.

Prin urmare, în perioada postbelică, atunci când o mare parte a intelectualităţii s-a evacuat în România, lipsa acută de cadre a generat o situaţie fără precedent: în şcoli nu avea cine învăţa copiii, în spitale – cine trata bolnavii etc. Concomitent cu deschiderea unor instituţii de învăţământ superior, a fost pusă şi temelia primelor instituţii de cercetate. Astfel, s-au creat condiţii obiective pentru a se organiza o structură ştiinţifică de nivel republican. La 12 iunie 1946, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al RSSM, la Chişinău a fost creată Baza Moldovenească de Cercetări Ştiinţifice a Academiei de Ştiinţe a URSS. În componenţa Bazei au fost create subdiviziuni, care concretizau principalele direcţii de cercetare din acea perioadă: Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură, secţiile de geologie, botanică, viticultură şi horticultură, pedologie, zoologie, energetică, economie şi geografie. În cadrul secţiilor, dotate cu staţiuni şi laboratoare, o bibliotecă ştiinţifică şi o editură, activau grupuri de cercetători, dirijaţi de un Consiliu Ştiinţific. Prin urmare, Baza a pus începuturile ştiinţei academice în noua republică sovietică, creată prin anexarea Basarabiei la URSS.

La 6 octombrie 1949, Baza de Cercetări Ştiinţifice a fost reorganizată în Filiala Moldovenească a Academiei de Ştiinţe a URSS, în care s-au extins şi s-au aprofundat cercetările. Spre finele anului 1960, în această structură deja activau 9 institute: Institutul de Pomicultură, Viticultură şi Vinificaţie, Institutul de Botanică, Institutul de Pedologie, Institutul de Biologie, Institutul de Geologie şi Minerale Utile, Institutul de Chimie, Institutul de Istorie, Institutul de Limbă şi Literatură, Institutul de Cercetări Economice, subdiviziuni de cercetare mai mici, dar toate de importanţă deosebită pentru interesele ştiinţei şi ale societăţii. În martie 1961, a fost organizat Institutul de Fizică şi Matematică, care peste trei ani s-a divizat în două institute de profil. Aşadar, s-au conturat premise obiective şi condiţii reale de constituire, la 2 august 1961, a Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti. În consecinţă, la 12 iunie curent, noi sărbătorim aniversarea a 75-a de la crearea primelor instituţii ştiinţifice de tip academic, iar la 2 august – aniversarea a 60-a de la fondarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

– Întemeierea Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost un eveniment important pentru comunitatea ştiinţifică din republică. Cine au fost membrii fondatori?

– Prin hotărâre de Guvern, au fost desemnaţi 11 membri titulari (academicieni): Anton Ablov, Vladimir Andrunachievici, Vasili Cervinski, Prokofi Dvornikov, Iachim Grosul, Boris Lazarenko, Gheorghi Lazurievski, Andrei Lupan, Iacob Prinţ, Aleksei Spassky, Iosif Vartician şi 13 membri corespondenţi: Gheorghe Cealîi, Nicolae Corlăteanu, Ion Dicusar, Lazar Dorohov, Nikolai Frolov, Mihail Iaroşenko, Anatoli Kovarski, Iuri Lealikov, Constantin Moraru, Iuri Petrov, Makari Radul, Eugeniu Russev şi Petru Ungureanu. Savanţii noştri autohtoni – Antonie Ablov, Vladimir Andrunachievici, Eugeniu Russev, Nicolae Corlăteanu – făcuseră şcoală serioasă în Universităţile din Iaşi, Bucureşti şi Cernăuţi, aşa că în noua Academie de la Chişinău ei au devenit fondatori de şcoli ştiinţifice, alături de colegii lor invitaţi de către autorităţi din URSS. Şi aici voi specifica că doar 11 din 24 membri fondatori ai AŞM, sau mai puţin de jumătate, sunt de origine din Basarabia sau din stânga Nistrului.

– Domnule academician, să ne referim la generaţia de cercetători din perioada postbelică, pe care scriitorul Alexandru Gromov a numit-o „subtil”: generaţia frământătorilor de glod de pe drumurile de la sate; generaţia academicienilor desculţi.

– Odată cu anexarea Basarabiei la URSS, intelectualitatea, preoţimea, tineretul studios şi alte categorii de populaţie, care n-au dorit să trăiască sub regimul sovietic de ocupaţie, s-au evacuat peste Prut. În acea învălmăşeală cu trecerea râului, precum şi în alte circumstanţe au rămas familii despărţite: copii de părinţi, fraţi de surori. Printr-o istorie dramatică aparte a trecut elevul de 12 ani Alexei Simaşchevici, orfan de tată, viitorul academician, pe care mama, contabilă la Calea Ferată Chişinău, l-a trimis la 15 iunie 1941 în tabără pionerească din Odessa. Să ne imaginăm evenimentele tragice ce-au derulat ca într-un film: la 22 iunie începe războiul la Prut; tabăra pionerească de pe malul mării a fost evacuată în spatele frontului. Mama lui Alexei Simaşchevici a aflat cu groază vestea că trenul, în care se aflau cei 50 de copii de la Odessa, a fost bombardat în drum şi, în consecinţă, n-a scăpat nimeni cu viaţă. La scurt timp, femeia disperată că şi-a pierdut unicul copil s-a mutat la soră-sa, în România. N-a ştiut că providenţa i-a păstrat viaţa fiului, care, îmbolnăvindu-se de scarlatină, a rămas de tren, fiind spitalizat la Taşkent. După însănătoşire, a fost trimis la un orfelinat din acel oraş. Aceste două suflete înstrăinate de implacabilul destin s-au revăzut abia peste 14 ani la Odessa, unde mama debarcase dintr-un vapor, sosit din România, aşteptată de fiul ei deja matur: între timp el a absolvit Universitatea, s-a căsătorit, a devenit tătic.

La fel, războiul i-a despărţit pentru 16 ani pe fraţii gemeni Gleb Drăgan şi Boris Draganov, născuţi într-o familie de profesori şcolari lângă Comrat, care s-au realizat ulterior în ştiinţă, ambii devenind savanţi vestiţi, academicieni: unul – la Bucureşti, cel de al doilea – la Kiev. Părinţii, la rândul lor, au trecut prin chinuri de neimaginat în exilul siberian, tatăl făcând şi şapte ani de închisoare ca deţinut politic. După eliberare au locuit retraşi de viaţa publică în orăşelul Anenii Noi, în vecinătate cu o rudă. Peste ani, când deja i-au părăsit puterile, s-au mutat la Kiev, la fiul lor, Boris Draganov. Acolo şi-au găsit odihna de veci.

Am adus doar două exemple privind consecinţele Pactului Ribbetrop-Molotov asupra populaţiei din Basarabia şi, în special, asupra intelectualităţii. Prima generaţie de cercetători din perioada postbelică a fost reprezentată de copiii războiului, cea a frământătorilor de glod de pe drumurile de la sate şi generaţia academicienilor desculţi. În anii de foc ei şi-au pierdut taţii şi au venit la studii la Universitate, având doar câte un părinte – pe mama. Printre ei se numără viitorii academicieni Tadeuş Malinovschi şi Sergiu Rădăuţanu, fraţii gemeni Vsevolod şi Sveatoslav Moscalenco, ale căror mame erau încă tinere şi frumoase. Renunţând la viaţa lor personală, ele şi-au dedicat viaţa fiilor dragi, i-au ajutat şi i-au susţinut să se realizeze în domeniul fizicii. În această ordine de idei îi nominalizăm şi pe alţi înaintemergători care au format generaţia de aur de fizicieni: Victor Kovarski, Dumitru Ghiţu, Andrei Andrieş, Mircea Bologa. Anume ei au obţinut o pregătire solidă în centrele ştiinţifice de excelenţă din Moscova, Kiev, Sankt Petersburg, Novosibirsk, au susţinut doctorate, au creat şcoli ştiinţifice, recunoscute în ţară şi peste hotare, au pus fundamentul cercetărilor de astăzi, pe care le dezvoltă noi generaţii de fizicieni.

Alte domenii de cercetare au fost marcate de prezenţa remarcabililor oameni de ştiinţă ca Isaac Bersuker, cunoscut savant moldovean în domeniul fizicii chimice şi chimiei cuantice. Activează de peste două decenii prin contract la Universitatea din Texas, Austin, SUA, unde locuieşte în prezent, la vârsta onorabilă de 93 ani. Şi dacă a venit vorba de longevivii din ştiinţa autohtonă, subliniem că fizicianul Sveatoslav Moscalenco va sărbători în septembrie aniversarea a 93-a, medicul Gheorghe Paladi şi fizicianul Alexei Simaşchevici – respectiv, în mai-iunie curent, aniversarea a 92-a. Folcloristul Grigore Botezatu a trecut deja pragul de 92 ani, iar cercetătorul şi istoricul literar Haralambie Corbu – de 91 ani. Lingvistul Nicolae Corlăteanu şi biologul Andrei Ursu au trăit câte 90 de ani, energeticianul Gleb Drăgan – 94. Avem şi un record atins de vârstă printre savanţi: academicianul Boris Paton, membru de onoare al AŞM, preşedintele Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei pe parcurs de 58 de ani (din 1962) a ajuns la vârsta venerabilă de 102 ani (1918-2020), iar celebrul pedolog Igor Krupenikov, membru de onoare al AŞM, autor al renumitului studiu ştiinţific „Solurile Moldovei” în trei volume şi a altor zeci de monografii – 101 ani (1912-2013). Academicianul basarabean Boris Draganov, despre care am amintit deja, în pofida încercărilor dramatice prin care i-a fost dat să treacă, locuieşte în prezent la Kiev şi are 100 de ani. V-am prezentat această informaţie pentru a descreţi puţin frunţile oamenilor noştri necăjiţi şi greu încercaţi de pandemia globală COVID-19 şi a-i încuraja să respecte cerinţele sanitare, să ducă şi un mod sănătos de viaţă.

Istoria ştiinţei în Republica Moldova a fost scrisă, pe lângă personalitățile deja menționate mai sus, şi cu aportul chimiştilor Nicolae Gărbălău, Pavel Vlad şi Constantin Turtă, al matematicienilor Constantin Sibirschi, Valentin Belousov, Israel Gohberg și Mitrofan Ciobanu, al medicilor Vasile Anestiadi, Nicolae Testemițanu, Diomid Gherman, Vasile Procopişin și Constantin Țîbîrnă, al filologilor Constantin Popovici, Silviu Berejan și Anatol Ciobanu, al biologilor Boris Matienco, Andrei Ursu şi Alexandru Cibotaru, al agronomilor Mihail Lupaşcu, Simion Toma şi Vasile Micu, al geografului Tatiana Constantinov – toţi membri ai AŞM. Regretăm că astăzi ei nu mai sunt printre noi. Voi menționa că direcțiile științifice inițiate de înaintașii noștri cu mulți ani în urmă sunt astăzi continuate și dezvoltate cu devotament și dăruire de zeci și zeci de cercetători de elită, care  au acumulat experiență internațională activând anumite perioade  în centre științifice atât în estul Europei, cât și în Occident.

– Domnule preşedinte, cred că într-o societate extrem de ideologizată ca a noastră din spaţiul dintre Prut şi Nistru, mai puţin confortabil s-au simţit reprezentanţii ştiinţelor umaniste, inclusiv lingviştii, literaţii, istoricii, filozofii. În anii de renaştere naţională savanţii lingvişti au avut un cuvânt greu de spus.

– Este adevărat şi trebuie de apreciat acest lucru. Chiar de la începutul creării Bazei de Cercetări Ştiinţifice a fost dat impulsul în elaborarea diverselor studii, a manualelor şcolare, a cursurilor universitare. În această activitate au participat practic toţi colaboratorii fostului Institut de Istorie, Limbă şi Literatură.

Desigur, ideologizarea ştiinţelor umaniste a făcut mult rău cercetării şi procesului educaţional, savanţii, profesorii universitari fiind nevoiţi să se adapteze la cerinţele regimului sovietic. Cei mai principiali sau mai puţin inventivi în compromisuri erau eliberaţi de la catedre, instituţii de cercetări.

Consider că solidaritatea ştiinţifică internaţională, am în vedere savanţii romanişti din câteva state ale lumii, şi-au spus cuvântul în diverse situaţii cumplite şi i-au încurajat pe lingviştii moldoveni. Problema limbii a fost discutată la mai multe foruri speciale. În primul rând, a fost o conferinţă ştiinţifică la Chişinău în 1951, la care s-au pus bazele cercetării ştiinţifice adevărate a limbii utilizate în RSSM. La această conferinţă acad. rus V. Sişmariov a vorbit despre unitatea limbii standard, adică a limbii literare folosite în Republica Moldova şi în România. Mai târziu problema unităţii limbii a fost reluată în 1967, 1972, 1988-1994. La cumpăna dintre secolele XX-XXI, celebrul savant lingvist de talie mondială, Eugen Coşeriu, născut în Basarabia, constata axiomatic: „A promova sub orice formă o limbă „moldovenească” deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic e o absurditate şi o utopie; şi din punct de vedere politic – e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural”.

Lingviştii de la Academia de Ştiinţe şi-au expus opinia clar, argumentat, cu voce răspicată în Hotărârea Prezidiului AŞM nr. 75 din 09.09.1994 cu titlul Răspuns la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului „limba moldovenească” (opinia specialiştilor-filologi ai Academiei, acceptată la şedinţa lărgită a Prezidiului AŞM) cu participarea membrilor AȘM Andrei Andrieș, Gheorghe Șișcanu, Sergiu Rădăuțanu, Mihail Lupașcu, Haralambie Corbu, Dumitru Ghițu, Ilie Untilă, Silviu Berejan, Vasile Anestiadi, Vsevolod Moscalenco, Gheorghe Ghidirim, Nicolae Gărbălău, Mihai Cimpoi, Teodor Furdui și Nicolae Bilețchi.

„A legifera astăzi faptul perimat, s-a menţionat în cadrul dezbaterilor, că ar exista o limbă literară moldovenească, deosebită de limba literară română comună, înseamnă a legifera un neadevăr evident şi noi, reprezentanţii ştiinţei academice, nu avem dreptul moral să susţinem acest neadevăr. Aşadar, limba literară (şi, în primul rând, cea scrisă), utilizată în ultimele decenii în R.M. ca şi cea în care au scris toţi înaintaşii noştri, este limbă română”.

Într-o Scrisoare de însoţire la acest Răspuns este evidenţiat: „Prezentăm Parlamentului Republicii Moldova, într-o formă succintă, opinia specialiştilor Academiei, aprobată în unanimitate de Prezidiul AŞM. Materialele prezentate ne permit să apelăm la înţelepciunea şi bunăvoinţa corpului parlamentar pentru a reveni asupra formulării Articolului 13 al Constituţiei, care trebuie să fie adecvat adevărului ştiinţific”. Semnează Scrisoarea preşedintele AŞM, academician Andrei Andrieş. („Istoria unui act“ (Hotărârea Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei nr. 75 din 09.09.1994), publicat în Revista Akademos, nr.3, din 2018).

Eroul principal al acelei şedinţe a fost academicianul Silviu Berejan, care a pregătit Răspunsul argumentat ştiinţific pentru Parlamentul RM, la cererea acestuia, dar şi pe înţelesul nespecialiştilor. A avut savantul şi o luare de cuvânt emoţionantă, rostită sacadat, care a produs o impresie puternică asupra celor prezenţi la şedinţa lărgită a Prezidiului AŞM. De fapt, problema limbii române în Republica Moldova, adevărul ştiinţific atacat de multe ori de diverşi carierişti şi nomenclaturişti, a fost cauza vieţii acestui venerabil om de ştiinţă (1927-2007). A fost un adevărat ostaş pe baricadele luptei pentru renaşterea valorilor naţionale cu autoritatea şi demnitatea sa de savant. „Avem limba română! – nu obosea să ne amintească lingvistul Silviu Berejan. – Altă limbă nu există şi nimeni n-a ridicat graiul moldovenesc la rangul de limbă de cultură”. În general, trebuie să subliniem că toţi membrii Prezidiului AŞM din acea perioadă au avut curajul să semneze Răspunsul către Parlamentul RM, fapt remarcabil şi onorabil, Academia de Ştiinţe n-a renunţat în timp la acest adevăr, reconfirmându-l printr-o Declaraţie a întregului corp academic în anul 1996, dar şi în alte acte ştiinţifice ulterioare.

– Fermitatea şi curajul Prezidiului AŞM a fost determinat de un şir de evenimente  ştiinţifice de rezonanţă, care au avut drept obiectiv elucidarea adevărului despre identitatea etnolingvistică a românilor basarabeni. Mă refer la Congresele al IV-lea de la Timişoara – 1991 şi al V-lea de la Iaşi şi Chişinău – 1994 ale Filologilor Români, Conferinţele ştiinţifico-practice internaţionale din 1991,1992, de la Cernăuţi, Conferinţele naţionale de filologie Iaşi - Chişinău - 1992 şi 1993, Conferinţa ştiinţifică „Limba Română şi varietăţile ei locale” de la Bucureşti – 1994... Un rol deosebit l-a avut în sensul consolidării poziţiei şi opiniei  Prezidiului AŞM  Congresul al XVIII-lea al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte, care s-a desfăşurat pentru prima dată la Chişinău între 12-16 iulie 1993. Deschiderea a avut loc în mod festiv la Teatrul de Operă şi Balet. A fost un eveniment grandios, cu prezenţa delegaţiilor din 10 state ale lumii şi a 50 de jurnalişti din ţară şi din străinătate.

– Desigur! Evenimentul s-a produs în 1993, la doi ani după destrămarea URSS. Ca rezultat, fostele republici sovietice şi-au declarat independenţa şi au pornit pe o cale nouă şi liberă de dezvoltare, confruntându-se, totodată, cu mai multe probleme, inclusiv conflicte armate (pentru noi – războiul de pe Nistru). Dar căzuse deja cortina de fier şi interesul pentru ceea ce se petrece în lume, în Occident, cum se face acolo ştiinţa şi în ce condiţii, era enorm. Azi ne vom referi doar la rezultatele acestui eveniment extraordinar, care au fost pe potriva aşteptărilor.

Preşedintele AŞM, acad. Andrei Andrieş a relatat la finele acestei manifestări că cele 10 state ale lumii, participante la cel de al XVIII-lea Congres al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte, au delegat la lucrările lui peste 1 000 de persoane, inclusiv 400 de peste hotare (Republica Moldova n-a mai înregistrat în anii de independenţă un alt for ştiinţific în ţară care să adune atâta lume). În cadrul lui au avut loc două şedinţe plenare, zeci de şedinţe în secţii şi subsecţii, unde au fost prezentate circa 1 200 de rapoarte, comunicări şi luări de cuvânt. Discuţiile s-au desfăşurat şi în cadrul câtorva mese rotunde. La una dintre acestea, lingviştii prezenţi la Congres au abordat un subiect foarte sensibil pentru acele timpuri, actual, de altfel, şi astăzi – problema limbii în Republica Moldova, decizia cărora a fost formulată astfel: „limba ce se vorbeşte în Moldova la est de Prut a fost dintotdeauna şi este în prezent limba română, indiferent de faptul că ea prezintă unele particularităţi de natură regională”. Declaraţia adoptată unanim de participanţii la masa rotundă cu genericul „Limba română în Republica Moldova” a fost semnată de profesorii doctori Maria Manoliu-Manea (Davis, SUA), Eugeniu Coşeriu (Tübingen, Germania), Valeria Guţu-Romalo, Flora Şuteu, Constantin Dominte, Zamfira Mihail (toţi din Bucureşti, România), Teodora Cristea (Constanţa, România), Doina Grecu (Cluj, România), Ştefana Zahareva (Sofia, Bulgaria), Anatol Ciobanu, Victor Banaru, Grigore Cincilei (toţi din Chişinău, Republica Moldova), în total 106 de semnături.

În analele istoriei a intrat și conferinţa ştiinţifică „Limba română este numele corect al limbii noastre”, organizată în zilele de 20 şi 21 iulie 1995, de Institutul de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (director acad. Silviu Berejan), redacţia revistei de ştiinţă şi cultură „Limba Română” (redactor-şef Alexandru Bantoş), uniunile de creaţie  şi catedrele de specialitate de la instituţiile de învăţământ superior din republică. Menţionăm că respectiva întrunire, transmisă în direct la posturile naţionale de radio şi televiziune, este prima şi, deocamdată, unica întrunire privind chestiunea limbii desfăşurată în incinta Parlamentului Republicii Moldova, la solicitarea forului legislativ, cu participarea specialiştilor filologi, istorici, filozofi, jurişti, a cadrelor de învăţământ, a reprezentanţilor intelectualităţii de creaţie, a oamenilor politici, a unor lingvişti din Ucraina şi Federaţia Rusă. Academicianul Nicolae Corlăteanu a dat citire unui  strălucit şi argumentat raport intitulat „Româna literară în Republica Moldova: istorie şi actualitate”, iar în dezbateri au prezentat comunicări H. Corbu, S. Berejan, R. Piotrowski (Rusia), S. Semcinski (Ucraina), A. Ciobanu – academicieni, A.Dârul, I. Eţcu, V. Marin, M. Cosniceanu, V. Melnic, N. Mătcaş, I. Buga, A. Eremia, G. Rusnac, N. Raievschi, T. Cotelnic, V. Pavel, A. Petrencu, Gh. Palade şi alţi cunoscuţi şi apreciaţi profesori universitari şi cercetători ştiinţifici. În rezoluţia adoptată unanim se accentua: „Noi, participanţii la Conferinţa „Limba română este  numele corect al limbii noastre”, ne adresăm încă o dată parlamentarilor să-şi revadă punctul de vedere şi să repare eroarea comisă, fixând în Constituţia Republicii Moldova unica denumire unanim recunoscută în lume a limbii noastre oficiale – limba română”. Vocea  comunităţii ştiinţifice nu a fost însă auzită de către politicieni nici atunci, nici mai târziu, iar  adevărul ştiinţific privind denumirea limbii este neglijat şi după trei decenii de la declararea Independenţei Republicii Moldova.

– Deşi suntem în preajma aniversării Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cred că n-ar fi corect să eludăm problemele grave prin care trece ea în prezent.

– Acest subiect trebuie examinat în contextul implementării reformei în domeniul cercetării şi inovării, iniţiate prin adoptarea în 2017 a unei noi redacţii a Codului cu privire la ştiinţă şi inovare. Anume prin această lege, în ianuarie 2018, institutele de cercetare au fost transferate în subordinea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Membrii AŞM au avut din start o atitudine critică faţă de o astfel de abordare, atenţionând că dezmembrarea Academiei de Ştiinţe va avea un efect nefast asupra sistemului de cercetare. Dar situaţia s-a agravat şi mai mult, aprobându-se şi implementându-se două Hotărâri de Guvern (HG 381/2019 – „Programul naţional în domeniile cercetării şi inovării pentru anii 2020-2023” şi HG 382/2019 – „Metodologia de finanţare a proiectelor din domeniile cercetării şi inovării”), în baza cărora a fost desfăşurat concursul proiectelor de cercetare, care au devenit pentru multe laboratoare unica sursă de salarizare a cercetătorilor. Poziţia noastră a fost şi rămâne neschimbată – s-a greşit de la bun început, ignorându-se consecutivitatea logică – evaluare, finanţare instituţională, finanţare prin concurs, pentru care am pledat cu insistenţă la întrevederile cu factorii de decizie, înaintând şi demersurile respective. Spre regret, s-a procedat exact invers: în septembrie 2019 a fost anunţat concursul proiectelor de cercetare, în ianuarie 2020 – făcute publice rezultatele, abia în februarie 2020 – aprobată Metodologia finanţării instituţionale, iar pentru evaluare nu avem cel puţin o metodologie aprobată.

 Din păcate, şi concursul pentru finanţarea proiectelor de cercetare a derulat cu multe carenţe. Ca rezultat, în afara finanţării au rămas mai mulţi cercetători performanţi, unii dintre ei fiind cunoscuţi în ţară şi peste hotarele ei. Voi veni doar cu un exemplu elocvent. Laboratorul de Virusologie Generală din cadrul Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică, care avea atât personal calificat, cat şi utilaj modern pentru diagnosticarea infecţiilor virale (procurat graţie susţinerii financiare din partea Băncii Mondiale), a înaintat un proiect la concurs, realizarea căruia ar fi fost de o semnificaţie deosebită şi în contextual pandemiei de coronavirus, declarată ca atare doar peste câteva luni. Proiectul a rămas nefinanţat deoarece nu i-au ajuns 0,25 puncte (!) pentru a trece „pragul”. Aşadar, Laboratorul de Virusologie Generală a dispărut de pe harta landşaftului ştiinţific al Republicii Moldova, iar colaboratorii calificaţi şi cu experienţă, având şi grade ştiinţifice, şi-au găsit rostul în Canada, Rusia etc., oferindu-li-se locuri de muncă în profesie şi o motivaţie pe măsură. În situaţie gravă se află astăzi mai multe institute de cercetare de la noi. Este clar că fără o finanţare instituţională adecvată, aşa cum se practică în multe ţări ale lumii, cercetarea ştiinţifică în republică nu va avea viitor. Actualmente sunt strict necesare modificări la Codul cu privire la ştiinţă şi inovare pentru a reveni la normalitate.

– Şi totuşi, domnule preşedinte, pe parcursul anilor, autoritatea Academiei de Ştiinţe a crescut, vocea ei a devenit distinctă, puternică şi prin contribuţiile membrilor ei de onoare, aleşi din rândul personalităţilor din ţară şi de peste hotare. Ce ne-aţi comunica în acest sens?

– Desigur, membrii de onoare îşi aduc contribuţia la promovarea imaginii pozitive a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a cercetării autohtone, în ansamblu. Voi menţiona că o serie de propuneri de proiecte regionale şi europene au fost pregătite şi promovate cu suportul membrilor de onoare. În consecinţă, centrele de cercetare unde ei activează au devenit platforme pentru trainingul studenţilor şi cercetătorilor tineri din Republica Moldova. Mai mult, am primit mesaje de susţinere, adresate conducerii ţării, în care este argumentată necesitatea vitală de a readuce institutele de cercetare în administrarea AŞM. Astfel, au procedat vecinii şi prietenii noştri acad. Boris Paton, preşedintele Academiei Naţionale de Ştiinţe din Ucraina, şi acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

– Să revenim, dle președinte, la debutul acestui interviu. Prezența la aniversarea AȘM din iunie curent a cinci laureați Nobel – ce ar însemna pentru comunitatea științifică din țară?

– Un eveniment nemaiîntâlnit în istoria științei și a țării. Interesul față de colaborarea cu cercetătorii științifici din R. Moldova rămâne sporit. Am avut și încă avem școli științifice de rezonanță internațională, savanți care ne-au dus faima în lume. Să nu uităm că cercetătorii noștri, care au reușit în decursul ultimilor decenii să realizeze proiecte științifice în alte state, au jucat și rolul de ambasadori, au creat sute de punți de colaborare cu centre de cercetare din străinătate, contribuind plenar la procesul de internaționalizare a științei autohtone. Cu mândrie menționez azi că anume Academia de Științe a Moldovei, în numele comunității științifice, a deschis fereastra spre UE, Republica Moldova fiind prima țară din Parteneriatul Estic și CSI care a reușit asocierea la Programele comunitare Cadru de cercetare și inovare: din ianuarie 2012 la Programul FP7 și din iulie 2014 – la Programul Orizont-2020.

Sunt și alte interese ale oaspeților noștri pentru a ne vizita țara. Prof. Randy Schekman din SUA, bunăoară, are rădăcini basarabene, străbunicii lui fiind înhumați la Lipcani, în nordul republicii. Și-a pus acest scop să ajungă acolo pentru a se închina celora care au pus temelia acestui neam viguros de intelectuali. Distinsul profesor se pregătea să ne viziteze țara încă în iunie anul trecut, avea rezervate și bilete la avion, dar declanșarea prin surprindere a pandemiei i-a spulberat planurile. N-a ajuns anul trecut la Chișinău nici prof. Hiroshi Amano din Japonia, care a elaborat în premieră surse de lumină în baza nitrurii de galiu, ridicând astfel acest compus semiconductor, considerat fără perspective în anii ’80 ai secolului trecut, pe locul al doilea în ierarhia materialelor utilizate în micro-nano-electronica modernă. Cred că nu este de neglijat și aportul nostru, al fizicienilor de la Chișinău, în implementarea la scară largă a acestui material fascinant: noutatea ce ține de elaborarea aerogalnitului – primului material artificial cu proprietăți duale hidrofile/hidrofobe, obținut de noi, a făcut înconjurul lumii, fiind comentată și de portalul Physics World. Sperăm să edificăm punți de colaborare eficientă cu Țara Soarelui Răsare în diverse domenii.

– Ce le-aţi spune, în încheiere, celor care se identifică cu apartenenţa la instituţia ştiinţifică a republicii, cu spiritul academic ca mod de viaţă şi activitate?

– Aş dori să-i felicit cu prilejul aniversării a 60-a de la fondarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a celei de-a 75-a de la crearea primelor instituţii ştiinţifice de tip academic. Ei, totodată, şi-au adus contribuţia la ceea ce am realizat împreună de-a lungul anilor, au păstrat şi au dezvoltat şcolile ştiinţifice cu acest spirit academic şi mod de viaţă. Le urez sănătate tuturor, să depăşim împreună cea mai gravă problemă a acestui început de secol – pandemia. Le doresc, totodată, să se realizeze în plan profesional, iar visele şi proiectele de viitor să ţină tot de instituţia noastră, care are un trecut şi o istorie onorabilă de şase decenii, sper, şi un viitor frumos.

– Vă mulţumesc, domnule academician Ion Tighineanu, pentru aceste reflecţii, destăinuiri, gânduri, frământări care ne fac să înţelegem distinct ce înseamnă o Academie de Ştiinţe pentru ţară şi viitorul ei. La mulţi ani, Academia de Ştiinţe!