De-ale gurii

Momentul pare potrivit și pentru a încerca să ne scuturăm de lexicul uzual de etapă, ce ne agresează, constant, prin ipostaze și variații, în fel și chip, ale amenințării. Cităm: covid, Astrazeneca, HoReCa, lockdown, carantină, tulpină SARS-COV-2, Rezist, Putin, Șoșoacă, reculegere Spiridon Vangheli, Cîțu (-Mâțu, după cum îi zice Ion Cristoiu), Biden, record de căzături pe scară, Bitcoin, Pfizer, ATI, LGBT, tobogane de urgență, ba chiar „Finanțe comportamentale” (asta da specialitate!). Una dintre salvări ar putea fi dinspre mâncare (când ne mai destindem), da, gândindu-ne ce și cum mâncăm; chiar cu frica de a da, iarăși, peste pandemie și virusuri, direct sau indirect. Firește, nu ne putem ocupa decât de unele mostre. Printre care…

Catering. Mai întâi, ce înseamnă asta, după o destul de stângace traducere: „Catering-ul este afacerea de a furniza servicii alimentare pe un site îndepărtat sau un site cum ar fi un hotel, spital, pub, aeronave, nave de croazieră, parc, loc de filmare sau studio, loc de divertisment sau loc de eveniment. Wikipedia (Engleză)”. După asta ne cam luăm noi, căci, de exemplu, francezii ocolesc anglicismul; pentru ei „afacerea” se numește „«Traiteurs organisateurs de réception» (TOR)”, ceea ce ne amintește și de respingerea, cândva, a formulei „e-mail” prin „poste électronique”. 

Deci, pentru noi, fără a fi hotel, pub sau navă, asta înseamnă aducerea acasă a unor bucate (acțiune autodezmierdată „bucate pe roate”). Și să vedem cam la ce ne putem aștepta, dezvăluindu-ne propria experiență (cu încercarea de a reda, grafic, și neîndemânarea folosirii majusculelor sau diacriticelor).

Ca denumiri pentru diferite mese (mic dejun, pranz /1, 2 și 3/, cina, toate SPORT și toate 2000Kcal), reținem „Halloumi cu mix de semințe”, „Crumble cu piersici”, „Halibut cu miso”, „Gnocchi cu pulpe de curcan”, după cum, din textul de pe eticheta tăviței privind conținutul bucatelor, ar trebui să știm ce înseamnă „crackers cu ceapă”, „file halibut”, „pasta miso”, „orez basmati”, „salsa de capere”, „lecso de bame”, sumac, ruccola etc., dar aflăm, din generozitate, că felurile respective „se servesc” ba reci, ba calde. Sigur, organizatorii ne creditează că ne-ar fi măcar oarecum familiari termeni cum sunt mix (de semințe, de salată), microplante, cognac, parmezan, avocado, baby spanac, capere, bame & comp.

Atunci, poți să mai știi ce mănânci în acest mix de exotisme? Nu mai avem la îndemână, ca să ne putem convinge: oare câte dintre… primadone și-au găsit deja locul în inventarul impresionant în materie aflător în minunatul Dicționar ilustrat de cuvinte și sensuri recente (în special în ediția revăzută, 2014, din seria „Dicționarul elevului deștept”) al colegei Isabela Tamba, de la Institutul „Philippide” din Iași?. Până la vreo confruntare in spe, să observăm că nici în posesia unei declarații pe proprie răspundere, încercând pe la vreun Hilton, nu ne-am descurca prea ușor în descifrarea meniurilor.

Dar, democratic, să intrăm la vreo berărie, din Chișinău de exemplu. Am dat însă peste o „Beer House” și ne-am limitat la (să-i zicem) secția Pizza, orientându-ne spre prețuri mai mici. Aici, o „Pizza vegetariana” (95 de lei) are în compoziție doar Mozzarella, eggplant, sweet pepper, zucchini, mushrooms, tomatoes, olives, onions, deci tot greu la orientare și la apetit (mai ales dacă ții vreun regim alimentar). Dar la Hanul lui Manuc? Ei, da, aici, unii mai vin ca de-acasă, deoarece numai printre „Ciorbe, creme și gustări” poți alege între „Fasole bătută cu inele de ceapă aurite (produs vegetarian)”, „Mămăligă cu brânză și smântână”, „Supă de găină cu tăiței făcuți în casă” ori „Ciorbă de perișoare”. Dar își bagă și aici străinii coada, printr-un „Borș de curcan fanariot”, ca și în cazurile „File de cod crocant” sau „Șnițel din piept de pui”, concurând, dintre felurile principale, ficățeii, pulpa sau pieptul de pui (acesta cu sos de smântână; mămăliga este la „garnituri”). Renunțăm la alte trimiteri, căci nu știm la ce oră din zi citiți aceste rânduri… Iar eu, scriind spre ora 15, mă îndrept către „Biscuiții digestivi” sau către probabil mai gustoșii „Crackers cu ceapă”, din „Pranzul 1” (sau 2?).

Însă revenim și la minunata carte Universul din lingură (2012) a fostei noastre doctorande Petronela Savin de la Bacău; prefațând-o, ne-am pus și întrebarea dacă, de exemplu, terminologic, ne-am mai putea hrăni numai… românește. Și am observat că fondul național al mâncărurilor autohtonilor nu prea intra în tot felul de amănunte (culinare). Întrucât ne ține în generalități, spunându-ne doar că putem conta, dintre mâncărurile gătite și râvnite, pe vreo tochitură (căci ne trebuie și un pic de untură) sau friptură ori coptură (vorbind despre carne în primul rând), fiertură (măcar o sorghitură, cam de o înghițitură), pe o răcitură (prin Transilvania aitură), care este doar o anumită fiertură răcită, chiar pe o prăjitură (care, inițial, însemna doar „ceva prăjit”), pentru diverse pregătindu-se vreo umplutură sau tocătură, potrivite așa ca să nu dai peste vreo uscătură. După cum trebuie să știm că este bună și vreo murătură, pretinzând, repejor, vreo băutură (asta ca udătură, măcar o chicătură). Iar conservarea se producea mai ales prin afumătură. Puține excepții în ceea ce privește produsele finisate, printre astfel de nume aflându-se turta (etimologie latinească nesigură), cârnațul (<mediolat. carnacius), dar, bineînțeles, pâinea și mămăliga! Însă și produsul din lapte de oaie, devenit în primă fază caș (respectiv urdă), iar apoi brânză. Iar astăzi, materiile prime și procedurile rămânând aceleași, oricât de sofisticat numite, felurile de mâncare reflectă preponderent doar faza copt/fiert a clasificării esențiale din Le Cru et le Cuit a antropologului francez Claude Lévi-Strauss.

Dacă ridendo nu putem să ne schimbăm chiar moravurile, apoi poate reușim să ne modificăm, când e nevoie, măcar dispoziția. Pe o asemenea virtute am mizat și atunci când am selectat, aici, aceste câteva secvențe din comunicarea pregătită pentru Conferința Internațională PROVOCĂRI CONTEMPORANE ÎN ÎNVĂȚAREA LIMBII ROMÂNE, organizată de Centrul Lingvistic „Limba Noastră” din cadrul Facultății Transfrontaliere a Universității „Dunărea de Jos” (4-5 iunie), în coordonarea prof. Gina Necula, o altă fostă elevă a noastră de la Școala doctorală ieșeană „Tehnica liberă a vorbirii și discursul repetat” (temă de recunoscută inspirație coșeriană).

De Dulce, deși de-acum ne aflăm în post. Printre-ale gurii, în încheiere, e musai să ne reamintim, se numără dulceața (mai ales, pentru tineri, când în joc e vreo organoleptică guriță!), dar, pentru toți, pe un important loc neuronal se impune vorba, care, atunci când e dulce, se zice că ar aduce mult. Și ne-ar face și ea bine!