Literatura română a Basarabiei postbelice prin grila analitică și conceptuală a Anei Bantoș

De luni de zile mă pândește cu reproș de pe un raft din apropierea biroului meu cartea Doamnei Ana Bantoș Deschiderea spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelică, apărută la Tipo Moldova în colecția „Publicistică și eseu contemporan”. Ba chiar mă somează cumva nu doar să o parcurg, ceea ce am făcut la primirea ei cu un timp în urmă, ci să-i dau atenție, să o interiorizez și apreciez la adevărata ei valoare și importanță. Seriozitatea temei, privirea critică foarte specializată și analiza pertinentă a fenomenului literar mi-au impus o anumită exigență reticentă, amânând comentariul pentru un timp mai generos de documentare și scriere. Și cum o lectură eficientă parcurge pași ca informarea, interiorizarea informației și a intenției cărții, reacția vine, iată, numai după acești pași.

Cartea universitarei și cercetătoarei Ana Bantoș de la Chișinău este o amplă, riguroasă și curajoasă abordare critică și estetică, o privire panoramică a literaturii române din Basarabia perioadei postbelice a secolului XX, realizată de un teoretician exigent și meticulos prin grila valorilor și a conceptelor moderne specifice domeniului. Puțini exegeți au curajul abordării in integrum a unui fenomen creator, a unei întregi literaturi, precum autoarea cărții de față. Aceasta dă un plus lucrării și autoarei, având în vedere subiectul abordat. Literatura Basarabiei postbelice cu specificul ei românesc, rupt oficial de România în 1940, cu îngustarea și captivitatea spațială și politică inter-riverană Prut-Nistru a societății și comunității românești, este un subiect deloc confortabil, întrucât implică multiple contextualizări, istorice, geografice și politice, și multiple formule de creație sub lunga influență a regimului totalitar estic. Efortul scriitorilor moldoveni de-a avea o literatură cu specific național românesc a fost multiplu față de alte literaturi și marcat de suferințe, de așteptări și de căutare a unei formule identitare îndelung gândite și elaborate în plan literar.

Structura și fundamentarea teoretică a cărții indică un demers critic ce deschide și bătătorește căi în teritoriul literaturii basarabene. Structurată pentadic, lucrarea evidențiază o privire critică in integrum, armonioasă, concentrică și dinamică, realizată într-o succesiune de analize detaliate cu permanente trimiteri din literatura basarabeană spre critica europeană și spre cea românească, dar și cu insistente reveniri, accentuări și reiterări de concepte din criticii și teoreticienii de notorietate ai secolului XX, aplicate la creația unora din cei mai reprezentativi scriitori basarabeni. Fundamentele teoretice ale cărții sunt, cum era de așteptat, relevate de o consistentă și impresionantă listă bibliografică de peste 300 de lucrări teoretice, de creații literare și de studii de filozofie a culturii, atât din literatura basarabeană, din cea română de la vest de Prut, cât și din critica și hermeneutica europeană a secolului XX. Operele citate sunt atât studii de anvergură asupra modernismului, a mutațiilor și etapelor acestuia pe parcursul secolului, cât și studii și opinii asupra tradiționalismului și a diverselor sale formule compensatorii în literatura veacului modernist. Pentru a putea privi literatura Basarabiei ca parte a fenomenalității cultural-literare a secolului, autoarea parcurge un vast teritoriu cultural-literar și critic și hermeneutic, de la vest la estul Europei, de la David Harvey la A. Compagnon, J. Baudrillard și M. Guillaume la M. Eliade, C. Noica și A. Marino, de la G. Durand, J. Huzinga și E. Cassirer la N. Manolescu, M. Ralea, Mircea Martin și Th. Codreanu, de la N. Berdiaev la N. Balotă, M. Călinescu, D. Mănucă și E. Negrici și la mulți alții.

 Cele peste 300 de pagini dense constituie un demers pe cât de complex și interesant, pe atât de amplu – căci, vorbind de literatura Basarabiei din anii postbelici, autoarea apelează permanent la referințe din spațiul central-european și din cel românesc, încât putem vorbi și de o dimensiune comparatistă. Ana Bantoș operează cu noțiuni și concepte specifice întregului fenomenul literar al secolului la nivel european, dar care reverberează simultan la nivel regional, în așa-zisele literaturi „marginale”. Fiecare din cele cinci capitole ale cărții este la rândul lui câte un studiu substanțial și detaliat, extrem de documentat, asupra etapelor literaturii basarabene din a doua jumătate a secolului XX. Fiecare din ele este realizat prin prisma unei variabile ce predomină literatura secolului XX în plan european și, cu anumite sinuozități și forme particulare, reverberează intens și în literatura din Basarabia. Atent fructificată în carte, această variabilă este mișcarea de închidere-deschidere care pulsează ca un ceasornic în interiorul culturii/literaturii unui popor, reprezentând ritmul ei vital și ritmul conectării la universalitate. Când literatura se întoarce spre întreaga ei zestre etnică, istorică, psiho-socială și morală este un proces sau o etapă de închidere. Când autorii caută în orizontul altor culturi și literaturi și adoptă formule noi este o deschidere. Închiderea reprezintă întoarcere spre sinele adânc, etnic și istoric, psiho-social, individual sau colectiv, iar deschiderea este expansiune și regăsire de sine în pluralitatea lumii. Aceste mișcări au predominat, au fluctuat și alternat și în literatura țărilor estice cărora le-a fost răpită libertatea de exprimare și posibilitatea de a se raporta la universalitate în alte forme decât în cele agreate ideologic în spațiul totalitarismului. Alternanța închidere-deschidere se exprimă în literaturile naționale prin relația compensatorie, tradiționalism-modernism. Antinomică și dinamică, aceasta exprimă ritmul și evoluția literaturii în acord cu timpul și cu istoria în orice spațiu cultural și național. Cartea este completată în final de un capitol, Aprecieri și referințe critice semnate de nume prestigioase de cercetători și experți în domeniu, și de un documentar fotografic semnificativ.

Perspectiva abordării indică un specific estetic și critic de indiscutabilă ținută științifică, o vehiculare abilă a conceptelor și a noțiunilor de istorie a culturii, de teorie și critică literară sau de hermeneutică. Ana Bantoș privește literatura cu ochiul ei de expert ca pe un fenomen socio-cultural și mentalitar în care reverberează mai intens sau mai domol cam aceleași tensiuni de la o margine la alta a continentului. Iar cum fenomenul literar din Basarabia postbelică este parte a istoriei și a culturii continentale țesute aici, în zona inter-riverană Prut-Nistru, tensiunile și elanurile lui ivite ca efecte ale istoriei secolului se cer evaluate prin filtrul acelorași concepte și orientări. Literatura Basarabiei postbelice este marcată în esența și în evoluția ei de aceeași relație antinomică tradiționalism-modernism, subsumată ritmului închidere-deschidere ce reprezintă o caracteristică a modernității, o relație dinamică ce funcționează în mai toate spațiile atât în plan mentalitar, cât și în cel socio-cultural, guvernând viața indivizilor și a popoarelor și implicit cultura, literatura, arta și orice alte forme ale creației. Această mișcare sesizată la mai toți criticii și teoreticienii secolului XX din Europa, din spațiul românesc și din cel basarabean, atent analizată în carte de Ana Bantoș, este adoptată ca filtru în analiza literaturii basarabene. Ea se manifestă în operele scriitorilor ca opțiune pentru tradiționalism, ca întoarcere spre sine și ancorare în interioritatea propriei ființe individuale sau colective, a propriei entități, istorii și culturi, sau, dimpotrivă, ca mișcare alternativă de ieșire din sine și de regăsire în pluralitatea formelor culturale ale lumii, în alte istorii, spații și culturi. Aceeași relație se traduce și în termenii etnocentrism sau etnicism și, respectiv, în termeni alternativi, ca ieșire în pluricentrism, sau în universalism, în alte orizonturi și universuri culturale. Pentru analiză și argumentare autoarea invocă operele unor critici și teoreticieni de notorietate precum J. Baudrillard și M. Guillaume cu lucrarea Figuri ale alterității, D. Harvey – Condiția postmodernității, A. Compagnon cu Antimodernii de la Joseph de Maistre la Roland Barthes, la hermeneuți precum Mircea Eliade cu Încercarea labirintului, Profetism românesc, Nostalgia originilor, de la G. Durand, E. Cassirer, J. Huzinga la critici și teoreticieni români ca T. Vianu, protocronistul Edgar Papu, M. Ralea și alții. Este vorba de toate generațiile de critici din lungul secolului XX.

Repere analitice. Desfășurate în peste 300 de pagini, cele cinci capitole detaliază amplu și pertinent tematica, de la lămurirea premiselor teoretice ale abordării în Capitolul I, intitulat Etnocentrism și universalism în literatura română din Republica Moldova, la analiza, în Capitolul II, a ceea ce autoarea numește Orizontul interior. Asumarea valorilor tradiționale. Definind aici perioada interbelică a literaturii din Basarabia, autoarea pune accent pe criza identitară, pe conceptul de regionalism și pe relația provincial‒național–universal, ca mișcare de afirmare a conștiinței de sine, a identității, și pe folclor ca realitate dinamică în raport cu schimbările social-istorice din societate. Opera și profilul creator al lui Mircea Eliade este subiectul subcapitolului 2.2. Mircea Eliade între etnocentrism și dialogul intercultural, ce justifică parcursul epic și hermeneutic al marelui antropolog și prozator, ca ascensiune sau evoluție între etnocentrism și perspectiva pluralistă, interculturală. În opera eliadescă autoarea găsește atât argumentarea manifestării sufletului originar, cât și manifestarea enciclopedismului și a universalismului definite ca trăsături inerente sufletului românesc și forme de vitalitate/vitalizare a culturii românești, ceea ce în opinia hermeneutului chiar se petrece succesiv pe toată linia unor personalități ca Eminescu‒Iorga–Pârvan‒Nae Ionescu (p. 84). Cât despre sufletul originar, concept mult vehiculat de Eliade, acesta se manifestă ca întoarcere spre origini, ca opțiune pentru arhaic, privit ca o sămânță ce revigorează spiritual ființa. Astfel etnocentrismul asociat cu deschiderea spre universalitate înnoiește și încarcă ființa de un potențial creator nebănuit (p. 88).

Capitolul III, intitulat Definirea de sine sub semnul sacrului, analizează literatura basarabeană contemporană aflată într-o intensă căutare/afirmare a identității, a sinelui, sau „a rostului pierdut” – aventură privită ca opțiune pentru tema sacrului în creațiile scriitorilor moldoveni Ion Druță, Grigore Vieru, Gheorghe Vodă. Această căutare este, în opinia cercetătoarei, motivată de miza pe etnic, pe recuperarea memoriei, pe asumarea unei perpetue stări de veghe, pe suferința fracturării conștiinței mitice în creația lui Ion Druță. Accentul pe etic și pe etnic se manifestă prin tendința de recuperare a lucrurilor simple, cu funcție originară, cum ar fi: casa natală, tradiția, satul, credința, memoria, trecutul, sinele sau sufletul, ca motive ale sacrului, până la conștiința rostirii în lume a eului individual și a celui colectiv. Rostirea este un gest sacru de afirmare a sinelui. Acestea și altele, precum cântecul, ludicul, limba și rostirea ca formă de întemeiere, forța mistică a maternității sunt caracteristici ale creației lui Grigore Vieru, iar unele motive se regăsesc și creația lui Al. Mateevici. Tema alternativă etnicismului și mizei pe sine este reprezentată de Lupta cu orizontul închis, titlu și temă a Capitolului IV, în care sunt evaluați analitic scriitori ca: Paul Goma, Liviu Damian, Anatol Codru și Victor Teleucă. Dacă Paul Goma este perceput ca adeptul ieșirii din absență și din uitare, pentru a depune mărturie, documentând istoria din calitatea de martor al ei, Liviu Damian se definește ca un antimioritic și un antiodiseic, adept al rămânerii și al construirii în spațiul vid creat de istoria totalitară. Este vorba aici de refuzul aventurii în afară, de o căutare în sinele istoric, etnic, omenesc. Anatol Codru, reacționând și gesticulând într-o istorie deșertică, adoptă și el această cramponare de sine, această obstinare în sine, definind prin metafora îndărătnicia pietrei o stare din care se poate ieși în universalitate numai prin Logos, prin spirit livresc și printr-o construcție culturală rațională și fermă. Victor Teleucă, dimpotrivă, adoptă o luptă camuflată, optând pentru o depersonalizare într-un romantism abstract, camuflat în jocul ideii. El scrie o poezie a echivocului din care grăiește și gesticulează un eu ubicuu, disipat în toate formele lumii ce reprezintă în fond modalități de dizolvare a limitelor sinelui și de ieșire în universalitate printr-o construcție literară postromantică, de fapt una postmodernă. Capitolul V intitulat Literatura sub semnul pluricentrismului analizează alternativa la diferitele forme ale tradiționalismului, prin descoperirea de sine în formele literare ale modernității. Cum? Prin raportarea literaturii estice la modelul occidental, prin identificarea unor modalități de descoperire atât a diferențelor, cât și, simultan, a tiparelor culturale comune într-un lirism dialogal, al unui eu aflat în criză de legitimare în postmodernitate, în descoperirea unor factori ce motivează dorințele, năzuințele sau temerile omenești de pretutindeni. Aceleași tipuri de rău ce au marcat umanitatea secole la rând creează suferința, teama, nesiguranța în neomodernitate și în postmodernitate. Autoarea analizează aici doi poeți cernăuțeni, pe Paul Celan, format în toiul modernismului și pe Arcadie Suceveanu, ce se afirmă în plin postmodernism. Aventura fiecăruia indică, la timpul ei, ieșirea din tiparele identitare basarabene în universalism și redescoperirea sinelui în pluralitatea de simboluri și formule lirice ale altor orizonturi culturale.

Etape ale afirmării identității. O acută problemă a basarabenilor a fost, după război, căutarea și afirmarea identități naționale. Scriitorii basarabeni din diferite generații au contribuit succesiv, în etape, la afirmarea identității naționale în spațiul îngustat dintre Prut și Nistru. O primă etapă a acestui efort de generații s-a petrecut la sfârșitul anilor ’60, prin repunerea în circuit a scriitorilor clasici români – D. Cantemir, I. Creangă, V. Alecsandri, M. Eminescu – în ce mod? Prin scrierea unor monografii și studii despre operele lor, realizate de către basarabenii: G. Bogaci, V, Coroban, C. Popovici, H. Corbu, sau prin montarea unor spectacole din operele lor ca, de pildă, spectacolul Mihai Eminescu la Teatrul Național din Chișinău, prin inaugurarea Aleii clasicilor în Parcul central, prin modul de interpretare a unor creații lirice din Eminescu în emisiuni radiofonice emise în eter pentru populație etc. O dată această etapă realizată și depășită, dureroasă pentru publicul educat și pentru intelectualii basarabeni a fost și interdicția sau tăcerea asupra întregii generații de scriitori români interbelici – L. Blaga, I. Barbu, T. Arghezi, C. Petrescu, Liviu Rebreanu, H. P. Bengescu, M. Eliade, ceea ce a impus un efort de descoperire, de publicare și cunoaștere a acestora. Ulterior nu puțin dificilă a fost, spre final de secol XX, recuperarea și asumarea acestor scriitori prin situarea și înțelegerea lor sub semnul modernismului (p. 26). Toată această mișcare de căutare, afirmare și de găsire a reperelor identitare este permanent raportată la mișcările și etapele pe care le parcurge literatura română de acasă, din dreapta Prutului. În acest sens, Ana Bantoș trimite permanent la lucrări de referință ale unor critici și teoreticieni actuali de la Mircea Martin, A. Marino (Modern, modernism, modernitate), Th. Codreanu (Transmodernismul), Florin Mihăilescu (Fundamentele proletcultismului…).

Dacă tradiționalismul basarabean capătă formele unei ancorări a literaturii în sine, în tradiții, în istoria națională, într-un trecut neguros, fapt argumentat de autoare prin opiniile tuturor criticilor și teoreticienilor de la Tudor Vianu la Edgar Papu, cu protocronismul său, la Dumitru Micu, Mircea Martin, la Th. Codreanu, Sanda Cordoș, Florin Mihăilescu, la Eugen Coșeriu și Mihai Cimpoi, și modernismul reprezintă o paradigmă activă, vie în literatura basarabeană, precum în cea română sau în cea europeană. Riguros definit de E Lovinescu, Romul Munteanu la I. B. Lefter, până la M. Cimpoi, Gr. Vieru, A. Ciobanu etc., modernismul reprezintă deschiderea sau ieșirea în universalism și descoperirea acelorași tensiuni în alteritatea altor culturi. Ana Bantoș detaliază cu răbdare și acribie aceste curente, ritmuri sau dimensiuni ale literaturii naționale din Basarabia, filtrându-le prin opiniile unor generații întregi de critici interbelici și actuali, români și europeni.

Concluzii. Un astfel de parcurs documentat și extrem de bine articulat în construcția internă a cărții indică nu doar vocația analitică a autoarei, ci și investigarea unui vast material teoretic și critic, demers util și pilduitor pentru toți cei interesați de studiul literaturii – cercetători, studenți, profesori, nu doar în prezent, ci și în viitor. Autorii și operele citate, majoritatea de analiză a modernității, clarifică oricui orizonturile culturii/literaturii, delimitează reperele cercetătorului și îi pun la dispoziție conceptele ca pe niște instrumente sigure de operare. Excursul cultural și critic din carte nu este doar spațial și continental, din Basarabia în România sau de la estul la vestul la Europei, ci și unul temporal și istoric, din actualitate spre deceniile secolului trecut, este însuși parcursul modernismului și al formelor sale indiscutabil influențate de istoria unui întreg secol.

Mai mult decât atât, cartea Anei Bantoș reprezintă inclusiv o experiență de profunzime analitică, de investigare și argumentare subtilă a fenomenului literar basarabean din interiorul operelor – o incizie abisală, i-aș putea spune – în creațiile literare contemporane, în care dăm peste concepte ca: sacrul, ludicul, orizontul interior, dihotomia intelect-suflet, fracturarea conștiinței mitice, logos și istorie, statutul eului liric, intertextualitate, dialogism etc. Aceste formule identificate vigilent de autoare în scrierile basarabenilor salvează literatura din captivitatea sinelui istoric și social de moment și proiectează aventura scriitorului moldovean în afară, în lume. Lucrarea Anei Bantoș este un studiu substanțial de filozofie a formelor și tendințelor literare din Basarabia, analizate în interdependență cu literatura română și cu conceptele europene moderne. Studenți, cercetători, cadre didactice din domeniul specialității au în cartea de față o sursă prețioasă de informare, un model de analiză documentată a literaturii și o valoroasă cercetare literară, realizată cu acribia și pasiunea unui spirit feminin ce excelează în analiză și argumentare.