Cartea care învinge războiul informațional al Rusiei împotriva României și Republicii Moldova

Este bine cunoscut faptul că Republica Moldova și-a dobândit independența față de URSS acum trei decenii. Însă odată cu separarea fizică, ea n-a reușit să se desprindă și de ideologia fostei metropole. Canalele de televiziune, posturile de radio, ziarele și revistele, internetul și alte medii de informare în limbă rusă prevalează spațiul mediatic dintre Prut și Nistru. Nu este secret că toți subiecții aceștia urmăresc scopul atragerii cetățeanului moldovean spre așa-zisa lume rusă, în care el să se deznaționalizeze, să gândească și să acționeze în interesele Rusiei. Ca o piesă distinctă în această paradigmă propagandistică străină, se înscriu memorialele și monumentele ruso-sovietice, precum și muzeele existente practic în fiecare localitate basarabeană, consacrate celui de al Doilea Război Mondial. Toate au la bază câte o legendă-două care, de regulă, se dovedesc a fi povești deplasate de la realitățile istorice.

Printre elementele organice de propagandă a lumii ruse în Republica Moldova se impune Complexul memorialistic Vasili Lomakin de la Răscăieți, Ștefan-Vodă, înalt de circa treizeci de metri și cu o mulțime de steluțe roșii bolșevice pe fațetele lui.

Un text eroic încrustat pe una din plăcile lui de granit  a dat curs unei legende cu 11 eroi sovietici, vehiculată vicios trei sferturi de secol la rând, cu mare efect prin părțile locului. Cică într-o noapte de aprilie 1944, în preajma localităţii nominalizate, cei 11 voinici au traversat nevăzuți râul Nistru, pe mijloace plutitoare improvizate, au atacat prin surprindere liniile de apărare româno-germane, situate pe malul drept, au cucerit o colină importantă și au menţinut-o într-o luptă continuă timp de 36 de ore, până la venirea trupelor principale din spate. Se mai spune că, în timpul luptei lor mărețe, eroii au respins 17 atacuri româno-germane, nimicind 250 de inamici, au avansat ei înșiși de două ori la atac, capturând numeroase trofee și mai făcând prizonieri din rândul oponenților etc. Se mai informează că, în această bătălie „legendară” de 36 de ore, eroii sovietici au avut doar un camarad mort și doi răniţi. Pentru această faptă, toți cei 11 ostași au fost decorați cu înaltul titlu de Erou al Uniunii Sovietice.

Odată cu înălțarea sa, la sfârșitul anilor ’60 ai secolului trecut, memorialul de la Răscăieți a devenit reperul principal al educației „patriotice” în zona Ștefan-Vodă, mai cercând să-și asume veleități de obiectiv turistic. Numele eroului căzut în luptă, Vasili Lomakin, a fost purtat de colective de elevi și comsomoliste, de unele străzi și alte toponimice, a sunat mereu în diverse povestiri și înscenări teatrale cu tematica respectivă, multe spectacole jucându-se în aer liber, chiar în preajma monumentului. La Răscăieți, zeci de ani la rând, activează muzeul celor 11, iar colina care găzduiește memorialul a fost numită la fel, Cota Lomakin.

De curând, publicistul și istoricul Gheorghe Mărzencu a efectuat o investigație istorică, în baza documentelor inedite din arhivele militare ale Federației Ruse, proaspăt desecretizate, și a restabilit adevărul istoric al evenimentelor de război, din primăvara anului 1944, pe cursul inferior al râului Nistru. În consecință, câteva luni în urmă, a apărut cartea Minciuna, mai mare decât războiul sau cum eroul Lomakin a murit de trei ori.¹

Cu calificativul „monografie publicistică de istorie și etică socială”, volumul cuprinde peste 270 de pagini și demonstrează incontestabil că istoria celor 11 ostași sovietici, vehiculată atâta timp în stilul indicat mai sus, constituie de fapt un fals, din cadrul unei operațiuni propagandistice bolșevice. A fost plăsmuit cu scopul atașării basarabenilor la cauza ostașului sovietic zis „eliberator”, țintind impactul lui până în zilele noastre. Și asta în paralel cu blamarea Armatei Române și soldaților ei, mulți dintre care, pe atunci, erau mobilizați chiar din localitățile zonei, apărându-și țara la vechiul hotar al lui Ștefan cel Mare.

Autorul a examinat în premieră peste o mie de pagini din arhivele militare ruso-sovietice și a evocat, rând pe rând, relatările operative, rapoartele de luptă și de sinteză ale mișcărilor de trupe, concluziile, rezumatele, prospectele de difuzare a experienței celor mai relevante operațiuni strategice și tactice, hărți, planuri grafice și scheme militare, ordine ale comandamentelor, listele și fișele celor decorați pentru merite de luptă etc. Pentru obiectivitate, Gheorghe Mărzencu a studiat și un șir de arhive germane și românești, pe care le-a contrapus reușit celor sovietice.

A stabilit că, deși numele celor 11 ostași sunt adevărate, faptele lor de eroism, „bătălia neîntreruptă de 36 de ore”, rezultatele fabuloase, trofeele capturate etc. formează de fapt o poveste fantastică, publicată mai întâi într-un ziar militar al frontului. Bunăoară, demersurile pentru acordarea înaltului titlu de erou, care au generat legenda frauduloasă, spunea că „atacul vitejesc și prin surprindere” al celor 11 s-ar fi produs la 17 aprilie 1944. Însă documentele cronologice militare abordate în lucrare arată alt tablou: pe sectorul Răscăieți-Cioburciu, trupele Armatei Roșii au pornit ofensiva malului drept al Nistrului mult mai devreme, în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Cei 11 ostași nu aveau de unde să ajungă primii pe malul drept, odată ce luptele în acel loc continuau deja de 3-4 zile. Ei nici măcar nu constituiau un grup separat, dar făceau parte din șuvoaiele unor trei divizii sovietice de infanterie, cu un efectiv de circa 12 mii de oameni, plus unități blindate și de artilerie, susținute de aviație. Toate unitățile acestea au trecut pe malul drept al râului, în bărci performante de asalt și pășind peste două poduri plutitoare, construite ad-hoc de către geniști. Prin urmare, luptătorii în cauză nu aveau nicicum să doboare singuri tocmai 250 de români și germani, în cele 36 de ore de luptă separată, care n-a existat, mai făcând și numeroase trofee și mai luând prizonieri din rândurile oponenților.

Faptele „eroilor” nu se regăsesc în niciun document cronologic al unităților participante la luptele pe platou, în niciun raport de sinteză sau de propagare a experienței războiului, care de regulă înregistrau orice mișcare pe front. Povestirea bolșevicilor trasă din deget a luat-o razna, mai ales acolo unde a încercat să-i descrie moartea „nemuritoare” a eroului principal Lomakin. Cică ostașul, înconjurat de inamici, s-a sinucis cu o grenadă antitanc, omorând simultan și 12 oponenți. Gheorghe Mărzencu însă a consultat un expert militar din Armata Națională a Moldovei, care în subiectul problemei a infirmat un asemenea efect al grenadei nominalizate.

În graba lor de a făuri pe loc gol niște eroi, la care să se închine populația basarabeană până în secolul 21, scribii bolșevici au încurcat lucrurile lamentabil, indicând, chiar pe aceeași pagină, două date diferite ale morții lui Lomakin, una la 17 aprilie și alta – o zi mai târziu. Cercetătorul însă a găsit și a treia moarte a „eroului”, care vine tot din arhivele sovietice. Documentul funerar al diviziei relatează că Vasili Lomakin a murit în cu totul altă zi, la 19 aprilie 1944, în urma unui bombardament de aviație sau de artilerie, deoarece la acea dată nu s-au dat lupte directe de trupă pe platoul de la Răscăieți.

Autorul scrie că s-ar putea pune punct aici legendei cu 11 eroi, însă făcătura bolșevică este atât de mare că ar fi păcat să nu se mai cunoască și celelalte bazaconii staliniste, cu „eroi și dușmani”. Trei date ale unicei răniri pe câmpul de luptă sunt identificate și în cazul lui Vasilev-Kytin, comandantul plutonului, din care făcea parte grupul de eroi. Evident, și demersul acestuia pentru înaltul titlu suferă de enorme inexactități și situații inventate. Și în cadrul analizei celorlalte fișe de erou, autorul a stabilit numeroase exemple de atribuire a calităților supranaturale unor „voinici”, ca în scenariile de la Mosfilm, pe care le combate cu date exacte.

Fantasmagoriile politrucilor n-ar fi avut sorți de izbândă dacă nu erau aprobate de colonei și generali, susținuți de renumitul mareșal Tolbuhin, comandantul Frontului 3 Ucrainean și de conducătorul sovietic de la Kremlin Iosif Stalin, pe care autorul cărții i-a identificat în calitate de dirijori ai minciunii. În blocul de imagini publicat pe parcursul narațiunii și într-o anexă, cartea Minciuna mai mare decât războiul sau Cum eroul Lomakin a murit de trei ori găzduiește semnăturile marilor conducători sovietici, aplicate în favoarea decernării titlului de erou celor 11 de la Răscăieți. În context, volumul publică și iscălitura mareșalului Gheorghi Jukov, semnatarul Actului de Capitulare al Germaniei, dar și a lui Mihail Kalinin, președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, care a emis decretul de decorare a „eroilor”.

În volumul său, autorul nu s-a limitat la combaterea făcăturii bolșevice, ci a urmărit evoluția capului de pod sovietic dintre Cioburciu și Răscăieți până la lichidarea lui, în ziua de 13 mai 1944, de către trupele grupului militar româno-german Dumitrescu. Acest cap de pod sovietic, existent circa o lună, a fost spulberat în câteva ore. Însă trei sferturi de secol, propaganda ruso-sovietică a ascuns această pierdere, afirmând că platoul a existat până în august, de unde ostașii roșii și-ar fi început ofensiva spre Prut. De altfel, eroismul și jertfa Armatei Române în războiul pentru Basarabia trece ca un fir roșu prin tot subiectul cărții. Autorul accentuează de mai multe ori că, pe malul drept al Nistrului, Armata Română purta un război drept, având datoria sfântă de a-și apăra teritoriul răpit anterior, în urma pactului sovieto-nazist Molotov-Ribbentrop. În acest sens, autorul aduce mai multe exemple concludente de eroism al ostașilor români, la Nistrul anului 1944, și cheamă populația din zonă să nu-i dea uitării, cinstindu-le memoria lor, mai întâi de toate.

Lucrarea se încheie cu o notă ce conține date relevante despre a doua ocupație sovietică, cea din 1944, instaurată și cu ajutorul lui Lomakin, numită ipocrit de propaganda ruso-sovietică „eliberare”. Prin imagini și alte documente de arhivă, este prezentată teroarea bolșevică împotriva localnicilor, cu arestări și execuții în masă, foametea organizată din anii 1946-1947, cu extincția populației și cazurile de canibalism, sunt descrise cele trei valurile ale deportărilor în Siberia, este abordată deznaționalizarea românilor basarabeni etc. Gheorghe Mărzencu rezumă, în acest sens, că, în conformitate cu uzanțele morale universale, soldatul venit cu arma în mâini într-un teritoriu străin, pe nepoftite, nu poate fi considerat eliberator.

Pentru a discerne modele de comportament civic din contemporaneitate, autorul cărții accentuează repetat că, în august 1991, Republica Moldova și-a dobândit independența față de URSS, după eforturi susținute și jertfa mai multor luptători pentru libertate. Unul dintre exemplele relevante în acest sens constituie acțiunea de protest din timpul mișcării naționale de eliberare, la 7 noiembrie 1989, când mai mulți chișinăuieni au blocat cu trupurile lor tancurile sovietice și nu le-au permis să se miște la parada planificată pe străzile Chișinăului. În același timp, autorul regretă că mai mulți cetățeni au rămas în cleștele ideologic al fostei metropole, devenind victime ale războiului informațional al Rusiei, purtat în Republica Moldova și prin promovarea monumentelor și memorialelor de război.

În ultimul moment al scrierii, Gheorghe Mărzencu a mai abordat câteva surse ale minciunii bolșevice privind „grupul de eroi de la Răscăieți”, făcând o remarcă de postscriptum. După analiza unor monografii ale istoricilor și veteranilor de război sovietici din anii de pomină, pe care îi demască pentru neadevărurile semănate în societate, Gheorghe Mărzencu i-a identificat în rol de promotori ai minciunii de la Răscăieți și de apologeți ai armate străine ocupante pe președintele Republicii Moldova la acel moment, Igor Dodon, și ministrul apărării, Victor Gaiciuc.

Încercând să-și afișeze zelul slugarnic pentru vechea metropolă, Dodon și tovarășii săi au editat broșura Плацдармы победы на Днестре (Capurile de pod ale biruinței, la Nistru). În paginile ei, povestea inventată cu 11 „eroi” străini de la Răscăieți prinde iar contur și se încearcă difuzarea ei la vechea intensitate. Atitudinea înalților demnitari seamănă cu o trădare a poporului şi armatei de care sunt responsabili și se poate afirma cu certitudine că asemenea preşedinte şi asemenea ministru al apărării demonstrează că le este mai aproape un stat străin decât cel pe care au onoarea să-l reprezinte.

„Balonul propagandistic cu eroii de la Răscăieţi a plesnit, la prima atingere de adevăr. Întrebarea care nu poate fi evitată nicicând însă este următoarea: în asemenea realităţi, cât mai au de gând locuitorii Răscăieţilor sau Cioburciului, dar şi moldovenii din alte părţi să onoreze memoriale trucate, cu ostaşi ai trecutului sovietic, ridicate forțat pe osemintele băștinașilor? Când să găsească ei puterea necesară pentru a face diferența între valorile impuse de străini și cele firești, naționale, spre bunul viitor al lor și urmaşilor lor?..” – se întreabă autorul, în final.

Investigația istorică Minciuna mai mare decât războiul sau Cum eroul Lomakin a murit de trei ori constituie un volum de excepție prin care a fost câștigată o mare bătălie în combaterea războiului hibrid al Rusiei împotriva României și Republicii Moldova.

Notă:

¹ În baza subiectului cărții, la București a fost realizat un film, sonorizat de actorul Cristian Alexandrescu, care poate fi găsit pe rețeaua youtube.com, sub titlul A mai căzut un mit cu eroi sovietici, mitul de la Răscăieți. Altă echipă de cineaști lucrează asupra unui documentar clasic, la același subiect. Actualmente, este în curs de apariție a doua ediție a monografiei.