Etape și opțiuni artistice în opera plasticianului Andrei Negură

Opera plasticianului Andrei Negură pune în evidență aspirațiile polivalente ale unei generații de plasticieni moldoveni care, debutând în artele plastice și cele decorative din Republica Moldova în deceniul al nouălea al secolului al XX-lea, au contribuit iminent la schimbarea fațetei artistice de la noi. Câțiva dintre artiștii acestei generații, având parte de o apreciabilă pregătire profesionistă în cadrul diverselor școli superioare de prestigiu, au reliefat prin creația lor un spectru vast de noi valențe plastico-stilistice, o nouă abordare a spectrului conceptual-tematic și ample aspecte ce țin de partea tehnico-tehnologică a producerii operei de artă.

Andrei Negură, fiind unul dintre acești tineri entuziaști, debutează inițial în aria artelor decorative ale deceniului în cauză cu propria viziune asupra operei de artă textilă, fapt ce i-a evidențiat creația din domeniul în cauză, plasând-o la un loc de frunte în albia generală a orientărilor plastice de la vremea respectivă.

Printre operele realizate menționăm câteva tapiserii în care plasticianul valorifică, pe de o parte, estetica țesutului tradițional, pe de alta, promovează conotațiile și particularitățile simbolice ale unor motive și forme ale căror proveniență este adânc împlântată în realitatea cotidiană: La morișca cea de jos (1981), Luiza (Roata morii) (1986), Lucreția (1986) și Fulga (1986).

Andrei Negură își îndreaptă atenția și asupra diverselor modalități sintactice și tehnologice de atingere a expresiilor estetice generate de tapiserie, printre care și cele ce îmbogățesc universul țesăturii tradiționale planimetrice cu forme țesute, modelate, înserate și predestinate să evolueze reliefat în spațiul realității cotidiene – Roșu (1986), Mărțișor (1989), Dune (1990). Experimentele în cauză s-au fructificat inedit și într-o operă cu un vast impact semantic – Spații albe (1988) și, totodată, s-au soldat în mod fericit cu abordarea de către plastician a unor metodologii tehnologice novatoare de înzestrare a artei țesutului cu particularități spațiale tridimensionale, prin care opera textilă depășește funcțiile sale tradiționale, evoluând spre promovarea sa în calitate de obiect spațial asemănător operei sculpturale – compozițiile sub genericul Cetăți (1990-1995).

În registrul opțiunilor artistice ale plasticianului Andrei Negură se înscriu și cele de zămislire a unor compoziții complexe, la baza imaginii cărora sunt valorificate plastic motive arhitecturale urbane – Omagiu (1987) și motive antropomorfe – Cântec plaiului natal (1987), Motiv etern (1988), în care artistul pledează pentru structurări compoziționale rațional echilibrate, adaptări iminente a morfologiei formelor la tehnologia clasică occidentală de țesere a operei textile și înzestrare a imaginii cu pronunțate valențe lirice subtile de un avansat rafinament estetic. Creația se fructifică cu mai multe opere în care spiritul romantic al autorului își găsește o luxuriantă împlinire – Motiv de primăvară (1988), Balada lunii (1988), Dimineața (1988), Elegie nocturnă (1990).

Experimentele plastice și tehnologice întreprinse de către Andrei Negură în domeniul tapiseriei s-au încununat și cu câteva opere de proporții sporite, realizate în anul 2000, ale căror imagini întregesc fundamentale repere iconografice identitare cu un iminent impact simbolico-emoțional – Tradiție, Colind, Meșterul Manole, Binecuvântare.

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea este semnificativ pentru întreaga creație ulterioară a plasticianului. În perioada respectivă, concomitent cu activitatea din domeniul tapiseriei, plasticianul experimentează productiv cu imaginea artistică, zămislind opere grafice și picturale înzestrate cu distinse și judicioase particularități sintactice și valoroase calități semantice. Spre sfârșitul acestei perioade, grafica elaborată de către Andrei Negură devine mai rațională, adesea chiar austeră, punându-se în valoare nu atât spontaneitatea demersului tehnologic și valoarea asociativă a mesajului generat de formă și textură, cât expresia estetică rațională generată de linie, utilizată de către artist în calitate de element plastic fundamental. În unele foi grafice fundalul rămâne intact, iar unele compartimente sunt modelate plastic în conformitate cu metodologia cluazanistă de operare cu linia și culoarea, promovându-se prin aceasta valoarea expresivă a contrastelor proportionale și cromatice – Grafică (1998).

În același timp, plasticianul este captivat și de expresiile estetice, și de mesajul pe care îl poate genera opera ce reliefează artistic realitatea cotidiană – Casă și Stână (1999), în care Andrei Negură creează imagini cu un pronunțat substrat metaforic, unde motivele realității tangibile sunt îmbinate plastic cu forme abstracte, fapt ce contribuie la edificarea artistică a unor spații fabuloase, cu un pronunțat impact identitar.

Un loc aparte în creația deceniului în cauză îl ocupă opera picturală a plasticianului, or, cu începere din anul 1995, Andrei Negură optează în mare măsură spre pictura de șevalet, specie a creației plastice care i-a înlesnit acestuia materializarea cu succes a unor viziuni personale asupra lumii, culturii și creației.

Este cert că filiera identitară constituie una dintre principalele axe ideatice în arealul căreia germinează o parte importantă a tablourilor create de către Andrei Negură. Unele dintre acestea sunt zămislite de către plastician în albia convenționalismului plastic, altele, având amprenta observațiilor nemijlocite din natura înconjurătoare, reliefează simbioze ale stilisticii neoimpresioniste cu expresionismul cromatic, fapt ce contribuie la amplificarea expresiei câmpului imaginii și punerea în valoare a unor conotații de vastă tensiune vitală ce reprezintă perpetuarea în timp a naturii și persistența unor energii lăuntrice care asigură conexiuni armonice dintre artefactele tangibilului. În registrul ultimelor calificative se înscriu lucrările Casa vecinului (1996), Casa II (1999), Omagiu (1997), Motiv rural (1998), Motiv rural II (1998), Peisaj de iarnă (1998), Natură statică I (1998), Natură statică cu mere (1998),
Natură statică cu scaun roșu (1998), Natură statică din provincie (1999), Natură statică cu putină (1999), Natură statică mare (1999), Natură statică cu mere (2000), Natură statică cu pere (2000), Natură statică cu pere II (2000), Nostalgie III (2000). Universul artistic zămislit de către Andrei Negură este în permanență dinamic, tensionat și frământător, oglindind spiritul neliniștit al autorului, înțelegerea de către pictor a lumii înconjurătoare aflate în permanentă schimbare, a frumuseții și diversității acesteia.

Adesea, operele picturale ale artistului sunt elaborate în serii de tablouri sub același generic, fiind numerotate succesiv. În acest repertoriu de lucrări se înscriu ciclurile: Pergamente (1995-1998), Minipergamente (1999), Miniaturi (1996-1999), Potire (1999), Festive (1999), Flori (1999), Procesiuni (1998-2008), Fructe interzise (1997-2020), Arbori (2020).

În Procesiuni plasticianul optează spre valorificarea multiplelor valențe de ordin semantic pe care le poate genera una și aceeași temă în urma diferențierii principiilor de structurare compozițională a motivelor ce stau la baza imaginii, diferențierii particularităților morfologice de constituire a formei obiectului de reprezentare, diferențierii raporturilor dintre plan și spațiu, diferențierii particularităților texturale și, foarte important, diferențierii cromatice a fiecărei lucrări în parte. În unele tablouri ale acestui ciclu Andrei Negură orchestrează ritmic motivul câtorva cortegii antropomorfe în registre longitudinale ce structurează compozițional planul și spațiul tabloului, – cazul lucrărilor Procesiune I (1998), Procesiune II (1998), Procesiune în albastru (2002). În același timp, dacă în lucrările menționate autorul creează plastic senzația deplasării în plan și, totodată, în spațiu a șirurilor de figuri umane menite să simbolizeze ideea revenirii, plecării și reîntoarcerii, atunci în tabloul Procesiune în roșu (2008) acesta flanchează lateral, pe verticală, imaginile procesiunilor umane cu motive care, pe de o parte, diversifică compoziția, pe de alta, amplifică mesajul generat de imagine cu valori ideatice suplimentare.

În mare măsură, o bună parte dintre tablourile acestui ciclu poartă, prin modul de structurare compozițională a motivului central, conotațiile unui posibil exod uman acostat temporal în diferite etape ale evoluției istorice a umanității. În același timp, mesajul unor lucrări ale ciclului în cauză este plasat intenționat atât în arealul conceptelor religioase – Procesiune III (1998), Procesiune V (1998), cât și orientat spre generarea unor conotații dramatice – Procesiune IV (1998).

Tema conglomeratelor de figuri umane reprezentate în mișcare este dezvoltată de către Andrei Negură și mai târziu, în unele lucrări cu un alt generic –  Metamorfoze (2014), în care plasticianul exprimă artistic coeziunea dintre actualitate și tradiție, privită ca promotor identitar al evoluției în timp a comunității. Or, multiplele tablouri sub genericul Mere din ciclul Fructe interzise (2012-2020) pun în valoare, concomitent cu alura complexă a mesajului, neordinare principii de limbaj, ce oglindesc maturitatea actului creativ al autorului. Printre acestea menționăm expresia planului, ductul pensulației, expresia contrastelor cromatice, exersarea rațională a mijloacelor grafice și modul de atingere a integrității armonice a operei picturale. Aceasta se referă și la pânzele în care artistul valorifică teme unicat, cazul tabloului Interferențe (2020).

Generalizând, menționăm că activitatea artistică a plasticianului Andrei Negură a evoluat pe parcursul a trei etape de creație, în care acesta a experimentat constant cu imaginea, creând opere memorabile în diverse domenii precum tapiseria parietală, tapiseria tridimensională, grafica de șevalet și cea aplicativă, pictura în ulei și pictura în tempera. În întregime, creația artistului Andrei Negură se încadrează organic în aspirațiile estetice și lingvistice actuale și contribuie la promovarea actului creativ, atât în plan local, cât și general european.