Nicolae IORGA, strălucit model de conștiință românească

Materialele incluse între coperțile acestui număr de revistă vin să ofere un supliment de informație, o viziune actualizată privind locul lui Nicolae Iorga în panteonul național românesc. Istoric de reputație mondială, cu o operă fascinantă ca volum și teme abordate, scriitor, publicist redutabil, Iorga s-a impus prin curajul și vocația rostirii marilor adevăruri, inclusiv despre românii basarabeni, încorporați cu sila și supuși unui violent și pervers proces de deznaționalizare în „țara unde icoana stă alături cu armele împărătești”. Cunoscând ca nimeni altul trecutul cultural-istoric al Basarabiei, de altfel ca și pe cel al Bucovinei și Ardealului, Iorga va pleda de-a lungul vieții pentru dezrobirea românilor aflați sub stăpâniri străine („vecinii României sunt ei înșiși. Ei sunt vecinii cei mai apropiați și cei mai buni”). Ca istoric și ca cetățean, Iorga își va asuma misiunea de promotor al integrării teritoriale a românilor, pledând pentru formarea unui stat național unitar, incluzând în frontierele sale naturale toate provinciile.

Pentru a auzi „glasul” și bătaia inimii Înainte-mergătorului (care afirma cu sfială și modestie că este „istoric străduitor în cunoașterea trecutului nostru” și „lucrător pentru unirea tuturor românilor”), în revistă au fost incluse o parte (neînsemnată, dar sugestivă!) din textele ce ilustrează interesul distinsului cărturar manifestat (în calitate de publicist, conferențiar, senator, ministru, îndrumător al marelui public) față de Basarabia, cea mai nedreptățită și necăjită parte a neamului românesc, unde și în cele mai cumplite vremi de ocupație, spiritul românesc a continuat să dăinuie, iar speranța de reunire a marcat neîntrerupt existența basarabenilor. Considerat deschizător de drumuri în istoriografia basarabeană și unul dintre cei mai importanți istorici ai acestui ținut, Nicolae Iorga a lăsat urmașilor o moștenire impresionantă despre străvechiul pământ voievodal, anexat, la 1812, samavolnic de către ruși, care „au tăiat geografic pe meridian idealul românesc”.

De altfel, Nicolae Iorga formulează laconic și sugestiv (în Cuvântarea ţinută la Bucureşti, pe 16 mai 1912, la centenarul ocupării Basarabiei de către ruși) resortul acestui eveniment de neagră amintire: „Prin tratatul de la 28/16 mai 1812, turcii cedau, fără să cunoască măcar limitele exacte, un teritoriu care nu le aparţinea şi care făcea parte dintr-o ţară a cărei integritate teritorială se angajaseră s-o respecte”. În Continuitatea spiritului românesc în Basarabia, lucrare publicată în 1918, autorul reia argumentele, subliniind magistral: „Astfel ținuturile moldovenești din răsărit se desfăcură fără ca pe pământul lor să fi rămas cineva în stare să arăte, într-un timp când nici Iașul nu se pricepea s-o facă, durerea firească pentru sfâșierea unui popor”. După „hrăpirile” consecutive (implicit după cea din 1944 – n.r.), „în Basarabia ținuți la o parte au fost și sunt toți cei cari și-au adus aminte că sunt «moldoveni» pe vremea când aceasta era o crimă” , iar „cine nu era favorabil proiectelor ruşilor era executat «ca trădător al ţării», şi se caută un călău, care să vrea să ducă la executare pedeapsa capitală. Cei mai mari boieri fură insultaţi, bătuţi, târâţi de barbă până în camera Consiliului, urmăriţi în justiţie, pentru că trăsura lor izbise un ofiţer beat” (Adevărul asupra trecutului și prezentului Basarabiei).

Referindu-se la calvarul moldovenilor dintre Prut și Nistru, neglijat oarecum și de către unii regățeni implicați în bătălii politice de moment, în Însemnări zilnice (mai 1917 - mai 1920) din Memorii (veridic jurnal al celor mai importante evenimente, stări sufletești, personalități pe care profesorul le-a cunoscut de-a lungul anilor), Iorga sintetizează un dialog întreținut cu Ștefan Ciobanu, remarcabil artizan al Unirii: „Unui ministru i-a spus fățiș că, dacă cei de aici (din regat – n.n.) ar fi trăit în împrejurările celor din Basarabia, poate de mult nici unul nu ar mai fi român”.

„Țarismul asimilator de nații” însă nu a reușit să înfrângă dorința de libertate a românilor basarabeni și la 1918 se înfăptuiește visul lor secular. Unirea Basarabiei cu Patria-mamă deschidea orizonturi nebănuite și spectaculoase în societatea românească ce urmau a fi realizate, consideră omul de stat Nicolae Iorga, doar de către cei ce veneau la putere „ca la o grea robie”. Simbolică este în acest sens cuvântarea intitulată Credința mea, rostită în 1931, la Chișinău, cu prilejul luării în primire a Guvernului: „Avem datoria, afirmă Nicolae Iorga, să ridicăm Basarabia, cu ceasornicul oprit la 1812, Basarabia fără drumuri, Basarabia cu satele risipite, Basarabia fără o adevărată mare industrie – şi aceea care este, piere, – fără un comerţ asigurat, fără acea legătură între agricultură, industrie, comerţ şi cultură, care aduce în adevăr prosperitatea unei ţări, să aducem Basarabia, cu ceasornicul oprit la 1812, la data de acum, de 1931. Aceasta este cea dintâi datorie, şi, când se va ajunge acolo, pe urmă împărţiţi-vă şi în douăzeci de partide. Puţin îi pasă oricui dacă există douăzeci de partide pentru o ţară, dar nu pot să existe nici două partide pentru o provincie care nu este încă o ţară, în sensul civilizaţiei europene”.

Marile prefaceri proiectate și parțial realizate în România reîntregită sunt însă întrerupte în iunie 1940, an fatidic pentru destinul Basarabiei, dar și al marelui istoric. Publicăm în revistă câteva texte, rostite la radio sau tipărite în „Neamul Românesc”, cea mai vocală tribună contra invaziei sovietice. O soartă aparte a avut-o articolul Hotare noi, conferință radiofonică nedifuzată din cauza cenzurii și care „reprezintă un adevărat text testamentar al gândirii savantului”, un răscolitor articol ce urma să fie adresat pe calea undelor basarabenilor, bucovinenilor, tuturor românilor desțărați după 28 iunie 1940. Nicolae Iorga menționează că aceștia, în pofida imprevizibilului cataclism, rămân „o parte scumpă a neamului nostru”, alcătuind o comuniune ancestrală. Ultimul pasaj, vibrant apel la rezistență, accentuează drama trăită de Nicolae Iorga și reliefează patriotismul nedezmințit al venerabilului intelectual: „În ce mă privește, paznic de morminte, dar și vestitor de vremuri, mă veți mai auzi poate. Nu o dată, supt cuvinte veți prinde înțelesurile care numai așa se pot transmite. Și fără a vă vedea, pe căile tainice care ne leagă, de la voi înșivă mă voi inspira”. Neprețuit tezaur documentar, scris cu talent și profundă înțelegere a fenomenului basarabean, în lucrările despre spațiul românesc din stânga Prutului este argumentată, în temeiul unor dovezi concludente, neîntrerupta legătură sufletească între frații de același sânge, izolați un timp de râul ca „o prăpastie uriașă prin care se despart două lumi ce nu pot avea nici o legătură între ele”.

Virtuţile marelui istoric au fost înfăţişate magistral de către Ştefan Ciobanu în omagiul prilejuit de împlinirea a 50 de ani ai lui Nicolae Iorga: „Ca istoric, ca om de cultură și de politică, el a ținut să înțeleagă rostul vremurilor, însemnătatea momentelor prin care trece neamul nostru. Și a căutat să-și puie toate puterile sale uriașe în serviciul cauzei mari a neamului și în special el a fost acela care nu ne-a uitat pe noi atunci când toți ne considerau pierduți, atunci când toți puseseră piatra mormântală asupra Basarabiei, și numai glasul lui, în Vechiul Regat, striga tare: că noi suntem vii, că noi nu suntem pierduți”.

Recitite astăzi, paginile „basarabene” ale lui Nicolae Iorga, ale contemporanilor lui generează un acut și răscolitor sentiment de actualitate, un déjà-vu foarte palpabil, aducând în prim plan situații, fapte, evenimente de un dramatism copleșitor, unele dintre ele fiind asemănătoare sau care par desprinse chiar din realitățile acestui început de nou secol.

Textele publicate în revistă, cele purtând însemnele inconfundabilei măiestrii științifice și publicistice a lui Iorga, articolele omagiale scrise cu pătrundere și competență de către prestigioși specialiști în domeniu oferă crâmpeie din activitatea plurivalentă a „istoricului total”, alcătuind un binevenit îndemn de a înțelege condițiile de afirmare a genialului creator național și universal, perenitatea operei savantului și irepetabila personalitate a „apostolului cauzei basarabene”.

Adresăm sincere mulțumiri și exprimăm sentimente de profundă recunoștință autorilor articolelor, tuturor celor care au contribuit la realizarea Ediției speciale Nicolae IORGA – 150, iar cititorului îi dorim „Lectură cu folos!” și succes în valorificarea adevăratei noastre istorii, la a cărei edificare și-a adus inconfundabilul obol Nicolae Iorga – strălucit model de conștiință națională.

Limba Română