Vita brevis, lingua latina longa
Pentru tipar
În contextul unei societăţi postmoderne, afectată de fragmentarism şi lipsă de respect pentru valorile clasice, şi a unui învăţământ ce suferă de fenomenul îngrijorător al deculturalizării, apariţia unei cărţi, având ca obiect limba latină sau limba greacă, trebuie semnalată. Cu atât mai mult cu cât numărul de cunoscători ai acestor vechi idiomuri se împuţinează, din păcate, pe zi ce trece. Cu atât mai mult cu cât numărul orelor alocate studiului acestora (în licee şi universităţi – acolo unde se mai studiază) se reduce din ce în ce mai mult în noile planuri de învăţământ. Şi aceasta în ciuda faptului că, până şi atunci când „milităm pentru sau împotriva predării limbii latine şi a celei greceşti [în şcoli], argumentarea noastră este în mod sigur înţesată cu termeni care ne-au venit de la Roma şi Atena” (Edward Sapir)1. După cum cultura generală este de neconceput fără componenta sa lingvistică, tot aşa cea din urmă „este de neimaginat fără cunoştinţe măcar elementare de limbă latină” (Th. Hristea)2. Într-adevăr, dată fiind subestimarea filologiei clasice, constatăm că în discursul cercetătorilor din diverse sectoare, al medicilor etc., chiar şi al lingviştilor şi al profesorilor de limba română din generaţia mai tânără, dar mai ales în cel al reprezentanţilor mass-media (cu puternic impact asupra marelui public), se întâlnesc, frecvent, greşeli de exprimare izvorâte din insuficienta cunoaştere a limbii latine.
Aşadar, se cuvine să semnalăm că anul acesta, la Editura Mega din Cluj-Napoca, a fost publicată cea de-a doua ediţie a cărţii universitarilor Oliviu Felecan şi Nicolae Felecan, Limba latină. Gramatică şi texte. În intenţia autorilor, lucrarea (însumând 356 de pagini) se doreşte a fi un manual de limba latină pentru studenţii de la filologie, teologie şi filozofie. La rigoare însă, ea se adresează tuturor celor interesaţi de însuşirea elementelor de bază ale gramaticii şi ale vocabularului limbii latine sau (cel puţin) celor care au pretenţia de a fi persoane cultivate.
În general, organizarea materiei din această carte urmează linia fixată prin tradiţie, dar se pot identifica şi note particulare / originale pe care autorii le aduc, în comparaţie cu alte lucrări de profil asemănătoare. După o necesară introducere în care sunt subliniate importanţa şi avantajele cunoaşterii limbii latine, precum şi continuitatea studierii acestei limbi în programele noastre de învăţământ, începând cu Şcoala Ardeleană, cei doi profesori consacră un întreg prim capitol Noţiunilor de fonetică şi fonologie (p. 7-26), capitol constituit, în cea mai mare parte, de Periodizarea şi pronunţarea limbii latine (p. 7-23) – un adevărat studiu, de fapt, privind problematica respectivă, foarte bogat în informaţii; sunt consemnate, totodată, regulile de accentuare şi câteva utile Îndrumări de traducere.
Capitolul al II-lea tratează Morfologia (p. 27-123), cel de-al III-lea – Valorile modurilor în limba latină (p. 124-155), iar capitolul IV revine, fireşte, Sintaxei (p. 156-311). Ultima secţiune reprezintă o culegere de Texte creştine (p. 312-338), precum Pater noster; Ave, Maria; Credo, la care se adaugă şi o serie de fragmente biblice. Ca dovadă că latina nu este o „limbă moartă” (expresie nefericită, căreia i-ar trebui preferate altele, mai potrivite, de pildă „limbă clasică” sau „~ de cultură” sau „~ scrisă”, de vreme ce a fost intens cultivată mai bine de o mie de ani de la „moartea” ei3), autorii au înglobat în mica lor antologie şi versuri din cântecele – compuse în latineşte – specifice Comunităţii monastice din Taizé (întemeiată de fratele Roger la mijlocul secolului al XX-lea). De asemenea, texte aparţinând unor binecunoscute personalităţi ale lumii antice latine însoţesc, peste tot, chestiunile de gramatică (inclusiv ca exerciţii de traducere).
Ca elemente de originalitate, remarcăm abundenta ilustrare a regulilor gramaticale cu expresii şi citate celebre (cu menirea de a facilita memorarea acestor norme, dar şi pentru a le [re]aminti vorbitorilor forma corectă şi întrebuinţarea adecvată a formulelor consacrate) şi numeroasele „cuiburi” de cuvinte din acelaşi câmp semantic (cu scopul de a le asigura cititorilor şi un vocabular fundamental al limbii latine). În acelaşi timp, cartea este presărată cu explicaţii interesante privind etimologia şi / sau evoluţia unor neologisme romanice (într-o manieră asemănătoare celei practicate de G. I. Tohăneanu), cu propensiune către teme de cultură şi civilizaţie.
Fiind mai mult decât un manual pentru studenţi, lucrarea profesorilor Oliviu Felecan şi Nicolae Felecan poate fi plasată în rândul operelor caracterizate prin sintagma utile dulci, efortul celor doi universitari din Baia Mare înscriindu-se pe linia (atât de necesară astăzi) a contribuţiilor ad maiorem linguae latinae gloriam.
Note
1 Edward Sapir, Language. An Introduction to the Study of Speech, Harcourt Brace & Company, San Diego – New York – London [1921], p. 194 (trad. n.).
2 Theodor Hristea, Latina şi importanţa ei pentru realizarea unei exprimări literare, în Gabriela Pană Dindelegan, Aspecte ale dinamicii limbii române actuale (II), Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, p. 263-289.
3 Cf. Eugen Munteanu, Introducere în lingvistică, Editura Polirom, Iaşi, 2005, p. 284.