N-ajunge sila?

Până și cugetătorii de la cari se aștepta încurajare și mângâiere pun astăzi legăturile dintre state pe singura bază a silei. Cine poate, atacă și strivește, dacă statul, mai slab, nu are prudența de a primi și executa fără discuție sentința.

Așa fiind, de ce s-ar recurge la drept? La dreptul de orice fel. Cel etnic, ca și cel istoric. De ce s-ar invoca o îndreptățire pe baza unei ideologii în care nu crede nici acela care se face a o invoca? De ce s-ar tăgădui lucruri evidente și s-ar prezenta afirmații pe care le infirmă orice recurs la realitate?

Ni s-a luat Basarabia. Așa, în douăzeci și patru de ceasuri, ca invazie, în patru zile, ca termenul de grație. Acesta e faptul. El poate sta alături cu alte răpiri și va avea soarta, mâne-poimâne, cândva, a tot ce este clădit pe singura silă. Cei de acolo vor face ce vor putea, și mare este puterea rezistențelor pasive ale sufletului omenesc jignit.

Dar de ce să se spuie că Basarabia cuprinde în majoritate „ucraineni”, cuvânt de ieri-de alaltăieri, precum abia de pe la 1670, lucru dovedit prin cronici, au fost colonizați rutenii pe la Hotin? De ce să se cuprindă Basarabia și Bucovina însăși într-o viață politică rusească, a cărei înaintare în părțile basarabene singure n-are mai mult decât vreun secol și jumătate?

De ce?

Pentru a se adăugi încă un argument pentru noi.

(Nr. 145, 5 iulie 1940)