Păcat de munca noastră!

Printr-o nedreptate fără pereche, s-a luat țării noastre toată Moldova de peste Prut, unele sate bucovinene curat românești, și s-a știrbit un colț din Județul Dorohoi. La această sărăcie a noastră, cu atâta greutate întregită, s-a lăcomit Rusia cea nesfârșit de mare, întinsă până în adâncurile Asiei. Încă o dată lăcomia celui dăruit cu toate s-a aruncat la puținul avut al celui care a primit un colț de pământ, pe care l-a apărat, în trecut, cu unghiile și cu dinții.

E păcat de atâta lume românească, din nou căzută pradă străi­nului dușman. Și e păcat și de munca noastră.

Căci aproape un sfert de veac ne-am trudit să dregem ce stricaseră alții, să ridicăm felul de viață al tuturora și să facem ca ai noștri, atâta timp disprețuiți și apăsați, să ajungă iar la o stare vrednică de oameni.

Dar orice dreptate învie și orice muncă-și cere răsplata.

Și noi ne așteptăm, iarăși, ceasul, curând sau târziu?

(„Neamul Românesc Literar”,
nr. 14-15, din 15 iulie-1 august 1940)