Cea mai ridicolă calomnie

Ignoranța și reaua credință, mergând până la falsificarea cea mai patentă, strigă tare în văzduh, nu atâta ca să câștige pe alții, ci ca să se amețească singură, a găsit încă un cap de acuzație împotriva acestei Românii distrugătoare din principiu, care și-a făcut o plăcere perversă din a strica și a înjosi toate pe pământul smuls unității politice a Rusiei țariste.

Între altă stricăciune pe care am făcut-o și pentru care ni se impune „amendă” rășluirii Bucovinei de Nord este – cine ar crede-o? – până și prigonirea limbii moldovenești, considerată ca un dialect pentru poporul de jos...

Filologul care a strigat la radio, cu atâta răutate și sete de a lovi, această imensă prostie, ar merita să fie semnalat lumii științifice.

Auziți? Limba, dintre toate, care, afară de dialectele, impuse prin depărtare și lipsa de comunicații, macedonean și istrian, e de o perfectă unitate, ar avea un dialect moldovenesc din Basarabia, dar din Basarabia singură, pe care călăii din București au degradat-o, căutând să o înlăture!

Până în Carpați e același dulce fel moale de a prezenta sunete străbune, care se aude și de la cel mai depărtat moldovean de pe malul Nistrului.

Și acuma vine să restaureze peste Prut limba poporului persecutată.

(Nr. 160, 24 iulie 1940)