DATE BIOBIBLIOGRAFICE

1871  În noaptea de 5/17 iunie, se naşte Nicolae Iorga, în oraşul Botoşani, fiu al avo­catului N. Iorga, în vârstă de 33 de ani, şi al Zulniei Iorga, în vârstă de 29 de ani. Tatăl său moare în ziua de 20 martie 1876, pe când copilul nu împlinise nici cinci ani.

1878  aprilie. N. Iorga începe şcoala primară în oraşul natal, pe care o termină în 1881.

1881  Începe, tot la Botoşani, liceul „August Treboniu Laurian”.

1886  Se mută la Iaşi, unde urmează, începând din clasa a VI-a, cursurile Liceului Naţional.

1888  Susţine examenul de bacalaureat. În luna septembrie, se înscrie la Facultatea de Litere din acelaşi oraş.

1889  decembrie. Trece examenul de licenţă cu calificativul „magna cum laude”. Această perioadă a vieţii sale este înfăţişată în capodopera O viaţă de om – aşa cum a fost, capitolele I-IX.

1890  18 februarie. Strălucit debut publicistic al lui N. Iorga în ziarul „Lupta”, condus de Gheorghe Panu, cu o cronică asupra dramei Năpasta de I. L. Caragiale; istoricul se situează de partea dramaturgului, violent atacat pentru această nouă creaţie a sa. De acum încolo, în paginile unor reviste ştiinţifice şi literare („Arhiva literară şi ştiinţifică”, „Revista nouă”, „Literatură şi artă română”, „Contemporanul” etc.), dar şi în paginile unor cotidiene („Lupta”, „Drapelul” ş.a.), N. Iorga va desfăşura o amplă activitate de publicist, de critic şi istoric al literaturii române, scriind studii şi articole despre literatura română şi universală. Majoritatea scrierilor sale din această perioadă, care îl situează printre criticii români cu cel mai larg orizont cultural din secolul al XIX-lea, au fost strânse în ediţia Pagini din tinereţe, vol. I-II, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1968. Tot în aceste volume se află şi o selecţie din opera sa beletristică: versuri şi note de drum din perioada începuturilor sale.

             25 martie. Se căsătoreşte cu Maria Tassu, fiica magistratului Vasile Tassu.

             15 aprilie. Întreprinde prima călătorie în străinătate, şi anume în Italia. Toamna, primind bursa „Iosif Nicolaescu” îşi începe călătoriile de studii în Franţa, Germania, Anglia. Se deschide un nou capitol în viaţa lui N. Iorga, prin frecventarea cursurilor unor mari profesori ai vremii, unii rămânându-i prieteni, solicitându-i studii în reviste de specialitate, cărţi despre istoria României, invitându-l la congrese sau pentru lecţii şi conferinţe. Totodată, începând cu volumul Amintiri din Italia (1895), Iorga va scrie practic despre toate călătoriile sale din străinătate, care se vor desfăşura până în 1939, aproape cinci decenii – volume, însemnări în reviste şi ziare; acestea constituie una din biruinţele sale literare, care îl situează printre cei mai de seamă scriitori români ai genului. Toate notele sale de drum în străinătate au fost reunite în ediţia Pe drumuri depărtate, vol. I-III, Bucureşti, Editura Minerva, 1987.

1895  În urma unui concurs viu disputat, N. Iorga obţine catedra de istorie universală a Universităţii din Bucureşti. Lecţia de deschidere, ţinută în luna noiembrie, s-a intitulat „Despre utilitatea studiilor istorice”. Lecţiile de deschidere ale cursurilor uni­versitare, discursul de recepţie la Academia Română şi alte contribuţii teoretice legate de ştiinţa istoriei au fost adunate în volumul Generalităţi cu privire la studiile istorice, apărut în două ediţii antume (1911 şi 1933), a treia, apărând postum, în 1944. Ed. a IV-a, introducere, note şi comentarii de Andrei Pippidi, notă asupra ediţiei de Victor Dumea, Polirom, 1999, este cea mai completă.

1897  Este ales, în unanimitate, membru corespondent al Academiei Române.

1901  4 februarie. După ce divorţează de prima lui soţie, Maria Tassu, se căsătoreşte, la Braşov, cu Ecaterina Bogdan, sora istoricului Ioan Bogdan şi a criticului G. Bogdan-Duică. Cu privire la viaţa personală a istoricului N. Iorga şi a familiei sale, a se vedea ediţia fundamentală de scrisori, documente, fragmente de jurnal: Scrisori către Catinca, Bucureşti, Editura Minerva, 1991, apărută sub îngrijirea lui Andrei Pippidi. Cu Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821), tipărită în două volume: I. Epoca lui Dimitrie Cantemir - Epoca lui Chesarie de Rîmnic, II. Epoca lui Petre Maior – Excursuri, N. Iorga inaugurează o serie de istorii ale literaturii române. Astfel vor apărea: Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea, de la 1821 înainte. În legătură cu dezvoltarea culturală a neamului (trei volume); Istoria literaturii româneşti contemporane: I. Crearea formei, 1867-1890, II. Crearea fondului. A mai publicat Istoria literaturii româneşti, Introducere sintetică. N. Iorga a scris şi Istoria literaturilor romanice, în dezvoltarea şi legăturile lor (trei volume, primul din 1920).

             2 decembrie. Apare revista „Sămănătorul”, sub direcţia lui Alexandru Vlahuţă şi G. Coşbuc. N. Iorga îşi începe colaborarea în ziua de 4 mai 1903. Articolul-program, care marchează direcţia ideologică imprimată de el acestei publicaţii şi naşterea curentului al cărui întemeietor şi mentor a fost – sămănătorismul –, apare în numărul din 18 mai 1903. O selecţie din articolele, cronicile şi notele sale a apărut în două volume, cu titlul O luptă literară (1914, 1916). În anul 1979, la Editura Minerva, a apărut, cu acelaşi titlu, în două volume, cel dintâi reunind paginile selectate de N. Iorga în ediţia din timpul vieţii sale, cel de-al doilea, paginile rămase în periodic, fiind astfel cea mai completă culegere din textele semnate de N. Iorga în „Sămănătorul”.

1906  13 martie. Numele lui N. Iorga e pronunţat ca iniţiatorul mişcării de protest a tinere­tului studios împotriva unei reprezentaţii cu o piesă franceză, jucată în limba franceză de artişti amatori din rândurile aristocraţiei româneşti, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Au loc manifestaţii şi incidente între studenţi şi armată. La acţiunea lui N. Iorga s-au raliat numeroşi intelectuali români. Istoricul acestui moment din viaţa lui N. Iorga – în volumul Lupta pentru limba românească. Părăseşte conducerea revistei „Sămănătorul”, conform unui anunţ publicat în numărul din 22 octombrie.

             10 mai. Apare primul număr al publicaţiei „Neamul Românesc”; cu o periodicitate diferită, acest ziar este principala tribună prin care se exprimă atitudinea lui N. Iorga faţă de fenomenele sociale, politice, culturale din ţară şi străinătate.

1907  După răscoalele ţărăneşti – fusese considerat unul dintre „instigatori” – N. Iorga candidează la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi este ales la Iaşi. Începe o importantă carieră de parlamentar, fiind socotit unul dintre marii noştri oratori. În 1939-1940, va apărea o selecţie în trei volume din Discursurile parlamentare ale lui N. Iorga.

1908  2 iunie. Se inaugurează Cursurile Universităţii Populare de vară de la Vălenii de Munte care, cu o pauză de câţiva ani, cauzată de Primul Război Mondial, vor dura mai bine de trei decenii. Ultima ediţie organizată de savant şi cu participarea lui are loc în vara anului 1940. Cursurile vor fi reluate, cu intermitenţă, după moartea savantului, până în zilele noastre.

1911  Ţine discursul de recepţie ca membru titular al Academiei Române, discurs intitulat Două concepţii istorice. Răspunsul a aparţinut fostului său profesor, A. D. Xenopol.

1916  În urma înfrângerilor suferite de armata română, N. Iorga se refugiază la Iaşi, unde tipăreşte, cu o frecvenţă cotidiană, „Neamul Românesc”. În ziua de 14 decembrie 1916, rosteşte un discurs în Parlamentul României refugiat la Iaşi, discurs considerat drept una dintre cele mai înalte expresii ale artei oratorice româneşti şi care a avut un ecou ieşit din comun.

1919-1940 Cei douăzeci şi unu de ani ai perioadei dintre cele două războaie mondiale sunt marcaţi printr-o febrilă activitate de profesor, conferenţiar, orator parlamentar, autor de sinteze istorice şi culturale. De asemenea, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în special, dar şi pe aceea a Teatrului Popular, înfiinţat şi condus de el, i se joacă un număr important de piese de teatru. Cu o frecvenţă anuală, uneori şi mai des, întreprinde călătorii în străinătate, în special pentru cursurile pe care le ţinea la Sorbona. Ne vom face o imagine mai clară despre călătoriile lui N. Iorga peste hotare, din 1890 până în 1939, dacă vom spune că ţările cele mai des vizitate au fost Italia, Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Iugoslavia, Austria, de două ori Spania, o dată Norvegia, Turcia, Grecia, Portugalia, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia. N-a vizitat Rusia şi Finlanda. O situaţie specială are Germania, unde şi-a făcut cea mai mare parte a studiilor, în ultimul deceniu al secolului trecut. Trece pe aici în 1913, în drum spre Anglia şi în 1927, în drum spre Norvegia. După venirea lui Adolf Hitler la putere, nu s-a mai dus în Germania.

1891  27 ianuarie-20 martie. Întreprinde o călătorie în Statele Unite ale Americii, singurul său voiaj în afara Europei.

1892  17 aprilie-31 mai 1932. Devine preşedintele Consiliului de Miniştri al României, în fruntea unui cabinet de „tehnicieni”. Guvernarea sa a făcut obiectul unor opinii controversate, din pricina faptului că N. Iorga a luat puterea într-o perioadă economică neprielnică, momentul maximei instalări în ţara noastră a crizei economice mondiale.

             Apar primele două volume din Memorii, aşa cum şi-a intitulat N. Iorga notele sale zilnice, evenimentele fiind însemnate, după propria-i mărturisire, în seara fiecărei zile. Vor apărea şapte volume, prima însemnare fiind din ziua de 17 mai 1917, ultima din 24 februarie 1938. Însemnările de dinainte de 17 mai 1917 se află în arhiva N. Iorga, evacuată o dată cu tezaurul naţional la Moscova, în timpul Primului Război Mondial.

1932  Apare Supt trei regi, cu supratitlul România contemporană de la 1904 la 1930 şi subtitlul istorie a luptei pentru un ideal moral şi naţional.

1934  Un an deosebit de bogat în tipărituri de referinţă: Byzance apres Byzance, Histoire de la vie byzantine, O vieaţă de om – aşa cum a fost, vol. I-III, monumentală autobiografie; Oameni cari au fost, primul volum reunind într-o serie de patru volume portretele publicate cu începere din 1904, culme a artei noastre portretistice.

1936  Apare primul volum din Sfaturi pe întunerec, selecţie din conferinţele sale radiofonice. Următorul volum va apărea în 1940 şi va cuprinde conferinţele ţinute la Radio până la sfârşitul anului 1938.

             Apar primele două volume din Istoria românilor, urmând ca până în 1940 să fie tipărite toate cele zece tomuri ale acestei lucrări ce sintetizează gândirea şi cercetările savantului pe acest tărâm.

1939  Apare România cum era până la 1918, vol. I România „Munteană”, vol. II Moldova şi Dobrogea. Neamul Românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906, cuprinzând note de drum prin ţară, începând cu anul 1903, când istoricul tipăreşte volumul Drumuri şi oraşe.

             Apar Toate poeziile lui N. Iorga, vol. I – 1907, vol. II – 1940.

1940  Apare, în două volume, Histoire des Roumains de Transylvanie et de Hongrie, ediţia a II-a.

             Deşi în 1936 Parlamentul României îl numise profesor pe viaţă – împreună cu doctorul Gheorghe Marinescu – imediat după 6 septembrie 1940, N. Iorga este pensionat. Una după alta, publicaţiile conduse de el, „Neamul Românesc” şi „Cuget Clar” („Noul Sămănător”) încetează să mai apară.

             În noaptea de 27/28 noiembrie N. Iorga este asasinat în pădurea Strejnicul, de lângă Ploieşti. Fusese ridicat, cu câteva ore în urmă, de la vila sa de la Sinaia, de către o echipă a Gărzii de Fier, condusă de Traian Boieru.

Text preluat din volumul N. Iorga. Sfaturi pe întuneric.
Conferinţe la radio (1931-1940), Ediţie critică, note, comentarii,
bibliografie de Valeriu Râpeanu şi Sandală Râpeanu,
Societatea Română de Radiodifuziune,
Bucureşti, Editura „Casa Radio”, 2001, p. 738-741.