Câteva observații privind articularea relațiilor semnice evocative în textele pluri-semiotice
Pentru tipar1. Considerații introductive
Contribuția de față se situează în prelungirea tematicii discutate într-un articol anterior din revista „Limba Română” (Tămâianu-Morita 2020), la care trimitem cititorul atât pentru o preliminară plasare în context a analizelor textuale pe care le vom întreprinde aici, cât și pentru rememorarea unor referințe bibliografice mai extinse la opera coșeriană, relevante pentru problematica relațiilor semnice evocative în cadrul lingvisticii integrale a textului.
Ne vom focaliza și de data aceasta asupra funcționării relaţiilor semnice evocative1, care, împreună cu funcțiile bühleriene ale semnului în discurs așa cum au fost ele reinterpretate de Coseriu2, reprezintă vectori în construcția sensului textual. În calitate de procedee textual-constitutive, relațiile evocative pot opera și asupra unor unități non-lingvistice, fapt care permite o analiză conceptual-unitară a textelor exclusiv verbale și a acelor texte pluri-semiotice care combină unități verbale și unități non-verbale.
Pentru a facilita identificarea diferitelor tipuri de relații semnice în cursul analizei, vom face referire la ele (și) prin indicarea numărului categoriei și sub-categoriei, în forma în care apar în clasificarea reorganizată din Coseriu (1981: 68-101 și 1987: 25-29):
I. Relaţiile cu alte semne:
(1) relaţii materiale şi semantice cu semne izolate;
(2) relaţii cu grupe sau categorii de semne;
(3) relaţii cu întregi sisteme de semne.
II. Relaţiile cu semne din alte texte:
(1) discursul repetat;
(2) relaţia cu secvenţe textuale celebre (dictoane, maxime, formule etc.).
III. Relaţiile între semne şi „lucruri”3:
(1) imitarea prin substanţa semnului;
(2) imitarea prin forma semnului.
IV. Relaţiile între semne şi „cunoaşterea lucrurilor” (interpretarea lumii în fiecare cultură, i.e. valorile simbolice sau asociative atribuite în fiecare cultură obiectelor designate).
V. Circumstanţierile (entornos, „cadrele”)4.
2. Articularea relațiilor semnice de diferite tipuri – strategie textual-constitutivă
În calitate de procedee pentru construcția sensului, relațiile semnice nu sunt pur și simplu adiționate linear în constituția textului. Există, fără îndoială, și această posibilitate, dar ea se cuvine tratată drept cazul cel mai simplu al unui fenomen în esență multi-dimensional, și anume articularea diverselor tipuri de relații într-un asamblaj pe multiple paliere, în care o funcție dominantă se poate realiza prin intermediul altei/altor funcții. Cu alte cuvinte, o relație evocativă poate să devină la rândul ei modalitate de expresie pentru o altă relație evocativă, supraordonată funcțional.
Ne propunem să ilustrăm această teză prin analiza câtorva texte pluri-semiotice, care conțin o componentă verbală și o componentă imagistică.
Primul exemplu la care ne vom referi este logoul „Hakone Ekiden” (Figura 1), creat în 2005 de Jun’ichi Nunomura pentru o populară emisiune a postului Nippon TV, dedicată transmisiunii în direct a cursei de ștafetă (jp. ekiden) care are loc în fiecare an în timpul sărbătorii naționale ocazionate de Anul Nou, în datele de 2-3 ianuarie. Evenimentul reunește 21 de echipe universitare de alergare pe distanță lungă din zona Kantō (jumătatea nordică a Japoniei, cu prefecturile Tokyo, Saitama, Chiba etc.) într-un parcurs ce acoperă o distanță totală de 217,1 km pe Drumul Național Nr. 1. Acesta urmează în linii mari localizarea, pe coasta Oceanului Pacific, a drumului principal care unea Edo (Tokyo) cu Osaka în Epoca Edo5. Traseul este divizat în 10 secțiuni, astfel încât fiecare alergător acoperă o distanță de aproximativ 21-22 km. Prima zi a competiției are startul în Tokyo și finișul pe malul lacului Ashinoko6, în localitatea Hakone din apropierea Muntelui Fuji, iar ziua a doua reface traseul în sens invers. Premiile pe echipe se acordă atât pentru cel mai bun timp total, cât și pentru cel mai bun timp pe etapă zilnică. De asemenea, alergătorii care marchează un nou record pe secțiune sunt premiați și individual. Ei au șansa de a atrage atenția unor companii japoneze importante care dețin echipe de atletism sau sponsorizează competiții sportive, asigurându-și astfel și avantaje ulterioare în cariera profesională, după absolvirea studiilor universitare.
Elementele de fundal descrise mai sus schițează conținutul cunoașterii extralingvistice organizate în mai multe tipuri de entornos fără de care interpretarea mini-textului reprezentat de logo este imposibilă. Este vorba nu doar despre contextele fizic, empiric și ocazional ale competiției urmărite în timp real de public fie la fața locului, fie mediat de transmisiunea TV, ci și despre contextele istoric și cultural. Acestea din urmă surprind îndelungata tradiție a cursei Hakone Ekiden, devenită o componentă de nelipsit a celebrărilor Noului An în Japonia și așteptată cu nerăbdare atât de echipele participante, cât și de publicul larg, respectiv valorile simbolice asociate evenimentului – solidaritate, spirit de echipă, concentrarea tuturor eforturilor individuale înspre un țel comun – manifestate ca o declarație de bun augur în consonanță cu spiritul momentului calendaristic festiv.
Figura 1 reproduce două variante ale respectivului logo: una din 2018, cu un subtitlu în japoneză indicând numărul ediției (a 94-a), iar a doua din 2020, anul rotund care ar fi trebuit să marcheze Jocurile Olimpice de la Tokyo, ulterior amânate din cauza pandemiei Covid-19. Relația semnică evocativă dominantă în acest text este imitarea designatului prin substanța grafică a semnului (categoria III [1]), cu două instanțieri.
Notăm în primul rând relația evocativă realizată prin intermediul literei „A” din cuvântul Hakone, modificată în așa fel încât să imite Muntele Fuji cu vârful acoperit de zăpadă. Baza prelungită spre dreapta configurează o traiectorie lineară ce sugerează drumul spre Tokyo (în reprezentările cartografice convenționale, axa orizontală corespunde direcției Vest-Est, cu orașul Tokyo situat în direcție estică față de Muntele Fuji)7. Această relație iconică nu este însă una directă, cum ar fi o imitare fotografică a designatelor – aici Muntele Fuji și drumul spre Tokyo. Avem a face cu un icon diagramatic care imită, de fapt, nu Muntele Fuji sau Drumul Național Nr. 1 / Tōkaidō în calitate de realități fizice, ci forma convențională a vestitului munte în ipostaza sa înzăpezită, așa cum a fost ea creată și diseminată prin stampele ukiyoe din Epoca Edo, respectiv traiectoria estică la capătul căreia se află Tokyo / Edo în reprezentările cartografice convenționale. Cu alte cuvinte, relația imitativă se realizează ca atare numai în virtutea unei alte relații evocative, subordonate, din categoria V, și anume evocarea contextului cultural.
A doua instanțiere este relația evocativă realizată prin intermediul formei circulare și a culorii roșu-vermillion ale literei „O” din cuvântul Hakone, pe fundal alb, aflate în raport de similaritate cu drapelul național japonez. Și aici, evocarea prin substanța grafică a semnului se actualizează în mod mediat de cunoașterea unor valori asociative ale designatului, pe un dublu palier: steagul însuși este un artefact cu funcție simbolică pentru unitatea Japoniei și el conține ca element central reprezentarea solară legată de miturile de etno-geneză. Aceste valori, care actualizează o relație semnică de evocare a „cunoașterii lucrurilor” (categoria IV), sunt absorbite în logo-ul Hakone Ekiden și puse la lucru în slujba relației primare, de imitare a designatului prin substanța semnului, pentru a accentua și extinde valorile inițial atribuite cursei de ștafetă de către spectatorul contemporan în virtutea cunoașterii contextelor fizic, empiric și ocazional, în care se desfășoară competiția sportivă.
3. Revitalizarea funcțională a relațiilor semnice etiolate
Evocarea drapelului japonez prin substanța grafică a literei „O” sau a cifrei zero (ca în varianta din 2020 a logoului Hakone Ekiden) este un procedeu atât de frecvent întâlnit în texte cu funcție publicitară încât am putea spune că a devenit un loc comun, stereotip, cu funcționalitate redusă și efect de sens etiolat. Combinarea / articularea cu alte relații semnice poate însă genera o revitalizare creativă a respectivului procedeu.
Un exemplu este logoul „Exploration Japon” (Figura 2) al unui program gestionat de Ambasada Franței în Japonia, care sprijină financiar vizitele cercetătorilor francezi în Japonia, dedicate unor proiecte în colaborare. Logoul prezintă relația evocativă de imitare prin substanța semnului, prin aceea că forma și culoarea literei „O” din numele țării care face obiectul cercetării/deplasării evocă drapelul japonez. Drapelul apare însă ca fiind supus scrutinului cu ajutorul unei lupe. Prin aceasta, relația primă este integrată/subordonată iconului metaforic pentru ideea de explorare în detaliu a obiectului de studiu exprimat de diagrama lupei. Combinația inedită are drept consecință revigorarea textual-semantică a procedeului prim, stereotipic.
Același tip de procedeu iconic prin grafia literei „O” se realizează în mesajul public din Figura 3, afișat pe un grupaj de patru panouri electronice în holul de sosiri al Aeroportului Internațional Chūbu din Nagoya, unde l-am aflat și noi în martie 2012. La un an de la devastatorul cutremur și tsunami (11 martie 2011) care au cauzat și explozia reactorului Centralei Nucleare Nr. 1 din Fukushima, textul transmite un mesaj de solidaritate cu victimele triplului dezastru, prin ideea de conjugare a tuturor eforturilor individuale înspre realizarea țelului comun de reconstrucție a zonelor afectate (engl. „One for All, All for Japan” – „Unul pentru Toți, Toți pentru Japonia”, cu aceeași expresie în japoneză notată cu caractere de mici dimensiuni între cele două linii ale expresiei în engleză). Aici, imitarea drapelului național prin substanța literei „O” din cuvântul One este revitalizată funcțional prin plasarea în paralelism cu iconicitatea literei „J” din cuvântul Japan, a cărei substanță este modificată în așa fel încât să coincidă cu harta Japoniei, cunoscută receptorului din contextul cultural. Revitalizarea relației semnice iconice prime prin reinstituirea unui efect de noutate, astfel încât ea să producă privitorului impactul preconizat, se realizează aici în virtutea unei relații materiale cu un alt semn individual din același text (categoria I [1]).
Exemplele de până acum pun în lumină în special relația de imitare a designatului prin substanța semnului. Suplimentar, vom aduce în finalul secțiunii de față și o ilustrare a relației semnice de imitare a designatului prin forma semnului. Vom întregi astfel imaginea aplicabilității pe care modelul propus inițial de Coseriu pentru relațiile semnice în material lingvistic o are și pentru aria, mai extinsă, a analizei textelor pluri-semiotice.
În posterul unei expoziții londoneze despre podurile peste fluviul Tamisa (Figura 4), cuvântul englezesc „BRIDGE” (pod) este inserat în fotografia aeriană a Tamisei în poziție similară unui pod. Aici relația imitativă nu se realizează prin modificarea substanței grafice (forma, dimensiunea relativă sau culoarea literelor), ci prin modul de poziționare a cuvântului în compoziția spațială de ansamblu a posterului. La o privire atentă, putem totuși identifica și aici o relație de imitare prin substanța semnului, subordonată însă celei de mai sus și identificabilă numai în conjuncție cu aceasta: aparența tridimensională și textura literelor sugerează un grupaj de blocuri de piatră – posibil material de construcție pentru poduri în general, inclusiv cele peste Tamisa.
4. Articularea relațiilor semnice evocative – argument pentru autonomia planului textual
Examinarea configurației de relații semnice evocative în textele autentice aduce și o confirmare a autonomiei funcționale a planului textual ca plan de construcție a sensului, ireductibil la semnificate și designate (mai larg spus, ireductibil la unitățile de expresie textual-constitutive). Unul dintre argumentele oferite de Coșeriu pentru autonomia planului textual8 este faptul că un text poate fi constituit utilizând semne din mai multe limbi și – desigur, adăugăm noi – combinând unități din diverse sisteme semiotice, așa cum sunt exemplele discutate aici. Această idee nu trebuie înțeleasă ca simplă adiționare mecanică, la suprafața materială a textului, a unor unități de natură și proveniență diversă, ci ca o autentică articulare funcțională a acestor unități prin procedeele textual-constitutive la care sunt supuse9.
Exemplul din Figura 5 reprezintă logoul declarației privind respectarea standardelor ecologice la Hotelul Nikko Kansai Airport. Aeroportul Internațional Kansai, inaugurat în 1994, este situat pe o insulă artificială construită în Golful Osaka – insula la care face referire expresia „ECO Island”, identificabilă de către receptor / clientul hotelului în virtutea cunoașterii contextelor empiric și cultural. Expresia japoneză plasată sub cea englezească este alcătuită din trei sub-unități: eko (< engl. eco-, notat în katakana) + ai (notat în kanji [caracter chinezesc], cuvânt cu semnificatul aprox. «iubire») + rando (< engl. land, adaptat fonetic și notat în katakana). Se observă că expresia creată prin această combinație inedită în japoneză, semnificând literal «insula care iubește eco[logia]», are aceeași pronunție cu expresia englezească „ECO Island”, generând astfel, împreună cu ea, o relație de evocare a designatului prin substanța fonetică a semnului textual bilingv nou-creat.
Ilustrările aduse în prezenta contribuție, în prelungirea argumentației întreprinse în Tămâianu-Morita (2020), au avut menirea de a susține afirmația că lingvistica integrală a textului oferă un cadru conceptual comprehensiv și flexibil, capabil să trateze coerent nu doar textele pur lingvistice, ci și textele pluri-semiotice, cu condiția ca acestea din urmă să aibă o componentă verbală ce configurează axa principală a procesului de construcție a sensului textual. În acest context, o atenție specială se cuvine acordată modalităților de articulare a mai multor (tipuri de) relații semnice evocative, acest fenomen reprezentând una din strategiile expresive ce atestă ceea ce Coșeriu numește articularea sensului (die Gliederung des Sinns) în textele reale – textele individuale autentice considerate în integralitatea și unitatea lor funcțională.
Note:
1 V. Coseriu (1971/1977: 201-202, 1981: 68-102, 1987: 25-29). În lucrarea noastră anterioară (Tămâianu-Morita 2020), a se vedea în special secțiunea 2.2., p. 57-60.
2 V. Coseriu (1981: 53-56, 65-68).
3 Categoria III înlocuiește „relaţia imediată (materială) cu lumea extralingvistică”, în accepţia de reproducere şi reprezentare directă (funcţionare „iconică” sau „imitativă”) din Coseriu (1971/1977: 202).
4 V. clasificarea detaliată din Coseriu (1955-56/1962: 310-319 și 1981: 93-106).
5 Drumul numit Tōkaidō. Epoca Edo (aprox. 1603-1868) este perioada istorică în care s-au pus bazele organizării administrative a Japoniei de astăzi, perioadă cunoscută de asemenea pentru maxima înflorire a meșteșugurilor și artelor tradiționale pe care nu doar străinii, ci și japonezii înșiși le consideră prototipice pentru identitatea japoneză (devenite, fără îndoială, și imagini stereotipice ale Japoniei „de altădată”.).
6 În Epoca Edo, pe drumul Tōkaidō, în zona lacului Ashinoko se afla unul dintre cele mai importante și temute posturi de pază la hotar, Hakone sekisho. Traversarea lui necesita, firește, un înscris oficial cu permisiunea de liberă trecere, traficul de arme și persoane fiind strict controlat, întrucât postul juca un rol decisiv în sistemul de apărare al orașului Edo, sediul shogunatului. Locația postului de pază era justificată și de caracteristicile geografice ale zonei, care cuprinde porțiunea de drum cu cea mai mare diferență de altitudine, astfel încât călătorul din Epoca Edo, ca și atletul universitar din zilele noastre, era sortit să ajungă acolo într-o stare de maximă epuizare. Secțiunea respectivă a cursei Hakone ekiden, cu aproximativ 17km în urcare continuă și abruptă de la altitudinea până atunci cvasi-constantă de 10m peste nivelul mării până la punctul maxim de 874m, aduce și cel mai mare prestigiu alergătorului capabil să atingă un nou timp record.
7 În subsidiar fie spus, această relație nu s-ar fi putut realiza cu aceeași eleganță în cazul cuvântului Hakone în japoneză, întrucât cele două caractere chinezești din grafia originală (箱根) nu se lasă ușor modificate iconic într-o manieră analogă. Este, credem, motivul pentru care designerul a ales să utilizeze grafia în alfabet. A devenit astfel inevitabil ca întreaga sintagmă, inclusiv cuvântul ekiden, să fie notată alfabetic, fapt neobișnuit în cazul textelor care nu se adresează explicit unui public străin.
8 V. Coseriu (1973, Ch. 10 și 1981: 37-40).
9 O discuție detaliată asupra acestui aspect, atât din perspectivă teoretică, cât și la nivelul analizei textuale, este propusă în Tămâianu-Morita (2007), cu referire la textele pe care le-am numit „transidiomatice”: texte în care procedeul fundamental de construcție a sensului este relația de evocare („imitare”) a unei limbi prin intermediul altei limbi fără ca limba evocată să fie material prezentă la suprafața textului.
Bibliografie:
Coseriu 1955-56/1962 = Eugenio Coseriu, Determinación y entorno. Dos problemas de una lingüistica del hablar. În: Eugenio Coseriu, Teoria del lenguaje y lingüistica general. Cinco estudios, Madrid: Gredos, p. 282-323
Coseriu 1971/1977 = Eugenio Coseriu, Tesis sobre el tema ʻlenguaje y poesía’. În: Eugenio Coseriu, El hombre y su lenguaje. Estudios de teoría y metodología lingüística, Madrid: Gredos, p. 201-207
Coseriu 1973 = Eugenio Coseriu, Lezioni di linguistica generale, Torino, 1973. Ediție spaniolă revizuită: Lecciones de lingüística general, Madrid, 1981. Traducere în română de E. Bojoga: Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Arc, 2000
Coseriu 1981 = Eugenio Coseriu, Textlinguistik. Eine Einführung. Tübingen, Narr. Ediție critică spaniolă de Ó. Loureda Lamas, Lingüística del texto. Introducción a la hermenéutica del sentido. Madrid, Arco Libros, 2007
Coseriu 1987 = Eugenio Coseriu, Acerca del sentido de la enseñanza de la lengua y literatura. În: Innovación en la enseñanza de la lengua y la literatura. Madrid, Ministerio de Educación y Ciencia, p. 13-32
Tămâianu 2001 = Emma Tămâianu, Fundamentele tipologiei textuale. O abordare în lumina lingvisticii integrale, Cluj-Napoca, Clusium, 2001
Tămâianu-Morita 2007 = Emma Tămâianu-Morita, Strategies of Sense-Construction in a Transidiomatic Text. A Linguistic Perspective. În: Manolache, Simona-Aida / Măciucă, Gina (ed.), Inter Litteras et Terras (I). Proceedings of the International Conference on Comparative Literature, Contrastive Linguistics, Translation and Cross-Cultural Studies (September 21-23, 2007), Suceava, Editura Universității „Ştefan cel Mare”, p. 312-321
Tămâianu-Morita 2020 = Emma Tămâianu-Morita, Relațiile semnice evocative și construcția sensului textual. În: „Limba Română”, Chişinău, XXX, 6, p. 79-103