O revelație documentară: 18 scrisori inedite ale lui Gheorghe Ivănescu către Eugeniu Coșeriu (VII)

Încheiem, cu foiletonul de față, publicarea ultimelor patru scrisori pe care G. Ivănescu i le‑a expediat din Iași prietenului său de la Tübingen, în anii 1980, 1981, 1982 și 1983. Ivănescu efectuase o serie de vizite în Germania, revăzându‑și, după decenii, prietenul, la Tübingen. Aflat acum la amurgul carierei și în ultimii ani ai unei vieți zbuciumate, profesorul ieșean pare să‑și fi domolit puțin înflăcărarea din anii tinereții, dar nu a renunțat la propunerea de a încerca împreună o sinteză a concepțiilor lor. Detaliile biografice pe care le aflăm din aceste epistole sunt de o valoare excepțională.

Potrivit normelor de editare pe care mi le‑am propus, am cuprins în secțiunea de note și comentarii toate informațiile sau precizările pe care le‑am socotit necesare și utile cititorului. Pentru facilitarea unei consultări rapide a notelor și comentariilor, am decis să introduc o numerotare unică („în continuare”), de la o scrisoare la alta, începând cu prima scrisoare și continuând cu următoarele.

Celelalte precizări redacționale și editoriale privind transcrierea textelor și ortografia au fost prezentate mai pe larg în partea I a acestui serial.

15.

[1]

Iași, 22 februarie 1980

Dragă Coșeriu,

M‑am întors bolnav în țară (la 5 noiembrie treceam granița). Eram bolnav chiar cînd am venit la tine, la Tübingen, cu Windisch²¹⁷. Am stat trei luni de zile în spitale. Și acum îți scriu dintr‑un spital (cel de Urgență, pe str. Berthelot sau 40 de Sfinți, din fața Universității, spre Sărărie). Am avut (pot spune așa, la trecut) cardiopatie ischemică (anghină pectorală), osteoporoză și spondiloză, ca să nu mai vorbesc de litiaza renală, pe care o am din 1958. Mă mai doare încă un nerv în șale, în dreapta, și nu știu cînd va trece. Dar, după cîte spun medicii, voi merge acasă. Așadar, acest an, 1979‑1980, s‑a soldat cu una din bolile mele cele mai grele din toată viața.

Astă vară, prin iulie sau august, a început tipărirea lucrării mele Istoria limbii române, zilele acestea fac ultimele corecturi. O lucrare de vreo 765 de pagini, care tratează dezvoltarea limbii române epocă cu epocă, de la latină și pînă astăzi. Va apare peste cel mai tîrziu o lună²¹⁸. Imediat îți voi expedia un exemplar, chiar mai multe (și pentru bibliotecă și colaboratori). Propun un nou model de istorie a unei limbi, în care noțiunea de bază de articulație joacă un rol principal. Sper că o să‑ți placă, deși n‑ai să fii cu multe lucruri de acord. După apariția acestei cărți, voi putea să‑mi spun și eu cuvîntul mai răspicat în problemele romanisticii și ale lingvisticii generale. Cred s‑o pot face [2] la congresul de romanistică de la Palma de Mallorca, unde sper să vin, deși nu m‑am însănătoșit perfect²¹⁹. M‑am anunțat cu o lucrare despre uniunile lingvistice occidentale (cred că sînt mai multe, nu una, cum pare că gîndea Sandfeld²²⁰). Dar vreau să mai prezint un text, pe care să‑l citesc la masa rotundă pe care o vei conduce: Au delà du structuralisme. Îl voi intitula: La necéssité d’une nouvelle orientation de la lingustique: l’orientation antropologique. Vreau să te antrenez și pe tine în această acțiune. Dincolo de structuralism (la care trebuie cuprins și Piaget²²¹, și structuralismul generativist), nu este posibilă decît o orientare spre explicarea limbii prin om, atît de neglijată de structuraliști. Istoria limbii române  pe care am scris‑o poate însemna începutul unui nou gen de explicații prin om în lingvistică. Eu sînt ferm convins că ultimele două decenii ale secolului nostru trebuie să schimbe radical situația din lingvistică (ca și ultimele două decenii ale secolului trecut); și cred că noi doi putem realiza această schimbare, și chiar la congresul de la Palma de Mallorca. Trebuie să judecăm aspru, cum de altfel ai făcut, elucubrațiile generativiste americane, și trebuie să menținem din structuralism (și generativism) ce e bun; dar, față de erorile din ultima jumătate de secol, lingvistica nu mai poate fi numită structuralistă, ci antropologistă. Americanii decla‑ [3] ră că lingvistica este o știință antropologică; dar aceasta este în contradicție cu procedarea lor, care nu explică limba prin om. Trebuie să ajungem la adevăratul antropologism: o doctrină corectă despre om și explicarea limbii prin această doctrină corectă (prin această viziune corectă despre om). Pentru a opune noua direcție structuralismului lingvistic (care a fost atît de unilateral și a respins explicațiile prin om, admițînd cel mult pe cele „ontologice”), cred că termenul antropologic este cel mai potrivit. Vom spune că revenim cu aceasta la lingvistica de pînă la 1930, care a fost antropologică, deși²²² nu s‑a numit așa. Bineînțeles, explicațiile antropologice nu înlătură pe cele prin sistem, cîte se pot da (cîte sînt determinate de sistem). Dar lingvistica trebuie să fie în primul rînd antropologică și după aceea structurală. La drept vorbind, ea nici n‑ar trebui să poarte astfel de nume. Ea este lingvistica pur și simplu; dar pentru a deosebi o orientare de alta, un curent de altul, trebuie să denumim o anumită lingvistică ca structurală, o alta ca antropologică. Și pentru că au mai existat școli care se numesc antropologice sau a căror doctrină se numește antropologică, am putea numi școala „noastră“ (dacă vei fi de acord [4] să o facem împreună) neoantropologism. Explicațiile mele în lingvistică sînt acceptate mai ales de foștii mei elevi din Timișoara (Stan²²³, Țâra²²⁴, Crașoveanu²²⁵, Oancea²²⁶, Frățilă²²⁷, chiar alții). La Iași încă îmi dau dreptate prea puțini dintre cei mai în vîrstă; dar dintre cei care au terminat Universitatea după 1973 sînt vreo 3‑4 care gîndesc ca și mine. Cu vremea, și mai ales după apariția Istoriei limbii române, cred că se va contura clar chiar și în lingvistica românească un curent de gîndire în sensul voit de mine. Ți‑aș propune nu să facem una cu curentul de gîndire inițiat de tine și elevii tăi în Germania – cele două școli românești distincte, ca fenomene istorice deosebite –, ci să ne unim într‑o acțiune comună, rămînînd totuși ce sîntem fiecare și căutînd să împrumutăm cît putem ideile celeilalte direcții. Nu spun că nu putem începe o direcție antropologică amîndoi în lingvistică și cu deosebirile de idei care sînt între noi. Dar acțiunea va fi mai eficace dacă vom avea mai multe puncte de doctrină comune. Eu vream să‑ți propun să te apropii de modul meu de a gîndi în următoarele două probleme: problema deosebirilor dintre substantiv, respectiv, adjectiv, numeral și verb și problema celor două trepte ale spiritului.

[5] În prima problemă ne desparte ideea, pe care o susțin eu, că numai substantivul exprimă noțiuni, pe cînd adjectivul, numeralul, verbul, note din conținutul noțiunii. Ideea, exprimată de mine în articolul despre limbă și gîndire din AUT, I, 1963²²⁸, răstoarnă cu totul doctrina chomskiană²²⁹ despre generarea vorbirii, despre nominalizări, despre nivele (structură de suprafață, structură de adîncime). Noțiunea și notele din conținutul ei stau pe același plan, nu sînt în nivele deosebite. Doctrina logică pe care o folosesc este foarte simplă, este vechea logică redusă la ce are ea mai simplu. Dar e firesc ca faptul de limbă să plece de la ce este mai simplu, mai obișnuit, mai elementar în gîndire. Și asta nu înseamnă că sînt totdeauna cu logica veche. Mie ea mi se pare eronată în multe privințe și cred că adevăruri fundamentale au fost formulate de logica nouă (logistica). Dar deocamdată nu este vorba despre ele. Și eu cred că acestea își vor avea aplicații mai ales în sintaxă, nu la morfologie.

În ce privește a doua problemă, ne desparte ideea că în domeniul spiritului n‑ar exista legi, pe care eu n‑o admit. Punctele mele de vedere le‑am exprimat în Storia delle parlate popolari e storia delle lingue letterarie (Philologica, II)²³⁰. Cum știi, am plecat de la Philippide și deci cu o viziune deterministă despre limbaj! În Italia am întîlnit idealismul filozofic al lui Croce²³¹ și Gentile²³². Studiindu‑l, am văzut că și acest punct de vedere este justificat. Și [6] atunci – în toamna anului 1936 – am făcut sinteza între determinism și idealism: am considerat doctrina lui Philippide despre limbaj²³³ valabilă numai pentru graiurile poporului, iar doctrina lui Croce și Gentile (în lingvistică: Vossler²³⁴, Bertoni²³⁵, Pagliaro²³⁶) pentru limbile de cultură. Făceam o sinteză și cu teoria lui Blaga²³⁷ despre culturile minore și culturile majore, cărora le găseam echivalente în lingvistică: graiurile populare și limbile literare. Și atunci m‑am ridicat la altă teorie despre spirit: spiritul nu se comportă întotdeauna la fel; nu se opune ca comportament total și oricînd naturii; există și o formă mai primitivă a spiritului, cînd el nu este încă total emancipat și se manifestă cam ca natura: este supus determinismului. Lingvistica arată mai clar decît alte științe aceasta; căci ea s‑a constituit deja ca o știință dublă: una cu legi fonetice, valabile numai pentru formele minore ale limbii, graiurile populare; alta, cu legea suverană a imitației (de aici neolingvistica²³⁸, care a greșit, aplicînd și graiurilor populare un principiu valabil numai pentru limbile literare), valabilă numai pentru limbile literare. În Istoria limbii române pe care am scris‑o, se va vedea clar cum istoria limbii literare capătă alte forme decît cele pe care le impune istoria limbilor literare. Prin teoria celor două trepte ale spiritului ajungem și la o filozofie a spiritului diferită de cea a lui Windelband²³⁹ și Rickert²⁴⁰, ca și a lui Croce²⁴¹ și Gentile²⁴², pe care nu le mai pot admite astăzi, la 80 de ani de la apariția sau afirmarea lor.

[7] Aștept să‑mi scrii pe scurt în aceste probleme. Prima dintre ele este discutată în articolul pe care l‑am scris pentru volumele omagiale ce ți se pregătesc. Vreau să‑ți dau cîteva lămuriri și în privința contribuției mele. Precum i‑a comunicat Windisch²⁴³ lui Weydt²⁴⁴, articolul era terminat la sfîrșitul lui octombrie. Speram să‑l pot dactilografia în Germania și să‑l expediez de acolo lui Weydt. Nu s‑a putut. L‑am adus cu mine în România, pentru a‑l dactilografia aici. Boala a împiedecat totul. Abia pe la sfîrșitul lui ianuarie am găsit pe cineva care s‑a hotărît să‑l dactilografieze. Cred că zilele acestea este gata. Voi reciti textul, pentru a corecta eventualele greșeli dactilo și‑l voi expedia imediat în Germania. Voi scrie zilele acestea și lui Weydt, care așteaptă de multă vreme răspunsul meu, fără să știe ce s‑a întîmplat. Mă voi scuza și sper că, deși am întîrziat atîta, articolul va putea fi tipărit în Omagiu²⁴⁵.

Cred că ți s‑a comunicat de către cineva că, în ianuarie, a murit prof. Caraman²⁴⁶. Eu eram în spital și am aflat tîrziu. Scrisesem anul trecut un articol despre viața și opera lui pentru Anuar de lingvistică, istorie literară și folclor, publicație a Institutului de lingvistică, istorie literară și folclor din Iași. Am luat informații chiar de la el (în cele din urmă, după refuzuri repetate, a binevoit să mi le dea) și cred că am reconstituit o viață veridică a lui²⁴⁷. Dacă publicația nu‑ți vine, îți voi trimite eu un exemplar. Moartea lui m‑a impresionat adînc, mai ales că și eu mă vedeam, datorită bolii, la apusul vieții. S‑a stins din cauza acelorași polipi de care ți‑am vorbit la Tübingen. Voi intra în posesia unora din [8] manuscrisele lui și le voi tipări în publicații ale Academiei²⁴⁸.

Revin la problema inițială. Congresul de la Palma de Mallorca poate însemna o cotitură radicală în istoria lingvisticii. Iar o înnoire a lingvisticii prin revenirea la explicațiile prin om rămâne întîi de toate de datoria românisticii, stegarul explicațiilor prin om al lingvisticii de pînă la 1930. La 1880 cotitura a fost realizată de indoeuropeistică. Astăzi cotitura trebuie făcută de românistică. Deși europeistica nu are de opus nici o altă direcție, pentru că în fond a fost și ea un stegar al explicațiilor limbii prin om. Eu îți propun deci termenul antropologic sau antropologism pentru noua direcție. Poate te‑ai gîndit singur la el. Poate te‑ai gîndit la alt termen. Aș vrea să‑ți cunosc părerea și în această privință. Te rog, scrie‑mi pe scurt, dacă nu poți mai lung.

Doamnei exprimă‑i omagiile mele și respectuoasele mele sărutări de mînă. Iar „copiilor”²⁴⁹ cele mai bune urări. Ție o caldă îmbrățișare și aceleași bune urări de sănătate și fericire.

G. Ivănescu
Str. Nicolina, 4, scara C, ap. 7
6600 Iași

Note și comentarii

²¹⁷ Rudolf Windisch (n. 1940), lingvist german, profesor de romanistică la Universitatea din Rostock, profesor asociat de germanistică la Universitățile din Oradea și Cluj, a fost unul dintre primii discipoli ai lui Coșeriu, căruia i‑a și editat o serie de cursuri universitare. Cunoscându‑l pe Ivănescu la Freiburg, prin anii 1978‑1979, a nutrit față de acesta sentimente de admirație și afecțiune. Cele mai multe dintre studiile sale de românistică au fost adunate în volumul Rudolf Windisch, Studii de lingvistică și filologie românească, editori Eugen Munteanu și Oana Panaite, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006.

²¹⁸ Istoria limbii române a apărut, într‑adevăr, în primăvara anului 1980, la Editura Junimea din Iași, provocându‑i autorului o mare bucurie.

²¹⁹ G. Ivănescu nu a putut participa la ediția a XIII‑a a Congresului de Lingvistică și Filologie Romanică, desfășurat la Palma de Mallorca, între 7 și 12 aprilie 1980.

²²⁰ Kristian Sandfeld (1873‑1942), lingvist danez, romanist și balcanolog, a fost profesor la Universitatea din Copenhaga. A emis teoria despre uniunea lingvistică balcanică, în care se includ toate limbile balcanice, indiferent de originea lor.

²²¹ Jean Piaget (1896‑1980), biolog și filosof elvețian, profesor la Universitatea din Zürich, a fost creator al epistemologiei genetice structurale.

²²² În original apare secvența nu s‑a considerat ca atare și, tăiată cu o linie de autor.

²²³ Ionel Stan (1927-2013), lingvist român, specialist în dialectologie românească, a fost cercetător la Institutul de Lingvistică „Sextil Pușcariu” și profesor al Universității din Cluj-Napoca, doctorand al lui Gh. Ivănescu.

²²⁴ Vasile Țâra (n. 1941), lingvist român, specialist în istoria limbii române, este profesor al Universității din Timișoara, doctorand al lui Gh. Ivănescu.

²²⁵ Dumitru Crașoveanu (1938-1999), lingvist român, specialist în gramatica limbii române, a fost profesor al Universității din Timișoara, doctorand al lui Gh. Ivănescu.

²²⁶ Ileana Oancea (n. 1940), lingvist român, specialistă în romanistică, este profesor al Universității din Timișoara, doctorandă a lui Gh. Ivănescu.

²²⁷ Vasile Frățilă (n. 1940), lingvist român, specialist în gramatica limbii române, este profesor al Universității din Timișoara, doctorand al lui Gh. Ivănescu.

²²⁸ Gramatica și logica, I. Structura logică a gândirii ca factor primar al structurii morfologice a limbii, în „Analele științifice ale Universității din Timișoara”, I (1963), p. 259‑267.

²²⁹ Noam Chomsky (n. 1928), lingvist și filosof american, este profesor la Massachusetts Institute of Tehnolgy din SUA, promotor al lingvisticii generativ‑transformaționale.

²³⁰ Storia delle parlate popolari e storia delle lingue letterarie, în „Philologica”, II (1972), p. 5‑25.

²³¹ Pentru Benedetto Croce, vezi supra, nota 14.

²³² Giovanni Gentile (1875‑1944), filosof italian foarte influent în epocă, profesor la Universitățile din Palermo, Pisa, Roma și Milano, ministru al educației publice în guvernului Mussolini și președinte al Academiei Regale de Științe a Italiei.

²³³ Despre doctrina lui Philippide, vezi și supra, notele 27, 65, 78, 80, 82, 112, 127.

²³⁴ Pentru Karl Vossler, vezi supra, nota 13.

²³⁵ Pentru Giulio Bertoni, vezi supra, notele 26, 58, 61, 64.

²³⁶ Antonino Pagliaro (1898‑1973), lingvist, filolog și filosof italian cu preocupări multiple, specialist în limbile clasice și în limbile indo‑europene vechi, a fost profesor la Universitatea Sapienza din Roma și membru al Accademia dei Lincei.

²³⁷ Lucian Blaga (1895‑1961), poet, dramaturg și filosof român, a fost profesor al Universității din Cluj și membru al Academiei Române. Distincția teoretică menționată aici de G. Ivănescu, cea dintre „culturile majore” (urbane, scrise) și „culturile minore” (rurale, orale), a fost dezvoltată de Lucian Blaga în Orizont și stil, prima parte din Trilogia culturii (1944).

²³⁸ Neogramaticii, prin principiul analogiei! (nota lui G. Ivănescu). Prin denumirea „Neogramaticii” (germ. Junggrammatker) sunt desemnați membrii Școlii de Lingvistică de la Leipzig, constituită la sfârșitul anilor 1870, în jurul învățaților germani August Leskien (1840‑1914), Karl Brugmann (1849‑1919), Hermann Osthoff (1847‑1909) sau Hermann Paul (1846‑1946).

²³⁹ Wilhelm Windelband (1848‑1915), filosof german de orientare neo‑kantiană, profesor la universitățile din Zürich, Freiburg im Breisgau, Strasbourg și Heidelberg.

²⁴⁰ Heinrich Rickert (1863‑1936), filosof german de orientare neo‑kantiană, profesor la Universitățile din Freiburg im Breisgau și Heidelberg.

²⁴¹ Pentru Benedetto Croce, vezi supra, nota 14.

²⁴² Pentru Giovanni Gentile, vezi supra, nota 232.

²⁴³ Despre Rudolf Windisch, vezi și supra, nota 217.

²⁴⁴ Harald Weydt (n. 1938), filolog și filosof german, profesor la Universitatea Viadrina‑Frankfurt am Oder. Discipol al lui Eugenio Coseriu, a fost unul dintre co‑editorii seriei de volume omagiale Logos semanticos (vol. I‑V, 1981).

²⁴⁵ Articolul a apărut, într‑adevăr, într‑unul dintre volumele omagiale dedicate lui Eugenio Coseriu, vezi supra, notele 215 și 216.

²⁴⁶ Petru Caraman (1898‑1980), slavist și etnolog român, profesor la Universitatea din Iași, membru post-mortem al Academiei Române. Despre relațiile foarte apropiate dintre cei doi străluciți reprezentanți ai tradiției universitare ieșene, vezi și: Eugen Munteanu,  O prietenie exemplară. Petru Caraman și Gheorghe Ivănescu în corespondență, în „Limba Română“, nr. 1‑2, anul XXI, Chișinău, 2011, p. 35‑41 (I), nr. 3‑6, anul XXI, Chișinău, 2011, p. 271‑276 (II) , nr. 7‑8, anul XXI, Chișinău, 2011, p. 166‑174 (III)  și  nr. 9‑10, anul XXI, Chișinău, 2011, p. 112‑116 (IV).

²⁴⁷ Vezi: G. Ivănescu, A 80‑a aniversare a profesorului Petru Caraman, în „Anuar de lingvistică și istorie literară”, tomul XXVI (1977‑1978), București, 1980, p. 269‑274.

²⁴⁸ Bucurându‑se de încrederea deplină a familiei profesorului Petru Caraman, G. Ivănescu plănuia să inițieze publicarea lucrărilor rămase în manuscris de la marele său mentor și prieten. Starea precară a sănătății și moartea nu i‑au permis realizarea acestui proiect.

²⁴⁹ Din formularea de aici, rezultă că, în timpul vizitei la Tübingen, G. Ivănescu a cunoscut‑o pe cea de‑a două soție a lui Coșeriu, fiica lui Vittore Pisani, pe cele două fiice, Anamaria Coseriu Pisani, Laura Adriana Coseriu Pisani, și pe cei doi fii, Pablo Coseriu Pisani și Juan Victor Coseriu Pisani. Vezi și supra, notele 122, 196, 201, 211, 217, 220.

16.

[1]

Iași,  21 ianuarie 1981

Dragă Coșeriu,

Nu ți‑am putut scrie de atîta vreme. Nu mai țin minte nici dacă ți‑am scris după întoarcerea mea în țară. Cred că da, la apariția cărții mele. Am exprimat atunci părerea că lucrarea mea îți va place. Între timp, gîndindu‑mă mai bine, am ajuns la concluzia că nu ți‑a plăcut. Nu pentru că nu mi‑ai scris despre ea, ci pentru alte motive. Desigur, nu poți renunța la teoria că latina populară este latina italică influențată de limba greacă. Eu îți dau însă dreptate numai în parte, cînd susții aceasta. Prima influență este numai cea a limbilor italice și chiar a etruscei, nepomenită de mine în lucrarea mea. După aceea vine influența limbii grecești. Voi spune aceasta în ediția a doua și în versiunea franceză a operei mele, versiune pe care voi începe să o pregătesc acum (am adunat sute de fișe de care trebuie să țin seamă la „redactarea” acestei versiuni). Eu aș vrea mereu ca noi doi să [2] ne apropiem mai mult în idei; dar, cum tu nu poți renunța la ideile tale, nici eu nu pot renunța la ale mele. Eu îți propun să faci un efort în această privință. S‑ar naște astfel o direcție de idei cu mult mai originală decît e cea inaugurată numai de tine în Germania. Nu uita că ideile propuse de mine chiar numai în Istoria limbii române²⁵⁰ constituie o revoluție pentru romanistică și în genere pentru modul de a face istoria limbii. Eu cred că abia eu am trasat metodele adevărate ale cercetării istoriei limbilor și cred că anul apariției cărții mele (la un secol după epoca în care se afirmaseră neogramaticii, după 50 de ani și ceva de structuralism, după 20 și ceva de generativism) poate constitui o revenire a lingvisticii la adevărata ei matcă, poate însemna începutul unei epoci noi pentru lingvistica occidentală și cea rusească (bineînțeles, legate fiind ideile mele cu ale tale, această influență va fi mai profundă). De aceea, îți propun mereu să te apropii se mine ca idei. Doctrina ta nu poate aduce revoluție decît în privința analizei limbii. Revoluția în istoria limbii o aduc eu, cu lucrările [3] mele. Știu că disprețuiești ideile mele în această privință, pentru că admit legi și în științele spiritului. Nu uita însă că eu am făcut sinteza între ideologia secolului al XIX‑lea (determinismul) și cea a secolului al XX‑lea (teoria libertății spiritului) și că, plecînd de la terminologia lui Blaga, am distins cele două trepte ale spiritului: cel minor și cel major²⁵¹. Iar lingvistica trebuie să se împartă în două, după aceste trepte ale spiritului. Istoria limbii române  este o demonstrație a acestor afirmații, care, de fapt, au ieșit din examinarea faptelor din diversele limbi a căror istorie am studiat‑o.

Tu nu știi că eu am creat dejà două școli lingvistice: una la Iași, cu Arvinte²⁵², d‑na Teodorescu²⁵³, Giosu²⁵⁴, Andriescu²⁵⁵, care dejà admit multe din ideile mele, și una la Timișoara, cu I. Stan²⁵⁶, d‑na Oancea²⁵⁷ (care a făcut un original curs de romanistică plecînd de la ideile mele despre cele două lingvistici), V. Țâra²⁵⁸, V. Frățilă²⁵⁹ și D. Crașoveanu²⁶⁰, care și‑au pregătit și trecut doctoratul cu mine și sînt dejà niște cercetători eminenți în domeniul istoriei și analizei limbii române. Prima școală s‑a afirmat dejà prin 1955, dar s‑a conturat mai ales în anii din urmă; a doua, de [4] prin 1975. Ai să spui că aceste școli sînt total necunoscute în Apus și în U.R.S.S. Așa este, dar asta nu înseamnă că ele n‑au idei, că nu reprezintă ceva în istoria lingvisticii, în istoria reală a lingvisticii, nu în cea occidentalo‑centrică din Apus și sovietocentrică din U.R.S.S. Publicînd în limbi străine și dînd acestor publicații difuziunea firească, ele vor ajunge să fie cunoscute și peste hotare. Timișorenii au pregătit să apară anul acesta un volum din operele mele de la început și de mai tîrziu, intitulat Studii de lingvistică românească și generală²⁶¹, I, primul dintr‑o serie de patru volume, care nu va cuprinde decît o parte din operele mele, și vor să pregătească unul de lingvistică generală, cu articole de‑ale mele inedite și de‑ale elevilor mei din Timișoara, tot inedite.

M‑am încurcat rău cu volumul pregătit pentru editura Fink²⁶². Acum e aproape gata și sigur că‑l voi trimite Editurii prin mai. Vreau să‑i mai adaug un studiu pe care nu mă gîndisem pînă acum să‑l introduc, cel despre timpul, aspectul și durata acțiunii în limbile indoeuropene²⁶³.

De anul nou, primește, împreună cu doamna Coșeriu și întreaga familie²⁶⁴, urările mele de sănătate și de mari succese.

G. Ivănescu

Note și comentarii

²⁵⁰ Pentru Istoria limbii române, vezi supra, notele 176, 181, 218, 230.

²⁵¹ Pentru preluarea de către G. Ivănescu a ideilor lui Lucian Blaga, vezi și supra, nota 237.

²⁵² Vasile Arvinte (1927‑2011), lingvist și filolog român, specializat în istoria limbii române, a fost profesor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, șef de catedră, decan și prorector.

²⁵³ Ecaterina Teodorescu (cca 1927-cca 2009), lingvist român, specializată în gramatica limbii române, a fost profesor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

²⁵⁴ Ștefan Giosu (1926‑2006), lingvist și filolog român, specializat în dialectologia limbii române, a fost profesor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

²⁵⁵ Alexandru Andriescu (1926‑2014), lingvist și filolog român, specializat în istoria limbii române literare, a fost profesor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, șef de catedră și decan.

²⁵⁶ Pentru Ionel Stan, vezi supra, nota 223.

²⁵⁷ Pentru Ileana Oancea, vezi supra, nota 226.

²⁵⁸ Pentru Vasile D. Țâra, vezi supra, nota 224.

²⁵⁹ Pentru Vasile Frățilă, vezi supra, nota 227.

²⁶⁰ Pentru Dumitru Crașoveanu, vezi supra, nota 225.

²⁶¹ Volumul a apărut cu următoarele coordonate: G. Ivănescu, Lingvistică generală și românească, Ediție îngrijită, note și indice de Vasile Șerban și Vasile D. Țâra, Timișoara, Editura Facla, 1983, 327 p.

²⁶² Pentru volumul de studii proiectat de G. Ivănescu să apară în Germania, vezi supra, nota 214.

²⁶³ Vezi supra, nota 112.

²⁶⁴ Pentru familia lui Eugenio Coseriu, vezi supra, notele 122, 196, 201, 211, 217, 220.

17.

[1]

Iași, 6 februarie 1982

Dragă Coșeriu,

Îți fac cele mai calde urări cu prilejul celei de a șaizecea aniversări, sărbătorită, cu un fast meritat, de elevii tăi. Frumosul omagiu, concretizat în cinci volume²⁶⁵, cum n‑a mai avut nici un lingvist pînă astăzi, este un adevărat monument al lingvisticii. Nu știu dacă poți fi de acord cu cele susținute în articolul meu. Cînd vei avea timp să‑mi scrii – eu am pierdut speranța aceasta, căci nu‑mi mai scrii de ani de zile –, am să te rog să‑mi spui sincer părerea, chiar dacă ar fi dintre cele mai defavorabile.

Cred că nu ți‑am comunicat că, din mai și pînă în septembrie 1981, [2] chiar pînă în octombrie, am fost foarte grav bolnav. Poate ți‑am comunicat însă că, întors din R.F.G. în țară, la începutul lui noiembrie 1979, am început să sufăr din ce în ce mai rău de osteoporoză și cardiopatie ischemică. Boala începuse chiar pe la 20 octombrie, pe cînd eram în Freiburg, dar nu‑mi dădeam seama de ce avea să urmeze. Pe la mijlocul lui noiembrie 1979, nu mă mai puteam scula din pat decît în trei sferturi de oră. Un tratament de perfuzii cu levofalan m‑a pus pe picioare pînă pe la mijlocul lui februarie 1980. Dar multe luni de zile eram foarte slăbit și mă simțeam obosit. Abia în august 1979 m‑am simțit bine²⁶⁶. Dar iarna care a urmat și o serie de drumuri fără rost la București, chemat de responsabila cărții „scrise” [3] împreună cu Th. Simenschy, pe care o predasem Editurii didactice și pedagogice din București – am spus: fără rost, pentru că nu mi se dădea cu toate acestea manuscrisul pentru unele puneri la punct și adaose –, drumuri care m‑au obosit cumplit, au făcut să mă simt din nou ca în perioada anterioară lui august 1980. Tratamentul cu levofalan, continuat și în 1981, m‑a dus la anemie, iar aceasta mi‑a prilejuit o viroză, care m‑a dat gata. Dar, în decembrie 1982, analizele sîngelui și analiza măduvii sternului au arătat că scăpasem și de osteoporoză și de anemie. Am rămas numai cu cardiopatia ishemică și alte boli mai vechi, pe care nu le‑am mai pomenit. În acești doi-trei ani am stat mai tot timpul culcat, ceea [ce] are unele urmări: obosesc repede cînd merg și cînd mă plec.

Cartea „scrisă” împreună cu Simenschy – de fapt o completare a manuscrisului rămas de la el – Gramatica comparată a limbilor indoeuropene, a apărut în ultimele zile ale anului 1981, dar s‑a pus în vînzare în ianuarie 1982. Îți voi trimite peste cîteva zile un exemplar. Din nefericire, responsabila cărții n‑a făcut corecturile cum trebuie, așa că s‑au strecurat sute și sute de greșeli de tipar. Ea a mai redactilografiat multe foi, pentru a muta titlurile de cărți și chiar numele autorilor în subsol, dar n‑a fost atentă la corectarea acestor foi, încît avem și greșeli de acest fel. Mie nu mi s‑a dat nici o corectură²⁶⁷. Mai tîrziu îți voi trimite un exemplar cu toate corectările necesare.

Scrie‑mi ce face Doamna Coseriu, ce fac „copiii”²⁶⁸. Tuturor, cele mai bune urări.

Cu drag,
G. Ivănescu

Note și comentarii

²⁶⁵ Despre cele cinci volume ale seriei omagiale dedicate lui Coseriu, vezi supra, nota 215.

²⁶⁶ Într‑adevăr, în intervalul menționat, Ivănescu a traversat o perioadă foarte grea din viața sa, cu lungi perioade de spitalizare (la Spitalul de Urgență din Iași) și de convalescență la domiciliu. Apariția în 1980 a Istoriei limbii române, foarte bine primită și de specialiști, și de publicul intelectual mai larg, a contribuit, poate decisiv, la confortul său sufletesc. Vezi și supra, notele: 176, 181, 211, 218, 230, 250.

²⁶⁷ G. Ivănescu se va plânge în repetate rânduri despre felul în care a fost editată această carte.

²⁶⁸ Despre familia lui Eugenio Coseriu vezi supra, notele 122, 196, 201, 211, 217, 222, 264 și 267.

18.

[1]

Iași, 21.10.86²⁶⁹

Dragă Coșeriu,

Sîmbăta trecută (azi e marți) mi s-a comunicat de către Banca Națională din Iași că mi‑ai trimis 60 de dolari. Voiam să predau imediat o cerere de eliberarea pașaportului meu pentru o plecare temporară în străinătate. Dar, de vreo 10 zile, au reapărut unele simptome ale bolii mele, care m-a chinuit atîta în anii 1979-1981, și chiar și după aceea. Am fost invitat de Bochmann²⁷⁰ să merg la Leipzig pentru a face acolo trei conferințe (1. Specificul limbii române; 2. Teoria lui N. Chomsky despre producerea vorbirii; 3. Principiile și metodele istoriei limbilor) la sfîrșitul lunii mai și la începutul lunii iunie. Dar, neavînd în bancă cei 50 de dolari obli- [2] gatorii pentru a putea pleca, am amînat călătoria pe toamnă. Acum mă văd obligat să amîn călătoria anul viitor, dacă se va putea, sau să merg acolo la mijlocul lunii decembrie. Cred însă că boala, care a reînceput și s-ar putea să dureze chiar cîteva luni, nu‑mi va permite să mai fac o călătorie în străinătate decît primăvara, vara sau toamna anului viitor. Voiam să combin călătoria în RDG cu o călătorie în Austria, unde Frâncu²⁷¹ predă limba (și literatura?) română. Dacă vin anul viitor, aș combina-o și cu o călătorie în RFG²⁷².

Am găsit de aproape o jumătate de an Istoria socială a limbii române a lui Al Rosetti²⁷³, dar nu ți-am putut-o trimite, căci voiam s-o asociez cu Omagiul Bărbulescu²⁷⁴, care încă n-a ieșit la iveală din mormanele de cărți și reviste din apartamentul meu.

[3] Gramatica comparată a limbilor indoeuropene e plină de inexactități în domeniul  lingvisticii occidentale și sovietice, atît prin ordonarea materialului și împărțirea pe epoci a istoriei lingvisticii indoeuropene, cît și prin discutarea activității unor persoane necunoscute străinilor²⁷⁵. Ca și pentru Istoria limbii române, intenționez elaborarea unei a doua ediții, care va fi de fapt o carte nouă și numai a mea, nu și a lui Simenschy. Istoria lingvisticii indoeuropene din ultimele două decenii o văd acum cu totul altfel.

Dacă m-ai putea invita să fac anul viitor niște conferințe la Tübingen, aș veni cu plăcere. Mi-aș mai completa și informația în atîtea domenii ale lingvisticii.

Sper că nu ești supărat pe mine pentru faptul că nu te-am citat nicăieri în Gramatica comparată a limbilor indo– [4] europene²⁷⁶. Într-o istorie a lingvisticii generale și a lingvisticii romanice ți-aș acorda un capitol întreg. Sper să trăiesc atîția ani cîți îmi trebuie ca să completez și definitivez și aceste lucrări, pe care le-am redactat în deceniile al VII-lea și al VIII-lea ale secolului nostru.

Nu mi-ai mai scris de ani de zile. Aceasta mă mîhnește și mă face și pe mine să-ți scriu rar. Și totuși, cu toate deosebirile de concepție dintre noi, avem atîtea laturi comune!

Scrie-mi ce s-a întîmplat cu profesorul D. Găzdaru²⁷⁷: A murit? E grav bolnav? Profesorul Iordan a murit în ziua de 20 septembrie trecut și a fost înmormîntat la Bellu în ziua de 23 septembrie. Am vorbit și eu la înmormîntarea sa²⁷⁸. Au fost prezenți sute de oameni.

Cu multe mulțumiri și expresia afecțiunii pe care ți-o port. Multe salutări doamnei și „copiilor”²⁷⁹.

G. Ivănescu

Ai primit scrisoarea mea din iarnă?

Note și comentarii

²⁶⁹ Aceasta este, cu o mare probabilitate, ultima scrisoare scrisă și trimisă de G. Ivănescu celui pe care l‑a considerat, după toate semnele, cel mai bun prieten al său. Peste șase luni, la 3 iunie 1987, Ivănescu înceta din viață.

²⁷⁰ Klaus Bochmann (n. 1938), lingvist și romanist german, specializat în românistică, este profesor la Universitatea din Leipzig, președinte al Societății „Moldova”, membru al Academiei Saxone de Științe din Leipzig, doctor honoris causa al Universităților din Alba Iulia și Iași.

²⁷¹ Constantin Frâncu (n. 1941), lingvist și filolog român, specialist în istoria limbii române, profesor la Universitatea din Iași, a fost lector de limbă română la Universitatea din Berlin și profesor invitat la Universitatea din Viena.

²⁷² Proiectul acestei călătorii nu a mai fost realizat.

²⁷³ Pentru Alexandru Rosetti, vezi supra, nota 73.

²⁷⁴ Este vorba despre volumul Omagiu profesorului Ilie Bărbulescu la 25 de ani de profesorat, Iași, 1931. Ilie Bărbulescu (1873‑1945), filolog și lingvist român, specializat în slavistică, a fost profesor la Universitatea din Iași, membru al Academiei de Științe din Zagreb și membru corespondent al Academiei Române.

²⁷⁵ Lucrarea Gramatica comparată a limbilor indoeuropene, semnată de G. Ivănescu alături de Th. Simenschy și publicată la București în 1981, la Editura Didactică și Pedagogică, a fost obiectul unei aspre autocritici din partea lui Ivănescu. Cele mai multe dintre aceste critici vizau partea redactată de Simenschy. Ivănescu era de asemenea foarte nemulțumit de intervențiile numeroase și, după părerea sa, neavenite, ale redactorului de carte și ale profesorilor bucureșteni Lucia Wald și Dan Slușanschi, desemnați de editură drept referenți științifici.

²⁷⁶ După știința mea, cei doi prieteni, Ivănescu și Coșeriu, nu s‑au citat niciodată unul pe altul în textele cu caracter științific. Această ignorare reciprocă ar putea face obiectul unei investigații psihanalitice!

²⁷⁷ Pentru Dimitrie Găzdaru, vezi și supra, notele 38, 76, 77, 87, 89, 90.

²⁷⁸ Vezi necrologul publicat de G. Ivănescu cu titlul Acad. Iorgu Iordan (29 septembrie /11 octombrie 1888 – 20 septembrie 1896), în „Analele Academiei Române” XXXVI (1989), anul 120 (1986), p. 287-289. Este alocuțiunea ținută de G. Ivănescu la adunarea de doliu, alături de ale lui Radu Voinea, Al. Hanță, Gavril Istrate, Marius Sala.

279 Pentru familia lui Eugenio Coseriu, vezi și supra, notele 122, 196, 201, 211, 217, 220, 264, 268.