Eugeniu Coșeriu „mi-a marcat existența”

Sunt bucuroasă să particip la minunatul proiect „100 de ani Coşeriu” – unul care vine alături de multe alte proiecte mari, măreţe, le-aş putea spune. Nici nu se putea altfel, când e vorba de personalitatea-gigant a lui Eugeniu Coşeriu... Un om care ţi-a dat ocazia, o singură dată dacă te-ai fi întâlnit cu el, să-ţi transmită o lecţie de viaţă pe care nu o poţi uita. Este ceea ce mi s-a întâmplat mie, ca organizator, încă din 1992, al Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului de la Suceava. Deşi eu nu l-am întâlnit o singură dată, l-am întâlnit de patru ori. De câte ori a venit la Suceava, am fost în preajma Profesorului, Savantului Eugeniu Coşeriu. Mi-a marcat existenţa. Aceste întâlniri au fost, de fiecare dată, cu urmări profunde. Dacă ar fi să mă gândesc doar la construcţia Colocviului Internațional de Ştiinţe ale Limbajului de la Suceava, aceasta i se datorează. În jurul lui E. Coşeriu au venit Mihail Iordache, profesorul, decanul Facultăţii de Litere, la  momentul respectiv, în 1990. Apoi, a venit profesorul Irimia, a venit prof. Moldoveanu. Dumnezeu să-i ierte! Dumnezeu să-i odihnească pe toţi trei! Îmi pare rău că trebuie să vorbesc la trecut despre Domniile Lor. Au venit profesori mari din Basarabia. A fost un cerc de intelectuali filologi de cea mai înaltă clasă, calitate, la care visez şi acum, gândindu-mă, în momentul în care mă aflu în sălile de curs şi seminar, că trebuie să formăm, în continuare, asemenea nume pe scena lingvisticii româneşti şi a filologiei româneşti. Deci una dintre construcțiile pe care le-am făcut cu Eugeniu Coşeriu este Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului. Nu am îndrăznit să propun ca acest Colocviu să-i poarte numele decât după plecarea Sa de lângă noi. Atunci am făcut un mic „complot” împreună cu colegii de la Universitatea de Stat din Moldova (Chişinău) şi cu colegii de la Universitatea „Iuri Fedkovici” din Cernăuţi şi am propus ca acest Colocviu să devină itinerant în spaţiul românesc, pentru că, mereu când era Eugeniu Coşeriu la Suceava, ne punea în dificultate, ne făcea să fim „geloşi”, spunând „basarabenii mei”. El făcea o distincţie clară între „basarabenii lui” şi restul lumii.

Mi-am dat seama că acest Colocviu Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului nu poate să fie cantonat doar între graniţele României de astăzi. Şi atunci, ne-a ieşit această schimbare majoră care a însemnat anul 2005: o ediţie a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului la Chişinău. Prima oară când acest Colocviu a avut loc în altă parte decât la Suceava a fost în 2003, la Cernăuţi. De atunci Colocviul poartă numele Savantului Eugeniu Coşeriu. Sigur că lucrurile acestea nu s-au petrecut, printre organizatori, foarte lin. Am stârnit pasiuni, dar a rămas o construcţie în jurul lui Eugeniu Coşeriu, de care suntem mândri cu toţii. Şi anul acesta, iarăşi, am avut o mică dispută. (Îmi place să vorbesc despre Eugeniu Coşeriu post-mortem, păstrăm ce se întâmplă în jurul lui Eugeniu Coşeriu după plecarea Sa de lângă noi, pentru că el este acolo Sus, ne vede ce facem, ştie tot ce gândim şi îmi face mare plăcere să pedalez puţin în acest post-mortem).

De fapt, anul acesta a fost o adevărată „bătălie” unde să se organizeze Ediţia a XVI-a a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu”, pentru că, în mod normal, ea trebuia să se organizeze la Suceava. La Ediţia a XV-a de la Cernăuţi, eu am anunţat că Ediţia centenară va fi la Suceava, dar la rugămintea şi la insistenţa colegilor din Basarabia, din Universitatea de Stat din Moldova, nu am putut rezista, am cedat, împreună cu dl prof. univ. dr. Mircea Diaconu, prorectorul Universităţii sucevene, şi am spus: „Da! Mergem cu toţii acasă la Eugeniu Coşeriu, la Mihăileni. Mergem la Bălţi, acolo unde şi-a făcut el primele studii”.

Iată că terenul deschis de Eugeniu Coşeriu acum 30 de ani la Suceava este unul extrem de prolific. Se îmbogăţeşte de la un an la altul şi ne bucurăm foarte mult că este aşa.

Eugeniu Coşeriu era aşteptat la Suceava cu o emoţie incredibilă. Înainte de prima întâlnire, era chiar un fel de spaimă: „Vai, vine Eugeniu Coşeriu pentru prima oară la Suceava, după 1990!”.

Fiind în colectivul de organizare al acestui Colocviu dintotdeauna, deci de la prima ediţie, stările mele au cunoscut o dinamică extrem de interesantă, de la prima întâlnire cu Eugeniu Coşeriu până la întâlnirea din 2001, cu un an înainte de plecarea Domniei Sale.

Lucrurile au evoluat: dacă la început era un fel de groază, o teamă că ne întâlnim cu Magistrul, cu „gigantul”, cu Savantul, la întâlnirile ulterioare veneam altfel pregătiţi. Şi ne-am pregătit atât de mult, încât îi aduceam, în organizarea Colocviului, printre invitaţi, personalităţi care să poată să discute cu Eugeniu Coşeriu, care să-l poată provoca pe Eugeniu Coşeriu. Ştiu că am făcut acest lucru, invitând-o pe Anne-Marie Houdebine, cu care Eugeniu Coşeriu se cunoştea, dar cu care nu era întotdeauna pe aceeaşi lungime de undă, şi ediţiile la care cei doi eminenţi lingvişti au fost la Suceava au fost printre cele mai reuşite, deoarece la Atelierele Colocviului au fost nişte dezbateri extraordinare.

Eugeniu Coşeriu era lingvist, teoretician al limbajului, filosof al limbajului, Anne-Marie Houdebine era lingvistă, psihanalistă, teoreticiană a limbajului, semiologă. Aveau un teren comun, dar îi despărţeau teoriile. Şi pe teoriile acestea, teoria coşeriană şi teoria houdebiniană, imaginarul lingvistic, s-au bătut şi s-au „antrenat”. Regret că înregistrările de la aceste momente s-au pierdut. Au mai rămas câteva, dar mult prea puţine. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi cu păstrarea memoriei oamenilor mari.

Spuneam de relaţia cu Eugeniu Coşeriu, cum a evoluat. La un moment dar, cred că era ultima oară când îl vedem la o ediţie a Colocviului de la Suceava, l-am condus la hotel, unde trebuia să se odihnească şi deodată, mă surprinde, zice: „Uite, mi-am pierdut un nasture de la pardesiul meu. Te rog, du-te să-l coşi”. Eu, bineînţeles, m-am simţit extrem de onorată că Eugeniu Coşeriu mi-a dat pardesiul Domniei Sale să-i cos un năsturel. O scenă pe care n-am s-o uit niciodată.

La ultima întâlnire, am început deja să-i fac declaraţii de dragoste. Îl iubeam foarte tare. Era şi un bărbat frumos, era o prezenţă extraordinară. Îl iubeam ca pe un Magistru, bineînţeles, îi sorbeam fiecare cuvânt. De altfel, toate conferinţele, toate intervenţiile Domniei Sale la Suceava, pentru mine au constituit adevărate lecţii de analiza discursului. Pentru ca să-l înţelegi pe Coşeriu, în primul rând trebuia să ai o cultură generală foarte solidă şi apoi trebuia să fii şi puţin artist. El era în discursul său spumos... Ironia, metafora, intertextualitatea erau prezente din abundenţă. Și toate aceste întâlniri discursive cu Eugeniu Coşeriu s-au transformat, pentru mine, în adevărate momente de formare ca lingvist şi pe teritoriul analizei discursului.

Revin. La ultima întâlnire am ajuns să-i spun cât demult îl preţuim. Acestea erau declaraţiile de dragoste. Şi nu ştiu ce mi-a venit că, într-o seară, i-am spus: „Stimate Domnule Profesor, să ştiţi că pentru noi, aici, la Suceava, sunteţi o icoană”. La care Dânsul, tranşant, franc, aşa cum era, îmi replică: „Lasă, lasă că ştiu eu cine-i icoana ta. Icoana ta este Anne-Marie Houdebine!”.

Asta era frumuseţea lui, dincolo de Savant sau înaintea Savantului, era Omul. Era o persoană extrem de agreabilă, plăcută, cu o rezistenţă fizică de invidiat. Efectiv, îi punea pe toţi „sub masă” şi el nu obosea şi continua să vorbească şi continua să ne împărtăşească din experienţele sale de viaţă.

Mă bucur încă o dată că am putut să spun aceste lucruri, despre care mi-am amintit acum, pe care le port în inima mea, în gândul meu, despre care îmi place să vorbesc, dar, Doamne, cui să mai vorbeşti?

Uneori, mă întreb: „Cine te mai ascultă?”. De aceea, spun că proiectul Dumneavoastră este unul senzaţional, şi faptul că ne-aţi dat prilejul să ne amintim de Eugeniu Coşeriu aşa cum era el – Omul, valorează cât toată opera sa recitită acum, reîmprospătată în memoria noastră.