Eugeniu Coșeriu: un continent spiritual

Deși nu l-am cunoscut personal pe omul și savantul Eugeniu Coșeriu, voi încerca să spicuiesc câteva detalii despre acest „continent spiritual” al vremurilor noastre, care este cel mai mare lingvist european din a doua jumătate a secolului al XX-lea și unul dintre cei mai buni români de pretutindeni, născut în Basarabia. După „prima mea universitate”, după cum scria unui prieten în 1992, își urmează destinul său basarabean, un fel de exil care a durat mai bine de 50 de ani, fiind mereu măcinat neîntrerupt de dorul de Basarabia.

Un prieten, care își pregătea teza de doctorat la Universitatea din București, îmi mărturisea despre un eveniment memorabil prilejuit de Conferința pe care o ținuse Eugeniu Coșeriu în fața studenților la începutul anilor ’90.  De cum intră la Catedra de literatură română, „gigantul de la Tübingen”, imediat după formula de salut, întrebă ferm: „Este vreun basarabean la această Catedră?”, la care prietenul meu a răspuns cu jumătate de glas. Era doar de două săptămâni acolo și nu cunoștea încă numele tuturor colegilor. Savantul a făcut câțiva pași spre tânărul timid din alt capăt al încăperii, i-a strâns mâna, s-a bucurat sincer și a rostit mândru: „Și eu sunt basarabean!”. L-a întrebat de unde vine din Basarabia și, de cum auzi de Căușeni, pomeni pe Alexei Mateeevici, apoi strânse mâna, rând pe rând, la toți membrii Catedrei. Sala Universității se dovedi a fi prea mică. Organizatorii Conferinței științifice au închiriat în grabă o sală de cinema, care se făcu arhiplină în doar un sfert de oră. După conferință au urmat întrebările studenților și ale profesorilor. Ținem să notăm că erau foarte mulți studenți străini. Așa cum fiecare formula întrebarea în limba țării lui, profesorul Eugeniu Coșeriu răspundea în acea limbă. La un anumit moment, studenții probabil s-au complăcut în această formă de lucru și căutau să fie cât mai originali. Apăreau întrebări din diverse medii lingvistice ale lumii. Savantul a răspuns absolut tuturor în limba în care a fost formulată întrebarea. Deși lingvistul basarabean era un poliglot și un savant de talie mondială, avea un comportament simplu, omenos, plin de căldură, mereu însetat de cunoaștere.

În una din destăinuirile sale, lingvistul Valentin Mândâcanu, autorul eseului Veșmântul ființării noastre, publicat în nr. 4 din aprilie 1988 al revistei „Nistru”, își amintea cum a avut onoarea să-l însoțească pe Eugeniu Coșeriu în satul de baștină  Mihăileni, pe care nu-l văzuse de peste 40 de ani.

Plin de emoții, mihăileanul revenit acasă povestea consătenilor săi cum în 1940 plecă la Universitatea din Iași împreună cu un prieten basarabean. După un an de studii, obținu o bursă din partea guvernului italian și plecă la Roma. Prietenul său ... Rusu se întoarse în Basarabia să-și vadă familia și n-a mai reușit să iasă. Din păcate,  s-a stins prin 1965 în urma persecuțiilor kaghebiste de la Chișinău.

Valentin Mândâcanu l-a vizitat apoi pe Eugeniu Coșeriu la Tübingen. De cum i-a pășit pragul casei, fu condus în biblioteca enormă, doldora de cărți. I s-a aruncat în ochi vraful de cărți cu miros de tipografie de pe biroul stăpânului casei. Era o ediție de lux în limba japoneză. Câtă sensibilitate au japonezii la tot ce este valoare. Ori poate această tendință de a înmagazina în tezaurul cultural și științific toate roadele lumii face parte din același ermetism milenar dictat de condițiile geografice insulare? Cine știe?

Noi, basarabenii, încă înhămați între două râuri – hotare, o zic cu multă amărăciune în suflet, suntem cam în pielea cetățeanului turmentat, care ne ofensăm înaintașii fie prin ignoranța și aroganța de zi cu zi, fie prin indiferența și incapacitatea instituțională. Altfel cum aș explica oportunismul, inactivitatea și incoerența Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, reprezentat de diverși subiecți politici, când vine vorba să ne promovăm valorile cunoscute în toată lumea și ignorate la noi acasă.

Din 2010 până în 2019, în rol de delegat la Congresele Diasporei, am pus problema publicării și promovării celui mai mare lingvist al lumii Eugeniu Coșeriu. La Congresul Diasporei din 2016, fiind responsabil de laboratorul de creație cu genericul „Rolul înaintașilor români disidenți în procesul de trezire a conștiinței naționale din 1989”, am amintit nume celebre de români basarabeni plecați în lume care ne-au purtat faima, cum ar fi Paul Goma, Nicolae Lupan, Eugeniu Coșeriu ș.a. Iar în Proiectele de Hotărâri ale mai multor Congrese ale Diasporei am stipulat autorităților cerința de a declara Anului Eugeniu Coșeriu sub patronatul Președinției ori a Guvernului. Nu am fost auziți. Într-un stat capturat numai despre cultură și educație nu se poate vorbi.

Mai recent, în cadrul Zilelor Diasporei din august 2019, încercam să sensibilizez reprezentanții  Ministrului Educației, Culturii și Cercetării asupra importanței promovării operei coșeriene, mai ales în condițiile unui abandon cultural, etic și moral în care se află generația tânără de azi, rămasă încă în Republica Moldova, generație educată mai mult prin telefon, cu lecturi prin rețelele sociale și cu mai puțină carte adevărată.  Țin și cu această ocazie să reamintesc că ministerul de care am pomenit ar fi în drept și azi să declare la începutul noului an școlar 2021 tradiționala oră obligatorie  „Eugeniu Coșeriu – 100 de ani de la naștere”. Gestul ar pune în onoare înaintașul nostru care a iubit cu toată ființa Basarabia, oamenii ei chinuiți și limba română încă atât de mult nedreptățită la ea acasă.  Ar face cinste instituțiilor educaționale, punând pe lucru și corpurile didactice, bibliotecarii, secțiile de cultură. Probabil și-ar da concursul și Uniunile de creație, asociațiile culturale etc.