Cristinel Munteanu şi lingvistica integrală coşeriană

Cred că domnul Cristinel Munteanu este un om norocos. Dedicându-se învăţământului şi cercetării, şi-a ales de la început un domeniu cu care încearcă să se identifice şi care i-a adus o destul de timpurie afirmare: lingvistica integrală coşeriană. A avut şi norocul să-l întâlnească pe Eugeniu Coşeriu în mai 2001, când Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi i-a acordat titlul de doctor honoris causa. Atunci, profesorul său, domnul Stelian Dumistrăcel, l-a prezentat măgulitor Magistrului Eugeniu Coşeriu drept cel mai bun student al său şi i-a facilitat obţinerea unui autograf pe o carte cu care trebuie să-şi înceapă lecturile lingvistice orice student la Litere: Introducere în lingvistică.

Tot norocul trebuie să fi fost responsabil de faptul că Magistrul a acceptat atunci să numim promoţia care-şi încheia studiile în vara lui 2001, şi din care făcea parte şi Cristinel Munteanu, „promoţia Coşeriu”.

Toate aceste informaţii pot fi găsite în prefaţa cărţii (Lingvistica integrală coşeriană. Teorie, aplicaţii şi interviuri, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2012, 398 p.), pe care domnul Cristinel Munteanu, a intitulat-o Amintiri şi reflecţii despre Coşeriu (în loc de Prefaţă). Tot aici, tânărul cercetător Cristinel Munteanu oferă celor ce vor să-şi însuşească bine doctrina lingvistică a lui Eugeniu Coşeriu o „reţetă” – rezultat al experienţei proprii – pe care el însuşi continuă să o aplice. „Reţeta” recomandă parcurgerea, în ordine, a câtorva „paşi”:

• lectura cărţilor fundamentale pentru doctrina coşeriană, pe care le şi enumeră şi care trebuie să constituie o „pregătire prealabilă” fără de care „neiniţiatul riscă să nu înţeleagă foarte multe lucruri” (p. 12);

• lectura tuturor studiilor coşeriene la care are acces, cu recomandarea ca studiile fundamentale să fie recitite periodic pe măsură ce se ascute capacitatea de înţelegere;

• lectura lucrărilor de lingvistică, logică şi, mai ales, de filosofie ale marilor gânditori (de la Platon şi Aristotel la Husserl şi Heidegger), pentru că trebuie înţeles şi solidul fundament filosofic pe care concepţia sa este clădită” (ibid.);

• lectura tuturor studiilor exegetice despre opera coşeriană pe care le poate găsi.

La toate acestea trebuie să se adauge „înclinaţii artistice şi o bună cultură generală” (p. 13), ca şi cunoaşterea cel puţin a câtorva limbi străine.

În sfârşit, o încununare a norocului (de care şi Eugeniu Coşeriu recunoaşte că a beneficiat în cariera sa ştiinţifică) a constituit-o doctoratul cu profesorul Stelian Dumistrăcel pe o temă abordată din perspectivă coşeriană: sinonimia frazeologică.

Cartea de faţă, a şasea apariţie editorială a autorului în ultimii cinci ani, cuprinde o selecţie de autor a articolelor şi interviurilor publicate în diverse reviste, anale şi volume ale colocviilor ştiinţifice la care a fost invitat. Sunt 20 de articole organizate în două secţiuni: A. Teorie şi exegeză coşeriană şi B. Aplicaţii ale lingvisticii coşeriene.

Prima secţiune cuprinde cinci articole de exegeză în care îşi propune să prezinte conceptele-cheie ale lingvisticii coşeriene. În primul articol autorul motivează de ce lingvistica integrală este un veritabil Organon, „instrument indispensabil, un suport epistemologic obligatoriu pentru orice cercetare de limbă” (p. 21). Analogia dintre lingvistica integrală coşeriană şi Organon-ul aristotelic îi aparţine. Cristinel Munteanu aderă la ideea că „lingvistica integrală coşeriană reprezintă lingvistica pur şi simplu” (E. Munteanu), este o linguistica perennis care va domina cercetarea limbajului (cel puţin pe cea românească) în secolul al
XXI-lea.

După ce în al doilea articol aflăm Cum se învaţă o limbă (după Eugeniu Coşeriu) şi că deplina funcţionalitate a limbajului se manifestă în limbajul poetic, limba şi literatura, ca şi disciplinele aferente (lingvistica şi ştiinţa literaturii), neputându-se studia separat, în următoarele două articole luăm cunoştinţă cu problemele de terminologie coşeriană fără înţelegerea cărora nu putem opera cu principiile, distincţiile şi conceptele coşeriene.

Din cel de-al cincilea articol al primei secţiuni aflăm că Eugeniu Coşeriu este cel care a impus în cercetarea lingvistică termenul de discurs repetat (desemnând frazeologia în sens larg), tot el fiind cel care a stabilit legătura dintre acest procedeu şi tehnica picturală a colajului.

Cea de-a doua secţiune, Aplicaţii ale lingvisticii coşeriene, este consacrată experimentării posibilităţilor autorului de a aplica principii şi concepte ale lingvisticii integrale coşeriene. Secţiunea cuprinde 15 studii în care Cristinel Munteanu pune la lucru doctrina coşeriană în cercetări de semantică, frazeologie, lingvistica textului, teoria şi practica traducerii, jurnalism, comunicare etc.

Dacă pentru cel care vrea să-şi însuşească doctrina lingvistică a lui Eugeniu Coşeriu Cristinel Munteanu recomanda o „reţetă” bazată pe propria sa experienţă, pentru aplicarea doctrinei recunoaşte de la început că nu există o asemenea „reţetă”. Aplicarea implică creativitatea cercetătorului, de care acesta dispune sau nu. Pe acest criteriu, Eugeniu Coşeriu distingea între cercetătorul creator şi cercetătorul minor de tip academic. Cristinel Munteanu este un cercetător creator şi enérgeia, spiritul său creator, îl instigă la independenţă. În paginile acestei cărţi, cu parcimonie încă, se simte neliniştea creativităţii, bucuria de a descoperi idei în lucruri, speranţa originalităţii obţinute ca un corolar al efortului intelectual.

Ultima secţiune a cărţii, Interviuri despre Coşeriu şi lingvistica sa (Cristinel Munteanu în dialog cu discipoli coşerieni), cuprinde cinci interviuri cu oameni pe care i-a simţit spiritual aproape şi de la care a învăţat; pe unul, cel puţin, dintre ei, ultimul intervievat, considerându-l un al doilea magistru, după Coşeriu. Seria partenerilor de dialog este următoarea: Eugen Munteanu, Rudolf Windisch, Nicolae Saramandu, Ioan S. Cârâc şi Stelian Dumistrăcel.

Cartea se încheie cu articolul Când Coşeriu (pare că) greşeşte (în loc de Postfaţă sau Pagini pseudo-cârcotaşe) în al cărui titlu paranteza determină semnificaţia. Cârcotaşii care vânează „accident(al)ul” în opera coşeriană nu înţeleg că la adevărurile ştiinţifice ajungem prin urmărirea cu înfrigurare, în realitatea concretă, a universalului pe care trebuie să-l justificăm reflexiv. Şi niciun adevăr nu poate fi absolut, toate adevărurile ştiinţifice conţin în ele însele posibilitatea îndoielii metodice carteziene.

În carte urmărim procesul în care admiraţia şi recunoştinţa faţă de maeştri se întâlneşte uneori cu spiritul creator ce-l îndeamnă pe autor la independenţă în gândire. Urmărim spectacolul formării unui cercetător competent şi talentat care are ce spune în domeniul lingvisticii.