Despre identitate sau fluturi
Pentru tiparRupt timpuriu de patrie (patrie în sensul limbii trăite prin vorbire) şi azvârlit în iureşul înstrăinării, îmi iau dreptul să mă exprim în câteva rânduri despre identitate, cu dezinvoltură, se-nţelege. Efectul, binecunoscut, e că începi să te regăseşti, să te defineşti şi să-ţi descoperi locul departe de casă oarecum mai lesne. Aşa mi se pare mie personal această întâmplare ciudată. De parcă ai fi fost fluture, fără însă să ţi se fi dat dreptul să conştientizezi acest fapt vital. Descoperirea a fost atât de frapantă, încât am încercat cu încrâncenare s-o subjug. Fireşte că n-am reuşit, ci dimpotrivă, am adâncit în mine ce oricum a definit natura prin travaliul ei misterios. Avem nevoie de identitate cum fluturii au nevoie de culorile superbe încondeiate pe aripi, deşi tot timpul credem că doar zborul contează. Mă simt bine şi-n alte limbi, deoarece mă pot privi de la distanţă, cu uimire, acasă însă sunt doar acolo / deci aici, în limba română.