Euro-și-mai-cum? Bio!

Dintre inovațiile lexicale ale ultimelor decenii, pe primul loc, fără concurență reală, se aflau, până nu demult, compusele cu euro-*: orice (sau aproape orice) putea fi raportat la integrarea europeană, dar în special la o viziune a integrării respective!

Iată că, până mai dăunăzi, în dicționare (destul de recente) erau de găsit doar câteva „intrări” ferme: adjectivul euroasiatic, ce pornește, în fond, de la Eurasia (nume pentru masa continentală formată din Europa și Asia, ce poate fi considerată ca un supracontinent), euroatlantic (o combinație comparabilă, de factură politico-geografică), eurodolar și eurodeputat. Au apărut, destul de repede, eurosport (și eurogol) dar, iute și degrabă, ne-am integrat și în Eurovision.

În scurt timp, lucrurile s-au schimbat radical și nu este nevoie să explicăm semnificația termenilor citați în continuare, utilizați în registrul familiar al limbajului publicistic, deoarece aceasta este transparentă; totul se descifrează prin referirea la structuri politice și la „standard european”. Oricum, tânăr fiind, nu poți nici acum beneficia de vreo bursă/deplasare în străinătate dacă nu ai un europass (de tip cv) temeinic!

Importantă pare să fi fost categoria termenilor mai mult sau mai puțin tehnici: eurobarometru, eurobirocrat (și eurobirocrație, folosite la modul… serios!), eurocapitală, eurocriză, euroglobalizare (așadar o globalizare limitată, pe vremuri, doar continental!), dar nu ne-am propus să stăruim asupra acestei categorii, în fond neinteresantă stilistic, întrucât astfel de vocabule numesc realități evidente (și sunt creații ce pot deveni necesare): eurogară, eurobrutărie, euroexamen, apoi, firește, euroelev, eurostudent și europrofesor. Dar s-a ajuns și la eurocioban (în ziare am citit despre „Primul eurocioban” de la noi), deci nu putea lipsi nici eurobrânza! (tot în ziare am citit despre niște cehi, cărora le trebuia suma de 115.000 de euro pentru a-și dota ferma de capre cu tehnologia impusă de normele comunitare).

În ceea ce privește discursul public, de-a dreptul copleșitor era numărul acestor compuse, reflectând creativitatea și spontaneitatea comunicării marcate de afect și imaginație, iar termenii apăruseră ca ciupercile după ploaie; din acest inventar, mai selectăm doar câteva exemple. Iată, mai întâi, cuvinte numind atitudini, diverse, pentru stări de spirit ale analiștilor sau ale populației (unele având modele în presa internațională, în special de limbă franceză): de la registrul neutru (dar implicând naivitatea) sau direct pozitiv, la cel caracterizat prin neîncredere sau acreală. Din primul grup semnalăm euroașteptare, eurosperanță, eurooptimist, euroentuziasm, eurofilie și chiar eurofanatic. Îndepărtându-ne, treptat, de această atitudine, pornim de la eurolucid, europrudent, pentru a ajunge la eurosceptic, eurocritic, eurodepresiv, eurodisperare, eurofobie, căci, de, mai există și euroaroganța și primim euroavertismente, așadar de ce să ne facem vinovați de euroipocrizie!

Nu este de neglijat impresia pe care o producea apariția unor astfel de termeni în știri de senzație: cândva, în Iași, în zona Cantemir – Podu Roș, un tramvai a fost zdrobit (?) de un... eurocontainer! Nu stăm rău nici din perspectiva contactelor transfrontaliere: s-a vorbit despre „Euroșpaga pentru vameșii unguri” (euro-bișnița se mai scrie încă separat!). Dar ceea ce pare la prima impresie derizoriu poate fi doar o sfidare a conveniențelor; din ziare aflăm că a avut loc un Festival internațional „Euromarioneta”.

Încununarea stilistică se afla, firește, în mesaje particulare de pe bloguri: eurosecetă, eurodurere, euroistețime; ba, mai mult, un oarecare își alintă astfel un amic: „Ionuț, ești europrost?”.

S-ar mai cuveni spus că nu avem de-a face cu o apariție pe solul mentalității autohtone : formantul apare, cu pronunții diferite, în mai toate limbile cultivate din Europa și din lume (vezi și europass-ul!). Dar, după cum am văzut, ceea ce s-a impus discuției a fost (și este) numărul de-a dreptul copleșitor de compuse pe terenul limbii române; de la mai vechile eurosport sau eurodolar, importate, s-a ajuns la recentele eurocontainer, eurocioban, eurobrânză, după ce serii întregi de termeni au conturat, după cum am văzut, atitudini pro și contra.

Îndată ce s-a ivit problema reprezentării în forurile de conducere ale UE, creativitatea lexicală s-a centrat pe eveniment, tot (sau aproape tot) ce ține de acesta îmbrăcând haina euro. Pentru euroalegeri de eurodeputați (respectiv pentru europarlamentare), se pregătesc euroliste; iată un enunț de factură paremiologică, de acum câțiva ani, trimițând inițial la perechea car vs. sanie: „Partidele își fac vara euroliste pentru la toamnă”; cât privește neînțelegerile pe terenul selecției, de vină ar fi fost căldura: „Euroliste topite de caniculă”. Se dau, cu repetiție, bătălii încrâncenate pentru statutul de eurocandidați, deoarece „europarlamentarii români intră pe două lefuri” (așadar vor primi și o euroleafă!).

Telefonia mobilă, fiind și ea de actualitate, aveam reflexe: eurotarifele: „Operatorii UE prezintă noile eurotarife Comisiei Europene”; „Roamingul va avea eurotarife!”; „Toți operatorii de telefonie mobilă au trecut la eurotarife” etc.

Dacă în ceea ce privește terminologia politică este greu de spus ce s-a împrumutat din alte limbi (probabil însă noi am creat eurolista), în mod sigur, în discursul privind viața publică și cea privată, am avut contribuții originale. Să răsfoim, în continuare, presa. Un oarecare „a prins ultimul tren în această euroafacere” (cu lapte); terenul politicii împletit cu afacerile pe picior mare pot duce la euronepotism!; „Eurogluma se îngroașă în Franța” (iarăși registrul expresiv popular; era vorba de un sondaj de opinie ce indica o creștere semnificativă a voturilor populației împotriva ratificării constituției europene).

Fără îndoială, astfel de creații sunt totuși palide față de eurosecetă, eurodurere, euroistețime, dar, mai ales, față de un alint derizoriu, cum era cel citat anterior: europrost! Și el, orișicât, un euroins…

Pentru aprecierea destinului unor astfel de compuse ocazionale, în registru ludic, comparația se poate face doar cu soarta enormei familii (în care au fost numărate sute de cuvinte) create imediat după 1989 cu formantul -iadă, la baza cărora s-a aflat vechiul termen olimpiadă, model pentru nume de alte competiții sportive, cum au fost balcaniadă ori spartachiadă. În ultimii ani ai dictaturii comuniste, de aici a zvâcnit „balconiada”, denumire sarcastică pentru campania „de sus” împotriva celor care, locuind la blocuri din zone centrale ale Bucureștiului, dar și ale altor orașe, nu asigurau acestor spații aspectul decorativ propice manifestațiilor politice de stradă ale regimului. Îndată după 1989, pe acest model se creaseră numeroase adaptări lexicale (printre vedete: mineriadă, dosariadă și sponsoriadă), serie din care, până dăunăzi, abia mai rezista cuponiada, pe diferite teme: „cuponiadă agricolă, informatică, medicală, electorală” etc. Dar, se mai forjaseră și curajoase îngemănări de ocazie: „SMS-iadă la Cannes 2007: C. M.; site-ul filmului, mai 2007”.

Firește, ca și în cazul iadelor, și compusele cu euro- vor avea (de fapt: au) soarta tuturor clișeelor lingvistice: de la suprasaturație, prin epuizarea oricărei atracții stilistice, la căderea treptată în derizoriu și la abandon.

BîO! Mai ales că o anumită perspectivă, de-a dreptul geopolitică, a deschis (n-ar mai fi nimerit ușa!)… pandemia! Și aceasta ignorată lexicografic până nu demult, dar provocatoare astăzi și a unei aparente forme de rezistență: formațiile cu bio (abia-abia concurate de eco). Dar oare ce nu ar putea fi recomandat (mai ales publicitar) ca atare? De la ALIMENTE BIO (mai ales lactate: „Telemea de bivoliță Bio”, pe ambalaj), la șervețele, măști și scobitori. Ba am văzut la un… hipermarket o inscripție „Cărbuni Bio”, fiind vorba de săculețe de cărbuni pentru… grătare în aer liber!

De la elementul de compunere bio- „(referitor la) viață”, ca în bioactiv, biochimie, biologie, biosferă + alte câteva sute de cuvinte, unele curente, altele specifice unor domenii, s-a ajuns la un termen propriu-zis: BIO! Cam la fel cum s-au petrecut lucrurile și cu EURO, izolat (pentru noi: pe terenul limbii franceze!) ca nume al monedei unice europene care, din anul 2002, a înlocuit monedele naționale din 12 țări ale Uniunii respective. Contribuția românească, ulterioară: euroi!

Musai să ne ocupăm și de acești intruși în uzul curent măcar într-un articol din următoarele numere ale revistei „Limba română”.

Euro-and-how? Bio!

Keywords: eurocapitală (= euro + Capital); eurocriză (= euro + Crisis); eurosperanţă (= Hopeful euro); eurodisperare (= euro + Dispair); eurofobie (= euro + Phobia); euroisteţie (= euro + Cleverness)

In the contemporary Romanian publishing language, there is a rich series of words composed with euro-, which combines terms of the international language’s correspondents: europarlamentar (cf. parliamentary euro, french euro parlementaire) or euroalegeri (cf. euro elections, french elections européennes), etc. On this basis, also at the level of the Romanian publishing language, occasional, ironic notions were formed, such as eurocioban (consisting of euro + Shepherd, french euro- + berger), eurobrânză (consisting of euro- + Cheese, french euro- + fromage) etc. See, however, Europass, Eurovision etc. On the other hand, the Covid pandemic - 19 caused the individualization of the bio-scientific formant as a proper term (BIO) to recommend quality products to buyers (for example, brânză bio = cheese bio = organic cheese!).