Prepoziții noi în limba română – „pro” (II)

Preambul

În general, se admite, în gramaticile românești, că prepoziția reprezintă o clasă închisă de cuvinte, care permite cu greu preluări de termeni din altă limbă sau crearea de noi membri prin procedee interne: „Domeniul elementelor de relație – prepoziții, conjuncții – este de obicei neatins de împrumuturi directe; ele constituie un fond stabil, moștenit din limba de bază, ca unități care aparțin deopotrivă vocabularului fundamental și structurii gramaticale” (Avram 1973: 239). Alexandru Graur (1954) observă că, din cele 22 de prepoziții care aparțin fondului principal lexical, 20 au origine latină. Doar două prepoziții neologice sunt înregistrate în GLR (1966): „a” și „contra”, preluate din franceză.

În limba română actuală, clasa prepoziției se îmbogățește prin gramaticalizarea unor structuri cu rol de locuțiuni. Pe de altă parte, prepoziția admite noi membri, fie prin reactivarea unor cuvinte din limba latină („via”, „versus”, „per”, „supra”, „pro”), fenomen înregistrat și de alte limbi, fie prin recategorizarea unor termeni („gen”, „stil”, „tip”, „exceptând”, „excluzând”, „privind”).

Contexte de funcționare

Prepoziția „pro” a pătruns în limba română cu sensul de „pentru”, „în favoarea”, „în sprijinul”. Valoarea de prepoziție este înregistrată de primele dicționare ale limbii române, cu precizarea că sfera de utilizare este restrânsă. În lucrarea lui Treboniu Laurean, se precizează „ocurre separata numai in frasi ca: a vorbi contra unei propositione: a fi pro sau contra unei persoane” (Laurian II 1876: 776). În Dicționaru limbii românești: (Etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), este considerat „cuvânt latin, care însemnează pentru și se întrebuințează rar numai în pro și contra, pentru și contra, la vot” (Laurian 1939: 1053). Sensuri similare se regăsesc în celelalte lucrări lexicografice: Șăineanu (1939), Scriban (1929), DLRCL (1955-1957). În GALR I (2008), „pro” este înregistrat ca echivalent semantic al lui „pentru”, „în favoarea”.

Termenul s-a impus mai ales în formarea unor denumiri care implică ideea de favorabil/promovare, putând fi receptat fie ca prefixoid, fie ca prepoziție: Prosport, Pro TV, Profm, Asociația Pro Democrația, Asociația Pro Infrastructura, Pro Cinema, Liga pro Europa, emisiunea Pro patria, Pro barca (website dedicat tranzacțiilor de bărci), Pro-sec (sisteme de supraveghere), Pro Curier (curierat profesional pe bicicletă) etc.

În combinațiile libere de cuvinte, poate fi centru de grup pentru un substantiv (propriu sau comun) în acuzativ: „Nu sunt pro Putin, nu sunt pro Rusia”, „Sunt pro fapte”, „Galeriile sunt pro Lucescu”, „Consiliul pentru Combaterea Discriminării se pronunță pro Big Brother”, „Super campanie pro vot” (Internet). Așa cum se observă în exemplele anterioare, antecedentul este, de obicei, un verb copulativ / predicativ sau un substantiv, prin urmare, grupul prepozițional ocupă pozițiile sintactice de nume predicativ, complement prepozițional, atribut substantival prepozițional. Prepoziția poate domina numai substantive proprii / substantive comune nearticulate, cu formă de nominativ / acuzativ.

Se impune o examinare atentă a contextelor de asociere dintre prepozițiile „pro” și „contra”, date fiind posibilitățile multiple de citire gramaticală a structurilor. Vom recurge la deconstruirea exemplelor, pentru a releva mecanismul de funcționare și interpretarea morfosintactică a termenilor vizați. Am identificat următoarele situații:

– cele două prepoziții apar în același context, în relație de opoziție, dar numai cea de-a doua are termenul dominat exprimat: „reportaje literare, campanii polemice, pro și contra Eminescu, Caragiale, Arghezi” (DV, decembrie 2011), „publicul funcționează pro și contra unui actor central” (DV, ianuarie 2010), „se pot aduce argumente pro și contra caracterului anonim al comunicării” (DV, ianuarie 2010). Se observă că prepoziția „contra” regizează fie un nominal în genitiv, fie unul în acuzativ. Termenii sunt coordonați cu ajutorul conjuncției disjunctive „sau”, respectiv copulative „și”.

– ambii termeni sunt utilizați fără determinant: „Comentariile în presă au curs, cu argumente pro și contra” (DV, ianuarie 2010), „Păsările au tot felul de opinii, cînd pro și cînd contra, cu excepția bufnițelor și codobaturilor” (DV, ianuarie 2010), „S-au adus argumente bilaterale, adică și cele pro, și cele contra” (DV, aprilie 2010), „cu 384 voturi pro și 184 contra” (DV, ianuarie 2010).

Problemele care intervin în lectura acestor enunțuri sunt următoarele: prepoziția „pro” are termenul dominat recuperabil sau funcționează absolut? Există în limba română prepoziții care nu au termen regizat obligatoriu? Se adverbializează aceste prepoziții în absența termenului dominat? Vom analiza pe rând cele două situații, pentru a observa mecanismul de funcționare. Se admite, în gramaticile actuale, că prepoziția are întotdeauna un termen dominat și că acesta este recuperabil din context, atunci când nu e exprimat: „Ai venit cu mașina sau fără? Fără!”, „Ai pus caietul în sau pe ghiozdan?”. Examinând primul set de exemple, în care se regăsește combinația „pro... contra”, se poate observa că prepoziția „pro” ocupă întotdeauna prima poziție și termenul dominat poate fi recuperat din context, presupunând ideea de repetiție: „pro Eminescu și contra Eminescu”, „pro actor central și contra unui actor central”. Mecanismul este același ca în contextele: „Vrei cafea cu sau fără zahăr?”, „Ești contra sau pentru ei?”, „Sunteți pentru sau împotriva legii?”.

Verificând al doilea set de enunțuri, se constată că atât „pro”, cât și „contra” funcționează fără termen dominat. În această situație, ambele receptări par posibile: fie vorbim de exprimare eliptică, considerând că termenul dominat este recuperabil din context (de exemplu, „argumente pro integrare și contra integrare”), fie admitem că prepozițiile suferă un proces de adverbializare. Mai clar, dacă cuvintele analizate sunt prepoziții, atunci construiesc funcția sintactică împreună cu substantivul recuperat din context, generând un grup prepozițional. În structura „argumente pro și contra”, avem de-a face cu două grupuri prepoziționale coordonate, cu funcții sintactice de atribut prepozițional. Dacă termenii au valoare adverbială, atunci ocupă poziții sintactice singuri, prin urmare, în gruparea „argumente pro și contra”, există două atribute adverbiale.

Pentru dezambiguizarea gramaticală, vom recurge la înlocuirea prepoziției cu regim de genitiv cu un element de relație echivalent ca sens. Substituirea cu prepoziția „împotriva” indică faptul că termenul dominat este recuperabil din context și atunci ambele prepoziții generează grupuri prepoziționale. Dacă înlocuirea se realizează cu adverbul „împotrivă”, atunci trebuie să admitem că există condițiile necesare adverbializării prepoziției, în contextele date: „!argumente pro și împotriva / pro și împotrivă”, „!cînd pro și cînd împotriva / cînd sunt pro, cînd împotrivă”, „argumente bilaterale, adică și cele pro, și cele împotriva / și cele pro și cele împotrivă”. Dat fiind faptul că a doua exprimare din fiecare set ni se pare mai clară, considerăm că, în enunțurile date, „pro” și „contra” funcționează ca adverbe, nu ca prepoziții fără termen regizat.

Câteva concluzii

Prepoziția „pro”, utilizată frecvent în limba română actuală, rămâne monosemantică: „pentru”, „în favoarea”. Ca element de relație, „pro” domină substantive proprii și substantive comune, impunând cazul acuzativ. El se poate asocia numai cu substantive nearticulate, care ocupă poziția sintactică de nume predicativ / atribut substantival prepozițional / rar, circumstanțial de mod. Cele mai multe contexte de folosire implică asocierea cu elementul „contra”, cu valoare prepozițională / adverbială, situație în care „pro” funcționează absolut (termenul dominat de „contra” este exprimat) sau se adverbializează (la rândul său, „contra” trebuie interpretat ca adverb).

Bibliografie:

Avram 1973 = Mioara Avram, Prepoziții neologice în limba română contemporană, în „Studii și cercetări lingvistice”, 1973, XXIV, p. 239-255

DEX 2009 = Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, București, Univers Enciclopedic, 2009

DLRLC = Dicționarul limbii române contemporane (1955–1957), București, Editura Republicii Populare Române

DV = „Dilema veche”

GALR I 2008 = Guțu Romalo, Valeria (coord.), Gramatica limbii române, vol. I, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008

GLR I 1966 = Gramatica limbii române, vol. I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1966

Graur 1954 = Al. Graur, Încercare asupra fondului principal lexical al limbii romîne, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1954

Laurian 1871 = Treboniu Laurian August, Dictionariulu limbei romane, vol. I: A-H, Bucuresci, Noua Typografia a Laboratoriloru Romani, 1871

Laurian 1939 = Treboniu Laurian August, Dicționaru limbii românești: Etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provicializme, Iași, Institutul de arte grafice „Presa bună”, 1939

Scriban 1939 = August Scriban, Dicționaru limbii românești (Etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincialisme), Iași, Presa bună, 1939

Șăineanu 1929 = Lazăr Șăineanu, Dicționar universal al limbei române, Craiova, Scrisul românesc, 1929.

New prepositions in the Romanian language – „pro” (II)

Keywords: preposition; prepositional group; adverbialization; grammatical restrictions; dominated term

The present study makes an inventory of the ways in which “pro”, one of the new prepositions in the Romanian language, functions. This preposition is of Latin origin, but it has been reactivated in the contemporary language with the following meanings: “for”, “in favour of”, “in support of”. We are going to analyse: the functions which are fulfilled in a statement by the term dominated by the preposition, the meanings of the preposition and the restrictions imposed by it on the dominated term. We are also going to examine the structures in which the preposition “pro” is associated with the preposition “against”, in order to reveal the morphological status of the two elements.