Dragă Herman; dezgheţ; apele acestui pământ; traversarea; nou şi corect din punct de vedere gramatical, cu accentul; Dragă Ma’a; va-Mă; caldarâmul; dragă Ahmadu; lua-te-ar naiba, Mendel!

Dragă Herman

dragă Herman,
îți scriu aceste rânduri sperând că ești vesel. 
că stai cu o bere rece în mâna dreaptă
şi cu o țigară în cea stângă.
ori invers. dar nu cred: parcă te știam dreptaci.
stângăciile nu au fost niciodată punctul tău forte.
azi am decis că te cheamă Herman.
citisem despre un Herman într-o carte deșteaptă
şi m-am gândit că o să-ți placă.

parcă te văd în pubul ăla scoțian cu un IPA amar, 
berea ta preferată, explicându-le tuturor cum stau lucrurile
pe această lume
şi ei te ascultă, şi lucrurile stau
exact așa precum le-ai așezat tu.
uneori se mai duc de-a dura
atunci când din greșeală le administrezi un uppercut
cu aceeași dreaptă.

nu te-a preocupat niciodată,
dragă Herman,
ce se întâmplă cu ele după…
când se năruie totul precum figurile de domino.

află, dragă Herman,
că pe aici berile sunt la fel de amare,
doar că aduc mai puțin a hamei,
diminețile sunt reci și condensează
lejeritatea aburindă a lumii
şi ea curge peste noi.

e umed, iar tu, dragă Herman, așa și nu ne-ai trimis
ciorapi din lână de Merinos…
așa că mai răcim din când în cand…
în rest, parcă suntem bine:
nu mai sunt chiar așa de multe piese de domino
când stai să socoți…

iar dacă rămâne câte una răsturnată
tot nu-i bai: unde s-a văzut 
o lume cu toate piesele în picioare?


dezgheţ

Timidă
Ca un copil cioplind
În chipul unui străin,
Primăvara,
Sfidând cataracta iernii,
Se strecoară, verde,
În retina ochiului
Prins în cristale
Simetrice de gheaţă.

Perfidă
Această topire a iernii,
Copilăroasă...
Hai, fii cuminte!
Hai, fii serioasă!

Şi iată văd o trecătoare –
Cumpără pâine lăcrimând.
Te doare?
Nu am nimic, băiete, nu am nimic.
E doar blestemata de
Primăvară...

Şi iată plâng fără vină
Oameni în stradă,
Şi-alerg de la unul:
Te doare?
La altul:
Te doare?
Te doare?
Te doare?
Te doare?
Te doare?...

N-avem nimic, băiete,
Simţim doar aşa, un fel de...
Dezgheţ...
N-avem nimic, băiete, n-avem nimic.
E doar (ne)simţita
De Primăvară...


apele acestui pământ

şi-o răchită plânge mai repede
decât toate apele acestui pământ
adunate grămadă în pumnul tău de cristal
maiul timpului a crăpat exact în două
născând orfani pe nicovală
măsurătorile se fac în cozi de hârleţ
iar gropile morţilor – în lungimi de sprâncene
prăşitorii au ieşit la vânat de harpii
iar vânătorii seamănă porumb de măligă
să aibă cu ce prinde peşte
în apele acestui pământ
adunate grămadă în pumnul tău de cristal
colecte de zaruri pentru orfani
poate-or avea noroc să le cadă
unul cu sfârşit ca în sălile de cinema
The End, Fin, Конец, Ende, Fine etc.
atâtea variante fericite
ale zborului de harpie
lipsit de scurgere definitivă
maiul timpului a crăpat exact în două
mase corporale identice
o, Thor! ia-ţi ciocanul de sub secera
prăşitorului şi sfarmă şi nicovala în două
să auzim din nou fierarii
de la cele două capete ale vremurilor
bătând la potcoave pentru peştii
care vor înota grăbiţi unii spre alţii
prin apele acestui pământ
adunate grămadă în pumnul tău de cristal,
sfărâma-l-ar zeii cu sprâncenele lor!


traversarea

bunicului meu, ştefan ilaşciuc
„laptele negru din zori te bem când e noapte
la amiază te bem te sorbim dimineaţa şi seara
te bem şi te bem”,
paul celan, „tangoul morţii”

„стой, кто идёт, стрелять буду!”,
îi strigă unealta de cioplit din zile a lui mosin de pe celălalt mal.
трёхлинейка de departajare a liniilor lui cu sinele:
unu – pentru ana;
doi – pentru fecior;
trei – pentru fiica din viitor.
dar el intră dezgolit în apă, roşie de dorul trecerilor,
şi apa îl cuprinse până la glezne,
şi apa îi îmbrăţişă coapsele,
şi apa îi muiase carnea începuturilor,
şi apa îi învălui torsul alb ferit de soare încă din născare,
şi apa i se agăţase de gât ca un copil îngrozit
în clipa despărţirii iminente,
lăsându-i la suprafaţă doar creştetul capului
care se cuvenea să-l ţină sus, întotdeauna să-l ţină sus
cât durează traversările.

„стой, кто идёт, стрелять буду!”
strigă depozitara şi mărinimoasa semănătoare
de chihlimbar a câte 7,62 mm diametru fiecare,
în numele tatălui tuturor popoarelor şi al fiului netrădat încă,
şi al duhului întotdeauna gata, roşu, fără de duh,
duhnind a sânge şi a moarte!

„пуля – дура, штык – молодец!”
se revoltă baioneta de la capătu-i, dornică să intre ea prima în carne –
instinct de violator în / de grup –
căci ruseşte ea se declină la masculin –
şi uită de începutul suav feminin din română:
baioneta devine штык / pula – хуй.

şi, în această sfădălaie asasină a lancei cu întregul,
                                                   el înainta sfidând perfectivul
ca un passe-partout trecând prin zidurile oraşelor ce aveau să ardă,
ca un general prin diviziile ce aveau să moară în 43 sub stalingrad
sau ca omul lui h.g. wells, invizibil de 43 de ani deja.
43... şi el care nu avea decât... 21.
4-3-2-1-0 – numărătoare inversă spre vârsta mea de atunci.
şi l-a văzut acest râu al dorurilor noastre înaintând prin propria-i
scurgere în viitor, înaintând în pofida şi în îndărătul trădărilor
                                                                şi uitărilor, şi abandonărilor,
el, începutul-bărbat înaintând spre lăcaşul-femeie,
înaintând prin valurile line ca pe o bandă infinită a lui möbius...

iar la o cotitură a ei îl aşteptam eu, fiul fiicei lui, nenăscut încă.
nou şi corect din punct de vedere gramatical, cu accentul potrivit

cine-a zis că luna-i o sferă din moment ce nu se vede clar?
e un simplu cerc ori altceva: un fel de semilună
noroc de noaptea neagră, că asigură fundalul potrivit
„căutaţi copite de cai morţi”, îmi zicea uncheşul
na! doi pe faţă, trei pe dos şi unul în minte
ce-ţi mai trebuie pentru o viaţă fericită şi un viitor luminos
demn de falnici urmaşi ai geto-dacilor şi romanilor lui traian
şi de urmaşii urmaşilor lor? ai cui anume nu mai contează
din momentul în care ridici sabia – invoci înaintaşi (axiomă!)
care, vezi bine, au înaintat, nu au dat ca racul înapoi
                                                             şi nici cu curul la gard.
căutaţi! şi poate veţi găsi, dacă o fi pierdut ei ceva
dacă or fi vrut ei să găsiţi voi ceva
deşi..., ce i-ar costa? nişte resturi, nişte lături
se poate da şi la porci, şi la câini, şi la alte jivine, chiar şi la găini
unii caută, iar alţii găsesc
cine caută – întreabă
cine are un răspuns de-a gata – găseşte
nu contează care anume, important e să-l prezinţi
atunci când eşti întrebat
teorema vor căuta-o ei
tu le dai răspunsul – ei caută să compună o teoremă pe măsură
principalul e să găsească măsura, să nu greşească tempoul,
să nu întreacă măsura
iată una din regulile esenţiale de supravieţuire:
niciodată să nu întreci măsura!
ceilalţi, cei mai mulţi, cred în axiome şi în dumnezeu
şi în sfânta duminică
şi în sărbătorile religioase
pe stil vechi şi pe stil nou
şi în sărbătorile laice
ale regimului care a trecut şi în acelea ale regimului care este
apa trece – pietrele rămân
pietre de pus în gură când intri într-un loc nou
numai bune pentru noi exerciţii de retorică
misterul discursului pronunţat pe dos
dar corect din punct de vedere gramatical şi cu accent potrivit
iată esenţa problemei: să fie nou şi corect din punct de vedere gramatical
şi neapărat cu accentul potrivit.

mai căutaţi? aţi găsit?
şi la ce vă serveşte?


Dragă Ma’a

dragă Ma’a, azi m-am hotărât să-ți scriu, căci am aflat că la voi a venit primăvara,
ce-ar fi să-ți trimit un mărțișor? aș vrea doar să te întreb dacă se poate...
știi, e o chestie așa, micuță, o împletitură din ațe roșii și albe,
un fel de amuletă ancestrală de pe la noi...

dar să nu-ți faci griji, nu face nimic: noi demult l-am dezinfectat de orice potență
și deconectat de orice veleitate de a ne scoate din rutină,
l-am laicizat și aseptizat, reducându-l la inocență infantilă.
cine știe cum o fi pe la voi, care de facto mergeți cu capul
spre cealaltă extremitate a Universului?
prefer să întreb înainte de a comite v-o gafă interemisferică.

mă gândeam, dragă Ma’a, că ne completăm de minune:
media noastră aritmetică e un echilibru temperat perfect,
constant și fără variații în timp...
când la noi e iarnă, la tine e vară; când la noi e vară, la tine e iarnă.
mi-e dor de primăvară, Ma’a, demult nu vine nicio primăvară pe la noi...
reiese că a rămas împotmolită pe undeva pe la tine?
am putea să facem un mic schimb, să grăbim cumva procesul.

nimeni nu va observa nimic, Ma’a, te asigur!
nimeni nu mai privește afară în ziua de azi,
nimeni nu mai simte temperatura aerului cu epidermul,
toți stau cu ochii doar pe statistici, Ma’a,
toți urmăresc doar curbe și tendințe,
iar noi în doi, dragă Ma’a, la acest capitol
suntem un etalon de constanță a echilibrului!

în rest, să știi că semănăm foarte mult:
mâncăm și noi kiwi din când în când,
e drept că la noi e doar un fruct, dar nici al tău nu zboară!
avem și noi o luptă corp la corp, o numim trântă,
un fel de grămadă ca la rugby, doar că e unu la unu,
avem și noi un dans al bărbaților războinici, călușarii,
în timpul căruia se și strigă, poate nu la fel de groaznic și patetic
ca în Kapa o Pango condus de Tana Umaga, dar nici ale voastre
toate haka nu se termină cu o decapitare!...

îți dai seama, dragă Ma’a, cum stăm noi așa,
cu tălpile picioarelor unul spre altul
ținând între ele întreg Pământul în echilibru perfect?!


va-Mă

aerul s-a rarefiat
poţi trece prin el
fără să respiri
fără să exişti
dai de un vameş
care-ţi cere să declari
o expiraţie
şi te taxează pentru
CO₂-ul produs

dai de un grănicer
care-ţi cere viză
de lucru
şi îi spui că tocmai ai expirat-o
în vamă
ai vrea să inspiri
vidul din jur
să devii vid
să nu te vadă
dar el îţi bagă
un formular în faţă:

„Aveţi intenţii păguboase?
Transportaţi arme?
Produse perisabile ale vieţii?”

de unde să ştiu eu
ce-i paguba?
orice aş face
doar se adună.
anii.

am o armă distrugătoare
de sensuri în masă
rău împletite
am şi testat-o
pe oameni
am fost atent:
nu m-am legat
de animale

port şi un produs
perisabil:
pe mine însumi
dar nu pot să vi-l las
parcă aş mai avea nevoie de el

dar dacă insistaţi
rămân să putrezesc
aici cu voi
să umplu cu putrefacţie
acest vid al vostru
măcar ceva-ceva conţinut
dacă tot nu aveţi nimic
mai bun


caldarâmul

din caldarâmul străzii pe care o parcurg
cel puţin de două ori pe zi
ca o suveică
târându-mi firul destinului
asemeni unui păianjen
prin urzeala întinsă de alţii
a început a izvorî nisip galben

(aici un poet mai meseriaş
ar scrie „nisip violet”, „roşu” ori „verde”,
dar nisipul care izvora pe strada mea
era cât se poate de banal.
şi-apoi noi aici nu facem
POEZIE
ci descriem un caz particular,
acel al nisipului galben şi banal
care din cauze obscure
a început a izvorî
de printre cuburile de granit ale caldarâmului)

nimeni nu a înţeles
acest fenomen extraordinar
din punctul de vedere al fizicii
şi destul de tern
din punct de vedere poetic
dar nici nu a întrebat careva ceva
nu a căutat explicaţii
municipalitatea chiar era destul de satisfacută
în fiecare dimineaţă şi seară
o echipă specializată încărca
câte un camion de nisip
şi-l vindea la preţ de piaţă
completând bugetul scund al oraşului

iar nisipul tot izvora
poeţii îşi căutau de treabă
căutând metafore mai… poetice
culori mai ţipătoare
şi materie mai aeriană
iar fizicienilor
primăria le-a interzis accesul
nu carecumva să perturbe
funcţionarea serviciilor municipale

iar nisipul tot izvora
şi dacă s-ar fi găsit cineva
să tragă cu urechea
la ce se întâmpla pe acea stradă
hăt după miezul nopţii
ar fi auzit desluşit un vuiet surd
ar fi auzit cum miriade de părticele de cuarţ
îşi fac loc către suprafaţă
scrâşnind, rozându-se una pe alta
acest cor al forţei abrazive
în mişcare
şlefuind şi fasonând blocurile de caldarâm

până când, într-o zi
mii de bule de granit, perfect sferice,
au luat-o la vale
şi huruitul lor a înfricoşat lumea
şi nimeni nu a îndrăznit să le stea în cale
de teamă să nu fie strivit.

dragă Ahmadu

dragă Ahmadu, îţi scriu astăzi fiindcă
mi-a zis Birahima că l-ai cunoaşte pe Yakuba,
iar acela, dacă ar fi să-l credem pe colonelul Papa,
ar avea câte ceva care m-ar interesa enorm!
şi poate nu doar pe mine, ci și pe unele persoane
de cel mai înalt rang din gang.
să nu crezi că te-aş deranja, dar ale noastre amulete
s-au cam uzat... ori nu mai funcţionează ca altădată.

ceva s-a stricat în relaţia noastră cu lumile paralele, secrete,
până şi ezotericul s-a întors cu spatele spre noi
şi ne-a lăsat faţă-n faţă cu realitatea, goluţi-goi,
să ne descurcăm cu ale noastre nevoi
în cel mai banal mod ştiinţifico-materialist, indecent de ateu,
geaba îi invocăm pe spiritus sancti şi tatăl, şi fiul, îi numim Dumnezeu,
înălţăm catedrale care se văd de pe Lună,
contribuim substanțial la PIB-ul Muntelui Athos
şi multiplicăm postere cu şamani bărboşi cu mitre bulbucate...
probabil sunt contrafăcuţi şi aceştia cu turma
ori au emigrat şi duhurile odată cu materialiştii savanţi fugind de Thanatos?...

aşa că, dragă Ahmadu, spune-i lui Yakuba
că e mare nevoie de el pe-aici,
de gri-gri-urile lui aducătoare de... de orice, oricât de mici.

să-i mai spui, dragă Ahmadu, că la noi greieraşul e în mare cinste:
cântăm şi jucăm de sare şi cămaşa de pe noi,
cântăm şi jucăm de pierdem şi nădragii, din zori până-n zori!

iar de alegeri să nu-i fie frică, la alegeri putem să ne ducem oricum:
în cămaşă cu mâneci lungi, dar şi scurte,
în funcţie de meteo, nu de ce zice Charles Taylor la curte.
să-i spui, Ahmadu, că la noi e fără consecinţe;
să nu se teamă, să nu-i fie frică!
la noi capul plecat nu-l taie sabia şi nici securea,
de altfel, noi la alegeri nici nu prea ne ducem,
ne rugăm cu ardoare şi ne facem la tot cruce...
să fie ploaie, să fie pâine, să fie bine...

așa că vino, Yakuba, vino!
ne-am ruga şi la dracu’, dacă ne-ar duce capul!


lua-te-ar naiba, Mendel!

au crescut ţâncii
am crezut c-o fi de lup
de fiară
sălbatică
dornică
de codru verde
de nemărginirea
spaţiilor
libere
ne păreau
de prăsilă
de viţă nobilă
caracteristici
dominante
solid întărite
înnobilate
alese fiecare
pe sprânceană
pe fir de păr
pe verticalitatea
vertebrelor
selecţionate
meticulos
credeam că nu
scăpasem nimic
oase fierbinţi
sânge albastru
ochi de şoim
inimă de leu

xxx

dar au crescut ţâncii
şi...
de unde atâtea
gene recesive?
lua-te-ar naiba,
Mendel,
cu legile tale cu tot!