Robert C. Ford: „Școlile anilor 2020 au lăsat lumea să intre în clasă, renunțând la învățarea abstractă”

Viorica-Ela Caraman: Stimate Dle Robert Ford, activați la Chișinău de câțiva ani în calitate de director al Școlii Internaționale Heritage, după model britanic, în urma altor experiențe similare în plan internațional. În contextul în care societatea noastră are nevoie de eforturi suplimentare în direcția învățământului pentru a se alinia provocărilor secolului XXI, Vă mulțumesc că ați acceptat să discutăm câteva dintre aspectele mai importante în acest sens. În primul rând, aș vrea să vă întreb cum a luat ființă la noi școala pe care cu onoare o conduceți și care a fost motivația fondatorilor?

Robert C. Ford: Originile Școlii Internaționale Heritage au o poveste și o viziune remarcabile. A fost înființată de Natalia Cecetova și Sinan Bora, în 2017. Doi oameni de afaceri cu legături puternice cu Republica Moldova, care și-au dorit să ofere prima școală cu adevărat internațională din țară, o alternativă a învățământului național, ca parte a angajamentului lor în raport cu responsabilitatea socială și sporirea calității educației din acest spațiu.

V.-E.C.: Precum un individ are nevoie de interacțiuni cu ceilalți pentru o mai bună autocunoaștere, tot așa o școală locală are nevoie de o deschidere internațională, școala fiind, de fapt, instituția care ne învață tocmai ideea de deschidere: către celălalt, către lume, cunoaștere, posibilități, orizonturi etc. Care sunt avantajele concrete de oferit ale acestei școli, ale acestui tip de învățământ pe care îl practică școala Heritage?

R.C.F.: Sunt și membru al Fundației Varkey, UNICEF, grupul Teacher Task Force 2030 al managerilor de școli globale din toate colțurile lumii. Și, din experiența mea, ar fi greu să-mi imaginez vreo școală de succes, din orice țară, de stat sau privată, care să nu fie deschisă în mentalitatea sa, în abordarea și cultura sa. Școlile din anii 2020 au lăsat lumea să intre în sălile de clasă pentru a conecta elevii și culturile la o societate globală, astfel încât învățarea să nu fie una abstractă, ci bazată pe exemple și fenomene reale, nu doar la nivel local, ci și internațional.

Am văzut asta în pandemie. La începutul lunii martie 2020, Heritage trecuse deja la învățarea complet on-line, sincronă, în virtutea formatului global al școlii noastre, a personalului și a studenților, asigurând continuitatea procesului didactic. De aceea ministrul moldovean și Ministerul Educației au venit la noi într-un weekend de la începutul crizei, pentru a vedea ce facem și astfel am împărtășit acest lucru mediului academic național.

Cultura, ambițiile și orizonturile elevilor noștri, născuți în secolul al XXI-lea au deja o tentă globală, iar demersurile noastre sunt cu atât mai eficiente în acest sens, pregătindu-i pentru această expunere internațională, pentru mobilitate socială, studii superioare și cariere în Republica Moldova și în străinătate. Dar raportând totul inclusiv la nivel local și la identitățile naționale, le dezvoltăm elevilor abilitățile, cunoștințele și încrederea necesare pentru a naviga printre provocările viitorului.

Școala se mândrește cu corpul său de elevi internaționali și locali, grație programelor incluzive, și recrutăm personal din întreaga lume, dar și din Republica Moldova. Un student căruia i s-a acordat o bursă Heritage a remarcat că a păși pragul acestei școli în fiecare zi este ca și cum ai pleca în străinătate pentru a studia. Încheiat al patrulea an de activitate ca școală, observăm că absolvenții noștri se dezvoltă cu o anumită încredere în viitor. Suntem mândri de ei, deoarece putem deja să vedem modelele inspiraționale la care să privească generațiile viitoare. Printre aceștia se numără campionul român de carting, Marc, câștigătorii premiului național pentru știință Andre și Max și campioana națională de tenis Xenia. Mai avem și câștigătoarea premiului internațional COBIS Art în acest an pentru KS2, pe Eva.

Printre numeroșii profesori străluciți, Tatiana Popa, de exemplu, este recunoscută la nivel național, de programul Etwinning al UE, de ambasadele Regatului Unit și SUA și de British Council pentru contribuția uimitoare pe care a adus-o educației globale.

Seria noastră de prelegeri ale fondatorilor din toate sferele este o oportunitate unică de a aduce lumea reală în sala de clasă prin intermediul vorbitorilor inspiraționali din toate domeniile. Aceștia au variat de la ambasadori la șefii de promoții din Oxford. Unele dintre cele mai fertile discuții au venit de la moldoveni tineri de succes, care își împărtășesc poveștile, cum ar fi beneficiarii de burse Chevening din Marea Britanie. De asemenea, implicăm școlile de stat locale pentru a participa la aceste prelegeri, așa că împărtășim aceste oportunități pe scară largă, iar recunoașterile în acest sens nu întârzie să apară (International School Award în 2019, premiul British Coucil, 2020, Certificat de conformitate și de membru COBIS, 2021).

V.-E.C.: Care este profilul pedagogului la Heritage?

R.C.F.: Oricine predă știe că educația a evoluat rapid în ultimele decenii, cu influențe puternice dinspre tehnologie, psihologie, cercetare, schimbările de pe piața forței de muncă, cu noile exigențe, competențe, calificări și alți factori de influență ai societății care au un impact direct asupra copiilor și tinerilor. Profesorii s-au adaptat foarte repede și am văzut asta în pandemie, cu mobilizarea rapidă a abilităților de învățare digitală în centrul procesului educativ și școlii la nivel global în ultimii doi ani.

Potențialul unui profesor bun rămâne nucleul actului predare-învățare, iar idealul socratic, vechi de aproape 2 500 de ani, nu va fi înlocuit doar de un ecran. Interacțiunile și calitatea acestora înseamnă totul în predare. Cea mai bună învățare on-line a fost acolo unde profesorii au găsit noile modalități de a avea interacțiuni semnificative cu studenții. S-a întâmplat doar ca învățarea să fie printr-un dispozitiv și de la distanță, însă profesorul rămâne factorul decisiv pentru calitatea actului didactic.

Totuși, căutăm continuu modalități prin care putem îmbunătăți modul în care copiii învață. Astfel, abordarea Heritage este ca toți profesorii să continue să învețe pe tot parcursul vieții, continuând să ne adaptăm la provocările imediate ale pandemiei, dar asigurându-ne că elevii deprind și în aceste condiții dragostea pentru învățare și capacitatea de a-și folosi abilitățile și lecțiile mai departe într-un nou context ca tineri adulți.

Curriculum-ul Cambridge și cel internațional pe care îl aplicăm sunt concepute tocmai în această direcție, iar studentul se poziționează în centrul a tot ceea ce facem. Un profesor cu o gândire internațională are acest aspect ca punct de pornire în abordarea sa pedagogică. Altfel nu am lucra la Heritage. Suntem foarte implicați în curriculum-ul nostru Fieldwork IPC în clasele primare și programele noastre primare Cambridge, IGCSE și A Level, primele și singurele calificări internaționale oferite în Republica Moldova, utilizate de 10 000 de școli internaționale remarcabile la nivel global, care dezvoltă, provoacă și cresc un student de la o vârstă fragedă, pregătindu-i pe elevi să-și ocupe un loc la o universitate globală și nu numai. Ne aflăm deci pe arenele și în rețelele globale pentru a continua să ne îmbunătățim.

Zilele în care un profesor închidea ușa clasei în urma sa, devenind atotputernic în domeniul lui, fără să facă parte dintr-o realitate mai largă au apus de mult și nu-și au locul nici la Heritage. Briefing-ul nostru săptămânal pe subiectul predare-învățare este preluat de profesori și am observat în pandemie că una dintre trăsăturile remarcabile ale educației în Republica Moldova este angajamentul cadrelor didactice de a continua să învețe și să-și împărtășească experiența. Acest lucur m-a făcut să vreau să vin să lucrez aici din Marea Britanie.

V.-E.C.: Dar profilul elevului Heritage care ar fi? Este Heritage o școală pentru oricine? Și ce credeți despre expresia destul de populistă „egalitatea de șanse în educație” în lume, dar și la noi?

R.C.F.: Profilul elevului Heritage se bazează pe standarde și abordări internaționale. Elevii se vor dezvolta și vor deveni comunicatori remarcabili, vor fi alfabetizați digital, vor fi curioși în raport cu lumea în care se mișcă, vor crede în durabilitate în comunitățile locale, naționale și internaționale. Ei vor fi echilibrați în abordarea lor față de toate aspectele vieții lor și noi învățăm și modelăm acest lucru continuu. Sunt elevi pe tot parcursul vieții. Ne dorim ca ei să fie lideri și să lucreze bine în echipă. Ne dorim ca ei să aibă mentalitate internațională și gândire critică. Ne dorim ca ei să fie niște elevi încrezători, decenți și implicați. Ne dorim ca ei să nu fie lipsiți de compasiune, să aibă o abordare civică, să fie amabili și responsabili din punct de vedere social. Acestea sunt abilitățile, valorile și profilul elevului de care avem nevoie și pe care îl formăm prin lecții, relații, cultură școlară și oportunități mai largi în curriculumul formal și informal.

Acestea sunt valorile, abilitățile și abordările pe care oamenii le aleg la Heritage pentru educația lor. Iar palmaresul nostru este transparent la nivel național și internațional. Deservim multe comunități, în comunitățile locale și internaționale. Avem incluse peste 20 de naționalități din întreaga lume în procesul didactic și limba principală este engleza, dar și româna și rusa. Avem o populație de elevi diversă, reprezentând toate straturile societății. Avem, de asemenea, acces mai larg prin programul nostru de burse.

Dar suntem o școală internațională privată și asta este o realitate. Scopul nostru ca școală este să putem oferi, de asemenea, educație pentru comunitățile care ar putea și să nu rămână în Republica Moldova, iar Heritage ca idee nu ar fi fost niciodată posibilă la nivel național, fiind nevoie de o schimbare de paradigmă a sistemului. Heritage reprezintă o mostră a acestei schimbări de care Moldova are nevoie pentru anii 2020 și pe mai departe, continuând să joace un rol inovator puternic la nivel național și internațional.

Și nu există nicio dihotomie aici, pentru noi, precum în cele mai dezvoltate societăți ca Germania sau țările nordice, relația dintre sectorul public și privat este una simbiotică, și nu una eronată de „ori/ori”. Putem avea o relație pozitivă în acest sens, iată de ce, spre exemplu, Heritage a oferit 1 000 de ore timp de expertiză și resurse pentru a sprijini ministerul și mediul academic național la începutul și pe tot parcursul pandemiei. Așa funcționează un parteneriat public-privat pentru a crește împreună. Așa dezvoltăm șanse egale în educație în Republica Moldova.

Dar ceea ce va transforma cu adevărat educația în Republica Moldova sunt investițiile reale în toate școlile, astfel încât acestea să corespundă secolului XXI ca locuri de învățare, să dezvolte și să ofere școlilor autonomie managerială, să reducă birocrația moștenită din epoci anterioare și să fie efectiv educația în centrul dezbaterii naționale ca să nu ne pierdem tinerii din țară pe viitor. Dacă banii câștigați de cetățeni din străinătate pentru uz propriu sunt repuși în circuit aici, acasă, atunci este imperativ ca aceștia să fie investiți imediat înapoi în copiii acestei țări pentru a ne asigura că nu ne pierdem tinerii în viitor. Avem nevoie de abilitățile lor aici pentru a construi Republica Moldova ca o societate modernă, europeană, prosperă, sigură și civică.

V.-E.C.: În ce măsură școala pe care o reprezentați constituie un mobil al dezvoltării personale a ființei umane în formare? Vă întreb asta pentru că școala națională a Republicii Moldova este uneori amendabilă pentru o orientare unilaterală a performanței, axată pe acumulare rigidă de cunoștințe, neglijând aspectul motivațional, creativ al setului de date transmise la ore. Consider că aici e principalul defect al școlii noastre și aici avem de învățat de la alții care reușesc să facă școala mai interesantă în sens etimologic, adică subordonată interesului personal al elevului.

R.C.F.: Educăm copiii și tinerii într-o perioadă nemaipomenită, nu doar în ceea ce privește pandemia, ci și schimbările foarte rapide ale societății prin tehnologie, globalizare și alte tendințe existențiale care fac ca anii 2020 și 2030 să pară o adevărată furtună pentru situația unui elev. În acest context incert, rolul oricărei școli, profesor, asistent, personal de sprijin sau manager didactic, este de a oferi certitudine.

Însuși rostul educației nu este o preocupare exclusiv academică, ci este un aspect-cheie pentru întreaga societate. Sunt cadru didactic de aproape 30 de ani și rolul meu s-a schimbat radical de-a lungul acestora, abandonându-l pe cel preocupat în mod unilateral de predarea unei teme și a unui corp de cunoștințe, cu un test la sfârșitul cursului. Ca profesor de istorie, predarea materiei mele în abstract, fără o abordare interdisciplinară precum limbile sau TIC, sau neconștientizarea individului din prezent care frecventează cursurile mele, mi-ar fi lăsat lecțiile, în cel mai bun caz, mediocre și chiar în secolul trecut, la mijlocul anilor 1990.

Este total deplasat să predai doar curriculumul (ce), și nu elevului (cui). Aici atât de multe societăți au eșuat cu această abordare. Studiile educaționale comparative globale, cum ar fi cele de la OCDE și PISA, ne oferă dovezi care arată că, dacă ținem elevii într-un regim de ore necruțătoare de învățare prin memorare, de predare pentru evaluare și ignorând bunăstarea lui, atunci sistemul se îndreaptă într-o direcție foarte periculoasă.

Am fost întotdeauna uimit de conversațiile pe care le-am avut cu factorii de decizie politică sau cu liderii școlilor care susțin încă această abordare, în ciuda tuturor dovezilor contrare. Acest lucru nu a funcționat nici măcar în trecut, darămite acum sau pe viitor. Trebuie doar să privim la societățile în care există programe atât de rigide cu mize mari și daune asupra sănătății mintale pe care le provoacă tinerilor la școală și mai târziu ca adulți. Acest lucru nu servește tinerilor și cele mai bune abordări și sisteme vizează dezvoltarea individului într-un cadru clar de sprijin și în care eșecul face parte din procesul de învățare.

Mă întorc la profilul elevului și menționez că organizațiile globale care au stabilit competențele necesare precum WEF sau McKinsey vorbesc despre faptul că tinerii noștri, pentru a avea succes în carieră, au nevoie și de viață personală. Școlile au o influență atât de importantă aici și nu dezvoltăm aceste atribute prin ore și ore în care un profesor vorbește în fața sălii și elevii sunt supuși nesfârșitelor examene. Elevii învață cel mai bine atunci când sunt implicați, se simt stăpâni pe ceea ce achiziționează și sunt sprijiniți în călătoria lor existențială de un cadru didactic puternic și de un mediu școlar adecvat.

V.-E.C.: Un defect foarte vizibil și punctual al școlii noastre este tocmai pedepsirea și umilirea greșelii. Ce statut are greșeala ca eveniment cotidian în economia  generală a educației din lumea democratică? Cum uzăm de ea în prezent pentru a obține performanța?

R.C.F.: Răspunsul de mai sus are o legătură directă și cu abordarea didactică a eșecului, în sensul că învățăm din greșeli, mai ales la școală. Din păcate, există încă multe atavisme nefericite ale „gândirii sovietice”, și tocmai educația din societățile post-sovietice este în măsura cea mai mare să schimbe lucrurile, în direcția dezvoltării culturii școlare pozitive, a conducerii autonome/distributive în școli și a promovării profesioniștilor responsabili. Am văzut asta când am lucrat cu școli din țări precum Rusia (siberiană) și Polonia înainte de a veni în Republica Moldova. Anume exemplul Estoniei, modelul educațional de succes pe care l-a dezvoltat, este unul căruia trebuie să-i dăm continuitate aici în Republica Moldova.

V.-E.C.: Se întâlnește în realitate mitul prieteniei dintre profesor și elev? Sau nu sunt bune apropierile prea mari, de fapt, pentru a păstra o anumită autonomie a școlii pe harta vieții, care să responsabilizeze elevul altfel?

R.C.F.: Relația pozitivă dintre profesor și elev este primordială pentru orice învățare de succes. Este fundamentală. Dinamica relațională este de o importanță centrală și este vorba anume despre a fi „prietenos”, dar nu „prieten”. Capacitatea de abordare didactică nu înseamnă că trebuie să spui o glumă de fiecare dată pentru a începe o lecție sau să mituiești un elev cu o prăjitură. Toți avem personalitatea și carisma noastră unică și de fiecare dată când întâlnim o clasă, toți acești indivizi ajută la crearea unui mediu de învățare sigur pentru a crește și a se dezvolta. Dar anume granițele acestei relații bazate pe respect reciproc, încredere și mediul de funcționare al școlii permit parametrii educației de succes și dezvoltarea unui elev. Am văzut această abordare și acest echilibru despre care vorbesc în fiecare școală performantă pe care am vizitat-o ​​în întreaga lume.

Elevii își doresc și se așteaptă ca profesorul să fie profesor – aici vorbim despre limite clare –, să fie o figură cu autoritate în clasă, un conducător al procesului de învățare, dar nu un coleg mai în vârstă. Acest din urmă model se prăbușește, epuizându-se destul de repede când glumele se consumă și trebuie să aplice regulile obligatorii, iar apoi devine aspru și frica nu este modul în care învățăm nici în sala de clasă modernă a secolului XXI. E.E. Cummings a spus „singurul lucru pe care îl înveți din mâncatul cu lingura este forma lingurii”. Predarea elevilor pentru evaluare, prin metode dure, nu este chiar învățare, dacă elevul nu înțelege pe deplin rostul activității lui.

Există multă energie și emoție în domeniul educației și trebuie să fim prudenți și plini de compasiune, dar nu în detrimentul limitelor și al regulilor clare. În Marea Britanie și SUA, aceasta este adesea numită „dragoste dură”, iar cei care suntem și părinți știm de ce este important ca pentru propriii noștri copii să ne asigurăm că creăm un mediu stimulator pentru creștere, dar în același timp unul necesar pentru siguranță.

V.-E.C.: Cum priviți educația celor „7 ani de acasă”, așa cum este numită vârsta preșcolară în cultura noastră? O întrebare la care vor fi atenți mai ales părinții elevilor de data aceasta. Vă întreb asta pentru că există literatură de parenting care recomandă părinților o investiție mai mare (inclusiv financiară) în creșe și grădinițe decât în colegii. Unii experți mai extremiști consideră chiar că la vârsta de 6 ani „zarurile au fost aruncate” (Fitzhugh Dodson). Dar există și experți care afirmă că educația face în fiecare zi câte un pas indiferent de vârstă (Marc Getymann).

R.C.F.: Este o dezbatere aproape nouă pentru mine, deoarece în Marea Britanie și SUA copiii încep școala mult mai devreme, ai mei au început toți la 4 ani și am constatat că acest lucru este benefic prin modul în care i-a socializat mai mult și astfel i-a pregătit eficient pentru școală.

Lucrul la domiciliu și la școală se produce în tandem în cele mai bune școli și sisteme de învățământ. Educația nu începe și nu se oprește la porțile școlii și nu se află doar în responsabilitatea unui profesor. Un profesor nu poate determina schimbarea radicală atunci când un copil nu și-a început viața cu valori-cheie, respect și comportamente de bază din familia sa, dar, fiind educator, nu renunță niciodată să încerce, să pesevereze, și de aceea profesorii sunt cei mai buni oameni din lume.

Există unii pedagogi care cred în vechea mantră iezuită „da-mi copilul până la 7 ani și îți voi da persoană pe viață”. Atât de multe dintre abilitățile-cheie necesare se reunesc în capacitatea de a accesa învățământul, cum ar fi alfabetizarea, calculul, comunicarea, comportamentul, acestea sunt dezvoltate, din punctul meu de vedere, anume în faza preșcolară și este deja un argument pentru a oferi mai multă atenție vârstei preșcolare, ceea ce este caracteristic sistemului nostru. Dar, din nou, atunci când școala conlucrează cu părinții în acest sens, și nu este învestită cu o responsabilitate exclusivă, este cu atât mai reușită dezvoltarea elevului, în traiectul său prin școală către universitate și o carieră. Iată de ce școala noastră încadrează elevi cu vârsta între 6 și 18 ani, bazându-se pe curriculumul Cambridge.

V.-E.C.: Acum o întrebare mai filologică. Ce loc ocupă exercițiul lecturii în sistemul școlii Heritage? În școala românească (România și Republica Moldova) se vorbește teoretic despre acest act performativ care este lectura individuală, pe de altă parte, în practică, activitatea de învățare se concentrează mai mult pe automatizare, fiind suprasolicitată de exerciții pe anumite teme.

R.C.F.: Când m-am întors acasă, în Marea Britanie, acum de Crăciun și Anul Nou, am vizitat locul meu de baștină pentru a-mi revedea familia și am fost devastat să văd că biblioteca locală s-a desființat. Mi-am petrecut anii de formare în această clădire, absorbind cărți, citind cât de mult am putut în acest minunat loc de studiu. Este un argument fals să spunem că avem echivalentul bibliotecii antice din Alexandria și multe altele în buzunarul din spate pe telefoanele noastre inteligente și pe Google. Informația nu este cunoaștere și cunoașterea mai profundă, gândirea critică, reflecția, este ceea ce trebuie să revină din ce în ce mai mult în educație, transformând simpla informație în cunoaștere. „Universitatea Facebook” se va degrada, iar discursul pe care l-am văzut în diverse societăți despre SUA și Trump, despre Marea Britanie și Brexit se va înrăutăți dacă nu acordăm prioritate abilităților precum lectura și valoarea educației la elevii noștri.

La școala mea anterioară, iar acum la Heritage, biblioteca a fost și este inima școlii care pulsează continuu. Este catedrala oricărei școli. La Heritage avem o bibliotecă frumoasă, plină de cărți, un loc unde ne ținem dezbaterile, prelegerile, iar elevii noștri chiar vin să citească. Avem un bibliotecar care sprijină lectura și învățarea din punct de vedere academic și promovează alfabetizarea și cititul. Avem în clasă, de exemplu, schema „Aruncă totul și citește”. Ziarul nostru studențesc „The Heritage Globe” este creat și condus de studenți pentru studenți. Dezbatem și participăm la concursuri internaționale de ortografie, concursuri de poezie și vorbire în public. Am numit biblioteca noastră „Mihai Eminescu” în cinstea marelui om pentru a sublinia dimensiunea pe care o are lectura în școala noastră. Lectura completează și îmbunătățește toate abordările didactice, inclusiv cu ajutorul dispozitivelor electronice de lectură etc. Toți profesorii buni, de la toate materiile, recomandă elevilor cărți de citit.

De asemenea, trebuie să ne împotrivim acestor false dihotomii precum că nimeni nu citește astăzi cărți. Spotify nu a distrus muzica live mai mult decât a distrus Netflix teatrul. Comunicarea, cuvintele scrise și rostite sunt acum mai importante ca niciodată în educație și pentru viitor. Ne dorim studenți pe tot parcursul vieții și studenți care iubesc să citească. Din păcate, am observat în Marea Britanie că atât de multe școli își închid bibliotecile și consider că este vorba despre un adevărat act de vandalism cultural.

V.-E.C.: În cultura noastră devine tot mai copleșitor fenomenul materialelor didactice care tind să înlocuiască munca profesorului, și mai ale prezența lui de spirit. Apoi vine și ecranul care tinde să înlocuiască un contact indispensabil. Cum se manifestă acest fenomen în sfera dumneavoastră de activitate și ce recomandări sau atenționări ați vrea să punctați în acest sens?

R.C.F.: Am participat la multe conferințe și am vorbit la câteva în ultimele luni, despre „re-imaginarea educației”, în care profesorul este înlocuit complet, de exemplu, de un dispozitiv. Este cu adevărat o iluzie pură. Tehnologia, înțeleasă și utilizată eficient, va îmbunătăți învățarea. O făceam deja la Heritage din prima zi. Dar cea mai importantă lecție pe care ne-a dat-o pandemia și încă nu s-a terminat, acum că intrăm deja în anul al treilea, este despre nevoia fizică de școală și clasă. Orice altceva susține și îmbunătățește acest lucru în educație, dar nu poate înlocui.

Ceea ce mă preocupă cel mai mult în Moldova și în țări precum Marea Britanie, este că nu atragem destui profesori buni pentru viitor și trebuie să abordăm problemele legate de acest aspect și să facem din această profesie una pe care tinerii vor dori să o îmbrățișeze, astfel încât torța să fie transmisă unei noi generații. Abordarea Finlandei aici merită studiată și cu siguranță vom pierde mai mulți profesori și potențiali lideri ai educației cu birocrația inutilă și gândirea învechită.

V.-E.C.: Ce părere aveți despre obligativitatea temelor de acasă? Există țări, inclusiv unele foarte dezvoltate, în care copiii nu primesc teme. În altele, dacă există teme, există în schimb o zi liberă (dincolo de week-end) pentru activități individuale (artistice, sportive, lectură liberă etc.). La Heritage elevii au de pregătit teme pentru acasă? Cum echilibrați principiile obligație-creativitate astfel încât acest echilibru să intre în rutina elevului?

R.C.F.: Am râs de-a dreptul când o școală din Moldova a declarat că „nu dă teme pentru acasă”. Un nonsens, după mine! Dezbaterea actuală este însă despre scopul și legătura temei pentru acasă cu învățarea la clasă. Este, de asemenea, despre adecvarea vârstei și despre predarea elevilor noștri a echilibrului în viață. Tema pentru acasă nu are absolut nici un sens dacă este vorba pur și simplu de a ocupa niște ore libere fără scopul dezvoltării curiozității, a cunoștințelor și înțelegerii aprofundate.

Avem învățarea care depășește sala de clasă și una dintre moștenirile pandemiei este modul în care învățarea de acasă și de la școală s-au mixat. Temele la Heritage extind învățarea și au un scop bine determinat. Poate fi o serie de sarcini și activități. De exemplu, ar putea fi lectura, ar putea fi o sarcină de creativitate, ar putea fi revizuirea materiei pentru un test, ar putea fi vizitarea unei galerii sau a unui muzeu, on-line sau real. Pe măsură ce elevii se confruntă însă cu exigențele unei școli superioare și vor să concureze cu colegii lor internaționali la examenele Cambridge, vor apărea cerințe mai mari pentru a se pregăti pentru examene și a obține calificările necesare. Este un principiu vital. Dar putem susține acest lucru în modul în care sprijinim și echilibrăm așteptările realiste. Iar și mai important decât asta este să nu epuizăm elevul, ca să nu ne alegem cu o tânără societate epuizată cronic.

V.-E.C.: Aveți un crez actualizat al educației? Noi am rămas, ca să fiu ironică și știu de ce, la „Repetitio est mater studiorum”.

R.C.F.: Cu siguranță nu aș apela la principiul „Repetiția este mama învățării” în niciun moment al traseului meu educațional, pentru că se întoarce la noțiunea foarte învechită de „tabula rasa”. Întotdeauna am crezut în ceea ce a spus faimosul Dr. Arnold de la Școala de Rugby din Anglia în anii 1850 când a descris educația ca fiind „o introducere în cele mai bune lucruri spuse și gândite”. De asemenea, idolul meu, Kurt Hahn, a afirmat: „consider că sarcina primordială a educației este să asigure supraviețuirea calităților acestea: o curiozitate întreprinzătoare, un spirit de neînvins, tenacitate constantă, capacitatea de a te îndoi de sine și, mai presus de toate, compasiunea”. Cu siguranță, am fost condus de aceste două voci în carieră. Ele par mai relevante pentru anii 2020 decât oricând.

V.-E.C.: Un răspuns de lezmajestate pentru cultura recitalului festivist care suntem în acest moment, de la grădiniță (în defavoarea spiritului critic și a celorlalte valori indispensabile prezentului, dar mai ales viitorului)! E foarte bine să auzim asta măcar uneori! Dar... respectul meu pentru originile latine mă face să dau o interpretare afirmației în conexiune cu perseverența, și anume: învățarea ca rutină existențială.

Stimate Domnule Director Robert Ford, Vă mulțumesc frumos pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre, urându-vă mari succese în continuare pe tărâm pedagogic!

R.C.F.: Vă mulțumesc pentru această oportunitate, Viorica! Cu toții ne dorim să vedem educația înflorind în Moldova, în România și pe tot globul, de dragul tuturor tinerilor și al generațiilor viitoare. Există atât de multă speranță și optimism în domeniul educației și încredere în viitor, iar comunitatea noastră academică continuă să transmită acest lucru zilnic!