Nadia Negru: „Acuarela este universul cu multe taine nedescoperite”

Așa cum în muzică vioara apare drept un instrument mai sensibil decât altele, în acuarelă avem o mai fină sensibilitate decât oriunde. Lucrările Nadiei Negru exprimă un curios paradox: aparenta monotonie debordează de expresivitate. Nenumăratele fațade pe care le vedem sunt, de fapt, fațade-portret, e o conturnare înspre etimologic a noțiunii de fațadă – înapoi la „față”, cu sclipire în ochi, aș spune, întrucât autoarea marșează pe un joc inepuizabil al culorii și luminii în povestea sensibilității. Pentru că spațialitatea amplă, profunzimea, respirația de larg diapazon, întinderea, necuprinsul material, care ne copleșesc privirea de obicei, lipsesc în acuarelele Nadiei Negru, totuși, un sentiment de inepuizabil, nelimitat se revarsă din aceste picturi, inducând un orizont în fond spiritualizat. De fapt, vedem aici zarea la o scară familiară, ceea ce mărturisește despre un foarte puternic atașament al artistei pentru acest tip de spațialitate mică, dar „înaripată”... Deși în întreaga lume există sute de pictori care pictează în mod genial fațade în acuarelă, Nadia Negru este, cu toate acestea, perfect recognoscibilă printre ei, aici vedem forța unei resuscitări artistice, într-un subiect practic epuizat, mai ales într-un moment istoric în care casa devine o nouă realitate a interiorității noastre, un afect în sine surprins în ochii deschiși ai unui zid, precum lumina care pică în căușul unui clopot.

Viorica-Ela Caraman: Relatați-ne, vă rugăm, pe scurt, cum ați ajuns de la Săseni, Călărași, Republica Moldova, locul dumneavoastră de naștere, la București. Pentru că, mai târziu, e ușor de presupus cum ați ajuns în cadrul festivalurilor internaționale de acuarelă: talentul v-a trimis acolo.

Nadia Negru: Datorez relația mea cu frumosul baștinei mele, care este emblematică în ce privește creativitatea. Călăuze în acest drum mi-au fost părinții mei – severi și inteligenți, și mentorii perseverenți de la Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru”.

La Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice am optat pentru specializarea „Design vestimentar”, pentru că era cumulativă. Ca să o însușești, trebuie să poți desena, să poți picta bine și să operezi cu volumetriile.

Le-am făcut pe toate, având o mulțime de surse de inspirație. M-au ajutat să-mi conturez viziunea artistică asupra lumii și taberele inter-universitare de cunoaștere a universului artei populare, organizate de etnologul Varvara Buzilă și arhitectul etnolog Eugen Bâzgu, am reușit să înțeleg altfel frumusețea scoarțelor basarabene, magia obiectelor tradiționale și prestanța modelelor culturale încifrate în arhitectura populară.

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București m-a ajutat să valorific un alt domeniu al aspirațiilor mele – „Arhitectura de interior”. Continui să o profesez, împăcând-o cu arta acuarelei. Fiecare dintre aceste formări sunt și marile mele pasiuni.

V.-E.C.: Care sunt maeștrii dumneavoastră, cine v-a insuflat plăcerea creației, grație cărora sunteți astăzi pictor?

N.N.: Lista profesorilor mei este una destul de mare, pentru că am învățat mereu, privind cu admirație la creația dumnealor, încercând să mă conectez total la ceea ce numim inspirație.

De la început ar trebui să îi mulțumesc primei mele învățătoare de desen de la școala medie din Săseni, dna Eugenia Bozu, care mi-a descoperit talentul și m-a îndrumat să desenez cât mai mult.

Iar profesorii pictori Vasile Cojocaru și Nicolae Baciu de la Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” m-au ajutat să mă formez ca tânăr pictor, care vede lumea altfel.

V.-E.C.: Traseul educațional pe care l-ați parcurs nu prevestește o continuitate în sfera acuarelei. Ați făcut design și arhitectură. Cum v-a cucerit anume această tehnică și de ce ați rămas la ea? Ce alte tehnici sau activități artistice mai practicați?

N.N.: Aparent acest traseu nu duce rectiliniu către acuarelă sau altă tehnică plastică. Pentru mine, posibil și pentru alți tineri plasticieni, acuarela a fost cu mulți ani în urmă marginalizată din mai multe puncte de vedere. În sistemul de învățământul artistic erau regine pictura, grafica și sculptura. Acuarelei nu i se dădea importanța meritată, nu era studiată ca artă aparte, fiind considerată un mijloc operativ de fixare a unei stări care ulterior putea fi transpusă în limbajul picturii în ulei. După ce am redescoperit-o acum câțiva ani, mi-am dat seama de nedreptatea care i s-a făcut.

Formarea mea profesională m-a orientat spre o anumită tematică – peisajul cultural axat pe arhitectură. Spre deosebire de alte tehnici artistice, acuarela este cea mai capricioasă. Întâi de toate în tehnicile ei se lucrează foarte repede, în foarte puțin timp și cu multă exactitate. Acuarela m-a captivat prin prospețimea ei, prin jocul și magia amestecului de culori mereu schimbătoare, cu alte tonuri, cu alte lumini, cu altă mișcare, cu alt mesaj. Nicio lucrare nu se repetă, deoarece acuarela este în tandem cu stările și emoțiile noastre interioare – pe care le surprinde foarte subtil. Acuarela are legile ei după care se întinde, fuzionează. Dacă întârzii să pui culoarea într-un anumit timp, pierzi momentul. Dacă se pierde momentul, apar suprapunerile, și se văd. De aceea e nevoie de multă precizie în timpul procesului de lucru.

Printre altele am făcut și o serie de grafică, pictură în acril și ulei, dându-mi frâu liber imaginației. Însă am rămas cucerită de acuarelă, pot spune că mă reprezintă, aici mă simt în largul meu.

Când lucrezi în acuarelă, când privești lucrările realizate în limbajul ei, ajungi să înțelegi că are o transparență precum aerul și lumea pe care o redă, este una a dinamismului continuu.

V.-E.C.: M-a intrigat mottoul blogului dumneavoastră artistic, care se pliază perfect pe imperativul interdisciplinarității actuale: „pictorul este un filozof, iar filozofia lui este pictura”. Ce înseamnă anume acuarela ca filozofie, ca să explicăm un pic această afirmație? Iar în spatele picturii în acuarelă ce e mai mult, muncă sau talent, sau reflecție, sau caracter?

N.N.: Sunt adepta artei care dă de gândit. Acest lucru se întâmplă după ce reușește să atragă atenția și să se facă înțeleasă. Sigur, fiecare artist plastic este sedus de nenumăratele posibilități ale instrumentarului artistic.

Dar, după mine, arta, în cazul nostru – acuarela, are în cele din urmă șansa nu numai de a fi reabilitată, ci și de a oferi noi orizonturi privind dezvoltarea ei.

Acuarela se desfășoară în jurul valorilor general-umane și are în epicentrul său omul care vede gândind și gândește văzând. Consider că societatea are nevoie în continuare de lucrări de artă care să răspundă aspirațiilor ei nobile, de prosperitate, de elogiere a vieții, ca valoare supremă.

Limbajul acuarelei îți impune alte ritmuri de lucru. Lucrarea o gândim în toate detaliile. Când începem să lucrăm pe foaie intrăm într-o competiție febrilă cu ideea, pigmenții, hârtia.

Ca în orice artă, acuarela este rezultatul unei munci de durată, care are la bază talentul, este ghidată de caracter și dozată de reflecție. Toate împreună conlucrează la manifestarea Sinelui artistic.

V.-E.C.: De unde atracția pentru burgul mic și familiar, pentru provincialitatea care își reafirmă candoarea și spiritualitatea?

N.N.: Cred că este o sinteză a experienței de viață, dar și a viziunii mele asupra lumii. Trăiesc și prețuiesc tot ce înseamnă modernism, contemporaneitate, văzute ca un rezultat al istoricității. Arhitectura pe care o surprind pe hârtie este de reper în zilele noastre, în viața noastră, dar în același timp este și monument al creației umane perpetuate în timp.

În lucrări cuprind și o parte, poate cea mai vizibilă, a memoriei societății, care este mereu instructivă. Am personalizat cetăți, palate, case, biserici ca publicul să sesizeze istoria, povestea din spatele acestora, să își asume cel puțin o parte din preaplinul lor istoric, artistic și arhitectural.

Urbea mă fascinează și mă simt parte a ei, pentru că are un spirit mereu diferit, precum sunt diferite epocile care conviețuiesc în arhitectură.

V.-E.C.: Care sunt împlinirile dumneavoastră ca artist în raport cu receptarea publică? Aveți și împliniri materiale? Pictorița Nadia Negru trăiește din artă?

N.N.: Sigur, am urmărit reacția publicului și a colegilor de breaslă. Mă bucur că există o receptare adecvată din partea acestora. Multe dintre lucrările mele au fost achiziționate de colecționari de artă.

Am început să expun destul de recent, din 2019. Iar până în prezent, am participat la diverse expoziții de acuarelă, naționale și internaționale.

Voi enumera câteva mai importante pentru mine: IWS Romania în București; IWS RUSSIA la Sankt Petersburg; Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”; The 2nd internațional masters of watercolour IMWA – on-line (nimerind într-o perioadă turbulentă și plină de restricții).

Trebuie să precizez că numărul admiratorilor și al doritorilor de a profesa această artă este în creștere. După mine, e un lucru firesc, acuarela este un univers artistic cu multe taine nedescoperite. În lucrările noastre se pot vedea câteva dintre aceste taine revelate. Voi continua să valorific acest univers având susținerea publicului. Din propria experiență, afirm că se poate trăi din practicarea artei acuarelei, bineînțeles perseverând în valorificarea potențialului ei artistic, fiind azi mai bun decât am fost ieri.

V.-E.C.: Aveți vreun vis legat de traseul dumneavoastră artistic sau ambiții anume, proiecte de viitor?

N.N.: Rămân în universul acuarelei, pentru că ne potrivim și am multe idei privind realizarea unor cicluri de lucrări. Caut să o valorific, pentru a stăpâni arsenalul ei artistic.

Desigur, proiecte există, însă o preocupare aparte am pentru expozițiile internaționale din Europa și de peste Ocean.

Indiferent de situație și unde este aruncat în lume un artist, mereu se întoarce la rădăcinile sale, la casa părintească de unde se încarcă cu energie și idei.

Sigur, sunt în așteptarea unei invitații de a expune și la Chișinău, unde activează artiști remarcabili și cu care mi-ar plăcea să colaborez.

V.-E.C.: Ce părere aveți despre nonfigurativ? Actualmente pierde în expresivitate? Se pare că gusturile estetice de azi revin la figurativ, forțând vocea artistică în cadrul acestor limite. Întâlnim azi pictori acuareliști care întrec aparatul foto ultraperformant, mizând pe halucinația concretului.

N.N.: Putem admite că acuarela este deocamdată insuficient explorată în totalitatea posibilităților sale. Într-adevăr, nonfigurativul pierde din teren în favoarea figurativului. Putem explica acest lucru prin necesitatea oamenilor de a avea mai multe certitudini într-o lume afectată de nesiguranță. Figurativul revine ca o necesitate de a afirma contururile unei lumi departe de a fi cunoscută. În acuarelă, spre deosebire de pictura în ulei, sunt puține lucrări realizate nonfigurativ. Dar problema rămâne deschisă. Vor fi epuizate opțiunile figurativului? Sau pentru a nu-l aduce la limită, acesta va fi corelat cu nonfigurativul, rămâne de văzut.

V.-E.C.: Dintre pictorii actuali din întreaga lume pe care îi întâlniți, pe cine remarcați cel mai mult?

N.N.: Mai întâi de toate aș dori să spun că din liceu am fost fascinată și continui să învăț din opera a doi mari maeștri în arta plastică. Salvador Dali, cu expunerea virtuoasă a imaginației sale exuberante într-o operă suprarealistă, și Nicolae Grigorescu, cu o impresionantă luminozitate a paletei de culori și cu inedită îmbinare între rigoare și spontaneitate. Iar dintre artiștii actuali, și anume în acuarelă, care mă uimesc prin tehnica și măiestria lor de a opera cu efectele amestecului de culori într-o combinație de tehnici îi remarc pe Joseph Zbukvic, Ilia Ibraiev și Alvaro Castagnet. În tehnica și opera acestora este o școală ce mă ghidează și îmi dă un imbold de a căuta și de a valorifica această tehnică a acuarelei.

V.-E.C.: Cine sunt artiștii români, inclusiv basarabeni, de azi care vă dau speranțe?

N.N.: În domeniul artistic, și anume în acuarelă, ca să rămânem tot aici, voi nota câțiva mari acuareliști basarabeni ale căror opere îmi sunt cunoscute și le apreciez prin faptul că fiecare s-a regăsit într-un anumit stil individualizat: Eugen Chișnicean, Eugen Gorean, Ion Cârchelan, Igor Sava. Prin creațiile lor promovează, în plus, istoria și valorile naționale, fiind apreciați și remarcați pe plan mondial.

În România activează fructuos, de exemplu, acuarelistul Corneliu Drăgan-Târgoviște, care a dat o nouă dimensiune acestei arte. În lucrările domniei sale am văzut acuarela în toată plinătatea potențialului ei artistic. Pe plan internațional, creația maestrului Drăgan-Târgoviște excelează alături de creația marilor maeștri internaționali.

V.-E.C.: Unde poziționați arta în contextul actual al civilizației noastre, marcat de consumerism, tehnologie, viteză, informație etc.? Aparent, prezentul dă naștere unor cetățeni mai fragili și mai labili emoțional. Credeți că arta rămâne o forță la care putem accede ca să ne salvăm, revenind la o existență mai cumpătată și, de ce nu, mai filozofică?

N.N.: Arta este parte a culturii de când lumea: cu limbaj, expresii și funcții speciale. Artele plastice, ca parte a sensibilității sociale, funcționează în cadrul acelorași tendințe. Întotdeauna a existat această contradicție în artă: de a crea lucrări de primă mărime și a muri de foame sau de a crea lucrări în spiritul vremii, întrebate de public. Diferența o face calitatea lucrărilor. Am impresia că artiștii oferă întotdeauna mai mult decât prețul cerut pe lucrări.

Este, poate, și crezul lor de a menține statutul lucrărilor artistice în diferite circumstanțe. Și la noi, ca și pe plan mondial, există acest fenomen al consumerismului. De noi depinde dacă îi vom permite să abolească temeiurile consacrate ale artei.

Prin noi, am în vedere și artiștii plastici, și publicul consumator de artă. Suntem într-un dialog permanent care trebuie sa fie axat pe valori.

V.-E.C.: Vă mulțumesc pentru deschidere și amabilitate și Vă urez mult succes în continuare și mulți consumatori de acuarelă!

Watercolor is the universe with many undiscovered mysteries

Keywords: watercolor; reason; culture; inspiration

An interview with the painter and architect Nadia Negru about the watercolor technique she practices, about her training, motivations and artistic visions, but also about the topicality of this technique, about some of the most important Romanian and foreign watercolor painters.