Povestea unei cărți și a unor societăți în tranziție

La 15 ianuarie 2022, întreaga comunitate românească, indiferent că se află în România sau altundeva pe planetă (pe unde i-a dus soarta) a marcat cei 172 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. Cum era și firesc, despre genialul poet s-au scris tomuri întregi. Altele vor urma, cu siguranță. Poetul a fost un romantic, bineînțeles, dar a fost și un precursor al modernismului din secolul următor. Trebuie subliniat faptul că Eminescu a studiat și a folosit în operele sale filozofia budistă și pe cea egipteană, i-a studiat pe Confucius, Shakespeare și Dante, a citit Vedele indiene (Rig-Veda, de exemplu) în limba germană. Poezia sa fundamentală, Luceafărul, publicată prima dată în Almanahul Societății „România Jună” în aprilie 1883, a fost ilustrată cu un talent neobișnuit de Mișu Teișanu, un simbolist român cu studii la Paris (vezi Fig. 1). Toate acestea l-au îndreptățit pe Constantin Noica să îl numească pe Eminescu „omul deplin al culturii române”. La rândul nostru, consideram și noi că un mare adevăr este exprimat de această sintagmă.

Numărul de 172 ani nu spune în sine mare lucru și, probabil, această aniversare va trece fără mult fast, ca multe altele. Grijile și provocările românilor în economia de piața și în vremea pandemiei sunt mari, ceea ce face ca evenimentele culturale de acest fel să treacă rapid. Și totuși este vorba despre „…cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”, după cum nota George Călinescu în Viața lui Mihai Eminescu, carte publicată pentru prima oară în 1938.

Dacă ar fi să facem o confesiune, ar trebui să spunem că poezia lui Eminescu ne-a fascinat încă din copilărie. Bineînțeles că în anii copilăriei noastre nu aveam acces la poezia eminesciană sau la opera poetului, care are și o imensă valoare jurnalistică. În calitate de redactor-șef la ziarul „Timpul”, Mihail Eminescu publică între 1877 și 1879 multe articole. Dacă privim articolele poetului cu distanța celor peste 140 de ani care ne despart, acestea ni se pot părea ca fiind polemice, poate chiar virulente, după standardele contemporane, dar valoarea lor este de netăgăduit. În prezent, o simplă placă memorială (vezi Fig. 2, dreapta) îi amintește bucureșteanului grăbit că redacția ziarului „Timpul” a funcționat într-o clădire modestă de pe str. Lipscani și că, în acele vremuri, Eminescu a lucrat acolo ca redactor. Clădirea este în prezent în reabilitare, după o perioadă destul de lungă de neglijare, ca, de altfel, multe alte clădiri istorice din București și din alte orașe (Fig. 2, stânga).

Mai mult, în anii copilăriei nu exista acces la toată opera poetică a marelui bard, pentru că unele dintre poeziile lui nu mai erau publicabile după 31 decembrie 1947, când dictatura proletariatului a fost instaurată în întregime în România. Cazul poeziei Doina (apărută pentru prima dată în „Convorbiri Literare”) este doar un exemplu. Poezia respectivă este parte a unui volum intitulat Poesii de Mihail Eminescu. Volumul respectiv a văzut lumina tiparului în 1884 la București, la Editura Librăriei Socecu & Comp., sub îngrijirea atentă a lui Titu Maiorescu, care îi scrie și o scurtă Prefață în decembrie 1883. Acest prim volum de poezii al poetului nostru național nu era la dispoziția cititorilor, elevilor, studenților sau profesorilor în anii socialismului. Când se vorbea de poezia Doina, se vorbea în șoaptă, căci hotarele țării erau marcate în poezia de atunci „De la Nistru pân’ la Tisa” și „Din Hotin și pân’ la Mare”. Vorbind despre asemenea configurație geografică, practic menționai ideea de România Mare, un concept care ușor putea fi definit ca „revizionist”. Acest lucru era o acuzație gravă în anii socialismului.

Împrejurările istorice care au urmat după evenimentele dramatice din decembrie 1989 ar fi putut fi ușor considerate momentul în care libertatea a fost câștigată de către întregul popor. Cazul cărții menționate mai sus este unic, într-o oarecare măsură. Petru Creția este cel care semnează un fel de Postfață (deși nu este intitulată ca atare) la un volum de poezii republicat în iunie 1989, înainte de revoluția din 1989. Aceasta carte nu a fost în librăriile acelor ani. Pentru autori a fost o mică aventură până când am intrat în posesia cărții. Auzisem de aceasta carte dar nu o avem, așa cum ne doream cu ardoare. După nesfârșite peregrinări prin toate librăriile principale ale Bucureștiului, am apelat până la urmă la o buna cunoștință, după obiceiul împământenit al acelor ani.

Nici persoana respectivă nu a găsit-o ușor. Cartea fusese editată într-un număr foarte mic de exemplare, în format 32/70 x 100. În anii aceia funcționa Consiliul Culturii și Educație Socialiste. Deși nu suntem siguri, se pare că această instituție a fost locul de unde a fost procurată cartea pe care am primit-o, spre mare bucurie, abia pe 1 octombrie 1989, contra cost pentru un exemplar broșat de 23 lei. Apariția unei asemenea cărți în 1989 era un eveniment editorial, dar evenimentul ca atare, precum și comemorarea a 100 de ani de la trecerea în neființă a poetului, nu s-au bucurat de atenția cuvenită. O expoziție destul de modestă, pe care am vizitat-o întâmplător, a fost organizată la sala Dalles de pe Bulevardul Magheru din capitală. Cine ar fi bănuit însă atunci ce avea să urmeze cu o iuțeală fulgerătoare până la finele acelui an și după aceea!

În paralel, trebuie menționat că evenimentele din decembrie 1989 sunt un concept cu care istoricii încă nu s-au pus de acord dacă a fost o revoluție în adevăratul sens al cuvântului sau o simplă schimbare de putere prin violență. Dosarele Revoluției sunt încă nerezolvate după 32 de ani de atunci încoace și multe aspecte/fapte/personaje sunt încă neclare pentru omul obișnuit. Mulți dintre participanții direcți la acele evenimente, care ar fi putut clarifica întrebările rămase fără răspuns, nici nu mai sunt în viață. Cu toate astea, cert este că evenimentele de la finele acelui an au marcat începutul tranziţiei țării către o economie de piață după mai bine de patru decenii de economie socialistă planificată și super-centralizată.

Tranziția care a început imediat avea să aducă schimbări fundamentale în societate. Nimeni nu ar fi crezut atunci că Romania va cunoaște un exod al populației fără precedent în istoria sa. Populația rezidentă în țară a scăzut de la 23,1 milioane de finele anului 1989 la 19,2 milioane la 1 ianuarie 2021, conform datelor publicate de Institutul National de Statistică (INS). Persoane de toate categoriile sociale și de vârstă au plecat pur și simplu în străinătate în căutarea unui trai mai bun. Acest lucru este de înțeles într-o oarecare măsură, dar consecințele economice și sociale, vizibile din ce în ce mai pronunțat, erau greu de anticipat atunci.

Societatea românească a suferit schimbări majore în fibra sa națională. În prezent oamenii sunt preocupați de grija zilei de mâine, de inflație și pensii care nu mai au nicio putere de cumpărare semnificativă. Salariile celor care muncesc nu au ținut pasul cu inflația (estimată de INS la 7,94% pe luna octombrie 2021), iar devalorizările tot mai frecvente ale leului românesc nu au făcut altceva decât să slăbească încrederea populației în propria sa monedă. Datoria externă a țării a atins un nivel care ușor poate fi calificat ca fiind îngrijorător (EUR 133,6 miliarde la 30 septembrie 2021). Pe acest fundal macro-economic complex, societatea în ansamblul ei are răbufniri agresive, fie că este vorba despre demonstrații în Piața Victoriei și/sau în alte puncte istorice ale capitalei, sau de comportamentul de zi cu zi al funcționarului de la ghișeu, care este plătit de stat să fie în slujba cetățeanului și care în mod evident nu are un comportament condescendent. Relațiile interumane s-au deteriorat în mod clar, iar politețea și amabilitatea sunt de multe ori în suferință chiar și între prieteni.

În pas cu schimbările majore pe plan social, limba română a suferit și ea modificări importante. Multe dintre cuvintele românești au fost abandonate și/sau înlocuite cu cuvinte noi, de proveniență vestică. Până la urmă nu ar fi nimic rău în acest lucru, dacă folosirea noilor termeni de care are nevoie societatea actuală s-ar face sub îndrumarea competentă a ministerului educației, al culturii și a unor organizații neguvernamentale care au atribuții în aceasta privință. În limba româna a zilelor noastre au apărut termeni noi (e-mail, internet, cripto-monedă, digitalizare, a scana, ecologie, platformă, Bitcoin, IT, computere, școala on-line, izoletă, tulpini de viruși Delta și Omicron, mască medicală, mass-media, factură – e adevărat un cuvânt mai vechi, dar de o importanță deosebită în prezent – și multe alte asemenea expresii). Mulți dintre aceștia sunt netraduși sau sunt traduși în mod forțat, iar pentru omul obișnuit, mai ales pentru cei din mediul rural, noile cuvinte au semnificații greu de înțeles.

Asemenea evoluții nu au făcut decât să accentueze și mai mult marile departajări sociale, în care grupuri largi de populație trăiesc cu venituri modeste (pensia minimă a fost de 800 lei/lună până la finale anului 2021, crescută la 1 000 lei/luna de la 1 ianuarie 2022), în timp ce categoria nouă a miliardarilor (nu a milionarilor!), dintre care unii miliardari chiar și în valută, se lărgește de la an la an. O listă a primilor zece cei mai bogați români a fost publicată pe 28 noiembrie 2021 de Mold-Street. Averile lor, cu care aceștia au fost incluși în clasamentul Forbes, depășesc 1,8 miliarde de lei și ajung până la 22,2 miliarde lei. Toate aceste evoluții au fost exacerbate de pandemia începută în martie 2020 și care în prezent este în multe țări la al cincilea val. Cuvântul „pandemie” ca atare era aproape necunoscut în limba română acum 2 ani. În mediul rural, criza pandemică de COVID-19 (cuvânt de asemenea nou) este asociată de multe ori cu episoadele istorice ale ciumei sau holerei de la începutul secolului precedent. În multe cazuri, pandemia este respinsă ca fiind reală de grupurile așa zișilor „conspiraționiști” sau „anti-vacciniști” (iarăși, cuvinte noi).

Din punct de vedere cultural, vânzarea de cărți în țară a suferit și cred că va continua să sufere. Cărțile de valoare sunt de cele mai multe ori peste puterea de cumpărare a omului de rând sau pur și simplu nu mai prezintă interes pentru aceștia. Oamenii sunt profund decepționați de clasa politică. În aceste condiții nu este de mirare că genul de carte care „prinde” la publicul larg este cel al unui volum recent apărut despre viață unui cunoscut interlop din București. Societatea pare debusolată. In mod clar, vremurile s-au schimbat și, odată cu ele au evoluat, cu bune și rele, și limba și cultura română.

Pe de alta parte, în timpurile mai recente, Romania a reușit să adere la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pe 29 martie 2004, după decizia luată la Întâlnirea de la Praga din noiembrie 2002. După aceea a urmat aderarea cu drepturi depline la Uniunea Europeană (UE) la 1 ianuarie 2007. Aceste două mari realizări trebuie adăugate la aderarea României la Fondul Monetar Internațional (FMI) și la Grupul Băncii Mondiale încă din decembrie 1972. Fie că se dorește sau nu, meritul Ministerului Finanțelor și al Băncii Naționale a Republicii Socialiste România (actuala BNR) trebuie consemnate ca atare. Exemplul României de aderare la FMI și Banca Mondială avea să fie urmat în curând și de alte țări socialiste. Un alt aspect care trebuie menționat ca fiind un factor de echilibru macro-economic și social au fost trimiterile în valută ale celor care lucrează în străinătate (estimați la peste 5 milioane) pentru cei rămași acasă. Sute de milioane de dolari sau mai recent EUR au intrat și încă mai intră la încasările Balanței de plăți a României, gestionată de BNR în calitate de bancă centrală.

În Republica Moldova (Moldova în acest articol), problemele limbii române au fost de altă natură. În mai multe rânduri am menționat, chiar și în paginile acestei reviste, că nu există diferențe fundamentale între limba română și limba moldovenească ce ar justifica o aserțiune politică, de inspirație estică, și anume că limba moldovenească este o limbă de sine stătătoare. Nici „celebrul” Dicționar Moldovenesc - Românesc publicat la Chișinău în 2003 nu a reușit să aibă vreun impact direct asupra limbii vorbite sau scrise. Finalul acelei pseudo-încercări științifice a fost, cum era și firesc, căderea în desuetudine, ca să nu zicem în ridicol.

A doua problemă care merită semnalată în cazul Moldovei este faptul că limba a fost supusă unui proces de reînnoire justificat datorită priorității scăzute care a fost acordată acestei limbi în procesul educațional în timpul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, până acum 30 de ani. După 31 August 1991, transferul de cunoștințe lingvistice romanești a fost făcut prin intermediul mass-media (presa scrisă, dar mai ales vorbită), dar și prin alte canale cum au fost tratativele organismelor financiare internaționale purtate direct în limba română cu partenerii din Moldova. Aderarea Moldovei la FMI și Grupul Băncii Mondiale în august 1992 a avut în spate un proces de pregătire a documentației legale necesare de mai mult de un an. Acesta a fost unul dintre momentele cheie în actualizarea limbii române vorbită în Moldova. Bineînțeles că și schimburile de vizite din Moldova în Romania și invers, precum și fluxurile puternice de turiști în ambele sensuri între cele doua țări vorbitoare de limba română, au contribuit fundamental la aducerea limbii vorbite în Moldova la standarde ortografice și literare comune în cele două țări. Considerăm că aceste evoluții lingvistice ar trebui studiate mai în detaliu de profesioniști în adevăratul sens al cuvântului și cu participarea autorităților statele relevante, dar fără interferențe politice.

Revenind la începutul scurtului nostru demers, credem că trebuie să ne aducem aminte iarăși de aprecierea lui Călinescu în legătură cu Eminescu. Călinescu opinează în cartea sa publicată în 1938 (menționată mai sus și republicată de mai multe ori) că: „Ape vor seca în albie, și peste locul îngropării sale va răsari pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.

Consideram că această prevestire de o profunzime rar întâlnită, elaborată acum peste 80 de ani, a rămas valabilă până în prezent. In așteptarea unui nou „crin”, ar trebui poate ca toți împreună să ne apăram mai bine limba lăsată de strămoșii noștri oriunde ne-am afla.

Bibliografie:

Mihail Eminescu, Poesii, republicare în iunie 1989 a volumului de Poesii, București, Editura Librăriei Socecu & Comp., 1884.

George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, București, ediția a III-a, F.R.C. II, 1938.

George Călinescu, Istoria Literaturii Române de la origini și până în prezent, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Minerva, București, 1982.

Mișu Teișanu, Litografie la Luceafărul, Soc. Luceafărul, București, 1921-1923

Florența Albu, Câmpia Soarelui, București, Editura Tineretului, 1962.

Grigore Furtuna, Alexandru M. Tănase, Moldova: Dicționare vechi și mai noi ale limbii române, în „Limba Româna” (Chișinău), nr. 4-5 (258-259), iulie-septembrie 2020.

Constantin Strună, Teodora Dumitru-Delco, Vâlcelele și Floroaica – două sate din inima Bărăganului, București, Semne, 2002.

Grigore Furtună, Moldovean? Român? Limbă moldovenească? Limbă română? sau Cum și când am redevenit român, în „Limba Româna” (Chișinău), nr. 5-6 (265-266), anul XXXI, noiembrie 2021.

Alexandru M. Tănase, Mihai Rădoi, Finanțe și Chestiuni Monetare Actuale, Editura Tipografia Centrală și Revista Profit, Chișinău, 2021.

Carmen Mușat Coman, Strada Plantelor nr. 9, locul unde Eminescu a devenit nemuritor, Blog - 25 august 2015.

The story of a book and of some societies in transition

Keywords: Eminescu; Calinescu; MisuTeisan; Timpul; Doina, Poesii 1884; 31 August 1991

This short piece is dealing with the story of a book prohibited under the socialist era because a part of Eminescu’s genial opera did not fit into the geo-political context prevailing in those days (see the case of Eminescu’s masterpiece Doina). The authors struggled a lot to buy a book (Poesii de Mihail Eminescu - 1884, Editura Socecu & Comp.) re-printed in 1989 in a limited edition to mark 150 years from the death of the poet, but who would have anticipated the fundamental changes of the Romanian and Moldovan societies in the following three decades. A lot of good things have happened, but the national fibre of the Romanian society changed dramatically in the meantime.