Primul an de neutralitate a României (1914-1915) în Notele politice ale lui Alexandru Marghiloman

Cu prilejul împlinirii unui secol de la Marea Unire (1918) și a 165 de ani de la nașterea lui Alexandru Marghiloman (1854), prim-ministrul României (1918) și autorul Notelor politice (cinci volume, 1897-1924), primarul municipiului Buzău Constantin Toma, susținut de domnul dr. Marius-Adrian Nicoară, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, domnul dr. Alfred Vasilescu și editorul Ștefan Davidescu, a realizat tipărirea anastatică a volumelor menționate.

Primul volum cuprinde perioada anilor 1897-1915¹. Doamna Irina-Vlăduca Marghiloman, strănepoata omului politic, a semnat Cuvântul înainte (p. V-VI) din care citez: „Dacă fiecare din noi ne-am nota seară de seară întâmplările zilei, am deveni mult mai atenți cu noi și cu cei care ne înconjoară. Am înțelege mai bine cine suntem și ce am realizat în viața noastră. Am fi mai atenți cu cei care ne apreciază și ne iubesc. Am fi oameni mai buni, mai liniștiți, mai conștienți de răspunderea pe care ne-am asumat-o” (p. V). Tot aici găsim cuvintele regelui Ferdinand adresate primului ministru Alexandru Marghiloman: „Luând cunoștință de contractul de pace încheiat în București, vă mulțumesc Dumneavoastră și celorlalți delegați, pentru greaua și sacrificanta muncă, pe care Dvs. ați depus-o pentru salvarea drepturilor noastre, într-o clipă plină de dureri. Ca Rege și român sunt plin de speranțe referitor la viitorul bravului și curajosului meu popor. Vă mulțumesc Dvs. pentru încrederea pe care o aveți în forța și bunăstarea țării sub conducerea Dinastiei mele” (p. VI).

Urmează Argumentul domnului Primar al Municipiului Buzău Constantin Toma privind necesitatea retipăririi cărților semnate de Alexandru Marghiloman ca una din multiplele măsuri luate în vederea cunoașterii corecte a locului și rolului buzoianului Alexandru Marghiloman în Istoria Românilor și, în mod special – contribuția lui decisivă la realizarea reîntregirii naționale (1918).

În Nota asupra ediției, semnată de domnii Marius-Adrian Nicoară, Alfred Vasilescu și Ștefan Davidescu, este expusă convingător valoarea științifică a Notelor politice: „...Prin autenticitatea și veridicitatea lor [Notele politice] sunt valoroase documente de arhivă... Notațiile sale sunt scurte, clare simple. A consemnat evenimentele și a prezentat impresiile pe care i le-au produs acestea și rolul pe care el l-a avut în desfășurarea lor. Franchețea informațiilor a pus în dificultate la momentul apariției lor aproape întreaga societate politică românească aflată în vârful piramidei sociale...” (p. IX).

Nu întâmplător, la scurt timp de la punerea cărților în vânzare, la ordinul primului ministru Alexandru Averescu și ministrului de interne Octavian Goga, volumele nevândute au fost confiscate. Mult timp Notele politice ale lui Alexandru Marghiloman au rămas aproape necunoscute. Abia în 1993 istoricul Stelian Neagoe a adus în centrul atenției publicului cititor Notele politice, unite în trei volume². Îngrijitorul ediției, Stelian Neagoe, a analizat reacțiile presei timpului la lectura Notelor politice, recenziile publicate de Cezar Petrescu, Nae Ionescu, Pamfil Șeicaru etc., a explicat multe însemnări ale Notelor politice.

Așa cum remarcă îngrijitorii ediției 2019 a Notelor politice, aceasta „reproduce cu fidelitate textele caietelor-manuscris și a celorlalte texte cunoscute de editorii împuterniciți ai primei ediții” [Octav George Lecca, Panaiti Wyzanti și Mihail Pherekyde] și așezate „în formatul lor tipografic original...” (p. XIII-XYI).

Notele politice, semnate de președintele Partidului Conservator Alexandru Marghiloman nu sunt note zilnice. În unele cazuri sunt pauze temporale destul de mari. Dar au fost și zile când autorul Notelor a extins textul însemnărilor sale. Autorul Notelor s-a adresat jurnalului său atunci când apăreau momente critice sau deosebit de responsabile în viața politică a României. Sunt însemnări referitoare la pozițiile și vorbele oamenilor politici cu care s-a întreținut autorul și care se refereau la posibilele formări de guverne, fuziuni politice, probleme de politică externă etc. Notele politice au fost scrise pentru uzul autorului. În Note politice Alexandru Marghiloman a fixat scurte caracteristici date oamenilor politici de interlocutorii lui: „Dintr-o convorbire din ajun cu Filipescu am înțeles duplicitatea lui Take Ionescu și nesfârșita lui intrigă” (p. 115); sau „Bogdan un fel de spion al lui Haret printre noi” (p. 116) etc. Notele politice oferă istoricilor detalii importante referitoare la atitudinea statelor europene după războaiele balcanice, dar mai ales în anii Primului Război Mondial.

În cele ce urmează ne-am propus să examinăm unele probleme cu care s-a confruntat elita politică în primul an de neutralitate a României în timpul Marelui Război (Primul Război Mondial), evenimente expuse de Alexandru Marghiloman în primul volum al Notelor politice. Evident, ne interesează poziția marilor personalități politice față de intrarea României în război, mai ales de partea cui, a Puterilor Centrale sau Antantei și care a fost opinia față de Rusia țaristă, respectiv de eliberarea și unirea Basarabiei cu Patria-mamă România.

A. Marghiloman a scris despre rugămintea principesei Maria, soția principelui Ferdinand și vară primară cu Nicolai al II-lea, de a face în așa fel ca prințul Carol, viitorul rege Carol al II-lea, să fie la Constanța, la întrevederile cu țarul rus și familia acestuia. Dorința principesei Maria a fost ca prințul Carol să se căsătorească cu una din fiicele împăratului. A. Marghiloman scrie: „Dânsa este trup și suflet pentru această căsătorie. Brătianu³ vede ca dânsa...” (p. 222).

Din Note politice aflăm că Curtea regală (posibil și alți oameni politici români, cel puțin autorul Notelor) era la curent cu boala pe care o moștenise fiul împăratului Alexei – hemofilie. Boala era un secret de stat, din Note deducem că nu era chiar așa.

Vizita familiei imperiale ruse la Constanța a fost întreruptă de evenimentele desfășurate în Europa: la 28 iunie (11 iulie stil calendaristic nou), la Sarajevo (Bosnia) au fost asasinați prințul moștenitor al Austro-Ungariei Franz Ferdinand și soția acestuia. Monarhia dualistă a înaintat un ultimatum Serbiei cu cerințe ce nu puteau fi realizate. Rusia a declarat mobilizare parțială, iar la 28 iulie Austro-Ungaria a declarat război Serbiei. În câteva săptămâni marile puteri, împărțite în două alianțe politico-militare (Germania și Austro-Ungaria, numite Puterile Centrale și Rusia, Franța și Marea Britanie, numite Antanta sau Puterile Aliate) se aflau în stare de război. Încă din 1883, România avea semnat cu Germania și Austro-Ungaria un Tratat de alianță care prevedea susținerea militară în cazul în care una din părțile semnatare ar fi fost atacată. În condițiile declanșării conflictului militar Puterile Centrale au cerut României să intre în război împotriva Serbiei. În astfel de circumstanțe regele României Carol I a convocat la Sinaia Consiliul de Coroană (21 iulie). Alături de alți demnitari de stat, la ședință a asistat și a participat în dezbateri și Alexandru Marghiloman, care ulterior a expus în jurnalul său esența discuțiilor. Cităm din Note:

„Regele (...): Nu trebuie să facem politică de sentimente. Neutralitatea este o soluție rea, care va face ca România să piardă înalta situație pe care a câștigat-o. A merge cu Rusia ar fi contra sentimentelor unanime ale țării. Să ne pronunțăm numaidecât în favoarea Germaniei și Austriei, cu care ne leagă un tratat, este ceea ce ne dictează interesele viitorului. Va urma onoare și profit” (p. 231).

Astfel, regele Carol I dorea intrarea României în război. Poziția lui a fost susținută de P. P. Carp – unul din fruntașii Partidului Conservator și susținător fervent al intrării României în război alături de Puterile Centrale:

„Războiu imediat, trebuie ajutat Germanismul să zdrobească Slavismul. Românii din Transilvania ne îngrijorează puțin: au manifestat ei oare dorința de a fi încorporați? Cei dintâi care vor trage asupra noastră dacă urmărim altă politică, vor fi regimentele române. Regele a vorbit limbajul datoriei și onoarei; trebuie să-l urmăm. Avem un tratat, România trebuie să-și ție angajamentele” (p. 231-232).

Alexandru Marghiloman a atras atenția Consiliului de Coroană asupra poziției Italiei, care și ea avea un tratat de asistență mutuală cu Puterile Centrale, dar care deocamdată nu a intervenit în conflictul militar. În opinia autorului Notelor politice, intrarea României în război alături de Germania și Austria, însemna întărirea poziției Bulgariei, mărirea ei teritorială. În același timp asta însemna „părăsirea românismului în Austria și alte locuri”. A lupta alături cu Rusia prezenta, în opinia autorului Notelor, un pericol moral prea mare, nimeni nu o dorește. Și conchide:

„Atuncea... neutralitate. Este ea oare posibilă? Rusia o cere și va respecta-o. N-are interes să ne arunce de partea cealaltă. Austria? Nici ea nu o să vrea să ne indispue, căci de altmintrelea trebuie să fie destul de mulțumită că îi lăsăm disponibile corpurile pe care ar trebui să ni le opue. Este oare soluția onorabilă? Sigur că da. «Casus foederis» nu există. Dacă s-ar putea interpreta că intrigi ursite pe teritoriul unui vecin echivalează unei agresiuni de Stat la Stat, atunci s-ar putea zice într-o zi, că din cauza Ligei atacăm Austro-Ungaria. De altmintrelea Italia, mai intim legată și mai veche aliată, nu judecă că există pentru ea «casus belli». Să ne armăm spre a ne păzi granițele și atâta tot pentru moment” (p. 233).

După dezbateri poziția lui Alexandru Marghiloman a fost susținută și de rege: „Sunt rege constituțional și nu voi declara eu singur războiul” (p. 236).

Notele politice demonstrează constituirea câtorva curente politice privind politica externă a României (implicarea ei în război). Curentul cel mai activ a fost cel care pleda pentru intrarea în război a României alături de Antanta împotriva Austro-Ungariei (respectiv – împotriva Germaniei) pentru eliberarea românilor din Transilvania. Cel mai aprig promotor al acestei opțiuni a fost Nicolae Filipescu, fruntaș al Partidului Conservator, dar care s-a împotrivit poziției de neutralitate a României, susținută de Alexandru Marghiloman, și care a fondat o organizație pro-Antanta, numită Acțiunea Națională. Autorul Notelor politice a prezentat multe cazuri în care Nicu Filipescu insista pentru ca România să atace Austria. De ex., la 17 august 1914, N. Filipescu: „Dar ce bine ar fi dacă am putea să ne înțelegem cu Italia și să cădem amândoi în spinarea Austriei! (p. 252). La 2 septembrie, la Sinaia, N. Filipescu „se pronunțase pentru o acțiune imediată, bineînțeles în contra Austriei, se preparase o manifestație la sosire. Public numeros pentru a aclama pe marele patriot, cortegiu cu automobilul lui în cap...” (p. 264).

Constantin Olănescu, unul din fruntașii Partidului Conservator, spunea: „Neutralitatea nu poate fi eternă. Să ieșim din ea la prima ocazie; aparține conducătorilor să o prinză și să ea garanții. În mișcările de stradă sunt mulți agenți plătiți. Nu cred ca Regele, văzând o mișcare unanimă, să persiste în sentimente personale. Nu voi merge niciodată contra franco-rușilor. Ar fi o crimă de neam: nu sacrific 3-4 000 000 de români pentru 6-700 000 din Basarabia” (p. 268).

Nicolae Filipescu și adepții lui au organizat la București și alte localități ale României demonstrații de stradă cu drapelele românilor transilvăneni (p. 357), cereau constituirea unui guvern „național” (liberali și conservatori), care ar porni războiul împotriva Austro-Ungariei. N. Filipescu a depus eforturi sporite pentru a-l scoate pe A. Marghiloman din funcția de președinte al Partidului Conservator tocmai pentru că susținea politica de neutralitate a României.

Persoanele politice care pledau pentru intrarea României în război împotriva Puterilor Centrale aveau ca aliată Rusia țaristă. Aceasta nu ascundea că scopurile ei sunt cotropirea strâmtorilor Bosfor și Dardanele și a Constantinopolului. „Rușii își rezervă ocuparea Constantinopolului și consimțământul nostru anticipat”, a spus regele și a consemnat de A. Marghiloman (p. 269). În septembrie 1914 românii au primit oferta rușilor: România să păstreze neutralitatea și în cazul victoriei Antantei, României i se vor da teritoriile populate majoritar „din Ungaria și Austria, deci, și Bucovina” (p. 284).

Alt curent politic a fost păstrarea neutralității României în Marele Război. Această poziție a fost promovată cu multă dibăcie de prim-ministrul român, liberalul Ion I. C. Brătianu. Poziția de neutralitate a fost expusă și de conducerea Partidului Conservator. Astfel, la 20 august 1914, Comitetul executiv al acestui partid a decis în unanimitate: „Niciun fapt nou neproducându-se, care să justifice o schimbare în atitudinea României, astfel cum a fost fixată în Consiliul de Coroană de la 21 iulie, Partidul Conservator stăruie fără șovăire în această atitudine. Față de această hotărâre și, fiindcă mai presus de orice considerațiune sunt interesele țării, el sfătuiește pe membrii săi să păstreze o nepărtinire desăvârșită în aprecierea faptelor și în discuțiunea situațiunilor” (p. 256).

Această poziție va fi promovată consecvent de președintele Partidului Conservator Alexandru Marghiloman, poziție care nu convenea adepților intrării României în război alături de Rusia (Antanta). În Notele sale politice autorul a adus multe exemple de acte de huliganism organizate de adversarii săi politici în fața sediului partidului, de scrisori cu amenințări de asasinare etc. Astfel, la 21 august 1914, poliția l-a reținut pe un tânăr care intenționa să-l omoare pe Alexandru Marghiloman. Autorul Notelor scrie: „L-am batjocorit cum trebuie și am cerut să i se dea drumul” (p. 257).

Au fost personalități politice care au pledat pentru eliberarea și reîntregirea Basarabiei cu Patria-mamă România. Între aceștia – Constantin Diamandy, ministrul României la Petersburg. Într-o discuție avuta la Sinaia cu autorul Notelor politice, C. Diamandi „sugerează să reluăm în gazete chestia Basarabiei, care este proclamată la Petersburg «moartă și îngropată»” (p. 246). Un alt apărător ferm al cauzei naționale a basarabenilor a fost Petre P. Carp, citat mai sus⁴. Și, bineînțeles, Constantin Stere, cu care autorul Notelor politice s-a întreținut mai puțin.

În Concluzie: primul volum al Notelor politice, semnat de Alexandru Marghiloman, este o sursă de prima mână în ceea ce privește clasa politică a României în anii 1897-1924. A. Marghiloman a fixat pentru sine, dar și pentru Istorie, cele mai stringente probleme ale României expuse cu vocea principalilor actori politici. În primii ani ai Marelui Război (1914-1918), conducerea României a păstrat neutralitatea în pofida presiunilor venite din partea adepților Antantei de a lupta împotriva Austro-Ungariei și Germaniei, cât și partizanilor Puterilor Centrale de a lupta cu Rusia pentru recuperarea Basarabiei, ocupate în 1812. În pofida amenințărilor de tot felul, fiind în opoziție, autorul Notelor politice a rămas un fervent susținător al politicii de neutralitate, promovate de Primul ministru român Ion I. C. Brătianu.

Note și referințe:

¹ Alexandru Marghiloman, Note politice. 1897-1924. Cuvânt înainte de Irina-Vlăduca Marghiloman, Argument de Constantin Toma. Ediție anastatică îngrijită de Marius-Adrian Nicoară, doctor în istorie, Alfred Vasilescu, doctor în securitate națională, Ștefan Davidescu, editor, Buzău, Editura Alpha MDT, 2019, 565 p.

² Alexandru Marghiloman, Note politice, vol. 1, Introducere și comentarii de Stelian Neagoe, București, Scripta, 1993; Alexandru Marghiloman, Note politice, vol. 2, București, Machiavelli, 1994; Alexandru Marghiloman, Note politice, vol. 3, București, Machiavelli, 1995.

³ Ion I. C. Brătianu, prim ministrul României, 1914-1918.

⁴ Vezi și Anastasie Iordache, România în anii Primului Război Mondial, în Istoria Românilor. De la Independență la Marea Unire (1878-1918), vol. VII, tom II, București, Editura Enciclopedică, 2003, p. 403. A. Iordache subliniază: „...P. P. Carp s-a pronunțat categoric pentru intrarea în război alături de Tripla Alianță împotriva Rusiei, veșnica adversară a românilor, după opinia sa” (Ibidem).       

The first year of Romania’s neutrality (1914-1915) in Alexandru Marghiloman’s Political Notes      

Keywords: Alexandru Marghiloman; Romania; Great War; neutrality; Entente       

On the occasion of the centenary of the Great Union and the 165th anniversary of the birth of Alexandru Marghiloman, the Prime Minister of Romania (1918) and author of Political Notes, the mayor of Buzău Constantin Toma and his collaborators faithfully reprinted the first edition of the volumes. The following refer to the brief exposition of the first volume of the Political Notes covering the period 1897-1915. A. Marghiloman fixed for history the turmoil of the political elite in Bucharest around and in the first year of the Great War (1914-1915). They are presented by their words and deeds the followers of Romania’s entry into the war by the Entente, as well as the position of the Royal House and the Prime Minister Ion I. C. Brătianu to maintain neutrality.