Ingineria ca inginerlâc
Pentru tiparîn discursul public strict contemporan ne atrage atenţia o ciudată împrospătare semantică a substantivului inginerie. Folosit mai demult cu determinantele de particularizarecivilăsaumilitară (pentru a numi domenii de activitate ale inginerilor „tehnicieni” propriu-zişi), apărut mai apoi în sintagma inginerie genetică (pentru a numi modificarea structurii genetice prin introducerea de gene noi, prin organizarea materialului genetic propriu etc., domeniu indicat şi de compusul bioinginerie), termenul a ajuns, astăzi, la o „inginerie” (ce ar trebui scrisă între ghilimele!).
Dacă nu apar ghilimelele, se ivesc determinante lămuritoare: inginerie financiară sau, la rigoare, propagandistică, ori juridică, cei care folosesc noile sintagme referindu-se la ingeniozităţi de tipul Caritas, FNI, proiectul de exploatare a rezervelor de aur din Apuseni sau, recent, „inginerii financiare pentru Petrom si Tirex-Petrol”.
Numele profesiei a stat, la noi, cel puţin un secol, sub semnul calificării tehnice superioare în construcţii, mecanică, construirea podurilor şi a şoselelor, dar şi în agricultură, zootehnie, iar inginerul a rămas, şi astăzi, tot inginer.
Vom observa însă că noile sensuri, de „escrocherie, înşelătorie; manevră, manipulare, făcătură”, ale termenului inginerie reprezintă (fără nici un „merit” autohton) o întoarcere spre semnificaţia cea mai veche a etimonului. La baza neologismelor împrumutate de limba română, paralel, din italiană (ingegnere), franceză (ingénieur, ingénieux) şi din alte limbi se află câteva cuvinte latineşti, printre care subst. ingenium „spirit, talent, inteligenţă”, adj. ingeniosus „inteligent, dibaci”, adv. ingeniose „cu talent, cu îndemânare”.
Dar noţiunile, respectiv calificările în discuţie nu aveau iniţial, obligatoriu, conotaţii pozitive, de etică sau de morală socială. Dovada o constituie sensurile primordiale ale cuvintelor franţuzeşti din familia de referinţă: engin a numit „îndemânarea, şiretenia”, iar apoi dispozitive dibace de pescuit, vânat şi cele întrebuinţate în război (vezi şi verbul engeigner „a înşela”). Iar italianul ingegno înseamnă „viclenie, şiretlic” (concret: „partea cheii, cu plinuri şi goluri, care se introduce în broască”).
Pe un drum greu de... scurtat aici, cel al pătrunderii franţuzismelor şi latinismelor savante în engleză, s-a ajuns ca, în această limbă, engineering să desemneze, pe lângă aplicarea practică a ştiinţei şi a matematicii în toate tehnicile, respectiv profesia tehnicianului având calificare superioară, şi o anumită inventivitate, manipularea cu dibăcie (mai exact, după dicţionare, „skillful or artful contrivance or manipulation”).
Aşadar, pentru a numi manevre de pescuit în ape tulburi, de întindere a unor enorme şi tentaculare capcane spre ademenirea prăzii particulare sau naţionale, cu găsirea „cheilor” pentru sustragerea de la răspundere prin chichiţe avocăţeşti, jurnaliştii s-au lăsat contaminaţi de subtilităţi din engineering. Ceea ce ne atrage atenţia asupra faptului că, şi în alte cazuri de utilizare pidosnică a unor neologisme în discursul public şi în limbajul publicistic (de tipul arierate), curiozitatea ni se poate îndrepta spre engleză. Cu alte cuvinte, în locul vechiului (dar mereu actualului) avertisment „cherchez la femme” (nu, nu pe o anumită Ioana...), îndemnul, în speţă, ar putea lua turnura „look for English” sau „check the English”!
De ce să maculăm ingineria? Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pentru acest cuvânt, lexicograful G.A. Polizu dădea varianta inginerlâc, explicabilă, în epocă, prin alte nume de ocupaţii ori referitoare la statut (boiangilâc, hamalâc, hagialâc). Se pare că, datorită numeroaselor depreciative cu aceeaşi finală, un inginerlâc strict denominativ nu a rezistat, ca şiavocatlâc ori senatorlâc (iniţial şi acestea apelative neutre).
Astăzi însă, alături de murdalâc, peşcheşlâc, matrapazlâc, codoşlâc sau machiaverlâc, utilizarea termenului inginerlâc ne-ar putea scuti de „inginerie”.