bliț secundar; origini; Lui; neg orice moarte; surpriză; singurenii; percepție pentru ochelari; stadiu de adult; încântare; întoarcere într-o veche nuanță
Pentru tiparbliț secundar
multă vreme am fost prizoniera unghiului trist
multă vreme am fost prizoniera unghiului trist
iar această bucurie
m-a întors cumva pe dos
masa mea de scris e prea netedă scaunul prea înalt
și scrumiera prea plină
când un soare străin îmi vinde lumină
și lunile celor o mie și una de nopți te țin în mine
cu magneți
și sângele tău purpuriu curge
prin mine ca și cum ar străbate calea lactee
deși nu exiști și tot ce am e o vedere din culise
ca scena aceea de la țară
în care am văzut prima oară cum se taie porcul
și urletul lui desființa o țară
orice soi de credință sau de sens
porc despre care tata zice și acum că a avut
o depresie și trecutul oricum trebuie înmormântat
mâncat digerat sau dat la poezie
origini
în depărtare de după zid
izbucnește o strălucire ca un astru nemaivăzut
şi oamenii se scoală din paturile lor
se ridică de la mesele lor şi merg
odată cu mine
și puterea mea creşte
creşte
se-nalţă…
așteptăm soarele
un grup mic abonat la căldură
și-n fața noastră marea
ca o oglindă impostoare ne arată că uneori
ca să uiți
trebuie să lași în urmă o țară
norii se dau la o parte
păsările tale albe luptă cu păsările mele negre
şi lumina plesneşte
acesta este momentul
cu ceasuri lipsă în care medităm
împreună despre sorgintea minciunii
în fond
întoarcerea în sine e un lucru bun
Lui
va veni cu siguranță și acel moment
în care mă voi sătura de scris
poezii și voi trece la testament
scrisorile mele de azi
vor fi atunci închise spre nord
spre casa în care
nașterea a dat lumii
un copil minunat cu ochii foarte
albaștri
Lui
pentru că ridică norii mai sus decât sunt
îi voi lăsa toată puterea mea
și lacrimile
să plângă cu lacrimile mele verzi
și să-l doară cât mai puțin
cât mai puțin
puțin cu puțin
va aduna de o poveste pe malul mării
unde locuia cu mama Lui
care dimineața râdea mult
iar el spunea că de la râsul ei fericit
va crește mândră
pădurea
neg orice moarte
ca toată lumea
uneori fac investigații medicale
în față la synevo
mai ușor e să găsești o boală
decât o parcare
în timp ce aștept
blocul din față
în care a fost incendiu
își trece o fereastră arsă
prin soare
cum iarna prin leduri
pacea mea cu mine
e formidabilă
îmi zic
și curg cu nerușinare
printr-o seringă
nicio dragoste nu o mai poate rupe
nu mai am resturi
de oameni în suflet
ca restul
la magazin
analizele astea sunt
de rutină
tot ele
repetat
îmi vor spune cândva
că tinerețea mea
a fost o glumă bună
după ce plec
asistentele mă bârfesc cu plăcere
își fac băi cu sângele meu
fiindcă
am sânge curat
surpriză
am sentimentul acela absurd
că sunt urmărită pe strada pustie
de un criminal și numai vântul
îl înțelege și mă ține pe loc
am sentimentul acela că doare
foarte adânc ca într-un dinte
mersul pe jos e o doză de sens
și lidocaină…
*
am ajuns
bat la ușă
vântul
nu
m-a
trădat
îmi deschizi
semeni cu acel bărbat din stradă
cu ochi plini de lumină dementă
foarte greu de-nțeles
ca scrisul în rune
plutesc într-un miez de răcoare
levitez…
caut un loc în care să înnoptez
casa ta e o carte de ficțiune
un stigmat
vin de pe o stea și tu nu știi care
singurenii*
spre dimineață
fantomele au ieșit din dulapuri
din casetele cu bijuterii
și se joacă
cu niște cranii
posibil e vorba de sorescu
și cioran
nu m-aș trezi
dar mi-ai spus că sunt o femeie
cu vâna de aur și trebuie
să scriu mult
la ora asta
copiii din orfelinate
se îmbulzesc la baie
e un exercițiu dificil acesta
să uiți ce vrei
și să nu ții minte ce poți
dar am mare noroc
de tine
că-mi prinzi tot timpul ochii roșii
de plâns cu un polaroid
*mai mult decât o licență poetică
percepție pentru ochelari
filosoful
coboară din patul lui înalt ca din ceruri
gândind că va fi vai și amar
de afurisitele
care au înșelat în dragoste mai mult de trei ori
își aprinde cu mândrie lampa cu gaz
în acest secol al luminii
și coboară îngrijorat
din patul lui înalt ca din ceruri
gândind că e greu
e foarte greu să găsești exact ceea ce cauți
*
ce caut eu în această fantomă roz
o floare albastră sau poate doar o bancă
de lemn pentru suplinirea vidului
probabil caut să știu ce nu știu căci nu
se mai termină ce nu cunosc și nu pot afla
o femeie dintr-o altă femeie din alta
mai femeie decât toate celelalte femei
*
și coboară din patul lui înalt
ca din ceruri
să vorbească tuturor despre inocența iubirii
gândind că va găsi ceea ce caută până la lăsatul serii
și cântatul cocoșului
și coboară coboară
coboară
iar patul lui are doar trei nivele
stadiu de adult
un adevăr trebuie spus
trebuie spus cu o liniște abisală
în care se cântă la pian
se ține de mână
apoi se pleacă pentru totdeauna
un adevăr este un alb
care se întinde peste plecări
ca o membrană
rezistentă la orice limpezime
zare peste zare
adevărul meu are nevoie
de muzica unui trup
pentru că
sângele meu este un arcuș
de vioară
adevărul e că mă iubesc cam mult
mă uit prea des în oglindă
adevăr e că uneori mi-aș dori să fiu
doar un cub de zahăr
să fiu dulcele acela nescris
în regia întâmplării
în memoria voastră ușoară
ca un pergament
pe care se vor odihni scarabeii
încântare
o emoție nouă
din care nu se nasc monștri și vipere
fără detalii picante sau amintirea copilăriei
o teamă absurdă că aș putea să pierd
deși n-am nimic de pierdut
te văd și ziua și noaptea
oarecum supărat pe neștiința mea
și necredința în ceea ce se naște încet
aproape în șoaptă
sau poate nu se naște nimic
și chipul tău a fost o himeră și mâinile tale
au fost niște crengi iar gâtul o scară
poate a fost doar noaptea
o împărăție turcească un așa întuneric
încât lumina a fost numai ochii tăi
de un albastru adânc
întoarcere într-o veche nuanță
inconfortabilă împăcare
la masa rotundă
un pui de vrabie la fereastră îmi aduce aminte de tine în laț
și atunci în sistemul meu de culori
începe o tulburare obsesiv-compulsivă
mă întorc în același loc
la intervale de câteva zile
să verific dacă albastrul la care lucrez
nu te omoară
știi,
colega mea cu sâni tineri rotunzi
mi-a adus o oglindă fermecată
prin care mă văd
merg pe coridorul lung cu un braț de dosare
până ajung în același loc
cu nori
iar prin ochiul de sfoară
nu mai încape decât o linie de zbor ca un strigăt din întuneric
tot mai încet tot mai rar