Referințe

În ultimii ani, am întâlnit-o pe Silvia Goteanschii pe Facebook. O voce poetică vibrantă și plină de naturalețe, care mi-a atras atenția de la bun început. Din păcate, n-am avut acces la cărțile ei, așa că vorbesc prin prisma celor câteva poeme postate în mediul on-line. Dacă viitoarea ei carte va atinge cota acestora, va fi o carte cu viitor. Reproduc aici patru versuri care mi se par emblematice pentru poezia Silviei Goteanschii și pentru portretul pe care și-l conturează ea: „Știu că atunci când plâng, în cartea dumitale se aude un clopot. Cresc biserici, și iată cum eu, trăgând din țigară pe divan, le prăbușeșc. Da, maestre, sunt o cochetă, iar tot ce-am iubit e un cerc de fum”.

Ioan Es. Pop

Literatura feminină din Basarabia e, de ani buni, într-o perioadă de excepție, atât în proză, cât și în poezie. Ba mai mult, și în zona criticii literare avem câteva nume care ne fac cinste în tot spațiul de limbă română. Romanele autoarelor basarabence sunt citite, publicate, traduse, premiate. Poezia a dat și ea câteva nume de neocolit.

Dacă romanul s-a dezvoltat cumva independent, poezia a venit din zone pe care le-am putea numi platforme literare: atelierele lui Dumitru Crudu, cenacluri literare, platforme on-line, grupările din jurul revistelor literare, legătura culturală cu Uniunea Scriitorilor. Sunt totuși voci literare din toate genurile care s-au format într-un mod pe care mi-aș putea permite să îl numesc autodidact. O astfel de poetă e Silvia Goteanschii, o poetă deja cunoscută pe ambele maluri ale Prutului, care a ținut aproape de toate cercurile literare, însă fără a se revendica din vreunul dintre ele.

 Ceea ce o deosebește în mod cert pe poeta Silvia Goteanschii de colegele ei de generație, care vin din numitele platforme, e recuperarea unei poezii a femininului, a senzualității, care nu se teme să-și etaleze armele în poeme tăioase, cu suficiente ancore în cotidian. O forță feminină, dură și suavă în egală măsură, în care iubitul e un generic de păstrat și readus, acel el, imaginea în oglindă a eternului ea, cu care ne-a inundat universul poetic al bărbaților.

Această poezie a femininului e o zonă frecventată de poete de la noi, ceea ce – bănuiesc – ar putea particulariza poezia basarabeană semnată de femei într-un viitor (foarte) apropiat. Un discurs poetic, deloc edulcorat, dar cu miză pe femeie, fără a vrea sau a fi ideologizat, fără a se înscrie în curentul poeziei feministe, l-am mai întâlnit și în unele poezii de ale Mariei Pilchin sau în poemele Radmilei Popovici.

Pe lângă această notă dominantă în tematica Silviei Goteanschii, în toate cele patru volume de până acum mai există și o particularitate care menține scriitura Silviei în rândurile poeziei autentice, și mă refer la imaginile poetice. Abundente, dar deloc în plus, emoționante, vii, puternice, percutante, imaginile poetice din textele sale o deosebesc pe Silvia de mulți poeți contemporani, ridicând-o însă cu forță în rândurile lor, în lumea selectă și selectivă a poeziei.

Moni Stănilă