La plecarea Profesorului

În 18 martie, pleca dintre noi, în București, oraș în care a locuit în ultimii doi ani ai vieții, lingvistul ieșean Stelian Dumistrăcel. Un drum încheiat la aproape 85 de ani, dintre care mulți, foarte mulți dăruiți cercetării și studenților pe care i-a ghidat.

L-am cunoscut ca profesor la specializarea Jurnalism a Facultății ieșene de Litere. Era anul 2000 și noi, cei care candidam atunci pentru un loc, aveam să devenim ultima promoție care a intrat la facultate în urma unei serii de examene serioase. Printre acestea și cel de gramatică, cu Profesorul Dumistrăcel. Selecția pe care a făcut-o atunci a confirmat întru totul clasamentul promoției noastre de mai târziu. Timp de patru ani, am fost apoi părtași la niște călătorii unice. Discursul jurnalistic, cursul pe care-l ținea, era un loc în care mințile noastre, încă tributare școlii rigide, nedezbărate de-a binelea de metehnele comuniste, din care venisem, se dezmorțeau. Începeam a ieși din șabloane, descopeream cuvinte care aveau viață. Încercam să ne debarasăm de relicvele limbii de lemn. Profesorul Dumistrăcel, mereu elegant, mereu volubil, mereu zâmbitor, ne ademenea în adevărate călătorii ale cunoașterii. Cursul nu mai era doar un curs, ci o lume întreagă pe care ne-o așternea în față. Pledoariile sale nu obligau, ci ne provocau să facem propriile descoperiri. Cele mai savuroase momente erau cele în care, cu atenția sa microscopică, punea o lupă mărită pe discursul public și pe cel al presei, dându-ne, pe tonul lui ghiduș, tot felul de exemple simpatice din șirul de năzbâtii lingvistice rostite de politicieni, de jurnaliști sau de alte persoane publice.

În relațiile cu noi, studenții, manifesta un amestec de asprime blândă, atunci când era cazul, și de bucurie de a dărui cunoaștere, cărți, experiențe. Ca fostă elevă a unei Școli Normale, ca și profesorul Dumistrăcel, simțeam în acest melanj ceva din spiritul acelei școli. Azi, din păcate, nu mai există nici acest spirit, nici școlile normale.

Era imposibil să nu-l iubești. Și să nu încerci să te împrietenești cu limba română, oricât de tare ai fi șchiopătat, numai de dragul lui. Cu imaginea aceasta, de învățător blând și aspru în potrivită măsură, a rămas în inimile tuturor promoțiilor cărora, din 1997 și până în 2019, le-a ghidat parcursul.

Școala superioară de jurnalism de la Iași s-a consolidat prin contribuția Profesorului Stelian Dumistrăcel. Parte din osatura sa, din orientarea sa formatoare, i se datorează, în bună măsură. S-a alăturat imediat echipei care a încercat, spre finalul dificililor ani ’90, să pună pe picioare o școală universitară de jurnalism în Moldova – specializarea Jurnalism și științe ale comunicării de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” – care să așeze în cadre teoretice și să întărească spiritul celebrei școli de presă de la Iași, conturată încă din interbelic. Alături de colegii profesori, unii mai experimentați, alții mai tineri, a profesat aici cu devoțiune, vreme de 21 de ani. Din 2015, m-am alăturat și eu, ca profesor asociat, colectivului de cadre didactice. Cu generozitatea și eleganța cu care ne obișnuise, mă gratula cu sintagma „dragă colegă”, care mă făcea să roșesc. Pentru că încă mă vedeam studenta fostului meu profesor.

Într-un fel, în relația cu Profesorul Dumistrăcel, studenți am rămas toți – și noi, cei pe care ne-a ghidat în facultate, și publicul larg, pentru care a scris în presa locală sute de articole ce înlesneau înțelegerea bunei utilizări a limbii române, și colegii, prietenii sau cunoscuții cu care avea discuții pasionante pe subiecte lingvistice. Și nu pentru că ar fi avut alura unui magistru rigid, ci, dimpotrivă, pentru că ascultându-l, cerând lămuriri pe te miri ce subiect, citind explicațiile spectaculoase prin care lumina înțelesuri, primeai învățătură, ca de la un cărturar coborât din Scripturi. Era fermecător în discurs și avea magnetismul dascălilor care știu că rostul lor nu e acela de a te învăța cu orice preț, prin orice metodă, ci de a-ți deschide ușa, să explorezi singur zările.

Mulţi dintre cei care l-au cunoscut au spus, după plecarea sa în veșnicie, că Stelian Dumistrăcel merita o mai mare recunoaştere publică în timpul vieții. Și cred că așa este. Dar nu știu dacă tipul de intelectual care a fost era compatibil cu tipul de recunoaștere al zilelor noastre – uneori cu false intenții, alteori prea strident, adeseori conjunctural. Recunoașterea de care s-a bucurat, mai ales în lumea academică, s-a construit pe calapodul erudiției. Venea, firesc, din temeinicia muncii sale de lingvist, emana din robustețea argumentelor și cunoașterii sale.

Iașiul i-a dăruit o viață liniștită, patriarhală și tihna cea de folos pentru cercetare. Iar în 2020 i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al orașului. Plecarea la București, în urmă cu doi ani, a fost, sunt convinsă, o ruptură dureroasă de locul pe care atât de mult l-a iubit.

Ne-am văzut ultima dată la cursul festiv al promoției 2019 a specializării noastre, festivitate anuală de la care obișnuia să nu lipsească, în ciuda vârstei, nici chiar după ieșirea la pensie. Era în preajma Rusaliilor și Profesorul Dumistrăcel a intrat în aula universității zâmbitor, așa cum cu toții îl știam, cu o crenguță de tei înflorit în mână. Apoi, în câteva minute ne-a oferit tuturor – profesori, studenți, părinții absolvenților – o seducătoare prelegere despre semnificațiile crengii de tei înflorit în cultura tradițională, la Duminica Rusaliilor.

Așa o să mi-l amintesc mereu, ca în duminica aceea – solar, gata să ne tălmăcească tâlcurile cuvintelor printre care și pentru care a trăit. Și la fiecare festivitate de absolvire a studenților noștri o să-l zăresc, sunt sigură, ca o hologramă a timpului, pe locul lui preferat, din față, cu zâmbetul neșters de pe chip, cu privirea ocrotitoare, luminos ca o zi de iunie.

Ar fi găsit, probabil, o explicație fascinantă și pentru plecarea lui. Dar pentru că nu-l mai avem aici, să ne-o spună, cel mai bun lucru care ne rămâne de făcut e să-l căutăm pe Profesor, în fiecare zi, în noi.

When the Professor leaves

Keywords: Journalism speech; School of Journalism; Iaşi; Faculty of Letters; public recognition; linguist; erudition; teacher; students