Sub flamura Tricolorului național (aspecte teoretice)

La 27 aprilie 2022 mai multe institute din cadrul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova (Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Institutul de Istorie, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan”) au organizat Masa rotundă cu genericul „Drapelul de Stat – simbolul valorilor naționale autentice”.

Scopul acestei întruniri științifice a fost de a contribui și pe această cale – academică – la popularizarea și venerarea Simbolurilor naționale ale românilor și la facilitarea pătrunderii acestora în viața cotidiană și tradiția spirituală a cetățenilor. Aceasta urmează să redea compatrioților noștri sentimentul mândriei civice, legat de simbolurile identitare esențiale, definitorii din punct de vedere politic – Drapelul, Stema, Imnul – adresate Urbi et Orbi (cetății și omenirii). Atribute și însemne ale Patriei, ele reprezintă statul și expresia ființei noastre naționale, simboluri sacre, către care se îndreaptă aspirațiile tuturor cetățenilor uniți în jurul lor.

Participând la acest eveniment omagial, dedicat Zilei Drapelului și Stemei de Stat, consacrat istoriei Simbolurilor naționale ale Republicii Moldova, mai ales a steagurilor și stemelor, putem afirma cu certitudine că studierea și cunoașterea istoriei simbolurilor național-statale rămâne actuală și necesară, deoarece trecutul oricărui popor, glorioasele fapte ale înaintașilor cuprind și acele imagini, însemne sau culori heraldice ce au fost zugrăvite pe steagurile și blazoanele lor.

Cu atât mai mult astăzi, când în Republica Moldova, pe de o parte, se aud din ce în ce mai tare voci ale unor profani în istorie și heraldică cerând fie revizuirea Simbolurilor naționale readuse atâtea lupte în casele noastre, fie substituirea acestora. Pe de altă parte, are loc profanarea Stemei și Drapelului național, uneori din simplul motiv al lipsei de cunoștințe în domeniul heraldicii și vexilologiei, când se utilizează neadecvat sau se subestimează rolul lor în viața social-politică, culturală și, mai ales, în instruirea patriotică a generației tinere. De amintit că, doar la câteva zile după ce Dodon a depus jurământul de președinte, steagul UE a fost dat jos de pe frontispiciul reședinței prezidențiale. Forurile locale și cele centrale nu elaborează suficient de activ, împreună cu specialiștii în heraldică, steme și drapele noi (mai bine zis revenirea, unde e posibil, la cele vechi, tradiționale) atât ale instituțiilor (ministerelor) și organizațiilor, cât și ale orașelor, satelor și raioanelor din republica noastră.

Iată de ce, în această ordine de idei, știința și arta heraldică (incluzând și disciplina specială vexilologia, din lat. vexillum – steag), sigilografia și faleristica se prezintă ca niște discipline ale științei istorice mereu actuale, având și funcții practice, aplicative, cu un impact deosebit pentru activitatea cotidiană a statului și a cetățenilor, mai ales în domeniul militar și în sfera educației patriotice. Fapt ce nu poate fi realizat fără o mai bună cunoaștere și propagare a simbolurilor oficiale și a celor istorice ale țării, care, pe bună dreptate, trebuie să facă parte din tezaurul și sufletul neamului nostru.

Patriotismul, într-adevăr, izvorăște din buna cunoaștere a istoriei poporului și se educă din copilărie. Respectul și propagarea însemnelor naționale este un indiciu al civilizației moderne și nu putem înțelege critica și ironia vizavi de unele norme legislative (acestea fiind prezentate uneori ca a un fel de „patriotism cu de-a sila”). În general, pretutindeni în Occident (iar în Grecia și Polonia am atestat-o personal, ca martor ocular), atitudinea față de Simbolurile de Stat este permanent respectuoasă, fiind elemente de mândrie națională.

Atribut și simbol al Patriei, Tricolorul reprezintă statul și expresia ființei noastre naționale. 32 de ani constituie o perioadă suficientă pentru a privi evenimentele deja de pe poziția cercetătorului echidistant, cu o analiză și abordare a subiectului mai puțin politologice sau publicistice, punând accentele pe realizările și problemele simbolisticii naționale. Bătălia pentru Tricolorul național, declanșată de către intelectualitatea moldavă, s-a încununat, până la urmă, cu un succes răsunător – la 27 aprilie 1990. Să ne amintim că la acea dată RSSM se prezenta ca un stat butaforic, cu simboluri impuse sau, mai bine zis, inventate de pe un calapod străin – cel al imperiului sovietic…

Forța argumentului istoric a fost de o așa putere încât nici măcar guvernările PCRM și PSRM (mandatele lui Voronin și Dodon, 2001-2009, 2016-2020) nu au îndrăznit să revizuiască Stema și Drapelul de Stat, chiar dacă s-a încercat să se atace dușmănește Drapelul Tricolor, etichetându-l drept unul „străin”. Cert este că Tricolorul nu a învrăjbit societatea și nu ne-a dezbinat. Un fals argument rămâne opinia celor de la Tiraspol și nu doar, precum că Limba română și Drapelul național ar fi fost factorii care au îndepărtat malurile Nistrului și au alimentat conflictul transnistrean.

De la bun început remarcăm că în istoria civilizației umane simbolurile, în general, și cele național-statale, în special, au deținut și dețin un loc deosebit de important în viața societății. Astfel, în istoriografia de specialitate, simbolurile sunt considerate expresie a culturii, ideilor și valorilor umane, întrucât „omul este o ființă simbolică, el trăind prin intermediul simbolurilor și grație lor”; am putea să-1 definim pe om drept un animal symbolicum¹. Pentru o mai bună înțelegere a simbolurilor heraldice și vexilologice, trebuie să precizăm următoarele: lumea se compune din semne și lucruri – signa și res – după cum spunea Sf. Augustin. Lucrurile adesea rămân a fi ascunse, omul sesizând doar aparențele, semnele, simbolurile lor². Față de un semn, un simbol este sau trebuie să fie sacru. Menționăm că nu poate fi niciodată un Simbol  absolut neutru, deoarece acesta, prin definiție, poartă o conotație ideologică sau politică. Doar drapelul alb, adică a celor învinși, este simbolul neutralității depline și a păcii.

Încă în etapa pre-națională, în memoria și tradiția neamului românesc de la est de Carpați s-au format simboluri fie sub formă populară (cum ar fi legendarul Dragoș-Descălecătorul), fie ca nume-simbol (Ștefan cel Mare – întruchiparea gloriei Moldovei), fie ca însemne instituționale (Capul de bour din stema statului moldovenesc) sau toponimice (Codrii Cosminului, Putna etc.).

Un loc aparte în cultura europeană i-a revenit simbolismului cromatic și aplicativ, chemat să evidențieze într-un mod ilustrativ, vizual deosebirile etnice și cele de stat, regionale, sociale, confesionale, militare etc. Prin urmare, după simbolismul imaginilor vine cel al culorilor, care însă nu poate fi absolutizat, deoarece totul depinde de contextul semiotic. Aceasta pentru că adesea culorile „proprii” unui popor pot fi identice cu cele ale altor popoare sau semnifică un simbolism cu totul diferit după sensul său.

Putem conchide că la diferite popoare, inclusiv la români, până în epoca modernă a avut loc o acumulare lentă, dar necontenită a fondului simbolisticii etnoculturale. Acesta a fost așa-zisul proces de coagulare („incubație”), deoarece multe dintre elementele lui purtau în sine nu atât pecetea etnică, cât cea statală (în Moldova – Capul de bour, în Țara Românească – Acvila cruciată). În ceea ce privește cromatica tradițională a steagurilor, blazoanelor și a altor însemne heraldice, ea a întruchipat culorile naționale ale românilor, izvorâte din istoria milenară a poporului nostru. La 1821, Tudor Vladimirescu a reprezentat pe steagul său mesajul patriotic nu numai al poeziei (Tot norodul românesc), dar și al simbolurilor heraldice – ciucuri cu fire tricolore – utilizând aceeași cromatică (albastru-galben-roșu) și pe flamură (la hainele Sfinților zugrăviți). Or, cu adevărat – „... de la 1821 al lui Tudor începe regenerarea României” (expresia lui Ion Heliade-Rădulescu).

Rădăcinile tradiției unui steag autohton se pierd în negura vremurilor, probabil încă în timpurile când strămoșii noștri geto-daci au purtat cu dârzenie „Dragonul dacic”... În prima jumătate a secolului al XIX-lea (ani de referință 1821, 1834, 1848) poporul nostru, demonstrând existența unei națiuni unitare pe întreg teritoriul vechii Dacii și bazându-se pe tradiția istorică, a ridicat Tricolorul românesc la nivel de însemn vexilologic național, afirmându-l de atunci înainte ca simbol și călăuză în mișcarea revoluționară de emancipare și unificare națională!

În istoriografia universală s-a constatat că, de-a lungul veacurilor, drapelelor le-a revenit, evident, un rol esențial în viața politică, militară, bisericească, culturală, economică etc. a oricărui stat. Acest rol steagurile continuă să-l aibă până în prezent, plasându-se în prim plan și în unele noi sfere de activitate umană – sportivă, publicitară etc. Noțiunea de Drapel sau termenul mai general Steag reprezintă totalitatea unor semne distinctive ale statului, ale unității militare sau ale oricărei organizații, materializate, de cele mai dese ori, într-o bucată de pânză mono sau policoloră, având imprimată uneori o stemă sau o emblemă (inscripție etc.).

Din cele mai vechi timpuri, în luptele cu dușmanii, steagul avea un rol deosebit de important, servind ca semn al locului de mobilizare a trupelor armate, ca un far de orientare în vâltoarea bătăliei, fiind, totodată, simbolul vitejiei și al victoriei. Evul Mediu românesc a cunoscut trei sensuri principale ale termenului „steag”: însemn militar; unitate militară; atribut al domniei (steagul țării, ulterior steag împărătesc).

Ținem să mai subliniem că simbolurile naționale nu sunt întru totul echivalente politicului sau, cel puțin, nu reflectă întotdeauna schimbările de ordin social. Ele, de regulă, nu se schimbă odată cu trecerea de la o perioadă istorică la alta, cu schimbarea puterii de stat, a orânduirii politice. Se înlătură numai simbolurile cu adevărat reacționare, perimate, din stema sau drapelul țării. Introducerea unor simboluri noi, nefirești, neadecvate tradiției istorice, mai devreme sau mai târziu va fi abrogată, triumfând adevărul.

Putem constata următoarele: Moldova medievală era individualizată pe harta politică a Europei prin culorile sale proprii și prin însemnele heraldice distinctive, care exprimau autoritatea puterii de stat, gradul de independență statală, iar mai târziu – autonomia și năzuința spre suveranitatea deplină.

Tradițional pe steagurile Țării Moldovei au persistat două însemne: Capul de bour – simbolul Statului și Sfântul Gheorghe – Purtătorul de biruință al creștinătății, considerat patronul ceresc al militarilor. Sfântul Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, era considerat (ca și în prezent) simbolul heraldic ecleziastic al Moldovei încă din vremea mușatinilor, iată de ce de atunci și până în sec. al XIX-lea apărea adesea și pe stindardele Moldovei. Rămâne și astăzi a fi ocrotitorul armatei – crucea roșie a Sf. Gheorghe fiind prezentă pe Drapelul Armatei Naționale (aprobat în 2000)³. Dar trebuie subliniat faptul că imaginea Sfântului Gheorghe este una de sorginte ecleziastică și nu i se poate atribui o conotație națională, mai ales că în perioada lui Ștefan cel Mare putem vorbi despre conștiința de neam, dar nu și despre conștiința națională a românilor, a cărei expresie este drapelul.

În ultimii ani se încearcă a i se atribui simbolului heraldic Sf. Gheorghe o cromatică pretinsă, de sorginte rusească, a așa-numitei panglici negru-galben (sau oranj). Nu are și nu avusese Sf. Gheorghe (icoana sau crucea) cromatica caracteristică negru-oranj. Poate fi vorba doar despre panglica ordinului rusesc al Ecaterinei a II-a „Crucea Sf. Gheorghe”, preluat ulterior de Federația Rusă (decernat Pentru merite în luptă). Pentru prima dată, această panglică faleristică o atestăm în decorația Crucea Sfântul Gheorghe și la însemnul Ordinul Sfântul Gheorghe, cu panglica în culorile caracteristice negru-galben-negru-galben-negru, aprobate la 1769 (în timpul Războiului rus-turc din 1768-1774), când împărăteasa Rusiei a instituit un ordin special prin care să răsplătească generalii, amiralii și ofițerii pentru faptele lor de vitejie militară personală. Ordinul a fost numit în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, considerat patronul militarilor, fiind la acea vreme o figură heraldică a Imperiului Rus (deja din epoca lui Petru I)⁴.

De remarcat că în spațiul românesc putem atesta cromatica tricolorului românesc chiar în hainele Sf. Gheorghe! În icoana basarabeană din sec. al XVIII-lea Sfântul Gheorghe omorând balaurul, hainele zugrăvite ale Purtătorului de Biruință alcătuiesc un veritabil „tricolor”: cizmele – roșii, pantalonii – galbeni, tunica – albastră⁵; sau haina tricoloră a Sfântului de pe miniatura Ivanco din Rădăuți din Manuscrisul de la Agapia (1646) etc.⁶ Un frumos șnur tricolor este atașat sigiliului domnului moldovean Gheorghe Duca (1672), depistat în arhivele Sf. Munte Athos de către istoricul grec Florin Marinescu⁷.

Astfel, trăsătura principală a simbolurilor național-statale ale oricărui popor este tradiționalismul lor. Apărute la izvoarele constituirii statului, simbolurile statale păstrează, de-a lungul veacurilor, aproape intact, în pofida tuturor vicisitudinilor, elementele definitorii, adăugând doar unele sau alte elemente noi, în fond neesențiale.

Dramatismul luptei pentru Tricolor și polemicile aprinse în jurul aprobării Drapelului de Stat al Republicii Moldova reprezintă o pagină integrantă a mișcării de Renaștere națională.

Argumentarea științifică și polemicile publice pentru revenirea Tricolorului și a Stemei tradiționale a fost o adevărată Bătălie pentru Tricolor – în care s-au încadrat istorici, scriitori, jurnaliști și artiști plastici din RSSM. Luptele pentru noile simboluri ale Republicii Moldova – Tricolorul național și Stema tradițională – au demarat la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, atât pe cale politică, cât și istoriografică: purtându-se discuții și abordări controversate în presă, la Radio, TV, la manifestările publice din Chișinău și din întreaga republică. Am optat și demonstrat fără tăgadă că simbolul heraldic întrunește o identitate culturală proprie, un tezaur al moștenirii spirituale de valoare pentru cel care se identifică cu propria istorie. Astfel, precum nu ne putem alege părinții – tot așa moștenim și pământul străbun, iar odată cu el și simbolurile acestuia. Patrimoniul nostru cultural include și Simbolurile tradiționale – componente semnificative și distincte ale tezaurului statului național, moștenire inalienabilă a istoriei milenare. Lungă și anevoioasă a fost calea victoriei Simbolurilor naționale în Republica Moldova și mai este încă mult până când vom conștientiza rostul și valoarea lor perenă. Reamintim că în perioada renașterii naționale, în cadrul confruntărilor cu regimul ideologiei totalitare, oficializarea Tricolorului național – Albastru-Galben-Roșu a fost una dintre cerințele Marii Adunări Naționale din 27 august 1989 (rezoluția specială „Cu privire la simbolurile naționale”). Voința maselor la sfârșitul anilor ’80, conjugată cu cercetările istoricilor, au impus problema schimbării stemei de stat și a drapelului R.S.S.M. La Prima Sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S.M. din 27 aprilie 1990 s-a modificat art. 168 al Constituției, legiferându-se oficial Drapelul tricolor cu stema amplasată în centrul fâșiei galbene (stema urma să fie aprobată ulterior).

În acest context, vom menționa că Drapelul de Stat îmbină cele trei culori naționale ale românilor de pretutindeni: albastru-galben-roșu. Tricolorul tradițional cu Stema Republicii Moldova (însemnul heraldic al Moldovei istorice Capul de bour a fost adoptat de Parlament la 3 noiembrie 1990), plasată în centru, a devenit Simbolul vexilologic al statului suveran și independent Republica Moldova, fiind prin esența sa în primul rând un drapel național (și, totodată, de Stat).

La 12 mai 1990 Sovietul Suprem al R.S.S.M. a adoptat Hotărârea nr. 17-XII „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la Drapelul de Stat al R.S.S. Moldovenești” prin care se „abroga Regulamentul cu privire la Drapelul de Stat al R.S.S. Moldovenești, aprobat prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Moldovenești din 24 decembrie 1955 (în redacția Decretului Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.M. din 5 martie 1981)”.

Spre deosebire de aprobarea oficială a Tricolorului național, când în procesul dezbaterilor în mass-media republicană s-au expus, în fond, specialiștii istorici (principalele argumente fiind publicate în culegerea de articole Simbol al demnității, Chișinău, 1990), elaborarea noii Steme a antrenat mai mulți artiști plastici, care propuneau diverse alternative grafice și conceptuale.

Astfel, la concursul desfășurat de către Comisia Sovietului Suprem (creată la 12 mai 1990) au participat cca 100 de persoane cu cca 130 de proiecte din care s-au selectat cele ale lui Gh. Vrabie și A. Mudrea. Ambii pictori au conservat ca element central tradiționalul Cap de bour, deși în viziuni grafice diferite. Varianta lui Gh. Vrabie s-a bazat pe compoziția stemei interbelice a Chișinăului – a Acvilei romane, preluând cromatica roșu-albastru a scutului încărcat cu Capul de bour (de aur) din variantele lansate de artistul plastic S. Odainic (argumentate de către istoricii V. Mischevca și I. Negrei). Ulterior, în urma colaborării maestrului Gheorghe Vrabie cu vicepreședintele Comisiei naționale de heraldică, genealogie și sigilografie din România dr. Maria Dogaru, s-a evoluat mult de la variantele inițiale și, drept urmare, majoritatea aleșilor poporului au votat (pro 243, contra 2 și 8 abțineri), la 3 noiembrie 1990, noua Stemă a R.S.S. Moldova.

În prezent, în scopul promovării unei politici de stat unitare în domeniul simbolurilor publice, funcționează Legea privind Drapelul de Stat și Legea Cu privire la simbolurile publice (în vigoare de la 1.01.2012).

Actualmente vitalitatea heraldicii este probată prin faptul că ea se afirmă în general ca un fenomen uman permanent. Proces confirmat mai ales în țările care s-au desprins de la totalitarism și încearcă să-și revalorifice patrimoniul național, cunoscându-și istoria adevărată în toată complexitatea ei. Reliefând acest proces, vom sublinia doar cele mai importante aspecte ale evoluției heraldicii în epoca contemporană, expuse în literatura de specialitate:

•   intensificarea folosirii oficiale a însemnelor heraldice;

•   lărgirea investigațiilor istorice și sociologice, prin cuprinderea în cercetarea științifică a acestor izvoare speciale;

•   crearea unor asociații naționale și internaționale de profil;

•   combaterea prejudecăților existente în ceea ce privește locul heraldicii în ansamblul disciplinelor istorice și rolul ei în viața socială.

În acest context, vom menționa că Republica Moldova s-a încadrat plenar procesului general de „renaștere heraldică”. Un indiciu important a fost și constituirea, la 5 decembrie 1995, a Comisiei Naționale de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova.

Actualmente științele istorice speciale se caracterizează prin schimbarea structurii atât a unor discipline aparte, cât și a întregului lor complex, proces legat de extinderea cercului de izvoare istorice. Astfel a avut loc constituirea unor discipline speciale aparte, cum este, de exemplu, vexilologia, faleristica...

Semnificativ se prezintă faptul marcării a 150 de ani de la prima evoluare publică a Tricolorului roșu-galben-albastru, ca simbol vexilologic național, la Paris, în contextul revoluționar pașoptist (1848) și sărbătorirea cu acest prilej a „Tricolorului” în România, la 24 februarie 1998. Ziua Drapelului Național în România postdecembristă a fost instituită abia peste 150 de ani de la aceste evenimente, la 1998 (prin Legea nr. 96/1998), pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a promulgat (Decretul nr. 1) ca Tricolorul să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezentând principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnificând verticalitatea.

Subliniem că legislația națională, la fel ca și cea internațională (cu excepția statelor nou-formate sau a celor în care au survenit schimbări în forma de guvernământ), nu prevede revizuirea și schimbarea Drapelului de Stat. Iar conform celor mai avizate studii ale istoricilor despre Simbolurile Naționale ale Republici Moldova, Drapelul Tricolor „invocă originile românești, apartenența la cultura europeană, atașamentul față de idealurile libertății și democrației. Drapelul nostru este la el acasă” (Simbolurile naționale ale Republicii Moldova, 2011, p. 133).

Astăzi, pentru a păstra cuceririle Mișcării naționale de emancipare a românilor moldoveni de la Est de Prut, este pe cât de actuală cunoașterea istoriei Simbolurilor noastre naționale, pe atât de necesară și propagarea sensului lor inițial, adevărat. Precum am mai scris: „Acestea sunt simbolurile suveranității statului asupra teritoriului național, sunt acele însemne ce deosebesc un stat, o națiune de alta. Iar în cazul când prin negura vremurilor se deslușește evident comunitatea cromatică a culorilor naționale sau a simbolurilor heraldice – sunt dovezi în plus ale unității istorice a aceluiași neam, popor despărțit...” („Curierul Atenei”, 2001, nr. 11, p. 7).

Note:

¹ Рубцов Н.Н., Символ в искусстве и жизни: философские размышления, М., 1991, p. 147; Drîmba O., Istoria culturii şi civilizaţiei, Vol. III, Bucureşti, 1990, p. 654-658; Cf.: Ernst Cassirer, Eseu despre om. O introducere în filosofia culturii umane, București, Editura Humanitas, 1994; Jean Chevalier, Alain Gherbrant, Dicţionar de simboluri, vol. I, Bucuresti, Editura Artemis, 1994, p. 23-45.

² Drîmba O., Simbolismul medieval, în „Academica. Revistă de ştiinţă, cultură şi artă”, Bucureşti, 1990, nr. 1, p. 25.

³ Simbolurile supreme ale Armatei Naţionale – stema, emblema şi drapelul – au fost elaborate de istoricii Silviu Andrieş-Tabac şi Vladimir Mischevca şi realizate grafic de pictorul Iurie Caminschi în anul 2000. Aprobarea lor s-a făcut în şedinţa Comisiei Naţionale de Heraldică din 12 iunie 2000 şi prin ordinul Ministrului Apărării al Republicii Moldova nr. 144 din 30 august 2000 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la emblema, stema şi drapelul Armatei Naţionale”.

⁴ Ordinul Sf. Gheorghe al Rusiei – înființat la 26 noiembrie (7.XII) 1769; Federația Rusă l-a reînființat la 20 martie 1992. Statutul a fost aprobat la 8 august 2000. Prima decorare la 8 august 2008.

⁵ Полиптик Молдав. Aрта молдовеняскэ дин вякуриле XIV−XIX // П. Балан, В. Друк, Кишинэу, 1985, p. 145.

⁶ Dobjanschi A., Simion V., Arta în epoca lui Vasile Lupu, București, 1979. Desenul nr. 49.

⁷ Φλορίν Μαρινέσκου, Ρουμανικά έγγραφα του Αγίου Όρους. Αρχείο Ιεράς Μονής Ξηροποτάμου. Τόμος πρώτος. Αθήνα, 1997, documentul nr. 146 (foto nr. 6).

Bibiografie selectivă:

Căzan Ileana, Simbol heraldic și legitimarea realității sociopolitice, în „Studii și materiale de istorie medie”, Vol. IX, București, 1992

Dogaru M., Bibliografia heraldicii românești / Bibliographie heraldique roumaine, lucrare îngrijită de Miliana Șerbu, București, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2004

Dogaru M., Sigiliile – mărturii ale trecutului istoric. Album sigilografic, București, 1976

Iscru Gh., Cuvânt despre Tricolor, în „Academica”, 1991, nr. 10

Mischevca V., Negrei I., Nichitici A., Simbolurile Țării Moldovei, Chișinău, 1994

Mischevca V., Negrei I., Simbolurile Țării Moldovei. O istorie a steagurilor pe parcursul secolelor XV–XX, Chișinău, 2010

Mischevca V., Tricolorul național. Introducere în simbolistica vexilologică, în „Akademos”, nr. 2(17), iunie 2010, p. 3-14

Mischevca V., Culorile istoriei sau Despre steagurile Moldovei, în „Învățământul public”, Chișinău, 1989, 11 octombrie; reluat în Simbol al demnității, Chișinău, 1990, p. 30-37

Rezachevici C., Steagurile militare ale Țării Românești și Moldovei în veacul al XVII-lea, în „Revista de istorie”, Tom 28, nr. 8, 1976

Simbol al demnității, redactor alcătuitor M. Adauge, Chișinău, Cartea moldovenească, 1990

Simbolurile naționale ale Republicii Moldova, Inst. Publică „Enciclopedia Moldovei”; coord. și red. șt. Silviu Andrieș-Tabac, Chișinău, 2011

The flag of the national Tricolor (theoretical aspects)

Keywords: Moldovan history; Romanian national colors; national symbols; flags; the tricolor; heraldry

Heraldry (including the special discipline vexillology, from the Latin vexillum – flag) is described as historical science theories, with practical and applied functions, and a significant impact for the daily activity of the state and citizens, especially in the military forces and patriotic education. A retrospective view of the historical evolution of the tricolor flag was imperative at the end of 80’s of the past century and  today, as some opinions seem to deny the right of citizens of Moldova to the Romanian national colors. Symbols, as part of the history of human civilization, and national State symbols in particular, are particularly important. National symbols and symbolic culture have a high semiotic status. The spirituality of a nation is retained in its heraldic symbols. The history of Romanian symbols conclusively confirms the thesis according to which, such as the treasury, the bases of national symbols are multiple elements, of which some belong to the pre-national stage.