Regăsirea de sine în literatură: flux și reflux (VIII). Scriitura migrației: Constantin Olteanu Green card

Cu începere din ultimul deceniu al secolului al XX-lea, în peisajul literar românesc se produce o irupție de scrieri axate pe problema migrației. Apar lucrări în proză, dramaturgie și poezie, autorii fiind tentați să afle răspuns la unele probleme impuse de fenomene care se produc în țările din Estul Europei. Exodul spre occident pune sub lupa autorilor, cel puțin tangențial, relația Est-Vest. Se deschid astfel orizonturi pentru o sensibilitate nouă. În această sferă a căutărilor literare renovate, dictate într-un anume fel de realitățile relativ recente, se înscriu mai mulți autori care semnează volume de proză, dramaturgie, poezie. Astfel, în peisajul literar pruto-nistrean se manifestă: Constantin Cheianu cu piesa În container; Dumitru Crudu cu piesa Oameni ai nimănui; Eugenia Bulat cu volumele de versuri Veneția ca un dat sau Jurnalul unui evadat din Est (2008) și În debara. Al doilea jurnal al unui evadat din Est; Claudia Partole cu două romane: Viața unei nopți sau Totentanz (2009) și Straniera (2020); Lilia Bicec-Zanardelli cu romanele Testamentul necitit. Scrisorile unei mame plecate la munca în Occident (2009) și Bumerang (2016); Ion Anton cu Viața ca amintire (2013), Iurie Bojoncă, Puzzle sau De ce copacii sunt galbeni (2019); Lucreția Bârlădeanu, Misterul din Est roman (2020); Constantin Olteanu Green card, roman (2022); Alexandru Popescu Montana, roman (2022).

Migrația basarabenilor, bunăoară, după cum observă și Lilia Bicec, trecută și ea prin furcile caudine ale fenomenului respectiv, stabilită în Italia, este un proces social care s-a răsfrânt masiv asupra Republicii Moldova: „Direct sau indirect, este și a fost implicat în acest fenomen fiecare individ: de la copii lăsați singuri acasă sau sub supravegheri precare, până la părinți și bunei rămași la bătrânețe fără un suport afectiv”. Radiografiind fenomenul în paginile revistei ieșene „Timpul”, scriitoarea va menționa că „deși sacrificiul a fost mare din ambele părți, valul emigrării nu s-a oprit, ba din contra, s-a amplificat, transformându-se într-un exod care ne-a afectat și a lăsat o urmă indelebilă în destinul fiecăruia din noi”. Privind lucrurile în perspectivă istorică, amintind că migrația e cunoscută din cele mai vechi timpuri ale omenirii, autoarea ține să menționeze specificul migrației moldovenilor: „Nu au inventat moldovenii migrația, aceasta a existat mereu: de la Ulise încoace, lumea a emigrat ca păsările călătoare. A emigrat până și Iisus persecutat de Irod, se evadează și acum din cauza războaielor și a altor calamități sociale, politice, economice. Și emigrarea basarabenilor are specificul ei, dar cert este că acest val al deplasării s-a transformat într-un adevărat exod” (Bicec 2021).

Cum se conturează efectul acestui exod asupra literaturii din ultima perioadă e lesne să ne dăm seama urmărind discursul narativ al autorilor angajați în reflectarea fenomenului. Emigrând în speranța de a afla condiții de viață mai bune, tinerii sunt puși la încercări care constituie substanța unor narațiuni de tip nou. Venind de multe ori dinspre ziaristică spre literatură, autorii își propun să investigheze zone complicate ce s-ar părea că țin mai curând de sociologie.

Ce l-a determinat, de exemplu, pe jurnalistul Constantin Olteanu, care a debutat în calitate de poet, ca după o activitate îndelungată în domeniul
ziaristicii să treacă la proză? Cu această întrebare în minte am purces la lectura romanului său Green card. De fapt, autorul este cât se poate de explicit în expunerea problemei migrației: „Pentru o bună parte din oameni poarta în rai e undeva în America…”, scrie Constantin Olteanu. „Sunt de acord. Poarta, probabil, e aici, dar raiul e în altă parte. Acesta nu e într-o țară anume. E în tine și e în mine”. Abordând lucrurile din această perspectivă, scriitorul recurge la disocierea atentă a situației eroului pornit în lume pentru a-și câștiga existența. Cătălin, protagonistul romanului, întruchipând figura unui aventurier în căutarea mijloacelor pentru a-și putea asigura o viață decentă, treptat cunoaște mai bine realitățile americane. Se împrietenește cu Ted, care îl ajută să încheie o căsătorie fictivă cu Darla, o tânără americancă, pentru a putea obține un green card. Prin urmare, cu puțin noroc, ajuns în țara făgăduinței, la Chicago, se descurcă relativ ușor. Este muncitor și asiduu. Reușește să respecte condițiile puse de Darla: să plătească la timp banii pentru contractul căsătoriei. Cât privește cealaltă condiție, nu este limpede dacă eroul se îndrăgostește sau nu de Darla. Clar este însă itinerarul cunoașterii unei vieții dincolo de suprafața lucrurilor, căci în roman există două planuri ale „acțiunii”: unul, mai expus la vedere, legat de dorința lui Cătălin de a-și legaliza aflarea în SUA; al doilea vizează developarea straturilor mai adânci ale unei societăți în care, pentru a se integra, în eventualitatea că și-ar dori să rămână în America, ar trebui să o cunoască mai profund. Știm finalul tragic al Darlei: a fost asasinată de cineva din grupul de foști prieteni. Ne dăm seama că de aici încolo trecem pe panta unei istorisiri oarecum detective, discursul narativ încheindu-se printr-o coincidență neașteptată și plină de stupoare: Cătălin este anunțat despre obținerea green card-ului în momentul aflării sale la cimitirul unde e înmormântată Darla.

Călătoria pare că se încheie aici. Însă „lecțiile” ei sunt cât se poate de esențiale, căci la mijloc e vorba de relațiile interumane și despre felul în care acestea se întemeiază. 

Aflat în situația inedită de a obține green card-ul, Cătălin conștientizează nevoia de a se adapta la un mediu foarte diferit de cel de acasă. De la el se cere să fie un fin observator pentru a înțelege comportamentul celor din jur. Relația sa cu Darla e în fond o istorie scurtă și dramatică, povestită antrenant, având și elemente de detectiv, căci la mijloc mai e și legătura dintre Darla și foștii ei prieteni, cu care s-a pomenit într-o situație extrem de complicată. Aceştia sunt urmăriți de poliție pentru comerţul cu droguri, Darla fiind salvată de o eventuală învinuire la complicitate de către Ted, prietenul și colegul de lucru al lui Cătălin.

O altă istorie paralelă este cea a familiei lui Ted: relația dintre tatăl său, un bărbat frumos, care ținea mult la familie și la soția sa care îl suspecta de infidelitate. Pentru a asigura liniștea căminului familial, el construiește o casă împrejmuită cu stejari într-un loc izolat, între lanuri de porumb. Însă mama lui Ted moare de o boală incurabilă înainte de a ajunge să locuiască în casa ridicată cu multă grijă de soțul ei. Rămâne tatăl lui Ted singur în casa spațioasă, petrecând, până la sfârșitul vieții, zile întregi imobilizat într-un cărucior cu rotile. Mai e și sora lui Ted, care locuiește la o mare distanță de casa părintească și care, atunci când moare tatăl ei, nu va putea veni să-l petreacă pe ultimul drum. Și destinul Darlei este marcat de neînțelegerile dintre părinți: tatăl ei suspectându-și soția, care e mama Darlei, de infidelitate și crezând că nu el este tatăl adevărat al Darlei, dispare în mod misterios în urma unui accident în timp ce se întorcea de la serviciu. La fel de puțin norocoasă este Darla și în privința mamei sale care, încolțită de greutăți materiale, într-o zi va pleca de acasă, lăsând un bilet pe masă din care reiese că, acolo unde se află, ea se simte bine. Șirul dramelor narate în roman se încheie prin asasinarea Darlei de către unul dintre foștii ei prieteni, prins cu droguri asupra-i. Lui Cătălin, el fiind singura persoană care avea relaţii cu Darla, îi revine datoria morală de a o înmormânta. Conform înțelegerii sale cu Ted, vor înhuma urna cu cenușa ei alături de părinții lui Ted, în cimitirul aflat nu departe de casa în care tatăl lui Ted așa și nu și-a văzut visul împlinit și pe care, la solicitarea părintelui său, Ted o va demola, lăsând să crească iarba pe acel loc. În felul acesta se încheie periplul unor personaje ale căror destine sunt marcate de comunicarea defectuoasă, încrederea reciprocă fiind spulberată.

În canavaua narațiunii, traseul nou străbătut de către Cătălin, având doar un singur reper la sosirea în SUA, în persoana prietenului său Sașa, care l-a așteptat în aeroport și care, dându-i câteva sfaturi, îl lasă apoi să se descurce de unul singur, semnifică, de fapt, primul examen, punerea la încercare a capacității protagonistului de a se adapta la o situație inedită. O problemă, abordată oarecum în surdină și care se cere a fi raportată la acest context, vizează necesitatea reexaminării valorilor condiționată de metamorfozarea relațiilor umane actuale.

Drept cadru al narațiunii este utilizată călătoria imaginară constantă, dus-întors, de la locul de baștină al lui Cătălin Lazăr spre America și înapoi. Cei doi poli ai peregrinărilor scot în evidență diverse concepte de viață, evidențiind teme de meditații precum este cea despre zilele de odihnă și despre libertate. Când Ted se confesează că profită de libertățile pe care i le oferă America, de dreptul la odihnă, week-end-ul fiind sfânt, și că, în opinia sa, „trăiești doar atunci când faci ce vrei tu”, Cătălin reacționează în felul următor:

„Eh, să fi fost tu acolo, la noi, i-ar fi spus Cătălin, să fi fost tu la noi, Teduțule, ai fi văzut tu libertate. Libertate și dreptul la muncă. Voi, americanii...”

– Voi, americanii... Și tresări, auzindu-se pe sine cum spune ceva ce, de fapt, trebuia să rămână neauzit, nespus, neștiut.

– Ce noi, americanii?

– Sunteți oameni liberi. Voi americanii sunteți liberi”.

Nevoia de solidaritate umană este accentuată în multe dintre pasajele romanului, însă mai relevantă pare a fi pledoaria contra injustiției și a purtătorilor de bacili ai nedreptății. Astfel printre amintirile de acasă ale lui Cătălin străbate imaginea fetei de care era îndrăgostit înainte de plecare. Victoria, despre care nu mai știa nimic, dar pe care și-o imagina fericită la casa ei, moare în împrejurări neelucidate până la capăt. Trupul ei neînsuflețit a fost găsit, la topirea zăpezii, lângă un pârăiaș, fără ca cineva să cunoască împrejurările acestui deces misterios: „Nu poate spune nimeni nici până azi cum a ajuns ea pe malul pârăului, lângă moară, într-o zi de iarnă. Ceva ascunde satul acela. Sau cineva se ascunde în satul acela. E mai drept așa”.

Povestea Darlei, precum și cea a Victoriei, indică asupra unei lumi în care criminalii se fofilează printre oamenii de rând, fără a fi depistați și fără a fi pedepsiți:

„... Are satul niște lucruri neștiute de el. Are un sertar nu știu unde în care ferește de ochii oamenilor întâmplări încă nelimpezite. Nu le cunoaște nimeni și nu umblă nimeni să citească urme pe undeva, să dezlege mistere, să aducă mai aproape de urechile oamenilor șoapte cândva desprinse de pe gura cuiva. Are. Te uiți la oameni și îi dorești mereu aproape de tine. Te întâlnești cu ei în drum spre biserică, stai umăr lângă umăr în fața icoanelor, ciocnești pahare la nunți și plângi lângă ei pe o margine de groapă săpată în lutul satului. Le urezi sănătate când îi vezi în preajma spitalului, îi ajuți să-și ridice casă lucrând duminicile la ceamur, te doare și pe tine când le rupe grindina via din deal, le dai să bea apă din căldarea pe care o scoți din fântână, le faci loc la focul tău să-și încălzească palmele... Dar el... Că e unul din ei. E cineva din satul tău. E cineva care a băut apă din căldarea ta și care a plâns lângă tine. E cineva care a stat în fața ta la o nuntă în sat. E cineva care a călcat pe urmele lăsate de tine în zăpada adâncă a iernii. E cineva. Ceva ascunde satul acela. Ce a avut el cu Victoria? Ce a avut el cu o altă viață? Ceva ascunde satul acela”. Din revolta ce se îndreaptă către Cel de Sus – „De ce nu-i înseamnă? De ce îi ascunde printre cei care plâng?” – se desprind căutările de sine într-un spațiu de investigații extins și îmbogățit de sensuri, binomul patrie și țară de adopțiune acutizând percepția critică a realităților de acasă.

Împrospătarea imaginii tradiționale a narațiunii sau a poveștii despre călătorie e determinată de regăsirea de sine a personajului supus procesului de metamorfozare a relațiilor interumane. Romanul Green card îmbină descrieri captivante, pline de poezie, cu detalii având caracter documentar, astfel încât poetul, prozatorul și ziaristul Constantin Olteanu se împacă bine şi găsesc „limbaj comun”.

Suferința pierderii devine sursa unor întrebări existențiale, care îl frământă pe autor. Ghidată de criterii de ordin moral, regăsirea de sine nu poate să evite universul confortabil al căminului familial. Pe acesta îl vrea recuperat și Ted, cel care are pe mâna dreaptă un tatuaj format din inițialele numelor părinților, al său și al surorii sale Samanta: „F”, „A”, „T”, „S”. Trecând cu palma peste tatuaj, Ted va afirma „că, așa, îi are mai aproape pe toți”. Din schimbul de opinii pe care Ted îl are cu Cătălin va înțelegere că și îndepărtata Moldovă e bântuită de inși care provoacă dureri morale și fizice, așa cum e vecinul lui Cătălin care, sub acțiunea alcoolului, își omoară nevasta, copiii rămânând orfani.

În definitiv, literatura migrației se profilează și ca un loc de convergență a valorilor morale. Căci, după cum scrie Constantin Olteanu, „e o nebunie să crezi că iubirile se modernizează. Aceiași fiori. Aceeași senzație de imensitate și de zbor în trupul tău”, chiar dacă America nu e o țară sentimentală și nu se prea lasă „cucerită de vioara ta”.

 Cu certitudine, exodul sau fluxurile de migrație creează noi realități sociale, iar scriitorii care cunosc fenomenul sunt în măsură să le investigheze. Nu atât pentru a ne spune în ce constau acestea, cât pentru a pune în evidență evenimentele descrise în raport cu realitățile estice sau occidentale. În acest sens, universul creat de Constantin Olteanu este un spațiu de libertate, în care este întrezărită schimbarea, dar nu mai puțin și complexitatea sau opacitatea în care e învăluită identitatea. Cu alte cuvinte, scriind, autorul accede la un mod de a se reinventa.

Constantin OLTEANU (n. 15. X. 1959 în satul Baurci Moldoveni, raionul Cahul, Republica Moldova). A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Ziaristică (1983). A fost corespondent și șef de secție la ziarul „Tinerimea Moldovei” (1982–1991), „Literatura și arta” (1991–1992), revista „Basarabia” (1992). Din 1992 activează la „Săptămâna”, mai întâi în calitate de redactor-șef adjunct, iar din 2020 – redactor-șef. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova. Semnează: Pachete cu zăpadă (versuri), Chișinău, Hyperion, 1991; Green card (roman), Chișinău, UNU, 2022.

Referinţe bibliografice

Bicec 2021 = Lilia Bicec, Literatura migrației nu este un gen lacrimogen, în  „Timpul” (Iași), 4 septembrie 2021

Self-discovery in literature: ebb and flow (VIII). The writing of migration: Constantin Olteanu Green card 

Keywords: Migrant literature; self-discovery; moral values; identity discourse

Lately, more and more writings focusing on the problem of migration become part of the Romanian literary landscape. Based on the novel “Green card” (2022) by Constantin Olteanu, the aim of this study is to highlight both the ways of reflecting the theme of migration, the characteristics of the identity discourse and the complex process of self-discovery, and the author’s access to a way of reinventing oneself.