Erudiție și devotament pentru cultura românească

Momentul aniversar un secol de la Marea Unire a prilejuit apariția unei serii de ediții științifice pe ambele maluri ale Prutului. Un volum așteptat, rodul unei munci îndelungate, îl constituie Catalogul manuscriselor slavo-române și slave din Biblioteca Academiei Române, vol. III, partea I, de Petre P. Panaitescu și Zamfira Mihail (București, Editura Academiei Române, 2018. XXXII+504 p.; cu ilustrații color). Asemenea lucrări se editează o dată la câteva decenii, dar rămân să servească generații de cercetători. Prin intermediul cataloagelor de manuscrise, pătrundem în laboratorul de creație al marilor cărturari și scriitori de odinioară. Aflăm nume de traducători și copiști uitați care au contribuit la transmiterea valorilor culturale. Notițele marginale din paginile cărților vechi reprezintă adesea mărturii unice despre o personalitate, o familie, un locaș sau despre evenimente de importanță națională.

Biblioteca Academiei Române (BAR), cu filialele sale regionale, deține cel mai bogat fond de manuscrise slave din România. Acest tezaur constituie o sursă de importanță majoră pentru studierea culturii românești și a altor țări (Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia, Rusia), în Evul Mediu și la începutul epocii moderne. Colecția de manuscrise slave cuprinde texte în slavonă, scrise în Țările Române sau în teritorii învecinate, precum și în limbile bulgară, sârbă, polonă, rusă. Pentru a le descrie amănunțit, e nevoie de cunoștințe solide din diverse domenii: limbile slave, paleografia, filigranologia, literaturile medievale, teologia, istoria culturii, arta miniaturii. Primul care a descris, la începutul veacului trecut, sute de manuscrise slave din bibliotecile românești¹, a fost slavistul Alexandr I. Iațimirski (1873-1925), născut la Bairamcea, fostul județ Akkerman. O bună parte din manuscrisele respective se păstrează la BAR. Peste aproape jumătate de secol, utilizând volumul lui Iațimirski și noile realizări în studiul cărții vechi, istoricul Petre P. Panaitescu alcătuiește un nou catalog al manuscriselor slave de la BAR (București). La acea vreme, ele numărau 730 de unități. În prefața la actuala ediție, acad. Ștefan S. Gorovei elogiază efortul lui Panaitescu, realizat de unul singur, în doar doi ani și câteva luni (p. VI). Se referă și la criticile dure exprimate după publicarea primului volum. Acestea și alți factori au tergiversat apariția integrală a catalogului. În timpul vieții savantului, a văzut lumina tiparului doar primul volum², cuprinzând descrierea manuscriselor 1-299. Al doilea apare la începutul mileniului trei³. Meritul editării ultimei părți a catalogului, care include zeci de manuscrise noi, i-a revenit doamnei Zamfira Mihail, doctor în filologie, profesor universitar, cercetător onorific.

Născută la Chișinău, Zamfira Mihail s-a refugiat împreună cu familia în România, după 28 iunie 1940. Întreaga sa biografie profesională e legată de cercetarea academică. A activat la Institutul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor din Iași, transferându-se ulterior la Institutul de Studii Sud-Est Europene din București. S-a afirmat ca specialist notoriu în filologie și istoria culturii românești. Experiența acumulată pe parcursul deceniilor o recomandau pentru a continua catalogul început de P.P. Panaitescu. Anterior, Z. Mihail a publicat descrieri ale manuscriselor slave păstrate în diverse colecții din Moldova din dreapta Prutului⁴. A editat un manuscris al cronicii lui Ion Neculce⁵ și un volum de acte în limba română, tipărite în Basarabia după 1812⁶. Se numără între specialiștii care au pregătit ediții monumentale, precum Biblia de la București (1688), Dicționarul-Tezaur al limbii române, Enciclopedia literaturii române vechi. A consacrat o monografie manuscriselor spătarului Nicolae Milescu⁷ ș.a. Bibliografia sa științifică, până în anul 2009, include peste 400 de titluri⁸. Multe lucrări referitoare la documente și cărți vechi românești le-a publicat împreună cu tatăl domniei sale, preotul și cărturarul basarabean Paul Mihail (1905-1994). În introducerea la catalogul de față, Zamfira Mihail revine cu gândul la familia părinților, care i-a cultivat preocupările pentru valorile bibliofile: „dintru început, recunoștința este către părintele meu, Paul Mihail și lumea cărții în care am viețuit cu el și cu mama, Eugenia” (p. XXVI).

Al treilea volum al catalogului cuprinde autori și texte ce marchează adevărate jaloane în evoluția culturii românești. Nominalizăm, în ordine cronologică, câteva file de manuscris din sec. XII-XIII, anterioare întemeierii Țării Românești și Moldovei (p. 12, 112, 382). Ele constituie mărturii rarisime despre vechimea circulației cărților la nord de Dunăre. Urmează câteva dintre cele mai vechi scrieri istorice românești: Cronica sârbo-moldovenească (p. 43-47, 114-188), Letopisețul de când s-a început, din voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei (p. 64-68). Aflăm Pravila ritorului Lucaci din 1581 (p. 121-125), unul din primele texte juridice în română, alcătuit la Mănăstirea Putna. O serie de manuscrise provin din școala de copiști și traducători a Sfântului Paisie de la Neamț (p. 1-12, 255). Pe lângă valoarea literară și documentară, unele manuscrise se remarcă prin cea artistică. O adevărată capodoperă e Tetraevanghelul din 1535, copiat la Muntele Athos, la comanda ieromonahului Misail, egumenul Mănăstirii Bistrița – Oltenia (descriere – p. 223-228, ilustrații – p. 482-485). Tetraevanghelul a fost decorat cu frontispicii, ornamente și miniaturi. Se încheie cu un colofon amplu în care sunt relatate circumstanțele realizării manuscrisului. Ms. slav 761 (Triod înflorit și cazanie slavo-română), din prima jumătate a secolului al XVII-lea, conține numeroase însemnări marginale referitoare la evenimente din sec. XVII-XVIII. Una dintre notițe e o adevărată cronică de familie, în care sunt consemnate vindecări miraculoase și decesul urmașilor Parascoviei Holbănaș (p. 274-277).

La finele descrierilor multor manuscrise sunt indicate numele donatorilor. Editoarea a întreprins investigații suplimentare, în arhiva BAR, pentru a le stabili identitatea. A readus în actualitate astfel contribuția unor savanți notorii (S.Fl. Marian, B.P. Hasdeu, N. Iorga, S. Pușcariu, M. Costăchescu, G. Kirileanu) la păstrarea mărturiilor care întregesc imaginea culturii românești din veacurile trecute. Prin intermediul manuscriselor respective, putem reconstitui, în parte, bibliotecile donatorilor, să le cunoaștem mai bine viața și preocupările. O bogată colecție de carte a aparținut dinastiei Hâjdeu-Hasdeu. De la ei ne-au rămas câteva scrieri despre istoria Poloniei, în limbile polonă și latină (p. 49-51), versuri și proză de Tadeu Hâjdeu (p. 53-58), lucrarea Despre Moldova de Boleslav Hâjdeu (p. 239).

Între cele mai recente donații se numără trei manuscrise slave (nr. 820, 821, 822), reprezentând cărți de cult, oferite de Paul Mihail. Ele ilustrează o mică parte dintr-o „bibliotecă impresionant de bogată”⁹, care se păstra odinioară în casa familiei Mihail din Ciuciulea și apoi la Cornova. Amănunte despre constituirea acestei biblioteci aflăm dintr-o lucrare a lui Paul Mihail, consacrată strămoșilor săi: „Perpetuarea preoției în cadrul familiei presupunea și transmiterea fondului de carte veche și manuscrisă adunată de-a lungul generațiilor, cărți pe care se învăța cititul și cântarea bisericească, dar, în același timp, și deprinderile cărturărești ale însemnării unor fapte deosebite din viața comunității și a familiei. La iereii neamului Mihail, dragostea către carte s-a manifestat prin grija de a păstra manuscrise vechi (cum este cel care conține predicile lui Antim Ivireanul, copiate în Basarabia în 1814, sau cronica lui Ion Neculce, copiată de Ioasaf Luca) și tăria de a nu preda vechile tipărituri românești de cult pe care episcopul Pavel Lebedev a ordonat să fie adunate în 1871 (și le-a ars) cu scopul de a înlocui cărțile de cult românești prin cărți slavone”¹⁰. Ultimul manuscris din catalog (nr. 822) e o relicvă familială. Pe una din filele lui aflăm însemnarea: „Am citit această carte cântărețul bisericesc al satului Cornova, ținutul Orhei, Iustin Mihailovici, anul 1905” (p. 470). Autorul notiței este bunicul Zamfirei Mihail, iar în 1905 s-a născut tatăl domniei sale.

Pregătind pentru tipar prezenta ediție, Zamfira Mihail a depus o muncă impunătoare. A confruntat descrierile lui P.P. Panaitescu cu fiecare manuscris. A descifrat însemnările marginale care fuseseră omise, a corectat inexactitățile și a indicat actuala stare de conservare a manuscriselor. Din prețuire pentru predecesorul său, a transcris fidel traducerile și observațiile lui Panaitescu, semnalând pasajele tăiate ori suprascrise. Putem urmări astfel procesul anevoios al cercetării științifice, care presupune reveniri repetate la cele scrise, rectificarea unor afirmații și abandonarea altora. Confruntându-se cu dificultăți similare, editoarea a conștientizat valoarea descrierilor realizate de Panaitescu și înalta sa pregătire profesională: „Din laboratorul de creație al acestui savant se constată faptul că traducea cursiv textele slave (slavone, polone, ruse sau bulgare), că descifra cele mai complicate însemnări, că identifica filigranele cu abilitate. [...] omisiunile arată nu lipsă de metodă sau neștiință, ci fac dovada presiunii timpului pe care a suportat-o cu stoicism” (p. XXVI). Impunerea unui ritm „stahanovist” de muncă și remunerarea „de subzistență”, presupune Z. Mihail, au agravat sănătatea istoricului, grăbindu-i decesul (p. XX). Al treilea volum al catalogului e un omagiu adus lui Panaitescu, la împlinirea a 50 de ani de la trecerea sa în veșnicie (17 noiembrie 1967).

După ce Petre Panaitescu și-a încheiat catalogul, în următoarele decenii, patrimoniul BAR s-a completat cu alte aproape o sută de manuscrise slave (nr. 729-822). Z. Mihail le-a descris de sine stătător, cu o remarcabilă acribie. Pentru cărțile de cult (Minei, Apostol, Tetraevanghel ș.a.), a indicat fiecare compartiment din cuprinsul lor. Nu fiecare editor de cataloage menționează aceste amănunte. Ele ne permit să aflăm particularități ale cultului ortodox, sfinții venerați în veacurile trecute, zilele în care erau pomeniți, introducerile și epilogurile ce însoțeau scrierile bisericești etc. Zamfira Mihail nu s-a limitat doar la descrierea manuscriselor, ci a publicat câteva studii cu informații inedite, descoperite în timpul pregătirii catalogului. Este cazul, bunăoară, a două Liturghiere arhierești, copiate între 1676-1677 de ieromonahul Ghervasie de la Mănăstirea Putna (p. 74, 368). Subliniem și faptul că aceeași cercetătoare a realizat întreaga culegere computerizată a catalogului. Pe lângă atenție și răbdare, mai este necesară o bună pregătire de specialitate pentru a reda corect textele în diferite limbi, a semnala prescurtările, literele suprascrise etc. Problemele suscitate de descrierea anumitor manuscrise, au solicitat consultarea specialiștilor din multiple domenii (filologie, muzicologie, istoria literaturii, medievistică), cărora autoarea le exprimă recunoștință.

Continuitatea culturii românești în Basarabia, legăturile spirituale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului sunt preocupări constante ale Zamfirei Mihail. O dovedesc multe dintre publicațiile sale, inclusiv prezentul catalog. Pe tot parcursul volumului, autoarea subliniază discret, dar consecvent, contribuția basarabenilor la îmbogățirea fondurilor BAR și la cercetarea lor. În prefață, notează că, până la 1918, unii intelectuali din stânga Prutului au reușit, în pofida hotarului și a cenzurii țariste, să doneze cărți celui mai înalt for academic de la București (p. XV). O mărturie în acest sens este manuscrisul Despre izvoarele vechii istorii a Moldovei (1820-1823), dăruit de Paul Gore (p. 423-424). La sfârșitul descrierii altor manuscrise sunt menționate studiile sau edițiile care le-au fost dedicate. Între numele celor care s-au aplecat asupra diferitor scrieri vechi, îi aflăm pe acad. Ștefan Ciobanu, acad. Nichita Smochină (originar din Transnistria) împreună cu fiul lui, Nichita N. Smochină, Pavel Balmuș, Paul și Zamfira Mihail. În bibliografia lucrărilor de referință (p. XXX), remarcăm dicționarul rus-român alcătuit de acad. Nicolae Corlăteanu și Eugeniu Russev¹¹. Ne-am întrebat de ce autoarea a citat anume această ediție. De ce nu a preferat un dicționar mai recent, tipărit la București? Suntem tentați să credem că e un gest semnificativ. O încercare de a readuce în atenția cititorilor din România numele unui distins filolog basarabean (N. Corlăteanu) și al unui celebru istoric literar, plecat prematur din viață (E. Russev). Menționarea acestor nume, în același volum cu alți savanți notorii (N. Iorga, S. Pușcariu etc.), echivalează cu înscrierea lor în galeria personalităților culturii românești. Ne mai putem gândi la faptul că apariția dicționarului rus-român la Moscova, realizat de doi autori din RSSM, a însemnat, la acea vreme, recunoașterea identității lingvistice a locuitorilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Editoarea catalogului ne anunță că „volumul III/partea a II-a va cuprinde toți indicii acestei lucrări [...] de nume, de locuri și tematice ale celor trei volume” (p. XXIX). Faptul că a fost necesar un volum separat doar pentru indici demonstrează bogăția informațiilor cuprinse în catalogul manuscriselor slave de la BAR. Această instituție însă nu e singura care deține manuscrise și tipărituri vechi. Colecții analoage se păstrează și în bibliotecile filialelor Academiei Române (din Iași, Cluj), la unele universități, muzee, mănăstiri și administrații bisericești din România. Valoroase manuscrise slavo-române au ajuns în fondurile multor biblioteci de peste hotare. Nu toate fondurile respective au cataloage aduse la zi, cu descrieri amănunțite, pentru ca manuscrisele respective să poată fi valorificate științific. Nu excludem că vor mai fi descoperite manuscrise slavo-române necunoscute. Pentru viitoarele generații de cercetători, catalogul îngrijit de doamna Zamfira Mihail va servi drept model de competență profesională, de erudiție și devotament pentru cultura românească.

Note:

¹ А.И. Яцимирский, Славянские и русские рукописи румынских библиотек, Санкт-Петербург, Типография Императорской Академии Наук, 1905.

² P.P. Panaitescu, Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei R.P.R., vol. I, București, Editura Academiei R.P.R., 1959.

³ P.P. Panaitescu, Catalogul manuscriselor slavo-române și slave din Biblioteca Academiei Române. Ediție îngrijită de Dalila-Lucia Aramă și revizuită de G. Mihăilă. Cu o prefață de G. Ștrempel, vol. II, București, Editura Academiei Române, 2003.

⁴ P. Mihail, Z. Mihail, Manuscrise slave în colecții din Moldova (I), în „Romanoslavica”, 1972, vol. XVIII, p. 265-319; idem, Manuscrise slave în colecții din Moldova (II), în „Romanoslavica”, 1979, vol. XIX, p. 33-76.

⁵ Cronica lui Ion Neculce copiată de Ioasaf Luca. Manuscrisul „Mihail”. Ediție de Zamfira Mihail și Paul Mihail. Cuvânt înainte de Ștefan Ștefănescu, București, Litera, 1980. O ediție revăzută a apărut ulterior la Chișinău, în colecția „Moștenire”, publicată la Editura Știința, în 1993.

⁶ P. Mihail, Z. Mihail, Acte în limba română tipărite în Basarabia, vol. I (1818-1830), București, Editura Academiei Române, 1993.

⁷ Z. Mihail, Nicolae le spathaire Milescu à travers ses manuscrits, București, Editura Academiei Române, 2009.

⁸ Z. Mihail, 155 de cărți într-o carte, Chișinău, Prometeu, 2010, p. 468.

⁹ P. Mihail, Reconstituiri. Jurnal. Corespondență. Ediție îngrijită de Z. Mihail și M. Papuc, Chișinău, Știința, 2018, p. 93.

¹⁰ Ibidem.

¹¹ Dicționar rus-român, alcătuit de N.G. Corlăteanu și E.M. Russev, ediția a doua, prelucrată și adăugită, Moscova, Enciclopedia Sovietică, 1967.

Erudition and devotion to the Romanian culture

Keywords: Romanian Academy; Slavonic manuscripts; catalogue; Romanian history and culture; Bessarabia

The author presents the “Catalogue of Slavonic-Romanian and Slavic Manuscripts from the Library of the Romanian Academy”, vol. III, part I, by Petre P. Panaitescu and Zamfira Mihail (Bucharest, 2018). He highlights the rich fund of manuscripts held by the Library of the Romanian Academy and makes an overview of the attempts of previous scientists (A.I. Iatzimirsky, P.P. Panaitescu) to draw up a catalogue of these manuscripts. P.P. Panaitescu prepared the third volume of the catalogue, but only recently it has been published, updated and reviewed. The book bears a great value because it contains descriptions of several manuscripts of utmost importance for the Romanian culture, such as: the first chronicles from the Principality of Moldova, one of the first juridical texts in Romanian, richly illuminated books etc. Zamfira Mihail, a famous linguist and historian of the Romanian culture, daughter of the priest and scholar Paul Mihail, undertook additional investigations to determine the names of the donors of many manuscripts. She emphasized as well the contribution of Bessarabian scholars to the preservation and study of several important writings.