Dezvoltarea competenței de scriere prin intermediul dictărilor

Orice activitate didactică privind însușirea unor materii presupune neapărat și anumite acțiuni practice, de exersare, în primul rând, în vederea consolidării cunoștințelor teoretice, precum și a formări unor abilități absolut necesare în ceea ce privește corectitudinea exprimării atât orale, cât și scrise. Activitățile didactice de însușire a limbii materne și, în special, acelea de asimilare a normelor gramaticale, nu fac excepție. În această ordine de idei, dictarea este o formă de activitate nu numai utilă, dar și foarte necesară, mai ales dacă ținem cont de faptul că ani de-a rândul a fost neglijată (preponderent, în clasele gimnaziale). Cât privește competența de comunicare scrisă, ea presupune, pe de o parte, formarea la elevi a deprinderilor de scriere estetică (lizibilă, îngrijită, cu înclinaţie uniformă), pe de alta, a capacității de utilizare a regulilor gramaticale, ortografice, de punctuație.

Cercetătoarea Al. Șeptelici, referindu-se la specificul dictării ca formă de scriere, menționa că aceasta este mai mult decât o transcriere, că la baza ei se află percepția auditivă a enunțului (Șeptelici 2009: 208). Fiind o formă de scriere auditivă, dictarea poate fi de control și instructivă, în ambele cazuri primordial este textul ce urmează a fi scris de elevi. Selectarea acestuia se va face în funcție de gradul de complexitate a lui și de caracteristicile de vârstă și intelectuale ale elevilor. Este cunoscut faptul că textul ales pentru dictare, de obicei, trebuie să conţină aproximativ 60% din ortogramele învăţate. În cazul în care în text apar cuvinte noi, acestea vor fi scrise din timp pe tablă şi explicate. Enunțurile din text trebuie să fie simple (între 2 și 8 cuvinte) din punctul de vedere al structurii și diverse, din cel al scopului comunicării. O condiție esențială impusă textului vizează problematica abordată, care urmează să satisfacă interesul copiilor (natura, prietenia, copilăria, școala, familia, lumea necuvântătoarelor etc.).

În clasele primare, dictarea, deși se practică frecvent, este utilizată mai mult ca exerciţiu de evaluare, astfel, resursele formative ale acesteia nefiind pe deplin explorate de către cadrele didactice. Or potențialul formativ al dictării este destul de mare.

Activitatea de scriere a unui text prin dictare presupune câteva etape: anticipativă (pre-dictare), dictarea propriu-zisă și post-dictare. În cadrul primei etape, vor fi soluționate anumite probleme legate de poziția elevilor în timpul scrisului, de rechizite (pix, caiet etc.). În procesul dictării și al scrierii, profesorul se va afla în fața clasei, fiindu-i interzise mișcarea în spațiul sălii de clasă, reproșurile, mustrările. Etapa respectivă include citirea, într-un ritm lent, expresiv, a textului de către profesor. La fel, elevii pot citi și ei textul. Profesorul va formula diverse întrebări ajutătoare, legate tocmai de dificultățile atestate: precizarea/explicarea scrierii unor ortograme, lucrul asupra cuvintelor necunoscute/dificile de scris etc. O modalitate de lucru privind cuvintele noi ar fi scrierea/afișarea unei liste (pe tablă, ecran etc.) și analiza lor.

Pentru ca elevii să însușească scrierea corectă a unui cuvânt/ortograme etc., profesorul poate recurge la o serie de metode de lucru, cum ar fi: inventarea unei povești despre ortograma dată, găsirea pentru cuvântul care provoacă probleme de scriere corectă a unei rime, inventarea/alcătuirea unei propoziții formate din mai multe cuvinte care au aceeași regulă de scriere/aceeași dificultate de ortografiere, prezentarea unor imagini cu ortogramele respective, folosirea unor cântecele, catrene, versuri pentru copii, proiecția pe ecran a textului în care cuvintele dificile/ortogramele sunt marcate cu diverse culori (ex.: albastru – pentru acorduri în grupul verbal, verde – pentru acorduri în grupul nominal, negru – pentru ortografie lexicală, roz – pentru omofone etc.).

Revenind la dictarea întregului text, profesorul trebuie să țină cont de câteva cerințe: a) va citi expresiv și clar fiecare propoziție de trei ori; b) va face pauze, în special dacă textul este lung; c) nu va permite niciunui elev să scrie/să facă notițe în timpul celor trei lecturi; d) va anunța elevii despre o posibilă capcană/greșeală în cazul în care în text este o ortogramă pe care n-au studiat-o (în alte cazuri, ar putea să le scrie varianta corectă pe tablă); e) nu va repeta enunțurile mai mult de trei ori, chiar dacă unii dintre elevi nu reușesc să scrie (în acest caz profesorul va adopta un ritm mult mai lent); f) după scrierea integrală a textului, profesorul va citi încă o dată textul, în același ritm lent, cu aceleași intonații și cu pauzele necesare după fiecare enunț, oferindu-le astfel elevilor posibilitatea de a verifica cele scrise de ei.

Etapa post-dictare oferă elevului posibilitatea de a-și revedea textul, de a-și analiza greșelile, de a le corecta, fie individual, fie cu ajutorul învățătorului/colegilor. Această sarcină poate fi soluționată și cu ajutorul unei grile de corectare/autoevaluare, puse la dispoziție de către profesor.

Un aspect important legat de dictare vizează volumul acesteia. Mai jos (tab.1) propunem o grilă orientativă privind volumul unei dictări ortografice de cuvinte și al unei dictări textuale, în funcție de clasă și de semestru:

Tab. 1. Volumul dictărilor ortografice de cuvinte

Volumul dictărilor textuale

În literatura de specialitate sunt stipulate mai multe tipuri de dictări, clasificate în baza anumitor criterii. Astfel, după obiectivul urmărit dictările se împart în formative (contribuie la învățarea aspectelor gramaticale și la conștientizarea acestora), de avertizare (orientează elevii spre identificarea punctelor slabe în vederea îmbunătățirea acestora), de evaluare/de control (urmăresc validarea cunoștințelor și abilităților elevilor). Un alt grup îl constituie dictările bazate pe un conținut concret și anume: litere, cuvinte, propoziții, text, semne de punctuație. Din punct de vedere lingvistic, menționăm următoarele tipuri de dictări: sonoră/fonetică, de ortografie, lexicală/gramaticală, de punctuație etc. Un criteriu important este cel al formelor de lucru și în conformitate cu acesta distingem: dictare anticipată, antidictare, dictare audio, autodictare, dictare „în alb” sau „cu găuri”, dictare buclucașă, dictare-bumerang, dictarea campionilor, dictare comentată, dictare de copiere/transcriere, dictare digitală, dictare distractivă, dictare cu formular google, dictare explicativă, dictare grafică, dictare interdisciplinară, dictare inversată, dictare karaoké-stop, dictare lexicală, dictare liberă, dictare literală, dictare cu mapa de imagini, dictare morfologică, dictare muzicală, dictare negociată, dictare restaurată/manuscrisul pierdut, dictare selectivă, dictare „textul orb” etc.

În continuare, vom insista cu anumite sugestii asupra câtorva tipuri de dictare.

1. Dictare „în alb” sau „cu găuri”. Este o scriere după auz, care solicită elevilor să completeze spațiile libere/goale cu anumite ortograme, litere etc. Într-un caz, de pildă, elevilor li se pune la dispoziție (pe foi aparte, pe ecranul calculatorului etc.) textul în care au fost lăsate, intenționat, „găuri”/spații libere. Elevii, în special, aceia cu nevoie speciale, au sarcina de a le completa (ex.: Scrieți una dintre literele b, p, m în următoarele cuvinte: dece_brie, com_us, am_ulanță, ca_ pion, îm_letit, câm_ie, u_bră, co_pot).

2. Dictarea buclucașă. Este utilizată, în special, când elevii confundă scrierea unor cuvinte, ortograme. Procedura de desfășurare este cât se poate de simplă: învățătorul dictează în felul următor: îmbujorat sau înbujorat; plumburiu sau plunburiu; înnăscut sau înăscut etc.

3. Dictarea bumerang (Apud Dubois-Gryspeert) este, de regulă, o dictare de cuvinte. Învățătorul scrie pe tablă un cuvânt, pe care-l pronunță, împreună cu elevii, pe silabe, accentuând în mod special ortograma (ex: în-no-rat). După pronunțarea și vizualizarea cuvântului, acesta este șters de pe tablă, elevii urmând să-l scrie în caietele lor. Ulterior, profesorul scrie iarăși acest cuvânt pe tablă, oferindu-le astfel elevilor posibilitatea de a verifica varianta lor cu cea corectă.

4. Dictarea campionilor. Acest tip de dictare contribuie la dezvoltarea memoriei vizuale a elevilor. Profesorul propune elevilor (pe tablă/ecran) un șir (10-20) de cuvinte/ortograme (ex: de asemenea, deasupra, după-prânz, astă-vară, nicicând etc.), oferindu-le un interval de timp (3-5 minute) să rețină cât mai multe cuvinte și ortografia acestora. Ulterior, cuvintele sunt astupate/șterse, elevii urmând să scrie în caietele lor pe acelea pe care le-au memorat. În final se fac totalurile: cine și câte cuvinte a memorat, câte dintre acestea sunt scrise corect.

5. Dictare comentată. În timpul dictării, profesorul, intenționat, când ajunge la o ortogramă anume, adresează elevilor întrebările: Cum scriem acest cuvânt? Scriem cu cratimă sau fără? Este obligatoriu să punem virgulă sau nu? Scriem cu majusculă sau cu literă mică acest cuvânt? După ce elevii propun variantele lor, profesorul comentează (alteori poate solicita elevii) de ce anume așa a fost ortografiat cuvântul respectiv. În procesul explicării poate folosi diferite postere, planșe, dicționare etc. Acest tip de dictare previne monotonia, solicită un feed-back din partea elevilor, contribuie în mare măsură la conștientizarea/comprehensiunea materiei studiate.

6. Dictare copiată. Elevii citesc un text scurt din manual/fișă/planșă etc. Închid sursa și scriu ceea ce au memorat. Ulterior, deschid sursa și confruntă, din punctul de vedere al corectitudinii, textul lor, remarcând greșelile comise. Într-o altă variantă, elevului i se dictează câteva enunțuri, ortograme, după i se dă sursa, pe care el o copiază în caietul său.

7. Copiere şi transcriere. Elevilor (începând cu clasa I-a) li se dă sarcina de a copia/transcrie ad literam un text tipărit. Acest exercițiu contribuie la dezvoltarea atenției, memoriei vizuale. Copierile pot fi simple (copiază textul) și selective (selectează și copiază doar enunțurile cu anumite ortograme). Transcrierea este mai uzuală, însemnând scrierea cu litere de mână a unui text prezentat cu litere de tipar și invers.

8. Dictare digitală. Constă în scrierea după auz a unor texte, enunțuri sau cuvinte, în mediul online, prin intermediul unor aplicații ce favorizează întâlniri pe Zoom, Google Meet, Microsoft Times etc.

9. Dictare karaoké-stop (Apud Dubois-Gryspeert). Elevii învață pe de rost un text (ca temă pentru acasă). Învățătorul citește 1-2 enunțuri, după care face o pauză, timp în care elevii trebuie să scrie enunțul care urmează. Astfel se procedează până ce este citit întregul text. Ca repere, elevilor li se pot scrie pe tablă câteva cuvinte din enunțurile pe care ei urmează să le scrie în caiete.

În concluzie menționăm că activitățile didactice de însușire a limbii române și mai ales de asimilare a regulilor ce vizează corectitudinea scrierii rămân a fi prioritare în procesul de formare a vorbitorului cult. A identifica o greșeală, a o comenta și a o corecta sunt sarcini-condiții necesare și importante. Privită din această perspectivă, dictarea rămâne nu numai un tip de exercițiu, dar și un mijloc important de formare la elevi a competenței de scriere corectă.

Referinţe bibliografice:

1. Șeptelici 2009 = Al. Șeptelici, Limba și literatura română în clasele I-IV-a. Ghid metodologic, Chișinău, 2009, 235 p.

2. Dubois-Gryspeert = B. Dubois-Gryspeert, La Dictée de A à Z, în LA CLASSE. FICHES PÉDAGOGIQUES. Disponibil: https://rb.gy/fhi3bl

Development of writing competence via dictations

Keywords: writing competence; dictation; dictation steps; dictation volume; dictation diversity

The article treats the aspect of the development of writing competence via dictations. A dictation is considered, unjustly, a useless task, as of the fact that, before the curricula reforms, it was used as a controlling type of evaluation. The place of dictations in the formative process is a powerful one. The base idea states that a dictation is an important formative exercise. Using various and entertaining methods, the dictation could evolve from a disappointing exercise to an attractive activity for pupils.