Cântec de toamnă; Sâmbătă pierdută; Melancolia serii în orașe de provincie

Cântec de toamnă   

Am închis manualul de drept civil

Văzând fetele de liceu

Cum traversau strada.

Citeam pentru examene,

Despre bani şi nu ştiu mai ce

Şi în ciudă, mi-am aprins o ţigară.

Mi-am zis, această lume

Se învârte mereu în vid,

Această ploaie de septembrie

Înnebuneşte omul,

Dar oamenii, ei, pe cine ajută?

M-am tot gândit

Şi gândul mi-a străfulgerat inima.

Secunde, clipe, ore, zile

Ce se scurg ca apa.

Într-o mână cartea, în cealaltă,

Inima.

Nu mai ştiam ce să fac.

Sâmbătă pierdută   

Sâmbătă pierdută, sâmbătă înăbușită,

Zi în care am plâns,

Când vânturile roz au trecut peste câmpurile

Ce gemeau.

O sâmbătă lungă, dureroasă,

Ca tot ce-am pierdut,

O buleandră fâlfâie pe sârmă

Și o poartă troznește de vânt.

Totul mă împiedică să te iubesc

Și tu să mă iubești,

În sâmbăta alungată din viața noastră.

O sâmbătă nebună, o sâmbătă palidă,

Ca și o iubire netrăită,

Ochii copiilor n-apucând să vadă

Ziua aceea.

O sâmbătă mută, o sâmbătă necăjită,

O panglică albă, pătată

Aspră, precum moartea

Și ca viața noastră strivită.

Melancolia serii în orașe de provincie   

Melancolia serii în orașele de provincie

Este la fel ca peste tot,

Cerul senin și siluetele caselor,

Ca și privirea tristă a femeilor.

Din depărtare, vântul aduce glasul serii,

Iar umbra munților înaintează

În noapte.

Mi-am petrecut copilăria

În orașe de provincie,

Tristețea grea a serii

Mi-a rămas cuibărită in inimă.

Sunt ani de când trăiesc această tristețe,

Regret, o, cât regret

Numele cu care mama mă chema.