Nu; Tu; Frica; Jurnal cenuşiu; Dulcele galben

Nu   

Pentru toate voi da seama, iubite,

Pentru cerul închis între noi ca un cerc,

Pentru aripa gândului – arcă de vise,

Pentru orbitele ce goale de cântec petrec.

Tu eşti vina acestui nesomn,

Eşti cearcănul şi ura, şi-ntristarea,

Eşti sunetul vocii, chiar răsuflarea

Trupului şi lunii mele corn.

Pentru toate vei da seama, iubite,

Cu viaţa, cu moartea, chiar acum

Pentru cele sfinte şi cele nesfinte

Depărtarea să-ţi sfâşie al clipelor drum!

Tu   

M-am întors în somn. Te visam

Înflorind în plămânii mei alb.

Adia primăvara cu magnolii la geam

Te-aşteptam, te uram, te uitam.

Cu ochii deschişi niciunde, nicăieri,

Te regăsesc o clipă în lucruri. Calm

Destrămând sângele uscat al amintirii de ieri

Te uitam, te-aşteptam, te uram.

Florile ameţite de fumul ţigării

Foile răvăşite ale scrisorilor. Un ham

Pentru caii desperaţi ai uitării

Te uram, te uitam, te-aşteptam.

Frica   

Făcând ce ştii – ştiind ce faci

Mă judeci şi taci.

Cadranul fără să măsoare

Dintr-un timp – moare.

Pentru o singură clipă

Atâta nisip şi-atâta risipă.

Dintr-un semn de întrebare

Atâtea certitudini şi atâta uitare.

Să-ntârziem în noi adică

Bătaia inimii – un fel de frică.

Făcând ce ştii – ştiind ce faci

Mă judeci şi taci.

Jurnal cenuşiu   

Am întors capul să mă poţi ucide

Fratele meu, loveşte, ştiu că eşti laş –

Sângele nu gândeşte, ca un laţ îţi cuprinde

Mâna ce-ţi tremură încă pe trăgaci...

Aici e inima mea unde e dragoste şi vis

Aici sunt faptele mele mereu dăruindu-se lor,

Sfârşeşte-mă, tu ştii cine-i proscris

Aruncă noroi în zăpada fiecărui dor.

Şi mulţi şi proşti şi răi, bucură-te, le aparţii

Semen dement, cum te gândeşti că exişti?

Din nefiinţă eşti chiar de se naşte-o nouă eră,

Ai fi în stare s-o întuneci târându-te, deşertule, în fiecare zi.

Dulcele galben   

Schimbă culorile de poţi, de nu-i târziu

Şi-ncepe azi cu ochii mei:

Fă-i galbeni, gri, albaştri, să nu ştiu

Blestemul care numai tu îl poţi rosti.

Schimbă-mă în ce te înconjoară

Respiră azi tăcerea ce-am lăsat

Deschide larg ferestrele şi clară

O mare-ndepărtată visează ne-ncetat.

Shimbă de poţi pe degetele mele

Amprenta-nsângerată a unei primăveri

Care reface-n calendare grele

Furtuni cereşti şi-apoi să speri

Că poţi schimba şi dragostea-n petale,

Că nu există-n toate forme şi tipare

Că ne supun aceleaşi legi sentimentale...

Schimbă-mă, nu schimbarea mea te doare!