Parantezele cerului se deschid; Leonardo; La căderea nopții

Parantezele cerului se deschid   

iar noile anotimpuri avansează,

cuvinte abia reţinute

de parcă stângerea ar fi atât de puternică

pentru a genera noi evenimente,

puterea repornirilor rapide.

Nu am fost niciodată singur în cameră.

Timpul trece afară

de parcă drumul ar fi foarte lung

de parcă iubirea ar fi mereu eternă.

Drama nu e să pierzi cursa

fără să prinzi mașina la timp.

Drama este în sosirea în gară

unde totul pune capăt aventurii

iar inima nu răspunde când trăiești.

Când vocile intense nu le-auzi

iar paranteza nu se mai deschide.

Reggio Calabria, 5 ianuarie 2021

Leonardo   

Este privirea lui Leonardo,

este prvirea care sfâșie pânzele,

care-și ascute cu ochii pensulele,

care rupe arcul timpului

și ca un vultur se aruncă

pe inimă.

Este privirea care bea granițele,

care deschide viziunile,

cuvintele tăcute,

apele sufletului

și își lansează provocarea către ceruri.

Rătăcește uraganul nopții

care macină orele-n râșniță.

Somnul pictează

cu mâna lui invizibilă,

dilată vechi răni

iar zorii ies din adânc

cu bolta unui cer în expansiune.

Se deschide imensitatea întrebării:

unde, unde se ascunde Dumnezeu?

Reggio Calabria, 23 martie 2021

La căderea nopții  

La căderea nopții

Mă distanțez de corpul meu

Să-mi atârn sufletul în cerul meu.

Iubesc viața nouă

care nu-mi mai aparține.

Urmăresc cursa

unei vechi tulburări

care-ncercă să prindă celălalt mal

Și unde te duci?, Îîntreb,

nu vezi cum râul

este mai adânc?

Nu înțelegi că riști să te îneci?

Dar fiorul nu renunță niciodată

când scafandrul se află pe fundul mării.

Peisajul extinde luminile,

reflectă, ne luminează, ne îndepărtează

și celula se desparte,

versul naște viu dintr-o dată.

Într-o clipă reînnoiește universul.

Reggio Calabria, 14 aprilie 2021