provizoriu toate femeile din tine; ea nu rămâne; ţopăind a vară
Pentru tiparprovizoriu toate femeile din tine
şi eu l-am plâns dar altfel decât ceilalţi
când oboseam de-atâta fire
mă ocoleam şi mă despărţeam de mine
în nemişcare vie
împingeam cuvinte prin globul de
lumină de pe palier
noaptea târziu când vecina de la
etajul al treilea făcea cafea pentru
toate femeile care o locuiau
şi pe mine mă locuiau mai multe femei
care-şi trăgeau rotunde pătura peste cap
atunci când le chemam
ascultă, nu vă mai pot căuta
nu mai puteţi pleca aşa de capul vostru
femeile, târzii şi cenuşii
se retrăgeau în mine
nu puteam să dorm
mă gândeam la globul de lumină de pe
palier din care ieşeau cuvinte albastre
încetinite
stai acolo
imaginea lor va clipoci până târziu în tine
ca-ntr-o mlaştină soioasă
cu ochi mari bulbucaţi
te vor privi atunci şi vor muri pe rând
toate femeile din tine
ea nu rămâne
nu mai putem rămâne aici
oraşul acesta îşi va închide pleoapele
iar noi va trebui să ne lăsăm bivolii şi coţofenele
să doarmă în paturile noastre
o zi la subsol
o zi pe acoperiş
să îşi potrivească respiraţia după a noastră
pentru că ea nu rămâne niciodată în urmă
să le dăm în fiecare dimineaţă mate şi tortillas
iar ei să ne privească galben
să se îmbrace în haine femeieşti
şi să moară cu grijă
doar pe partea dreaptă
niciodată pe partea stângă
ţopăind a vară
încă de pe când era un crepuscul la
miazăzi
şi unul la
miazănoapte
şarpele şi corbul nu se aleseseră cu nimic
stând pe marginea râpei cu un picior în afară şi unul înăuntru
cu ochii întinşi la maxim ca firul de undiţă
mergeau în fiecare dimineaţă prin hăţiş
înfigându-şi piciorul drept în cel stâng şi
ţopăind a vară
târziu
după ce treceau de el
vedeau câinele spânzurat de copac
se descălţau şi îmbrăcau câinele
bolnav
îl legănau cu rândul
până ce câinele devenea o râpă cu apă
tulbure