O, tu, mesager, ce aduci vești celui neinformat; Trăiește iarna, de poți, ca pe o primăvară; Cerșetor

O, tu, mesager, ce aduci vești celui neinformat   

Nu există drum spre flori de la miere

Cel mai dulce drum al vieții – de la floare la miere

Trecătorul zboară, drumul zboară...

Toți au în sânge nucleul zborului,

Toți au aripi și dorința de a zbura.

Alminteri ar mai zbura balonul ce a fost umflat

Cu suflul omenesc?

Dacă gândul poate ajunge în locul

în care mâna nu poate,

Atunci unde mai e despărțirea, dacă există această unitate?

Suflarea din balon va zbura până la ceruri,

dar trupul tău rămâne jos pe pământ, el nu va zbura.

Inima se obișnui cu durerea,

Mintea se obișnui cu mustrarea.

Sfoara vinovăției se târăște după tine

Nefericitul vine să jelească, niciodată mâna cu hena,

Cel ce tatuează mâna cu hena nu vine niciodată să jelească.

Ca ploaia, ca zăpada, ca balonul ce prinde suflu

de la suflarea omului și zboară în înalt

O, tu mesagerule, ce aduci vești celui neinformat,

Ce întorci oul înspre pasarea din înaltul cerului,

De ce ne mai trebuie atunci viață? E greu de spus de ce?

Dacă nu avem șansa de a ne ridica până la cer.

Trăiește iarna, de poți, ca pe o primăvară   

Nu sunt vești din țară, nici de la întârziata primăvară

Este vorba aici de alienarea norului de zăpadă sau a apei?

Alienarea vapoarelor trece prin această Strâmtoare

Alienarea berzelor va începe și ea, dragul meu.

O jumătate de viață a rămas în patria mamă, cealaltă

e luată de soarta numită țară străină

E oare durerea bruscă a separării de mare

sau zbaterea peștelui în undiță pe nisip?..

Reverberațiile tunetului cad în apă

Muguri înfloresc de dragul florilor alienării.

Ascultă! Despre ce îți amintește vocea suspinată a pescărușilor

Să fii prizonierul pe viață al alienării sufletului.

Este orice rană deschisă dimineața unei iubiri adevărate?

Este textul uitat pământul străin al inspirației?

Rugul arde... căldura sa și fumul său

se ridică formând un nor în țara străină a Cerului...

Tot ce crește privește direct spre cer

Pentru a-și înțelege steaua destinului

Când a căzut? Și unde e acea țară din această lume

Unde cade soarele peste lumea înstrăinată a acestei lumi?

Ce ne pregătește soarta în anii alienați?

Trăiește, de poți, iarna ca pe o primăvară

Ar fi grozav dacă marea ți-ar fi prietenă de sorț și soartă

Soarta a fost destinată a fi sufocată la strâmtoare.

Cerșetor  

Cerșetorul s-a culcat în marginea drumului,

Cu mâna veșnic deschisă spre Dumnezeu.

O speranță susură în venele sale

Mereu o soartă ursită din Cer pe Pământ se coboară.

Uneori șoptește ceva

Înalță rugi, cerșește la Dumnezeu

Piciorul beteag în față îl ține

Nu cere pomană, ci piciorul beteag.

Ce poate face un străin în țară străină?

Țara asta-i străină, a surzit.

Cui să îi poată spune durerea?

Cine să-l înțeleagă, cine să-l asculte?

S-arunce reproșuri în calea trecătorilor

Cine pe cine cunoaște în țara străină?

Sunt toți cerșetori, cer toți de pomană

E oare pământul și el cerșetor de mâna deschide?

Bătrân de peste optzeci, nu îl aude nimeni,

De suferința-i nu-i nimeni interesat

De ar fi început mai des, dar

tremură de la bănuții aruncați în castronul de fier...