Elogiul nuanței; [Scriu pe masa...]; [Când sufletul...]; [Un copil...]

Elogiul nuanței

Cineva a spus alb

Altcineva negru

Aceasta ne provoacă eșecul

Unde este griul norilor

Și al mării

Și cel verde al măslinului

Și cenușiul albastru al ochilor tăi

Cineva a spus tot ce-i permis

Altcineva a spus că-i interzis

Aceasta provoacă lupta

Ce se află între cei doi

Dantela ce unește

Dialogul și apropierea

Ceea ce se interpune,

Precum și cuvântul

Cineva a spus doar un Dumnezeu

Altcineva a zis fără Dumnezeu

Aceasta provoacă sângele

Unde este oare ascultarea și gândul

Cântecul florilor

Înălțarea inimii și lumea interioară

[Scriu pe masa...]   

Scriu pe masa din bucătărie

E doar domeniul meu

Vrăjitoriile culinare

N-au niciun secret pentru mine

Scot polonicul din tuciul meu magic

Pentru a vă servi supa

Câțiva se strâmbă

Fiind prea fierbinte pentru ei

Le e frică c-o să-i doară capul

Poate că mănâncă cu mintea

Și nu cu stomacul

Totuși vă va face bine

Hrănindu-vă cu subtile substanțe

Arta mirodeniilor este delicată

Trebuie o știință a mâncării

Amestecând cerealele cu leguminoasele

Și fibrele cu sarea

Gustați-o, savurați-o lent

Apoi veți fi pătrunși

De o puternică alchimie

Și la rândul vostru

Veți tăia pe masa din bucătărie

Propria voastră carne

Spre a vă hrăni copiii.

[Când sufletul...]   

Când sufletul virgin

Împovărat de atâtea amețeli

A fost năpădit de dureri

Veți vedea într-un colț al peșterii

O sărmană femeie ciungă

Al cărei nume este Poezie

I se va cere

Să-și arate odihna

Și să sloboadă Verbul în lume

Iar femeii, sărmanei femei,

Ce se credea inutilă

Pe neașteptate își vede mâinile

Cum îi cresc.

[Un copil...]

Un copil crește în noi

Și vrea să se nască

Ape tulburi ale celei mai lungi nopți

Este mic, pierdut

Dar bineînțeles ziua se mărește

Lungindu-și mâinile sale de frunze

Gâtul său de tuplină

Floare crucificată

Ce se deschide la lumină

Și va învinge moartea

Cu ghimpii săi.