Secretele identității; Secretele jocului; Secretele absenței

Secretele identității

                              Lui Mahmud Darwich

                              în labirintul exilului

Sub razele vii

din oricare zi,

clopotele cerești s-au bătut.

Scufundată în strălucirea sa,

dumbrava de palmier cânta.

Luna sa a intrat în agonie

pe drumul care duce la locul

unde tăcerea supraviețuiește.

Tăcerea mortală, cu trupul și sufletul ei,

care, dezbrăcată, apare

în pragurile aurorei

și coboară în iadurile golului.

Tăcerea fără culoare și fără nume

care arde în întuneric infinit.

Strigătul ei este o mută chemare

sub umbra morții.

Vocea ei, o piatră

și identitatea ei, o lovitură în frunte.

Secretele jocului   

Toate cuvintele cheamă la traversarea deșertului

când pătrund adânc în sufletul singurătății abisale

îmbrățișează orbirea delirului nopții

și incită la toate intențiile de a se dezvălui.

Linii și culori reprezentate sub formă de vise și fulgere

și care vor fi decapitate de suspin, în coșmar

sunt ascunse în pliurile extensiei,

aici este suflare de glorie,

ura nu-l luminează cu lămpile ei teribile

iar potopul nostalgiei învinse dezleagă pumnalul iubirii sale.

Aici chipuri care vor grava pe stâncă

strigătul nopții și imnurile dimineții

și eu aici ca și cum aș fi într-o transă

îmi aduc mâna la lumină

și găsesc doar ceea ce a mai rămas

din cuvintele de ieri,

aducându-mi tăcerea la uimire

și explicându-mi stângăcia

și câteva fragmente din războaiele mele pierdute.

Secretele absenței   

                              De atâta absență

                              se iluminează neantul.

Ard în uimirea absenței,

văd o femeie care se desparte de secretele mele,

mângâie intimitatea tristeții mele,

mă scoate din enigmatica nesupunere

și, de fiecare dată, îmi promite

o reședință pe scările pasiunii

sau o interpretare a semnalelor care mă ghidează spre mine însumi,

ca și cum m-ar scoate dintr-odată dintr-un labirint al orfanității

de a cărui obscuritate nu mă simt atras ca să-mi bucur sufletul.

Mă urmărește

să-mi capteze iluminațiile cerului meu

când secretele-mi se dezvăluie deșertului.

Și în flacăra nebuniei mele se scufundă,

întrețesându-mă în conspirații

ce nu sensibilizează nici perpetuatele în amor.

Și mă întorc la vraja dorinței sale,

căutând o supradoză care să mă protejeze de mine însumi.

Atunci, mă cheamă pe toate numele,

risipește confuzia uitării prin balcoanele mele

și-mi dezvelește inocența angoasei,

îmi îmbrățișează insomnia în grădinile fermității sale,

anticipând visele mele

pentru ca să nu le profaneze nicio mână păcătoasă.