balada livezii de lumină; oarba vecie din minutare; tânguire

balada livezii de lumină

Erau livezi cât cuprindeai cu ochii

Desfrâu de fructe ne pândea în jur

Eu îţi simţeam chemarea pe sub rochii

Şi Dumnezeu mi se părea impur.

Erau livezi. Ce fructe-aromitoare

Din cer părea că se coboară-n noi

Şi sclavi înlănţuiţi pân’ la picioare

Le adunau să nu se piardă-n ploi...

Erau livezi – ce dulce risipire! –,

Iar noi eram rodirilor gropari

Mă îmbătai cu glezna ta subţire

Şi cu parfumul sfârcurilor tari

Fugeam de lume prin livezi edene

Desfrâu de fructe ne pândea în jur

În ochii tăi, rănite cosânzene

Se afundau ca talpa în condur

Eu te sorbeam zăbavnică otravă

În marea nopţii tale cufundat

Când ne-au sosit rodirile pe-o tavă

Fildeşuită-n aur preacurat

Noian de fructe strânse pe tipsie

Încătuşaţii servi ne-au oferit

Dar între ele trebuia să fie

Doar unul singur fructul otrăvit

Iar braţul fin, întins cu voluptate,

O clipă doar păru c-a ezitat

Şi mâna ta ales-a dintre toate

Chiar fructul ars de ultimul păcat.

Erau livezi – nebună simfonie

De-arome, de lumine, de culori.

Te-ai risipit trăind cu lăcomie

Când eu abia te învăţam să mori...

oarba vecie din minutare

Rană şi fulger

Asul desparte

Cui de la masă i-a intrat carte?

Haideţi, prieteni,

Miza e mare:

Oarba vecie din minutare

Cine mai joacă

Cine s-aruncă

Cine plecării îi dă poruncă?

Noaptea e lungă,

E cât o moarte

O biată strungă le mai desparte

Haideţi, prieteni,

Miza e mare:

Oarba vecie din minutare

Cin’ să ne ştie

Cin’ să ne vadă

Cui pe vecie îi suntem pradă?

Acesta-i potul:

Viaţă sau moarte

Cine dă totul doar pe o carte?

Haideţi, prieteni,

Miza e mare:

Oarba vecie din minutare...

tânguire   

Cum de-am purtat

Până-n abis

Un rour vis

Însingurat,

Ars de păcat

Ca un proscris?

Cum de-a venit

Un duh străin

De noapte plin

Din infinit,

Neauzit,

Neplâns alin

Să mi te ia?

Azi nu mai zbor

Ca un condor

Până la stea.

Cum de știa

Că-s muritor?