E o prostie să te întorci; Cea mai tristă țară din lume;

E o prostie să te întorci

                             Pentru Carlos E. Aguasaco

Cenușa neamului tău

a fost măturată de o furtună

colosală ca moartea

și acea durere te va însoți

dincolo de memoria ta

Pentru ce e al tău

rămas în așteptare

nu va fi nicio judecată eternă

care să restabilească fundația

decât indiferenta ta stirpe

semănată într-o zi

S-a terminat acum

și dacă te întorci

nu vor mai fi nici în descendență

nici în locuința ta

aromele care să-ți salveze

copilăria

E o prostie să te întorci

când drumul a fost șters

și după-amiaza are plumb

crescut în orizontul

ce nu va mai fi

Lasă-ți bătăile inimii

să caute ecoul

în depărtare

pentru că nu e loc care să te aștepte

și busola lumii

înnebunește

de țipătul absențelor

pe care morții

îl urlă noapte de noapte

Nu trebuie să te întorci.

Nici măcar

să repeți călătoria

care a trebuit să șteargă urmele

fără despărțire

răscrucea

s-a așezat în spatele tău

atunci când sângele

a deschis rana

căii tale

E o prostie

să te faci că te întorci

când dorința

s-a luptat cu nostalgia

lasă-ți drumul

și nu te opri

că mulți proști

trebuie să te vadă încă

în depărtare

Cea mai tristă țară din lume

Orașul freamătă noaptea

și muzici de abandon

traversează sigure

riscul străzilor și bulevardelor

pline de femei delicioase

care își împart șoldurile

cu mișcări erotice în ritmul tobelor

și bărbați beți

obosiți

dar experți în rutina

de a împărți un pat din când în când

Jocul de seară

devorează cu lăcomie tăcerea

Sărbătoarea

diversiunea

fac mai întunecată

procesiunea sufletelor

care visează la liniște

mute

ca invadatorii

de terenuri necunoscute și ostile

Erau cântece

uitate deja

dar știu că au fost

care făceau durerea nobilă

și au înfrățit omul cu păsările

Vremurile în care lemnul viu

înverzea liniștit

în soarele cerbilor

Dansuri au fost

care susurau sonor

galopul zebrelor

în savane îndepărtate și fierbinți

și piei care trepidau

în mijlocul pădurii

și eternitatea

Sângele în mii de culori

amintește poate

că șarpele a fost sora

și lupul

și babuinul

în timp ce

limba se pierdea

și muțenia moștenită de la plumb

epuiza visul pe care îl uităm

înainte de răsărit

Țara orașelor

repetă constant și pertinent

comenzile obârșiei

aristocrate de imitație

care încurajează mulțimea

și bucuria de sâmbătă

să schimbe în mască festivă

grimasa oribilă a morții

care trăiește pe cheltuiala

vieții noastre

E cea mai tristă țară din lume

cea care risipește plânsul

în nopțile nebune

atât de lașă

ca uitarea morților lor