Arcadie Suceveanu: un visător de profesie

„Vrem să fim liberi în limba română”

 Arcadie Suceveanu

Nu știm cum s-a întâmplat, dar atât în Basarabia, care încă este „o țară în exil”, cat și în „dulcea Bucovină”, ce rămâne a fi „de-a pururi o durere pentru noi” (M. Eminescu) poezia nu s-a stins niciodată. Chiar în cele mai grele vremuri cuvântul poetic a pâlpâit mereu, așa ca o candelă făcută de bunicile noastre și puse acolo să ne lumineze existența. Dar când vânturile istoriei se înăspreau, veneau poeții și scriitorii să ne facă să vedem lumina cuvintelor. Grație poeziei în special și a cuvântului artistic în general a supraviețuit românismul în aceste două provincii românești, înstrăinate de Țară de câteva secole și încă rămase pe drumurile istoriei. Afirmând aceasta, vă îndemnăm să ne vedem pentru câteva clipe „cotrobăind prin garderoba literaturii”, de la Arcadie Suceveanu cetire. Se zice prin cercurile literare că acest bucovinean face parte din paradigma de sensibilitate poetică optzecistă. Se mai spune că-i o fire elegiacă, dar se ia de piept cu veacul. Debutând în culegerea colectivă Dintre sute de catarge (Chișinău, 1974) cu placheta „Mă cheamă cuvintele”, afirmă că suferă pentru „rana lumii”, punctează bolile veacului, demascând, mai apoi, „viermi de mătase recalificați”, care produceau altceva decât le este menirea.

Poetul Arcadie Suceveanu vine din Bucovina românească, cea care, după cum bine știm, e provincia cu cea mai lungă experiență de înstrăinare față de Patria-Mamă. Pornit dintr-un exil mai mic și ajuns la Chișinău, într-un exil mai mare, își ancorează corabia scriiturii sale în discursul poetic intitulat ingenios „Țărmul de echilibru”. Volumul pomenit anunță startul activității literare, iar mesajul poetic dă pe față o tendință insistentă spre inovație, prin rafinamentul și receptivitatea marcate de umbra înstrăinării. Învinuit de „trădare”, lăsând confrați de condei la Cernăuți, este primit de valul optzecist cu brațele deschise. Dacă am încerca să trecem în revistă șirul calificativelor literare atribuite poetului Arcadie Suceveanu, probabil am risca să nimerim în „cenzura ironică” a acestuia, „el rămâne credincios viziunii inimii”, după cum puncta inspirat Adrian Dinu Rachieru în volumul Poeți din Basarabia, Ed. Academiei Române, Ed. Știința, 2010.

Așadar să pornim de la viziunea inimii. Să pornim de la omul Arcadie Suceveanu, unul dintre acei visători de profesie pe care Dumnezeu l-a hărăzit să ne fie poetul celor înstrăinați de propria Țară și i-a sugerat să caute libertate în patria limbii române , care e și acolo, la Cernăuți, dar e și aici, la Chișinău ori la București, ori, dacă mergem mai departe, la Roma, Madrid, Paris, Bruxelles, Toronto, Washington etc. Patria limbii române este acolo unde se vorbește cu mândrie românește. De acest adevăr ne-am convins și la 15 iunie 2019, când poetul Arcadie Suceveanu, pe atunci Președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, și poetul Teo Chiriac, vicepreședinte, au răspuns invitației Asociației A.M.I.C.I. – Asociația Moldo-Italiană de Colaborare și Integrare din Veneția și ne-au onorat cu prezența la o întâlnire de suflet întitulată „Deasupra-mi teiul sfânt să-și scuture creanga”, dedicată lui Mihai Eminescu (130 de ani de la trecerea în veșnicie).

În vara anului 2019 poeții Arcadie Suceveanu și Teo Chiriac participase la Salonul de carte de la Torino, după care a urmat o întâlnire cu diaspora basarabeană stabilită temporar în Italia. Recitalul poetic ținut de Arcadie Suceveanu și Teo Chiriac la Mogliano Veneto din preajma Veneției a reconfirmat adevărul că patria limbii române poate fi și în Italia, unde sunt mii și mii de români basarabeni ori români bucovineni departe de casă, departe de Țară, dar aproape de limba română. Impactul poeziei cu participanții la acea întâlnire fu de-a dreptul impresionant. Deși era un timp frumos, bun pentru a merge la mare, lumea a preferat totuși poezia. În ajutorul oaspeților au venit cu un recital grupul de copii. S-a inclus pe parcurs și actrița Angela Rusu, venită de la Padova. Recitalul s-a topit într-o discuție de suflet, de parcă noi, toți cei prezenți la un ospăț liric, cei care, de fapt, ne-am autoexilat în Italia, ne-am fi regăsit pentru câteva clipe pe la casele noastre grație limbii române. După consumarea evenimentului, doamna Xenia Lozinschi, profesoară de limba și literatura română, le-a făcut poeților noștri o mică excursie la Treviso. Mai mare libertate decât în limbă nici nu știu dacă mai este în alte spații ale cunoașterii.

Evident, după o întâlnire atât de marcată emoțional, am propus oaspeților să mergem și la Veneția, care de fapt e toată un monument, declarat în 1979 de către UNESCO patrimoniu al umanității. Impactul cu acest oraș unicat în lume e puternic pentru orice vizitator, dar pentru o fire poetică e și o sursă de inspirație. Observam că la Veneția toată forfota de oameni e compusă în mare parte din străini. A scăzut vertiginos numărul populației cu viză de reședință în Veneția. Încetul cu încetul orașul devine un muzeu. Printre vizitatori eram și noi, cei pentru care noțiunea de „străin” și de „înstrăinare” a fost și încă mai rămâne o obsesie. A fi străin în ziua de azi e una dintre cele mai pronunțate poveri ale ființei umane. E una să fii străin departe de casa ta, de satul tău și e cu totul alta să fii străin de Țară, adică să nu o ai ori să nu te aibă. Astăzi, în epoca globalizării și a dezumanizării ființei noastre, înstrăinarea de Țară e urmată de solitudine și singurătate. Dincolo de aspectul metaforic al acestor termeni se ascund realități cotidiene pe care suntem datori să le trăim. La aceasta mă gândeam când încercam să fotografiez toată Veneția, cu toate monumentele și bisericile ei, ca să rămână o amintire frumoasă pentru colegii mei Arcadie Suceveanu și Teo Chiriac.

Mai spre prânz ne oprisem la restaurantul „Barabao”, o elegantă structură turistică gestionată de domnul Vasile, un brav basarabean de la Hâncești, stabilit cu familia de mai mulți ani în Veneția. Ne-a primit cu multă căldură și ospitalitate, oferindu-ne la masă bucate din darurile Mării Adriatice.

La întoarcere de la Veneția, obosiți de-a binelea de mersul pe jos, de urcatul și coborâtul a zeci de punți, cu privirile grele de atâtea monumente pline de istorie, m-am gândit să le fac o surpriză mai degajată. De cum au intrat în curtea casei noastre de la Preganziol, le-am prezentat zona italiană cu gazon de iarbă tunsă scurt, cu palmieri și flori exotice, apoi i-am invitat să vadă și zona mea basarabeană cu o mică legumărie, un cireș, un vișin, o tufă de bujori, câteva tufe de viță-de-vie de diferite soiuri care ne îndulcesc sufletul de cu vară până toamna târziu. Cele două spații sunt divizare de un gard verde de arbuști, așa ca să nu mai intre nimeni în intimitatea unei legumării ori palmierul să se amestece în visele unui cireș înflorit. Deși știm bine, „cireșii fără niciun interes personal / dau în floare”, tot ei, cireșii înfloriți nu declară război altor cireși înfloriți. Mai știi, se pot lua la ceartă cireșul cu palmierul.

După ce isprăvisem cu prezentarea celor două zone ale spațiului verde din jurul casei, cea cu palmierul italian și cea cu cireșul basarabean, am făcut cu privirea spre copacul de magnolie care e mai înalt decât casa și are aproape o sută de ani. De la poalele acestuia se vedea o scară de lemn vopsită cu verde. Mi-am îndemnat oaspeții să urcăm mai spre cer, acolo este o căsuță a poeziei. Până soția a adus bucatele la masa de afară, noi deja discutam la o bere în căsuța din vârful magnoliei. Am construit-o pentru nepoțica mea Maria Victoria. Dar se bucură și maturii de această bijuterie, mai ales dacă sunt copii în suflet. Sper să fi rămas amintiri plăcute și în memoria oaspeților mei cele câteva clipe de discuție poetică la o anumită înălțime în preajma florilor mari de magnolie de un alb imaculat și de un parfum de nedescris. Când soția ne invită la masa de afară, jos, la umbra magnoliei, Arcadie Suceveanu întrebă dacă am putea să luăm masa acolo, în căsuța cu poezii.

În acea zi minunată timpul a trecut atât de repede, încât nici n-am reușit să gustăm din plăcintele pregătite de Elena, soția mea. Nici n-am prins de veste cum trecuse cele câteva ore și am ajuns în grabă mare la aeroportul din Treviso. Ceasul indica ora închiderii ghișeului de înregistrare a pasagerilor cu destinația Chișinău. Parcă totul a fost bine. Salonul de la Torino. Întâlnirea cu cititorii de la Mogliano Veneto. Excursia la Veneția. Meditațiile din căsuța cu poezii. Savurarea aromelor unui copac uriaș de magnolie înflorită...

La mulți ani bine cuvântați, dragă coleg Arcadie Suceveanu! Vă dorim sănătate, inspirație și bogate roade editoriale.

Arcadie Suceveanu: dreaming as a profession

Keywords: poetic word; elegiac attitude; literature’s closet; a wound on the world; heart’s vision; a stranger in his country

The Poet Arcadie Suceveanu is part of the paradigm of the 80’s generation sensitivity. He is an innovator of poetical writing. Native of Bucovina, settled in Chisinau, he integrates perfectly in the Romanian literary circuit.