România și miracolul globalizării. Paradigme identitare (I)

Voi porni de la o idee pe care Andrei Codrescu – celebru scriitor american contemporan  de origine română – o exprimă într-una dintre scrierile sale (Codrescu 2009), privitor la identitatea națională vs identitatea culturală. Iată ce mărturisește acesta: „Eu aparțin unei țări al cărei export principal sunt geniile”. În fapt, acest „export” este o confirmare a concepției marcusiene, potrivit căreia globalizarea asigură integrarea și afirmarea valorilor naționale în spațiul culturii universale.

Alegerea  departelui și lăsarea în urmă a lui acasă, în căutarea unei structuri spațio-temporale în care personalitatea culturală să rodească pe deplin, induce ideea că exilul este o stare asumată menită să asigure incursiuni în illo tempore, într-un demers cultural de recuperare a paradisului originar. Codrescu a comparat procesul de plecare a geniilor în departe cu exilul lui Ovidiu, iar călătoriile dincolo de granițe cu un traseu inițiatic de la alienare la hoinăreală „prin mahalalele Europei”, având ca rezultat construirea unei noi identități, universale, prin hibridare.

Acest traseu inițiatic camuflează latura tragică a exilului, care va rămâne o suferință nemărturisită a dezrădăcinatului, dar și o izbândă a reînrădăcinării în țara de adopție. Un proces complex, pe care geniile din România au ales să-l experimenteze pentru confirmarea faptului că exilul s-a resemantizat, fiind una dintre componentele esențiale ale globalizării. Vom reveni la acest fenomen în articole viitoare, o serie menită să atragă atenția asupra identității naționale în contextul mileniului III.

Peste Ocean, România există ca o țară cu frontiere fluide, în care încap toți aceia care, între acasă și departe, au ales departele ca loc al unui supliciu asumat, al unei suferințe în urma căreia decantările au creat zona de românism esențial, inserat în cultura universală. Alegerea lor a fost menită providențial să renască o Românie nobilă, cu aura paradisului originar, ruinat de timpul istoric pe care l-am trăit după a doua conflagrație mondială.

M-am oprit asupra acestei Românii cu frontiere fluide pentru că acolo, în departe, destule spirite înalte ale culturii naționale și-au dobândit statutul de valori ale culturii universale. Deși țara lor de adopție este America – locul pe care mulți l-au considerat un târâm al făgăduinței – spațiul larg, deschis spiritelor înalte, unde acestea s-au împlinit, este România, țara de origine, care a rămas un centru vital pentru destinul lor cultural.

Mi s-a părut extrem de interesantă viziunea mărturisită a unui scriitor român celebru în America, Andrei Codrescu, despre cultura nouă creată într-o zonă afectivă de melanj între țara de origine și țara de adopție, o cultură nouă, care definește mileniul III, în speță globalizarea. Despre acest fenomen – globalizarea – Solomon Marcus vorbea ca despre un mare beneficiu al lumii noi, contemporane, un gen de paradigmă universală (Marcus  2011) menită să regleze existența omenirii mileniului III. Departe de abordările extremiste ale globalizării, Marcus vede ca pe o mare oportunitate libera circulație a omului prin toată lumea, contactul cu alte culturi și, mai ales, rezultatul acestui contact, al cărui produs trebuie să fie o deschidere și o înțelegere corectă a identității. Se elimină astfel orice tendință de anulare, de respingere a celuilalt prin deschiderea unei căi a concilierii elegante între elementul național și cel universal.

Marcus sugerează faptul că o cultură națională, în accepțiunea veche a termenului, închide, izolează, diminuează valoarea identității unei nații, în vreme ce contactul cu alte culturi, înțelegerea acestora și acceptarea alterității asigură construirea corectă, temeinică a culturii universale. În fapt, Solomon Marcus redefinește cultura universală ca pe un sistem de puzzle în contextul căruia fiecare piesă are importanță egală în construirea întregului.

Scopul globalizării este, așadar, punerea în comun a valorilor naționale, pentru a crea valoarea universală. Evident că există și amenințări, pe care le putem atenua prin atitudinea față de celălalt, prin asumarea unei conștiințe identitare evidente, dar nu ostentative, a cărei strălucire sporește prin contactul cu alte culturi. În această zonă de contact, se produce o fuzionare a elementului național cu alte culturi, proces care creează un pământ fertil, nou, în dinamica identitară contemporană. Întrebat de ce nu a ales să plece în străinătate, Marcus a răspuns categoric, fără a mai da posibilitatea repetării acestei întrebări: Dacă eu nu mi-am pus această întrebare, nu văd de ce mi-ar pune-o alții. El a înțeles că, în istoria vremurilor trăite, sporirea spiritului identitar și includerea  în universalitate se face sigur prin incursiuni repetate în alte culturi. Acest aspect a stat la baza multiplelor sale deplasări în străinătate, la diferite activități științifice, prin colaborări la reviste celebre în spațiul cultural internațional, prin formarea și susținerea afirmării unor discipoli care au ales să rămână în țară sau să plece în alte țări.

Este cazul a doi discipoli, academicieni celebri: Gheorghe Păun, rămas în spațiul României natale și Cristian Sorin Calude, care a ales Noua Zeelandă ca a doua sa patrie. Este extrem de interesant efectul Marcus asupra celor doi savanți. Deși aflați la o distanță geografică enormă (România – Noua Zeelandă), cei doi construiesc împreună un spațiu global al cercetării informatice și, asemeni magistrului lor, își asumă țara de origine, ca patrie-mamă, lansând-o astfel la nivel universal. Se pare că astăzi, în lume, numele lui Cristian Calude se află la vârf, în domeniul său de expertiză.

În anii ’80, plecau spre America mai mulți intelectuali de valoare din țară. Dintre aceștia, ne vom opri la Sanda Golopenția și la soțul său, Constantin Eretescu. Alegerea pe care au făcut-o atunci are sensul unei respingeri vehemente a sistemului comunist totalitar, nu doar din perspectiva intelectualului adult, ci și a copilului și tânărului de odinioară, vârste la care au fost supuși unor suferințe determinate de originea familiei din care făceau parte.  Când au decis să aleagă America, țara în care doreau să-și găsească liniștea, ambii se aflau la vârsta maturității.

Sanda Golopenția purta memoria părinților săi nu doar ca pe un titlu nobiliar, ci și ca pe o vulnerabilitate majoră în contextul unor fapte cu rezonanță istorică pe care regimul totalitar nu le dorea reținute de români. Fiică a sociologului Anton Golopenția, ucis de tânăr în temnițele comuniste, lingvista Sanda Golopenția și-a afirmat calitățile de cercetător de înaltă ținută, dar, în România, drumul ei profesional bătea pasul pe loc. Regimul comunist o situa în categoria celor cu origini nesănătoase. Așadar, opțiunea de a pleca peste ocean rămânea singura soluție pentru a putea contribui la afirmarea culturală a României în lume.

Am optat pentru interpretarea plecării Sandei Golopenția, în cheie marcusiană, considerând-o în prima linie a celor care au anticipat paradigma mileniului III și care au confirmat, prin destinul profesional, că globalizarea impune și niște riscuri, dintre care cel cu amprentă profundă rămâne părăsirea fizică a țării de origine.

Acolo, în America, departe de țara-mamă, cercetătoarea a dus cu ea o experiență academică valoroasă, impunându-se la Providence, în cadrul Brown University, SUA, unde a parcurs toate treptele promovării profesionale, devenind acum profesor emerit. Ceea ce a uimit lumea academică americană a fost profunzimea scrierilor sale, diverse ca domeniu, de la lingvistică, la literatură (teatru), la sociologie și antropologie. O diversitate care anunța un cercetător vizionar, anticipând cunoașterea complexă, specifică mileniului III.

Departe de România, Sanda Golopenția a dus cu sine și memoria părinților săi, nu doar din perspectiva dragostei filiale firești în relația copii-părinți, ci și dintr-una științifică, demonstrând  că sociologia și antropologia, ca științe care solicită implicarea mai  multor domenii în cercetare, fixează, în cultura lumii, matricea identității naționale, definind universalitatea ca pe o sumă de experiențe culturale care marchează progresul omenirii, istoria acesteia.

Pe de altă parte, în contextul exilului, Sanda Golopenția a rămas confortabil în matricea lingvistică a limbilor romanice, abordând franceza ca pe o limbă bogată în virtuți de comunicare culturală, fapt care a influențat semnificativ profilul său de cercetător. Dacă, de obicei, un exil din țara de origine înseamnă implicit pierderea contactului cu limba maternă și disconfortul lingvistic în limba țării de adopție, pentru Sanda Golopenția acesta nu s-a manifestat, deoarece, lingvistă fiind, identitatea ei culturală a însemnat implicit traversarea mai multor limbi, astfel încât conceptul a fost configurat tocmai din acest periplu printre culturile aferente, construindu-i personalitatea științifică și culturală.

Sentimentului dezrădăcinării la părăsirea pentru totdeauna a țării natale s-a contopit cu suferința pierderii părinților, fapt care a generat o energie imensă ce i-a susținut munca de restituire, pentru cultura națională, a operei lui Anton Golopenția și a Ștefaniei Cristescu. Acest demers a însemnat adăugarea la patrimoniul culturii naționale și universale a operelor părinților săi. Timpul a lucrat în favoarea dezvoltării tuturor resorturilor care au propulsat-o pe Sanda Golopenția în universalitate.

Personalitatea complexă, cultura profundă care o definește și care susține germinarea spiritului național în context universal, conștiința apartenenței la România, prin părinții săi, prin studiile pe care le-a făcut în țară sunt tot atâtea puncte de inserție solidă în zona academică a Americii. Traseul profesional de după anii ’80 este configurat transdisciplinar, astfel încât lingvistica poziționată la temelie rodește în domenii noi, dintre care sociolingvistica se detașează prin studiul de caz pe care autoarea îl face privind noul profil al limbii române în ultimii ani ai celui de-al doilea mileniu. Hibridarea limbii prin dinamica circulației românilor în lume este denumită româna globală, un concept pe care cercetările lingvistice din țară l-au avut la baza elaborării dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic, în edițiile cunoscute.

Fenomenul globalizării a influențat limba, reflectând, în fapt, dinamica socială, zonele de contact dintre culturile lumii, consolidând importanța conceptului de comunicare, importat în filologie din domeniul sociologic. Așadar, un lingvist plecat peste Ocean și construindu-și acolo o carieră universitară recunoscută pune la baza studiilor sale nu doar cultura filologică de care dispune, ci și experiența exilului, un sentiment al dezrădăcinării discret mărturisit fără a-i produce acele confesiuni dureroase născute din părăsirea țării de origine.

Exercițiul ontologic al Sandei Golopenția este coerent și substanțial reflectat în opera sa, ca expresie a dimensiunii benefice a globalizării. Autoarea argumentează cu propriile experiențe culturale faptul remarcat de Solomon Marcus și anume că, pentru un cercetător, a se mișca în lume înseamnă a fertiliza ideile și a produce creații valoroase, purtătoare ale mărcii identitare a spiritului național, pe care îl grefează în cultura universală. Acest adevăr susținut de Solomon Marcus în raport cu globalizarea, ca fenomen specific lumii contemporane, se află la baza culturii universale care poartă în sine valorile reprezentative ale tuturor națiunilor lumii.

Se remarcă la Sanda Golopenția și vocația memorialistică. Scrierile sale recente evocă trecutul ca pe o temelie solidă care susține evoluția, timpul istoric și timpul personal, împletite într-o armonie intelectuală inconfundabilă. Bulevardele vieții (Golopenția 2018) este unul din titlurile care exprimă metaforic drumul autoarei prin diverse culturi, sugerând confortul resimțit în acest periplu prin lume, fără a uita locul de obârșie, țara natală. Drumul Sandei Golopenția nu a avut nicio umbră de constrângeri, de interdicții sau de agresiune asupra identității sale. Trecerea prin viață s-a produs maiestuos – bulevardul fiind un simbol al destinului său cultural. Călătoria prin diverse culturi i-a consolidat identitatea extrem de bine construită atâta vreme cât a trăit în România natală.

(Va urma)

Bibliografie:

Codrescu 2009 = Andrei Codrescu, Ghid dada pentru postumani. Tzara și Lenin joacă șah, București, Curtea Veche, 2009

Golopenția 2018 = Sanda Golopenția, Bulevardele vieții, București, Spandugino, 2018

Marcus  2011 = Solomon Marcus, Paradigme universale, Pitești, Paralela 45, 2011

Romania and the miracle of globalization. Identity paradigms (I)

Keywords: far; home; fluid borders; globalization; national culture/ universal culture

Globalization is defined by Solomon Marcus as a phenomenon specific to the III millennium, through which the national element is integrated into the formula of the universal culture of the third millennium. Famous intellectuals have left the country, now being professionally successful people and strengthening, through their work, the universal culture. Sanda Golopentia, Constantin Eretescu, Andrei Codrescu or Mihai Nadin are just a few of the personalities who have built a solid passport for Romania’s universality, a new identity paradigm.