Miorița analizată printr-o nouă metodă

Metodele cercetătorilor de până acum ai Mioriței nu mai corespund exigențelor științifice de azi. Explicațiile unora dintre ei sunt o insultă națională. Nu Miorița e dăunătoare individului și națiunii, așa cum s-a zis, ci felul în care a fost explicată este dăunător.

Lucian Blaga defineşte metafora în Geneza metaforei şi sensul culturii cu ajutorul aşa-numitei „alegoria morţii şi nunţii ciobanului”, pornind de la explicaţia deja existentă a Mioriţei. Iar apoi explică Mioriţa cu această definiţie (Blaga 1937). Blaga scrie în Spaţiul mioritic că alegoria morţii şi nunţii prezintă moartea ca o nuntă cosmică şi afirmă că „dragostea de moarte” îi caracterizează pe români (Blaga 1936). Henri H. Stahl, etnograf, etno-sociolog rural şi antropolog al culturii, demonstrează că teoria lui Blaga despre sentimentele poetice ale românilor faţă de moarte e lipsită de temei (Stahl 1938 : 10-18; 104-119). George Călinescu l-a mustrat aspru pe Blaga în Istoria literaturii: „Studiul ar cere mai multă aplicare sociologică şi documentară, decât doctrinară. Din păcate materialul examinat este foarte redus şi impresia este că autorul [Blaga] cunoaşte superficial istoria patriei şi literatura ei” (Călinescu 1986: 952).

Adrian Fochi aplică metoda cantitativ-statistică – respinsă de Mircea Eliade – și caută coșciuge din Irlanda și până în China, cu care ne explică Miorița. Fochi zice că sensul Mioriţei „este apărarea de puterea malefică a mortului” (Fochi 1964: 529). Eliade e de acord cu el și afirmă că Miorița descrie una din acele „numeroase ceremonii funerare… [ce] trebuie să fie efectuate ca să împiedice mortul să ‘devină nefast‘ și să se întoarcă printre cei vii, sub formă de strigoi” (Eliade 1980: 235). Pentru frica de strigoi admiră occidentalii Miorița? Eliade explică alegoria morții și nunții cosmice prin aceea că păstorul înfrumusețează tragismul și absurditatea morții sale ca o nuntă fericită, ca să suporte moartea mai ușor. Dacă ar fi o înfrumusețare a realității, atunci nu este alegorie, ci eufemism. Confuzia dintre cele două definiții e o regretabilă eroare metodologică în cercetarea de până acum.

Eliade prezintă ciobanul ca un pasiv față de „teroarea istoriei”. El vede fatalism în Miorița și propovăduiește resemnarea: „Deși ești gata să săvârșești orice, cu toate sacrificiile și oricât eroism, ești condamnat de istorie, aflându-te la răspântia invaziilor (...) în vecinătatea marilor puteri militare dinamizate de fanatisme imperialiste. Nu există apărare militară sau politică eficace în fața ’teroarei istoriei’ prin simplul fapt al inegalității zdrobitoare între invadatori și popoarele invadate” (p. 249). Amzulescu, Fochi, Chițimia și Vrabie îi dezaprobă pe cei ce atribuie ciobanului resemnare și fatalism: „De altfel și bunul-simț respinge interpretările arbitrare pomenite, deoarece un popor care timp de două mii de ani și-a apărat cu străjnicie libertatea împotriva cotropitorilor din afară și împotriva asupritorilor dinăuntru nu este nici resemnat, nici fatalist, nici nu dorește moartea ca pe o ‘mireasă’ a lui și a lumii” (Amzulescu et al. 1964 : 123).

Eliade nu ține cont de luptele înverșunate ale românilor și susține că românii întotdeauna au înfrumusețat tragismul istoriei țării, ca să suporte mai ușor „teroarea istoriei”. De la înălțimea celebrității sale internaționale, el vede subiectivism în cărțile de istorie scrise de români și trezește suspiciunea străinilor față de felul cum își prezintă românii istoria. Eliade e cel mai de seamă în fruntea cercetătorilor care își prezintă intuiția drept concluzie, bazându-se pe sentimente și păreri, iar nu pe dovezi și argumente. Articolul despre Miorița din Kindlers Neues Literatur Lexikon (1992) se bazează pe o bibliografie de 13 autori. Eliade nu este printre ei. Eliade semnează articolul despre Meșterul Manole, din același volum.

Miorița este un mit, așa cum bine a precizat George Călinescu (Călinescu 1986: 58-59). Se știe că orice mit are un conținut esoteric și un aspect exoteric. Cercetarea anterioară a Mioriței nu ține cont de această precizare a lui Călinescu și o analizează doar ca pe un text exoteric. Analiza pe care o fac eu se îndreaptă spre conținutul esoteric. De aceea, rezultatele analizei mele sunt diametral opuse rezultatelor obținute de cercetătorii anteriori. Dacă nu facem o cercetare a conținutului esoteric din Miorița, atunci avem numai cercetarea aspectului exoteric.

Am analizat prin metoda calitativ-comparativă – neutilizată anterior – și în perspectivă sinoptică 973 de variante ale Mioriţei, din trei antologii. Am pornit de la zece întrebări și am răspuns la ele în Miorița. Izvorul Nemuririi, Editura Alcor, București, reeditată în 2017:

1. Care e cauza și scopul uciderii ciobanului? În sute de variante apare cuvântul lege. În cultura populară orală, lege e atestat numai cu sens religios. Niciodată cu sens juridic. Așadar, cauza și scopul uciderii în Miorița nu pot să fie juridice, ci religioase. Caracostea (Caracostea 1971: 131) și Noica (Noica 1970: 173-177) spun că lege în Miorița nu are sens juridic, ci sensul de lege ce reglează relația omului cu cosmosul. Așadar, omorul are o cauză religioasă și un scop religios cu implicații cosmice. Trebuie să căutăm sensurile mitologice ale Mioriței.

2. Ce înseamnă că ciobanul e tras printr-un inel? Părerea că el era subțirel e respinsă de Amzulescu și cei trei: „Portretul ciobanului nu ne prezintă un personaj identificabil prin detaliul individual, pitoresc și singularizator, ci exprimă idealul de frumusețe tinerească și de cuceritoare bărbăție ce și l-a format poporul nostru”. Ei adaugă: „Portretul acesta nu s-a născut odată cu Miorița, ci a fost preluat dintr-alte zone ale folclorului (...) Arta acestui portret este fără analogii în cuprinsul întregului nostru folclor”. Cum „a fost preluat dintr-alte zone ale folclorului”, dacă „este fără analogii în cuprinsul întregului nostru folclor”?

Portretul ciobanului e compus din cinci metafore ce zugrăvesc însușirile lui interioare, psihice și prezintă frumusețea lui lăuntrică, profilul lui moral și spiritual.

3. Ciobanii provin din trei regiuni și adesea sunt frați. Cum frați, când unul e străin? S-a spus că Miorița înfățișează conflicte regionale dintre ciobani și ura împotriva moldoveanului. Cuvântul străinel nu definește situația socială a ciobanului. El e străinel în sensul că sufletul lui e mai legat de aspectul sacru al universului și al omului, decât de aspectul profan. În unele variante, cei doi suflă în buciume și anunță că trec la acțiune. Cine a mai văzut criminali care anunță că vor comite o crimă?

4. Uciderea este un rit sângeros sau e teatru popular? Fără să știm asta, nu putem înțelege atitudinea și răspunsul ciobanului. Omorul adesea e la modul condițional. El zice dacă o fi să mor. Uneori el însuși cere să fie ucis, ba chiar să fie ucis de trei ori: în zori, la amiază și la asfințit. Numai la teatru sau într-un ritual se poate repeta această acțiune. În câteva variante, omorul e la indicativ trecut. E ucis și îngropat, mama lui îl reînvie, iar el își reia activitatea ca mai înainte. Aici, el este un erou mitologic.

5. Ce este cu mama ciobanului? Unii cercetători cenzurează versurile despre ea. Știința nu permite cenzurarea textului cercetat. Ea se oglindește în divinitățile naturii și vorbește cu ele. Avem astfel indicații prețioase asupra vremii când a fost compusă Miorița.

6. Ce fel de animal e câinele? Mioara nu poate fi un oracol, cum zice Eliade. Nu se încadrează în fenomenologia oracolelor. Dialogul cu mioara e un monolog interior. Ea simbolizează Anima, arhetipul matern din sufletul omului, așa cum știm de la C.G. Jung. Mioara este un animal fabulos și nu poate vorbi de un câine adevărat. Ciobanul are mai mulți câini. De ce să-și cheme doar unul? Pentru că nu e un câine adevărat. Câinele are însușiri umane (bărbătesc, frățesc). Deci este o personificare. El simbolizează Animus, arhetipul patern din suflet.

7. Cine e sora soarelui, a lumii mireasă? E moartea, cum s-a crezut? Cine e fata frumoasă, din alte variante, care vine să caute ciobanul pe munte? Eliade li se alătură celor ce consideră că ciobanul este omorât „din motive sentimentale: el, și nu unul din ceilalți, a fost ales de o fată frumoasă” (Eliade, p. 240). Amzulescu și ceilalți trei spun că „aici se ascunde o veche practică păstorească, de natură superstițioasă, care interzicea femeilor accesul la stână” (p. 121). Cei patru ignoră cercetarea lui Romulus Vuia, întemeietorul etnografiei românești, care a constatat că „alături de ciobani … se întâlneau și femei, baci” (Vuia 1980: 249). Vuia este confirmat de fotografii etnografice și de dicționarele explicative DEX, DLRM, MDE, care definesc băciță: „Femeie care conduce o stână”.

Amzulescu și cei trei afirmă că la început ea era o fată de maior, nimfomană, pe care poporul a urcat-o în cer și a făcut-o sora soarelui. Analiza sinoptică arată că nu fata de maior a fost urcată la cer, ci invers: sora soarelui a fost coborâtă până la o fată de maior. Ea întruchipează apariția (hierofania) unei divinități chtonice echivalente cu mândra crăiasă din cer, divinitate uranică. Ciobanul nu este un om în carne și oase, ci e un personaj literar și înfățișează un erou mitologic ce simbolizează perfecțiunea umană.

8. Ce vrea să spună ciobanul cu alegoria morții și nunții? Moartea ciobanului este aceeași alegorie folosită de apostolul Pavel din Biblie, care spune că el moare zilnic de la cele lumești, ca să ajungă la cele divine. Nunta cosmică simbolizează unirea sufletului omului cu universul divinizat, bine-cunoscuta hierogamie, o stare de fericire proiectată pe întreaga natură înconjurătoare.

9. Cum s-a ajuns de la colind la baladă și de la un conținut sacru la înțelesuri profane? Transmiterea orală a modificat textul de la o înțelegere mitologică la una realistă, de la sacru la profan. Aceasta a creat confuzii pentru țărani și cercetători.

10. Putem data Miorița? Versurile au de bună seamă o legătură directă cu societatea care le-a creat. Variantele oglindesc societatea vremii și astfel fac posibilă o datare relativă. Și adaosurile pot fi datate. Societatea din Miorița se află în matriarhat și paleolitic, deci poate fi mai veche decât perechea de Gânditori de la Hamangia, ce trăia în patriarhat și neolitic, acum șapte sau opt mii de ani. Antropologul francez Claude Lévi-Strauss afirmă că marile descoperiri fundamentale ce stau la baza civilizației actuale – domesticirea animalelor, agricultura, ceramica și țesutul – s-au făcut cu opt sau zece mii de ani în urmă. Oamenii, care au făcut aceste descoperiri, aveau premisele necesare pentru a crea Miorița. Textul a urmat evoluția limbii.

Nimic nu este concret în Miorița. Totul e simbol, cu multiple sensuri. În Miorița natura este însuflețită și divinizată, divinitatea umanizată, iar omul e îndumnezeit. Este una din cele mai valoroase capodopere din literatura universală, etern valabilă și actuală, ca un ghid de înălțare sufletească pe culmile poeziei și spiritualității, a oricărui om, din orice țară ar fi.

Referinţe bibliografice:

Amzulescu et al. 1964 = Alexandru Amzulescu, Adrian Fochi, I.C. Chiţimia, Gheorghe Vrabie, Poezia epică, în Istoria literaturii române, vol. I, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1964

Blaga 1936 = Lucian Blaga, „Spaţiul mioritic”, Trilogia culturii, Bucureşti, Fundaţia pentru literatură şi artă, 1936

Blaga 1937 = Lucian Blaga, Geneza metaforei şi sensul culturii, Bucureşti, Fundaţia pentru literatură şi artă, 1937

Caracostea 1971 = Dumitru Caracostea, Ovidiu Bârlea, Problemele tipologiei folclorice, Bucureşti, Minerva, 1971

Călinescu 1986 = George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, Minerva, 1986

Eliade 1980 = Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Gengis-han, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980

Fochi 1964 = Adrian Fochi, Mioriţa, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1964

Noica 1970 = Constantin Noica, Rostirea filozofică românească, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970

Stahl 1938 = H.H. Stahl, Filosofarea despre filosofia poporului român, în „Sociologie românească 3”, nr. 3-4, 1938

Vuia 1980 = Romulus Vuia, Studii de etnografie şi folclor II, Bucureşti, Editura Minerva, 1980

Miorita analyzed with a new method

Keywords: Miorița; Lucian Blaga; Mircea Eliade; Adrian Fochi; George Călinescu; H. H. Stahl; Romulus Vuia; Caracostea; Noica; Amzulescu; Victor Ravini

Miorita’s previous researchers analyzed it as a diverse fact and as an exoter ic text. Previous research was done with methodological errors, inadmis sible in science today. I analyze Miorita as a mythological and esoteric text and with a new methodology, no longer used. The result of my research is diametrically opposed to the result of previous research.