Alexandru Hangerli – un principe filolog

În caleidoscopul figurilor fanariote se arată un domn grec, despre a cărui domnie în istoriografia noastră nu se spunea mai nimic decât că avuse o domnie efemeră și de scurtă durată, dar care, suntem de părerea, a lăsat o urmă în dezvoltarea lexicologiei orientale din secolul al XIX-lea, fiind înalt apreciat și după viața sa longevivă și plină de peripeții și implicații politice. Fiind autorul unui vestit dicționar în trei volume, el nu era un oarecare cărturar de cabinet: principele Alexandru Hangerli (francizat ca Alexandre Handjéri), provenea dintr-o mare familie fanariotă (cu pretenții de descendență din Paleologi), ajungând să fie chiar nominal domn al Moldovei, din martie până în iulie 1807, iar fratele său mai mare – Constantin deținuse înaintea lui domnia în Țara Românească (1797 – 1799). În vâltoarea anului 1821 a trebuit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții și a murit la Moscova, la o vârstă înaintată – de cca 95 de ani (3.06.1854).

Alexandru Hangerli (s-a născut la Constantinopol în 1759¹ sau 1760², deși se întâlnesc și alte date despre anul de naștere)³ a fost un reprezentant neordinar al Fanarului grec – savant, scriitor, principe („gospodar”) al Moldovei și Mare dragoman (interpret) al Imperiului Otoman. Familia lui era una dintre cele 11 mari clanuri familiale fanariote din Constantinopol (și nu doar): Hangerli, Callimachi, Caragea, Ghica, Mavrocordat, Mavrogheni, Moruzi, Racoviță, Ruset (Rosetti), Suțu, Ypsilanti – care au ocupat tronurile Principatelor Române între anii 1711-1821⁴.

Unchiul său Samuil (Σκαρλάτος, 1700-1775), devenind mitropolit (1731-1763), apoi patriarh al Constantinopolului (1763-1768; 1773-1774), a avut cu siguranță „o minte ascuțită...”⁵ Patriarhul Samuil I era tipul clericului-intelectual care, cu amploarea educației sale, înțelesese deșertăciunea umană, motiv pentru care a favorizat puterea spiritului în detrimentul puterii politice. Iar promovarea în politica fanariotă a făcut-o din plin nepotului său de frate – Alexandru Gh. Hangerli.

Celălalt frate – Constantin Gh. Hangerli, obținuse prețuirea lui Husein Kuçük, amiralul flotei otomane, prin intermediul căruia ajunsese la domnia Țării Românești în 1797, iar ulterior avuse un sfârșit tragic, fiindu-i tăiat capul de un călău („arap”) trimis de Poartă.

În august 1806, la insistența trimisului lui Napoleon – generalului Sébastiani – , sultanul i-a destituit pe ambii domni ai Principatelor – Al. Moruzi și C. Ypsilanti, numindu-l pe dragomanul Calimachi în Moldova și pe Suțu în Țara Românească, iar Al. Hangerli fiind numit Mare dragoman⁶.

Reieșind din interesul rușilor față de noul dragoman fanariot, în ajunul răbufnirii noului război ruso-turc, trimisul de la Constantinopol A. Italinski raporta (la 18/30 august 1806) ministrului de externe A. Budberg: „Întrucât Hangerli, în poziția sa de dragoman al Porții, ne poate fi de mare folos și, din moment ce el trebuie să fie implicat în chestiunea domnitorilor, intenționez să încerc să-l câștig de partea noastră; ... El (Al. Hangerli) a declarat că nu are legături cu francezii, de care l-au acuzat dușmanii săi, și a încheiat declarându-și dorința de a stabili relații strânse cu noi și decizia de a se ghida în toate după sfaturile noastre. Experiența ne va arăta în ce măsură cuvintele lui au fost sincere, dar deocamdată nu-l voi lăsa să mă păcălească”⁷.

Ascensiunea noului dragoman a fost previzibilă, deoarece un an mai târziu, la 7 martie 1807, în ziua de joi: „În cetatea împărătească s-a îmbrăcat cu cavade Marele dragoman Alexandru Hangerli pentru Domnia Moldaviei; pe timpul patriarhului Grigore și Beizadea Alecu Suțu, fiul fericitului Mihail Voevod, s-a îmbrăcat cu cavada de Mare dragoman al Porții”⁸.

Al. Hangerli, care a fost numit de turci (după declararea oficială a războiului la sfârșitul anului 1806) Domn al Moldovei, trimite în mai 1807, de peste Dunăre, Manifestul către țară, prin care îndeamnă moldovenii să-i abandoneze pe muscali și să se alipească de Sultanul Mustafa al IV-lea,
noul împărat al Turciei (1807-1808). Hangerli apela la Mitropoliți și Episcopi să readucă țara la datoria de supunere către turci, promițând că oștirea turcească, care îl aduce la domnie nu va face țării niciun rău⁹.

Fiind, de fapt, un domn de azi pe mâne, Al. Hangerli, care așa și nu a putut ajunge în țară și să dețină efectiv tronul în Iașiul ocupat de ruși, în scurta sa domnie nominală nu participă în viața internă a țării și după câteva luni părăsește scena politică românească – „fără a fi lăsat aproape nicio urma din cârmuirea sa”¹⁰.

Între timp, în raportul (de la 14.07.1811) baronului de Mériage către Ministerul de Externe, cu privire la fanarioți şi Țările Române, se menționase că, dintre principii greci care sunt prezenți în Turcia, Suțu și Hangerli „s-au arătat mai constant atașați de Franța. Acești prinți sau bei primesc întotdeauna o educație aleasă. Așa este voința Porții, fiind destinați să ocupe posturile secundare ale diplomației turcești ale căror rol, în realitate, este cel de agenți adevărați, când devin primii dragomani... Acești greci formează partide foarte active și intrigante pentru a se răsturna și a se înlocui reciproc; de asemenea, observăm că nu au dușmani mai mari decât ei înșiși”. De obicei, ei caută să se bazeze pe creditul uneia dintre Marile Puteri, care are influență preponderentă asupra Porții, fie pentru a se ridica, fie pentru a se menține pe loc, fie pentru a-și alunga sau răsturna rivalii. Așa au fost susținuți, prin influența Franței, principii Suțu și Hangerli, pentru a-i înlocui în Țara Românească și Moldova pe Ypsilanti și Moruzi, ocrotiți de Rusia. Acest eveniment a fost preludiul războiului și a servit drept pretext pentru ca rușii să intre în aceste provincii în 1806¹¹.

Astfel, C. Gane a greșit când afirmase că, Al. Hangerli „drept mulțumire (turcilor), trecu trup și suflet din partea Rușilor, refugiindu-se, după două luni de domnie, în Ucraina”¹². Este adevărat că, fusese și el, înainte de a fi desemnat în domnie, dragoman al Porții, și era una din acele, „rara avis” care, în loc să cumpere scaunul țării Moldovei, fu plătit de Poartă pentru a-l ocupa.

Deja primii biografi ai lui Al. Hangerli au consemnat că a primit o educație distinsă și a învățat temeinic, pe lângă principalele limbi ale Europei, limbile orientale – araba, persana și turca. S-a căsătorit la vârsta de douăzeci și opt de ani (1788?) cu Smaragda Callimachi și a fost ridicat la ranguri înalte în cele două Principate, ale Moldovei și Țării Românești, și la Poartă. Aceste funcții l-au ispășit în multe primejdii: de trei ori a fost exilat; de două ori aproape că și-a pierdut viața. Abilul principe a perseverat în părerile sale, în ciuda primejdiilor cu care fuseseră semănate începuturile carierei sale politice, iar războiul care izbucnise între Rusia și Poarta Otomană nu i-a permis noului domn să pătrundă în Principatul său. El s-a alăturat taberei turcești, iar în momentul catastrofei sultanului Selim al III-lea, necrezându-se în siguranță în funcția pe care o ocupa, a cerut permisiunea de a se retrage la Constantinopol¹³.

La începutul anului 1819, Poarta a promulgat Regulamentul privind eligibilitatea la Principatele Moldovei și Țării Românești și posturile de dragoman al Porții și al Amiralității. Documentul reglementa pe nou modul în care urmau să fie ocupate locurile vacante ale Principatelor, reducând la patru numărul familiilor fanariote susceptibile să adere la ele.

Cercurile diplomatice de la Constantinopol au fost surprinse mai ales de excluderea lui Alexandru Hangerli și Iacovache Arghiropol, care „pregătiseră” terenul pentru a lua succesiunea lui Caragea și Scarlat Callimachi, al căror septenar (termen stipulat conform hatișerifului din 1802) se împlinea la mijlocul anului 1819.

În 1821, grecii punând mâna pe arme pentru a-și recâștiga independența, nobilele familii grecești din Constantinopol s-au trezit compromise și expuse celor mai mari pericole. Principele Hangerli, pe care funcția sa înaltă, importanța sa politică și legăturile sale păreau să-l desemneze drept prima victimă a masacrului fanarioților, fiind avertizat de prietenul său rus contele Gr. Al. Stroganov că „nu are niciun moment de pierdut dacă vrea să-și salveze zilele”, a reușit să evadeze pe mare, împreună cu soția sa Smaragda, fiul Telemah și alți copii. Ei s-au salvat noaptea, pe o barcă și au ajuns, nu fără primejdii, la Odessa, unde și-au găsit azil la guvernatorul general al Novorosiei și Basarabiei, contele Al. Langeron. Din Odessa familia s-a retras la Moscova, unde împăratul Rusiei l-a primit în modul cel mai distins, i-a asigurat pentru toată viața onorurile și finanțele cuvenite rangului său și le-a conferit celor doi fii ai săi – Grigore și Telemah – ranguri de consilieri de stat.

Bătrânul principe Hangerli, văzându-se într-o pensionare atât de onorabilă, s-a ocupat cu neobosită ardoare în continuare de marele său proiect – Dicționarul francez-arabo-persan și turc, pe care îl începuse în 1806, la sugestia ambasadorului Franței la Constantinopol. Împăratul Nicolai I, după ce a acceptat dedicația – Prin slujitorul Său cel mai devotat, cel mai supus și cel mai credincios. Principele A. Handjéri, a ordonat ca această carte să fie tipărită pe cheltuiala statului și i-a conferit eșarfa gradului de Cavaler al Ordinului Sf. Anna, clasa I (decorat ca „fost domn al Principatului Moldovei”, la 2 mai 1842)¹⁴.

„Suveranii Europei s-au grăbit să-i arate marea lor satisfacție pentru publicarea acestei imense lucrări, rodul a treizeci şi cinci de ani de muncă şi veghere, şi care lipsea cu totul în diplomația şi literatura orientală”. Regele Otto al Greciei (Ὄθων, 1832-1862) i-a oferit Ordinului Mântuitorului; regele Franței Louis-Philippe (1830-1848) i-a trimis o medalie de aur cu efigia sa.

După publicarea acestei lucrări fundamentale, venerabilul Hangerli a trăit numai pentru familia sa și s-a odihnit în grija educației destoinicului său nepot Michel Vlangali-Handjeri (1833-1911), născut în Rusia (Tiflis)¹⁵. Acesta din urmă s-a stabilit ulterior în Franța și a înființat în 1859, împreună cu prietenul său, baronul P. Bourgoing, Societatea Etnografică, care se întrunea în saloanele sale (la Château de Manerbe, în departamentul Calvados)¹⁶. 

A purtat speranța că va fi apreciat și de Academia Franceză: una dintre cele mai consolatoare amintiri ale vieții sale era că i s-a oferit ocazia de a ridica un glorios monument în onoarea Franței, și mai ales a Institutului Francez, care „este singurul judecător competent al oricărei opere literare sau științifice”. Al. Hangerli scria: „Dacă aspir la onoarea de a-mi vedea opera obținând înalta aprobare a Areopagului literar al lumii civilizate, este din sentimentul respectului meu profund pentru acest trup ilustru, pentru judecățile lui luminate și mereu echitabile. Dacă Dicționarul meu ar fi considerat demn de ilustrele sufragii ale Academiei (L’Académie des inscriptions et belles-lettres)¹⁷ și oracolul ar fi vorbit în favoarea mea... –  nu-mi mai rămâne nicio altă dorință decât aceea de a mă vedea admis în sânul ei, măcar ca membru corespondent, dacă nu pot aspira la cea mai înaltă demnitate literară din lume, aceea de asociat străin. Această onoare semnal va fi cea mai mare dintre recompensele pe care le-am primit din eforturile mele lungi și perseverente”¹⁸.

Una dintre primele recenzii vaste, de care s-a bucurat Dicționarul lui Hangerli a fost scrisă, la 1844, de orientalistul francez Étienne Marc Quatremère (1782-1857), despre care s-a spus: „Puțini oameni de știință se pot compara cu el pentru amploarea și certitudinea învățării; Toate lucrările lui M. Quatremère, atunci când el nu implică propria sa judecată, pot fi luate ca surse primare și tratate cu deplină siguranță”¹⁹. Exigentul critic remarcase despre lucrarea bătrânului autor că „este o comoară de informații utile, un dar prețios oferit literaturii. Va rămâne ca un monument al cunoașterii și răbdării neobosite a autorului. Putem, în anumite puncte, să modificăm unele afirmații, să înlăturăm sau să adăugăm câteva cuvinte; dar este puțin probabil să ne angajăm de acum înainte să refacem pe același plan o lucrare atât de vastă și de un fel atât de dificil; ... Dacă această operă, rodul a patruzeci de ani de muncă, va reuși să vadă lumina zilei, Franța se va putea, poate, să se felicite pentru că a înzestrat această ramură a literaturii orientale cu cel mai considerabil monument pe care i l-a ridicat o mână europeană”²⁰.

S-a menționat că „nu este, deci, un simplu vocabular”, ci o vastă enciclopedie și se poate spune cu adevărat că prințul Handjéri le-a oferit iubitorilor de literatură orientală, precum și tuturor celor care sunt destinați unei cariere în diplomație sau comerț, un instrument de lucru²¹.

Alexandru Hangerli a tradus, de asemenea, în franceză „un volum mare de proverbe arabe antice și moderne cu propriul lor sens și o cantitate mare de note care indică originea lor. În sfârșit, este autorul a numeroase lucrări despre literatura greacă antică și modernă”²².

În Prefaţa la volumul I al Dicționarului său Hangerli a menționat, printre altele, că: „Dintre cărțile imperios cerute de nevoile diplomației și comerțului din Orient, figurează în primul rând un Dicționar al limbii turce, cât se poate de complet, și menit să îndrume traducătorii în munca lor și să-i conducă, ca să spunem așa, pas cu pas... Astfel, un Dicționar al limbii turce nu poate fi niciodată cu adevărat util traducătorilor, dacă explicația cuvintelor nu este făcută în cele trei limbi din care este compus (arabă-persană și turcă – n.n.) și că exemplele nu sunt redate fidel cu puritate și eleganța stilului care caracterizează scrierile Porții. La aceste condiții se adaugă o alta, nu mai puțin necesară; aceea de a oferi exemple cu variante, servind la arătarea efectelor pe care le produc comparațiile de cuvinte în contextul propozițiilor și prin combinațiile lor cu alte cuvinte, precum și nuanțele care pot rezulta din acestea. ... În Dicționarul pe care autorul îl prezintă astăzi publicului și în care și-a luat ca bază a lucrării sale pe cel al Academiei Franceze, ediția 1798, a urmat doar acest traseu, care este cel mai bogat în rezultate. Pe lângă exemple, cuvintele în sine sunt traduse variat, conform sensului fixat de uz sau de cei mai celebri lexicografi ai Orientului. De asemenea, a fost îmbogățit acest Dicționar cu un număr mare de cuvinte de Arte și Științe pentru a fi la fel de utile comercianților și scriitorilor”²³.

Dicționarul francez-arabo-persan și turc, publicat sub patronajul M.S. Împăratul tuturor Rușilor (1840-1841, 3 volume, in 4°), tipărit la tipografia Universității imperiale din Moscova, ca o carte clasică, a devenit repede cunoscut în cercurile academice și la curțile europene²⁴.

Chiar în volumul III al proaspătului dicționar multilingv („français, arabe, persan et turc, enrichi d’exemples en langue turque, et de beaucoup de mots d’arts et de sciences”) autorul a considerat necesar să plaseze în fruntea cărții articolul-recenzie pe care Poarta Otomană l-a publicat special despre această lucrare în „Takvimi-Vékayi”²⁵, jurnalul oficial al guvernului și a cărui traducere Hangerli o făcu cu mândrie: „Cu ceva timp în urmă, exemplarul unui Dicționar complet fusese trimis la Sublima Poartă, tradus din franceză în arabă și persană și însoțit de turcă, pentru a indica utilizarea fiecărui cuvânt în această din urmă limbă. Acest eșantion a arătat că explicația cuvintelor franceze în aceste trei limbi este făcută în acest Dicționar cu precizie perfectă și că propozițiile sunt scrise într-un stil elegant. Primul volum al acestei lucrări tocmai a sosit aici și se constată că în întregime este conform cu eșantionul care a fost trimis și este într-adevăr demn de toată aprobarea. O astfel de operă lăudabilă nu putea veni decât din mâinile unui om meritos și cu erudiție, care și-a petrecut viața în slujba Sublimei Porți în cele mai importante treburi. Autorul său, principele Alexandre Handjéri, fost hospodar al Moldovei, și-a demonstrat cu adevărat capacitatea prin publicarea acestei lucrări importante, al cărei merit este incontestabil celor care știu să aprecieze talentele de pretutindeni. Înălțimea Sa (Sultanul – n.n.), ca mărturie a bunăvoinței Sale imperiale, s-a destins să-l mulțumească pe autor cu o cutie de premii (d’une boite de prix), împodobită cu diamante. Înălțimea Sa a binevoit să rezerve, de asemenea, și 200 de exemplare ale acestui dicționar.”

Jules Mohl (1800-1876) membru de l’Académie des Inscriptions et Belles-Lettres (ales la 14.06.1844), un orientalist francez de naționalitate germană, care și-a marcat activitatea în domeniul iranologiei, îndată după editarea primului volum al Dicționarului (1841) avea să menționeze că nu se poate vorbi despre literatura musulmană fără să se spună „un cuvânt despre Dicționarul francez-turc pe care prințul Handjéri îl publică la Sankt Petersburg (de fapt, la Moscova – n.n.) și din care a apărut primul volum. Cei mai versați în limba turcă sunt de acord să recunoască marele merit al acestei lucrări frumoase, care formează traducerea completă a Dicționarului Academiei Franceze. Această lucrare este destinată mai ales turcilor care studiază limba franceză, în timp ce Dicționarul francez-turc, pe care Bianchi²⁶ îl publică la Paris și care va fi tipărit în curând, pare a fi compus mai ales pentru nevoile europenilor care învață să vorbească limba turca”²⁷.

Despre principele fanariot se scria, într-o primă publicație biografică (la 1850), că el „este francez la inimă și în suflet, și vorbește franceza ca limba sa maternă; ea a devenit chiar limba familiei sale... Nu ar avea oare el dreptul, prin simpatiile sale arzătoare, precum și prin imensitatea lui, la unul dintre cele trei locuri vacante de membru corespondent din cadrul l’Académie des inscriptions et belles-lettres?²⁸ Chipul acestui bătrân ilustru, cărui i-au revenit nouăzeci de ani de studii, de pericole întâmpinate, încercări crude suferite, nici nu i-au amărât caracterul, nici nu i-au răcit inima, astfel că ușile sfințeniei se vor grăbi, fără îndoială, să i se deschidă”²⁹ – încercându-se, astfel, susținerea și promovarea academică a „venerabilului și învățatului ex-hospodar moldovean”.

Însă visul său de a deveni membrul La Petite Académie a rămas neîmplinit, precum efemeră i-a fost domnia în Țara Moldovei.

Membrul Academiei Franceze Samuel de Sacy avea să scrie un succint necrolog la 12.07.1854 în ziarul la care colabora – „Journal des Débats politiques et littéraires”: „Prințul Alexandru Handjéri, fost hospodar al Moldovei, a murit la 3 iunie trecut, la vârsta de nouăzeci și cinci de ani, la Moscova, unde se retrăsese la vremea revoluției grecești, în 1821. Cunoștea temeinic limba franceză și o vorbea fluent, ceea ce îl încurajase să-și consacre timpul liber scriind un Dicționar francez-turc, care a fost publicat la Moscova în 1840 și care constă din trei volume in 4°. Această lucrare, care a obținut un succes meritat în Turcia și în toată Europa, fiind traducerea literală a Dicționarului Academiei Franceze, o întreprindere dificilă și care a necesitat nu numai cunoștințe speciale, ci o muncă îndelungată și asiduă”³⁰.

Astfel, grație perseverenței și muncii laborioase, această personalitate erudită s-a înscris printre domnii fanarioți, care s-au remarcat nu atât prin rolul lor politic, militar sau reformator, destul de efervescent și contradictoriu de altfel, dar efemer, – ci prin slujirea pe tărâmul muzelor, al cercetării filologice în domeniul lexicografiei orientale. Alexandru Hangerli a fost domnul care nu a reușit să domnească efectiv în Moldova (1807), dar care iese în evidență prin longevitatea sa (cca 95 ani), într-o epocă plină de războaie și transformări sociale și politice în Europa, de trecere la modernitate în Țările Române, dar mai ales prin opera magistrală a vieții sale – Dicționarul multilingv, publicat la mijlocul secolului al XIX-lea.

Note:

¹ Nouveau Larousse illustré: dictionnaire universel encyclopédique, Paris, 1898, p. 26; Impressions rares, impressions particulières, tirées à petit nombre, impressions exotique, Volume II: de D à N, Paris, Rodolphe Chamonal, 2020, p. 133.

² „Bibliographie de la France, Journal Général de l’Imprimerie et de la Librairie”. XXXIX Année, Paris, 1850, p. 590.

³ 1758 – Henry Lauzac, Galerie historique et critique du Dix-Neuvième Siècle, Troisième volume, Paris, 1861-1862, p. 476; 1768 – Ţipău M., Domnii fanarioţi în Ţările Române, 1711-1821. Mică enciclopedie, Bucureşti, OMONIA, 2004, p. 89.

⁴ Vlad Mischevca, Între pace și război: Domnii fanarioți în contextul raporturilor internaționale (1774-1812), Chișinău, Cartdidact, 2021, p. 27-28.

⁵ Μπακούρος Βασίλειος, Ο Οικουμενικός Πατριάρχης Σαμουήλ Α΄ Χαντζέρης ο βυζάντιος: ο βίος και το έργο του (1700-1775): εκκλησιαστικός ανθρωπισμός - νεοελληνικός διαφωτισμός, Αθήνα, 1998, σ. 88-94, 510-511.

⁶ Кассо Л. А., Россия на Дунае и образование Бессарабской области, М., 1913, с. 18; Cronicarii greci carii au scris despre români în epoca fanariotă / Textul grecesc și traducerea românească de C. Erbiceanu, București, 1888, p. 267 („Mare dragoman la Poartă s-a făcut Banul Alecu Hangerli”).

⁷ Внешняя политика России XIX и начала XX века. Серия первая, Том III (1806-1807), М., 1963, с. 289.

⁸ Cronicarii greci carii au scris despre români în epoca fanariotă / Textul grecesc și traducerea românească de C. Erbiceanu, București, 1888, p. 270.

⁹ V.A. Urechia, Istoria românilor, T. IX, Seria 1800-1830, București, 1896, p. 172-174.

¹⁰ N.A. Bogdan, Orașul Iași. Ed. a II-a, Iași, MCMXIII, p. 154-155.

¹¹ Documente Hurmuzaki. Vol. II, Supl. 1 (1781-1814), București, 1885, p. 587.

¹² C. Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe, Ed. a II-a, Vol. 2 (1714-1821), București, 1941, p. 164.

¹³ Nouvelle biographie générale: depuis les temps les plus reculés jusqu’à nos jours... T. XXIII. Haag-Hennequin / publiée par Firmin-Didot frères, sous la direction de M. le Dr. Hoefer, Éditeur Firmin-Didot frères (Paris), 1858, p. 289-290.

¹⁴ Список кавалерам российских императорских и царских орденов за 1849 г. Часть I. Санкт-Петербург, 1850, c. 156.

¹⁵ Nouvelle biographie générale: depuis les temps les plus reculés jusqu’à nos jours... T. XXIII. Haag-Hennequin / publiée par Firmin-Didot frères, sous la direction de M. le Dr. Hoefer, Éditeur Firmin-Didot frères (Paris), 1858, p. 290; Henry Lauzac, Galerie historique et critique du Dix-Neuvième Siècle, Troisième volume, Paris, 1861-1862, p. 472-477.

¹⁶ Henry Lauzac, Galerie historique et critique du Dix-Neuvième Siècle, Troisième volume, Paris, 1861-1862, p. 472-477; Michael Vlangali-Handjeri, De Abderitarum Rebus Commentatio, Berolini, 1854, p. 3; Pierre Larousse, Grand dictionnaire universel du XIXe siècle, vol. 9, Paris, 1866, p. 57.

¹⁷ Academia a fost fondată de J.-P. Colbert (1619-1683), în 1663, cu numele de La Petite Académie. Din 1816 poartă numele actual și s-a orientat către istorie și arheologie. Face parte din Institut de France (din 1795) și conform Regulamentului din 1786 se preocupă de cercetarea istorică: Obiectul principal și direct fiind studiul limbilor, în special celor orientale și a limbilor greacă și latină.

¹⁸ Notice sur la vie et les travaux littéraires du prince Alexandre Handjéri, ex-hospodar de Moldavie. In-4 d’une demi-feuille. Impr. de Plon, à Paris, (1850), p. 3.

¹⁹ Notice bibliographique de M. Étienne Quatremère, membre de l’Académie. In: Comptes rendus des séances de l’Académie des Inscriptions et Belles-Lettres, 2^e année, 1858, p. 445.

²⁰ Quatremère, Article sur le Dictionnaire français-arabe-persan-turc, du prince Alexandre Handjéri, in: „Journal des Savants”. Janvier, 1844, Paris: Imprimerie Royale, M DCCC XLIV (1844), p. 62.

²¹ Ibidem, p. 58.

²² Notice sur la vie et les travaux littéraires du prince Alexandre Handjéri, ex-hospodar de Moldavie. In-4 d’une demi-feuille. Impr. de Plon, à Paris, (1850), p. 3.

²³ Alexandre Handjéri, Dictionnaire Français-Arabe-Persan et Turc, enrichi d’exemples en langue turque, et de beaucoup de mots d’arts et de sciences (in 4°), Volume I, Moscou: de l’Imp. de l’Université Impériale, 1840, p. I- II.

²⁴ Nouveau manuel de bibliographie universelle, Paris, 1857, p. 420, 593.

²⁵ „Takvîm-i Vekâyi”, (otoman: تقویم وقایع) este primul ziar oficial turc care a început să fie publicat la 11 noiembrie 1831 în granițele Imperiului Otoman.

²⁶ J.-D. Kieffer et T. X. Bianchi, Dictionnaire turc-français à l’usage des agents diplomatiques et consulaires, des commerçants, des navigateurs et autres voyageurs dans le Levant, Paris, 1835-1837, 2 volumes. Autres éditions: Dictionnaire turc-français, 2e éd., Paris, 1850, 2 vol.

²⁷ Jule Mohl, Tableau des progrès des éludes orientales pendant l’année 1840, in „Annales de philosophie chrétienne”, Douzième année. Troisième série. Tome IV (23 de la collection). Nr. 22, Paris, 1841, p. 285.

²⁸ Regulamentul din 1701 a fixat numărul membrilor săi la 40: 10 onorifici, 10 pensionari, 10 asociați liberi și 10 studenți. În 1715 li s-au adăugat șase asociați străini.

²⁹ Notice sur la vie et les travaux littéraires du prince Alexandre Handjéri, ex-hospodar de Moldavie. In-4 d’une demi-feuille. Impr. de Plon, à Paris, (1850), p. 4.

³⁰ „Journal des Débats politiques et littéraires”, mercredi, 12 juillet 1854, p. 3.

Alexandru Hangerli – a philologist prince
(Αλέξανδρος Χαντζερης: 1759-1854)

Keywords: Alexandre Hangerli (Handjйri); Nicholas I; Phanariotes; Dragoman; Dictionary; Romanian Principalities; Ottoman Empire;Russian Empire; Oriental Lexicology

In the line of Phanariot figures Alexandre Hangerli (Handjeri, Αλέξανδρος Χαντζερής: 1759-1854) was a ruler of Moldova, about whose reign nothing else can be said other than – an ephemeral, nominal and short-livedreign, but which left a mark in the development of oriental lexicology in the 19th century, being highly appreciated also for his long life and full of events and political implications. Al. Hangerli was born in Constantinople in 1759 or 1760, (although there are other birth dates) and was a Greek Phanariot – scholar, writer, prince («hospodar») of Moldova and Dragoman(interpreter) in the Ottoman Empire. He knew French thoroughly and spoke it fluently, which encouraged him to devote his free time to writing a French-Arabic-Persian-Turkish Dictionary, which was published in Moscow in 1840 (in three volumes). This work, which achieved well-deserved success in Turkey and throughout Europe as the literal translation of the Dictionary of the French Academy (1798), was a difficult achievement andrequired not only special knowledge but long and hard work. Thus, thanks to perseverance and hard work, this personality of our common history – Romanian-Hellenic – became one of the Phanariot prince, who stood out not so much for their political role, quite effervescent and contradictory, moreover, but ephemeral, but for serving in the realm of muses, philological and lexicographical research. Alexandre Hangerli was the ruler who had not actually reigned in Moldova (1807), but who stands out for his longevity (about 95 years), in an era full of wars and social and political transformations in Europe, of the transition to modernity in The Romanian Principalities, but especially through his magisterial work – the Multilingual Dictionary, published in the middle of the 19th century.