O carte fundamentală despre destinul satului românesc

De curând a ieșit de la tipar o carte de referință despre provocările epocii contemporane, cu o aplecare specială asupra destinului satului românesc, acel sanctuar, cum îl numea Dimitrie Gusti, „unde s-a refugiat și se păstrează manifestarea de viață a poporului românesc”, „tipul rezumativ, sinteza neamului”, „încarnarea unei vieți românești într-un colț minuscul al umanității” (Gusti 1931: 27). Autorul cărții pe care o supunem atenției cititorului este prof. dr. Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Sociologie din subordinea aceleiași instituții reprezentative pentru cultura națională. Este vorba de un eseu cu titlul generic Creație și Ruină, ce se întinde pe două volume: (1) A doua Distrugere. Constelația Desdemonei. Teoria fenomenelor substructale și (2) Duhul Satului. Civilizația sătească sub amenințare, apărute la Editura Mica Valahie, București, 2022.

Textul eseului se constituie, în ansamblu, într-un șir de meditații grave asupra condiției omului și a instituțiilor create în decursul istoriei sale multimilenare, intrate abrupt într-o zodie a amenințărilor și distrugerii cu urmări catastrofale pentru sănătatea planetei și viitorul societății umane. Primul volum, ce se circumscrie într-o veritabilă filosofie a istoriei din perspectivă creștină, abordează chestiuni subsumate sub titluri generice precum:

Distrugerile din temelii. Vicleniile veacului (Partea I): Despre distrugeri. Când totul se ruinează; Poate fi distrus omul? Omul profund și provocarea transumanistă;

Căderea și înălțarea din ruină (Partea a II-a): Omul, îngerii, sfinții și demonii; Cultura vieții și războiul nevăzut; Despre distrugerea civilizațiilor; În oglinda celor două cărți de căpetenie: Biblia și Istoria;

 Adăugiri la ideea unei istorii substructale (Partea a III-a): Ideologiile care distrug lumea; Semnele vremurilor. Războiul și fenomenul distrugerilor ruinătoare;

Alinierea amenințărilor. Declinul etnosecurității (Partea a IV-a): Riscul escaladării distrugerilor substructale în post-pandemie; Marea amenințare – declinul biosecurității; Anunțul foametei – sindromul bengalez; Între Scyla și Caribda. Prăbușirea mitului raționalității prin economie;

Binele și răul în istorie. Ciclurile stării de bine (Partea a V-a): Obstacole în drumul spre starea de bine; Degenerarea elitelor și contracția stării de bine; Lumea în derivă. Obstacole în drumul Estului către starea de bine; Se poate programa instaurarea durabilă a stării de rău?

În acest ultim capitol al primului volum, profesorul Ilie Bădescu introduce conceptul sintetic „starea de bine” în viața unui popor pentru a explica situația în care s-au găsit societățile din estul Europei după ieșirea din comunism. Acea ieșire, afirmă autorul, nu a însemnat „intrarea pe o linie dreaptă, direcționată spre o nouă societate, cea bună... Din contră. Acea ieșire a fost comparabilă cu intrarea într-un peisaj potrivnic, cu multe furtuni și turbulențe, care au preschimbat perioada aceasta într-o perioadă de tulburări endemice” (Bădescu 2022, I: 257), în care prevalează starea de rău.

La acest punct să mai amintim că, la jumătatea secolului trecut, unul dintre marii filosofi creștini ai Franței, Jacques Maritain, aborda relația dintre bine și rău în istorie și ajungea la concluzia că progresul în istorie este contrastant, întrucât „binele nu este despărțit de rău – ele cresc împreună”, iar păcătoșii și sfinții cresc împreună, conviețuiesc. Acest fapt explică, în concepția sa, caracterul ambivalent al evoluției istorice: într-o anumită perioadă prevalează „mișcarea de degradare”, în altă perioadă „mișcarea de progres; ambele există în același timp, într-un grad sau altul”. Dincolo însă de această ambivalență și luptă continuă între bine și rău, „tot ce se întâmplă în istoria lumii servește într-un fel sau altul propășirii împărăției harului și (uneori cu prețul unui rău mai mare) unui fel de propășire a lumii” (Maritain 1955: 48, 50).

Ca și filosoful francez, profesorul Ilie Bădescu este încrezător într-un viitor optimist, sugerat prin elogiul adus în final Mioriței, „cel mai frumos poem din tot folclorul răsăritean”, considerat emblematic pentru triumful credinței că „nedreptatea omului nu poate strica dreptatea pe care Dumnezeu a pus-o în toată rânduiala cosmică” (Bădescu 2022, I: 294).

În lumina acestei viziuni generale asupra răului și distrugerii care proliferează îngrijorător în lumea de azi, autorul se apleacă asupra transformărilor pe care le suportă civilizația sătească, intrată și ea într-o zodie periculoasă a amenințării și ruinei, subiect tratat pe larg în volumul al II-lea (Duhul satului), asupra căruia vom zăbovi mai mult. Mai întâi, o prezentare succintă a structurii volumului, titlurile și subtitlurile fiind elocvente cu privire la problemele supuse analizei, de această dată precumpănitor din perspectivă sociologică:

Duhul satului (Partea I): Ce este satul?; Modelul țărănesc, lumina care nu se stinge; Satul – enciclopedie vie și gardian al viețuirii înțelepte; Cultura bunei cuviințe; Cultura tăcerii; Satul ca învățător universal; Satul ca unitate dăinuitoare a identității de neam; Satul este situat în „centrul existenței”. Puterea bisericii sătești; Cultura-majoră – cultura minoră (Lucian Blaga); Satul arhetipal și marea istorie;

Societățile țărănești în istorie (Partea a II-a); Satul și echilibrul lumii (Partea a III-a); Țăranii și cele patru monarhate (Partea a IV-a); Familia patriarhală – matca Europei rurale (Partea a V-a); Comunitățile rurale, formațiunile superpuse și oboseala istorică (Partea a VI-a); Satul și destinul popoarelor (Partea a VII-a); Harta chestiunii rurale. Amintiri din lunga tranziție amară (Partea a VIII-a): Sărăcia rurală. Unde se află chestiunea rurală astăzi? 

Autorul pornește de la faptul evident al declinului satului universal, respectiv de la constatarea că odată cu dispariția satului „se ruinează temelia unui multimilenar tipar de stabilitate a lumii”. Satul este astăzi „amenințat cu nimicirea și sunt semne teribile asupra stihiei nimicitoare stârnită împotriva lui”. De la această premisă, obiectivul demersului teoretic este evidențiat cu claritate încă de la debutul volumului: „Întrebarea și marea neliniște a studiului nostru este dacă odată cu dispariția satului dispare doar o civilizație istorică de tip sătesc pentru a lăsa loc reînvierii altei civilizații sătești sau asistăm la o dispariție care clatină fruntariile lumii întregi?” (Bădescu 2022, II: 11).

Pe parcursul celor aproape 200 de pagini ale volumului al doilea sunt supuse analizei critice, rând pe rând, provocările la care este supusă lumea satelor, la nivel global, dar cu deosebire la nivelul vetrei românești. Profesorul Ilie Bădescu constată mai întâi „intrarea lumii europene în ciclul distrugerilor ruinătoare, adică ale distrugerilor din temelii ale acestei glorioase civilizații istorice”. Pentru a înțelege ce anume se pierde când satul dispare „trebuie să mai privim odată în oglinda lui miraculoasă, să ne reculegem în fața unei moșteniri extraordinare, vitale pentru om ca ființă spirituală, moștenire pe care, în stupida noastră trufie, o desconsiderăm astăzi” (ibidem: 12).

În decursul istoriei, satul, ca unitate de viață, a dovedit „o mare putere de a-și păstra armonia, integritatea. Nici sărăcia, nici loviturile sorții (războaie, accidente, catastrofe etc.) nu-l tulbură și nici nu-l ridică la pervazul conștiinței alarmate” (ibid.: 19). Care ar fi atunci, enumerate succint, marile piese ale zestrei materiale și spirituale pe care satul le-a transmis moștenire poporului român, de la o generație la alta, pe parcursul unei istorii multimilenare? Să reamintim că marele istoric Nicolae Iorga considera că admirabilul sat românesc, pe care-l cunoaștem și prețuim așa de puțin și-l interpretăm așa de greșit, reprezintă una din formele distinctive ale poporului român, „deosebită de formele altor popoare”; el este acea formațiune fondatoare a statului român („unde a fost satul trac pe vremuri, dăinuie satul românesc de acum”) care, în opinia sa, însemna „să zicem așa, un dar al lui Dumnezeu, o binecuvântată creație istorică” (Iorga 1938: 34, 37)

Mai întâi, subliniază profesorul Ilie Bădescu, „satul a creat cultura celor începătoare sau arhetipale”. Altfel spus, satul este „locul experiențelor fondatoare ale omenirii din care purced apoi toate ramificațiile istoriei” (Bădescu 2022, II: 17). Astfel definit, devine lesne de înțeles că satul, ca unitate socială de viață colectivă, reprezintă „locul unei moșteniri spirituale inestimabile, un adevărat depositum custodi al omenirii” și, deopotrivă, „cadru al dăinuirii unui model învățătoresc  asupra viețuirii păstrătoare (omenia, unitatea omului cu natura, cu semenii și cu Dumnezeu, respectarea tradițiilor etc., sunt valori bine păstrate în modul de viață sătesc”). Drept urmare, satul înseamnă „un sistem de pedagogie comunitară, deopotrivă naturală, adică firească, și înțeleaptă, prin care putem învăța cum să trăim în armonie, în pace și liniște, așa cum îi place lui Dumnezeu” (ibidem: 19).

În pagini memorabile, autorul insistă și detaliază valențele educative și modelatoare ale civilizației sătești, atrăgând atenția asupra sintagmei fireasca purtare, considerată „formula vie a certificatului etic al speciei umane” care „s-a fixat, în deplinătatea ei, în acele comunități de viață denumite sate”(ibidem: 24). Identificarea omului are la origini etnometoda țărănească: „Portul, vorba și locul sunt cele trei elemente identificatoare”. De unde și cunoscuta zicală din înțelepciunea populară: „Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul” (ibidem: 25). În toate formele evoluției satului, mai notează autorul, „răzbate una și aceeași polaritate: viață-moarte și aceasta este înfățișată în particularitatea organizării satului în jurul celor două locuri sau toposuri: Biserica și Cimitirul”. Nicio altă formă de comunitate omenească, apreciază profesorul Ilie Bădescu, nu a reușit atât de complet și dăinuitor să dezvolte cultura vieții ca satul și țăranii săi. Prin această particularitate, satul a fost „primul învățător universal al umanității”, iar marile științe despre om,  societate și cultură s-au născut în tinda casei țărănești: „Teologia populară, mitologia, folclorul, melosul, saga, paremiile, sapiențialul proverbelor etc. sunt fundamentul lumii și matca științelor despre om, cultură, societate, viață, despre boală și vindecare” (ibidem: 26).  Faptul că apariția unor științe își are rădăcina în satul arhetipal (etnografia, mitologia, etnofolclorul, etnomuzicologia, genealogia etc.) reprezintă, în viziunea autorului, „cel mai răspicat argument că satul are funcție fondatoare de vreme ce științele fundamentale ale culturii își au rădăcinile în sat ca realitate spirituală” (ibidem: 29).

Satul arhetipal sau satul-idee se recompune în unitatea celor trei dimensiuni – cerul, pământul și omul, spațiu elogiat de Lucian Blaga și citat de autor „Vedeam satul așezat oarecum înadins în jurul bisericii și al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu și al morților; pentru propria sa conștiință, satul este situat în centrul lumii și se prelungește în mit” (Blaga 1937: 40).Cum se face totuși că, având asemenea atuuri și valențe probate într-o istorie multimilenară, satul, în general, și satul românesc, în special, este supus la atâtea umilințe în ultimele secole și decenii, amenințat cu dispariția iremediabilă din tumultul civilizației umane? Întrebarea poate fi formulată și astfel: „de ce o formă de viață așa de frumoasă a devenit în zilele noastre așa de problematică, ba chiar ponegrită încât de aproape 200 de ani” (cu anumite pauze, desigur) „păturile dirigente se poticnesc de sat ca de una dintre chestiunile pe care nu mai știu s-o rezolve” (Bădescu 2022, II: 19). Paradoxal, stările de lucruri din estul Europei s-au agravat după schimbările de regim de la începutul anilor 1990, astfel că autorul este nevoit să constate: „Niciodată, ca în ultimii 30 de ani, înstrăinarea clasei de sus față de satul de jos, dăinuitor și răbdător, n-a fost așa de apăsătoare și dezonorantă” (ibidem: 19-20). O expresie elocventă a acestor stări de lucruri o reprezintă sărăcirea accentuată a lumii satelor: „a trăi în rural înseamnă a fi de circa trei ori mai expus riscului sărăciei decât a trăi în mediul urban, ceea ce ne arată că lupta cu sărăcia severă cere politici rurale speciale, cu totul distincte față de cele aplicate urbanului” (ibidem: 186). 

Războiul împotriva satului, notează sociologul Ilie Bădescu, are ca „armă demonică provocarea uitării de sine”, al cărei simptom este acel fenomen straniu prin care unii dintre concetățeni se rușinează să se auto-distingă după locul lor de naștere și de apartenență. Semnele ruinării satului tradițional sunt însă mult mai complexe și profunde. Sociologul decelează, pe bază de date statistice, o serie de fenomene cu adevărat alarmante (îmbătrânire, dezțărănizare, dezcopilărire și deztinerire a lumii satului), care nu pot conduce decât la atrofierea unui element fundamental al civilizației. În România, de pildă, începând cu 2011 consemnăm „dublarea ratei negative de creștere a populației satelor”. Cu o rată negativă de minus 17 la sută în 2011, satul a pierdut în doar 10 ani de tranziție circa 1/6 din puterea lui demografică. Deși reprezintă încă jumătate din populația țării, lumea satelor este amenințată de îmbătrânirea continuă, de numărul tot mai mare al familiilor fără copii, de creșterea îmbolnăvirilor și înstrăinarea pe scară largă a pământului (ibidem: 59-61).

Acestea fiind premisele de astăzi, se înțelege că studierea satului revine în actualitate și reprezintă „un imperativ național și universal”, după cum subliniază la încheierea volumului profesorul Ilie Bădescu, care susține că asemenea studii „ar putea să inițieze o revoluție de trezire a elitelor ca să nu se împlinească înfricoșătoarea profeție a marelui scriitor român Paul Anghel: când în lume nu vor mai fi țărani, omenirea va candida la înfrângeri definitive” (ibidem: 198).

Referinţe bibliografice:

Bădescu 2022, I = Ilie Bădescu, Creație și ruină (I). A doua distrugere. Constelația Desdemonei. Teoria fenomenelor substructale, București, Editura Mica Valahie, 2022

Bădescu 2022, II = Ilie Bădescu, Creație și ruină (II). Duhul satului. Civilizația sătească sub amenințare, București, Editura Mica Valahie, 2022

Blaga 1937 = Lucian Blaga, Elogiul satului românesc, Discurs de recepție la Academia Română, 5 iunie 1937

Gusti 1931 = Dimitrie Gusti, Sociologia monografică, apud Cornova. 1931, Chișinău, Editura Quant, 2011

Iorga 1938 = Nicolae Iorga, Originea, firea și destinul neamului românesc, în Enciclopedia României, vol. 1, București, 1938, reeditată de Editura Tipo Moldova, Iași, 2010

Maritain 1955 = Jacques Maritain, Pentru o filosofie a istoriei, Ratio et Revelatio, Oradea, 2020

A Fundamental Book about the Romanian Village Destiny

Keywords: Creație; declin; sat universal; sat românesc; I. Bădescu; D. Gusti; L. Blaga; N. Iorga; J. Maritain / Creation; decline; universal village; Romanian village; I. Bădescu; D. Gusti; L. Blaga; N. Iorga; J. Maritain

The book that we bring to your attention, written by Prof. Dr. Ilie Bădescu, corresponding member of the Romanian Academy and the director of the Institute of Sociology within the Romanian Academy, entitled Creation and Ruin (two volumes), represents a series of serious meditations on man condition and the institutions created during history, swiftly got into an age of threats and destruction with catastrophic consequences for the health of the planet and the future of human society. A reference book about the challenges of the contemporary era, with a special focus on the destiny of the Romanian village.