România și miracolul globalizării. Paradigme identitare (II)

Constantin Eretescu – durerea naște identitate

De 43 de ani vorbim despre exilul lui Constantin Eretescu departe, peste ocean, în America.

Aș fi vrut să completez departele cu o precizare în care să fi pus împreună tot ceea ce s-ar fi putut asocia cu locul nașterii, cu țara natală, cu anii de școală, dar sincopele care i-au fragmentat drumul destinului mi-au impus popasuri fie în Basarabia sau în România de odinioară, fie în Ucraina de astăzi. Am pus această întâmplare a destinului său pe seama unui ritual inițiatic, în cadrul căruia se deschide poartă după poartă, fără a mai permite nici măcar privirii să se întoarcă.

În ziua de 21 mai 1937 a văzut lumina, din voia lui Dumnezeu și sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, purtând numele împăratului creștin. S-a născut la Cetatea Albă, așezare în care ecourile timpurilor înnegurate și-au prelungit amenințările până astăzi, trecând prin valurile unei istorii zbuciumate care vine din vremurile lui Burebista, purtând mărturiile domniei lui Ștefan cel Mare, ale cruzimii otomane, pentru ca între 1918 și 1940 să fie  parte din trupul României Mari. Astăzi, zidurile albe ale vechii cetăți sunt martorele cruzimilor războiului care a învălmășit nu doar Ucraina, ci și întreaga lume. Locul nașterii lui Constantin Eretescu rămâne o cetate care a purtat pe ziduri steagurile țărilor în care au amplasat-o deciziile istoriei. Într-un mesaj pe care mi l-a trimis în preajma zilei lui Eminescu, a anului 2023, a scris, simțind probabil nevoia unei confesiuni: „Da, sunt un basarabean din Cetatea Albă, de la malul Nistrului, am ajuns să mă nasc tocmai în Ucraina”.

Constantin Eretescu este unul dintre cei care poartă în suflet, ca și locul nașterii sale – povara dezrădăcinării repetate – fiece plecare fiindu-i o rană adâncită de înstrăinare. 

Punând alături omul și locul nașterii sale, se dezvăluie o similitudine care transcende limitele lumii reale, ca într-un exercițiu de argumentare divină a consubstanțialității – proces dinamic, în desfășurarea căruia biologicul, mineralul, cosmicul se contopesc, într-un construct solid al identității niciodată alterate sau pierdute.

Constantin Eretescu a plecat peste ocean, într-un exil care a devenit, în cei 85 de ani, o expresie rafinată a românității distilate de suferință. Viața care i-a fost dată are în străfunduri un resort, care, tulburându-i imaginea văzută cu ochiul liber, i-a limpezit o alta, profundă și adâncă, în care se oglindește lumea românească înrădăcinată în arhetip și proiectată în veșnicie. Așa a devenit antropologul Constantin Eretescu o voce distinctă în sfera cercetării despre oameni și locuri, demonstrând filonul românesc peren, pornind de la destinul propriu.

Studiile temeinic făcute la școala filologică a Universității București i-au prilejuit, pentru o scurtă perioadă de timp (1961-1964), experiența profesoratului la Copăceni-Ilfov, pentru ca apoi să aleagă drumul cercetătorului științific la Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice, timp de 16 ani. În această ipostază, și-a făcut studiile doctorale, finalizate în anul 1976 cu teza Elemente mitologice in folclor, cu referire la legendele populare. O perioadă a fost și redactor la „Revista de etnografie și folclor”. În tot acest timp, și-a consolidat cu temeinicie studiile de antropologie, impunându-se ca unul dintre cercetătorii importanți în domeniu.

Dezrădăcinările repetate și urmate de tot atâtea exiluri i-au amplificat vocația de scriitor. Constantin Eretescu este cunoscut și prin bogata opera literară care se alătură cu strălucire celei științifice. Dintre toate scrierile sale, memorialistica este cea care surprinde omul și drumurile sale prin viață, destinul exilatului, America și mirajul pe care l-a răspândit printre cei care și-au făurit un vis din a o avea drept țară de adopție. Modul în care scrie despre experiențele trăite în decursul exilurilor sale – căci pentru destinul lui Constantin Eretescu pluralul este definitoriu! – pune temeiurile inițierii în durerile dezrădăcinării pentru cei doritori a-și părăsi țara natală. Imaginea lumii în memorialistica lui Constantin Eretescu este condensată în lentila unui suflet zbuciumat, antrenat în parcurgerea unui drum nesfârșit al căutării liniștii.

Pentru Constantin Eretescu, spațiul vieții sale se construiește treptat, din popasuri și reluări, din acumulări și decantări, pe care le-a consolidat, legându-le de arhetipul românesc. Această matrice a nației căreia îi aparține se reflectă perpetuu atât în scrierile antropologice, cât și în creația literară. Titlurile semnificative care îi fixează opera în patrimoniul culturii naționale sunt grăitoare. Moartea lui Patroclu, spre exemplu – o antologie de articole de etnologie – aduce, prin rezonanțele din mitologia greacă, imaginea culturii tradiționale față în față cu lumea globalizată a mileniului în care trăim. Miturile, riturile, ceremonialele care definesc arhetipul cultural al omenirii sunt văzute ca expresii ale perenității umanului, fiind constantele care, în ciuda trecerii timpului istoric, rămân, ca o garanție a culturii și civilizației.

Ceea ce definește opera științifică a lui Constantin Eretescu este studiul comparat, metodă care argumentează similitudinile dintre culturile tradiționale. Prin urmare, autorul face o incursiune în arhetipul culturii populare a umanității pentru a demonstra identitatea celei tradiționale a fiecărui areal studiat. În ceea ce privește cultura tradițională românească, Constantin Eretescu face un act de profund patriotism, considerând că păstrarea tradițiilor și cunoașterea acestora de către tineri, alături de conservarea nealterată a limbii, converg spre consolidarea sentimentului identitar. În societatea globalizată, culturile tradiționale pot rămâne în lada de zestre a fiecărei nații, sau, mai grav, pot să intre în disoluție, sub influența civilizației din ce în ce mai digitalizate.

În fapt, conceptul de identitate în contextul globalizării este, în momentul de față, în plin proces de resemantizare, de adecvare la dinamica istoriei și comportă, pe de o parte, consolidarea legăturilor cu spațiul natal tradițional, in presentia sau in absentia, iar pe de altă parte, concilierea cu un alt spațiu cultural, în care omul se poate afla, pentru un timp, sau pe care să îl aleagă, rămânând acolo pentru totdeauna, așa cum i s-a întâmplat lui Constantin Eretescu. Ceea ce antropologul construiește în opera sa științifică se consolidează prin opera beletristică și prin confesiunile cu prilejul unor interviuri. Modul în care antropologul pune problema identității vine din experiențele exilului repetat, dintr-un spațiu cultural în altul, acest traseu cu adevărat inițiatic fiind menit a-i consolida identitatea.

Mi s-a părut emblematică afirmația dintr-un interviu acordat ziarului „Adevărul” (2017): „Îmi doresc ca oamenii să poată trăi liber, să se bucure de bunăstare, de dreptul la învăţătură, să-şi păstreze tradiţiile, limba, identitatea naţională (s.n.)”. Constantin Eretescu a creat astfel, după modelul Maslow, o piramidă a nevoilor identitare, care să definească omul contemporan conectat simultan la arhetip, la prezent și la viitor. Valorile unei lumi primitoare, conciliante, stabile și confortabile, pe care și-o dorește!

Cât de încărcat de sens este, în contextul afirmației lui Constantin Eretescu, fiecare cuvânt care definește identitatea națională: libertate, bunăstare, cunoaștere (învățătură), tradiții, limba! Paradoxal, dorul de țara natală nu a dispărut după ani și ani de exil, deși în vremea tinereții, ca student, a fost exmatriculat din facultate pentru că a spus cu glas tare că „Basarabia este pământ românesc” (Formula AS 2016).  Reprimit la Litere, a avut șansa unor întâlniri providențiale, la Cercul de Poetică și Stilistică inițiat de Mihai Pop; nu poate fi uitată întâlnirea cu Solomon Marcus, care ținea prelegeri în cadrul acestui cerc studențesc. Decizia de a pleca definitiv în America a fost luată din cauza anormalității care guverna în România de atunci. Și această anormalitate a culminat peste ani, la vârsta de pensionare, când, dorind să primească o pensie pentru cei 22 de ani câți a lucrat în țară, a constatat cu stupoare că dispăruseră din arhive toate documentele probatorii, inclusiv cartea de muncă, de parcă ar fi devenit un nimeni.

Departe de țară, Constantin Eretescu și-a asumat rolul de susținător al identității românești, alterată de atmosfera din România sub comunism, cum însuși mărturisește: „Trăieşti, cum s-ar zice, în două luntri, cu privirea spre ceea ce se petrece în jurul tău, nu pierzi din ochi lumea din care ai plecat. Turnul de veghe mi se pare un titlu potrivit, în mod paradoxal, distanţa te ajută să vezi mai bine o seamă de detalii, de tendinţe şi direcţii de mişcare. Pe care le semnalezi” (Adevărul 2017). Astfel s-a născut un jurnal în trei volume, purtând acest titlu. O cronică a celui care trăiește în America, marcat de nostalgia după Basarabia și după România, după spațiul european, pe care l-a părăsit în 1980, împreună cu soția sa, renumitul filolog Sanda Golopenția. Despre personalitatea acesteia am scris în numărul precedent, deschizând seria paradigmelor identitare, în contextul globalizării. Încă din 1971 fusese invitat la Universitatea Bloomington, Indiana, cunoscând astfel atmosfera academică din America și impunând pe pământ american respectul și recunoașterea valorii sale intelectuale.

Sentimentul dezrădăcinării l-a marcat. În interviul din 2016 pentru revista „Formula AS”, mărturisește: „În America, după 36 de ani, nu avem niciun prieten. Niciunul!” (Formula AS 2016). A editat, timp de 9 ani, ziarul emigrației românești „Lupta”, pentru America și Canada, a predat cursuri de antropologie culturală la Rhode Island School of Design din localitatea unde s-a stabilit, Providence și a scris mereu. Experiența exilului, dorul de locul natal și cercetările aprofundate de antropologie au stat la baza lucrărilor de etnologie, mitologie, de folclor contemporan, dar au generat și romane, alături de scrieri memorialistice. Peste 22 de cărți!

Experimentat observator al comportamentului oamenilor în momente importante ale calendarului vieții lor, observă diferențele majore între trăirile europenilor, în special ale românilor și cele ale americanilor. Spre exemplu, în data de 1 ianuarie 2005, observă cum se manifestă americanii în prima zi din an: „… în Time Square din New York, un million de ameni dansează și cască gura la cum alunecă o bilă luminoasă de-a lungul unui stâlp” (Eretescu, 2016: 5). Se subînțelege nostalgia după obiceiurile și tradițiile din țară din prima zi a anului. În același volum, ziua de 2 ianuarie se asociază cu o confesiune: „Toată viața m-am zbătut între incertitudini. Am încercat toate ezitările, am trăit toate îndoielile” (Eretescu 2016: 6).

Constantin Eretescu scrie din experiența exilului său, cu luciditate, consecvență, și cu acea filosofie a omului încercat de viață, cu un destin mereu plin, preaplinul unei vieți ca o luptă (nu întâmplător și atașamentul față de revista Lupta…), care urmărește două linii majore ale existenței: trecutul românesc și perspectiva americană. Am mai remarcat, în memorialistica sa, peisajul unei vieți complexe, din derularea căreia nu uită nimic, ci doar concentrează totul în cuvânt, cu artă, astfel încât stilul aforistic îl definește ca autor. Spre exemplu, din același Jurnal, am reținut ziua de 15 ianuarie 2005: Azi e ziua lui Eminescu, ctitorul limbii române literare și sensibilității poetice moderne. Ar trebui să ne amintim de fiecare dată când rostim un cuvânt, atunci când formulăm un gând. Mai cu seamă atunci când ne gândim frumos la iubire, la țară. Fie-i țărâna ușoară![…] Durerea naște poeți.

În tot contextul american, cu însingurări, cu nostalgii, cu dorul de locul nașterii sale, Constantin Eretescu și-a consolidat identitatea, într-un exercițiu existențial prin care a demonstrat că în procesul globalizării, intelectualul își rafinează identitatea și se afirmă pentru țara lui și pentru cultura universală, deopotrivă. Iată o confesiune-sinteză a lui Constantin Eretescu: Eu continui să trăiesc, în America fiind, şi în Basarabia, şi în România. Pe care le văd ca ţară a mea. Inclusiv Cetatea Albă. Altfel cum? Un amestec de nostalgie și de speranță, o confirmare că omul modern poate să-și păstreze identitatea oriunde în afara spațiului nașterii sale.

Parafrazând fila din jurnalul zilei de 15 ianuarie 2005, constatăm că durerea naște identitate!

Bibliografie:

Eretescu 2016 = Constantin Eretescu, Turnul de veghe. Jurnal de exil, II, 2005-2007, București, Vremea, 2016

Adevărul 2017 = https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/interviu-scriitorul-constantin-eretescu-mi-a-1768740.html, interviu acordat Simonei Chițan, 25.02.2017

Formula AS 2016 = http://arhiva.formula-as.ro/2016/ 1228/lumea-romaneasca-24/constantin-eretescu-in-america-dupa-36-de-ani- nu-avem-nici-un-prieten-niciunul-21083, interviu

Romania and the miracle of globalization. Identity paradigms (II) Constantin Eretescu – pain gives birth to identity

Keywords: identity; anthropology; ethnology; exile; comparatism

Constantin Eretescu is a valuable anthropologist, ethnologist and writer, who emigrated to America in 1980. His destiny was built from repeated exiles, from Bessarabia, to Romania. The experience of exile distilled his anthropological and ethnological research, directing him towards comparative studies. At the same time, he wrote novels and memoirs, being ranked as one of the most valuable cultural people in the exile area. His destiny and his scientific and fictional work are expressions of the consolidation of identity in the context of globalization.